Notice: Function WP_HTML_Tag_Processor::set_modifiable_text was called incorrectly. SCRIPT text with an unrecognized content type cannot contain a SCRIPT tag. Apply the escaping appropriate for the content type. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.1.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6260

Tag: musulmani

Comportamentul față de părinți – Yasir Qadhi

Comportamentul față de părinți – Yasir Qadhi

 

 Şi domnul tău a hotărât să nu-l adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine nu le spune lor “Of”  şi nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. ( Al-Israa’ 17:23)

Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-l iubeşte pe cel lăudăros! (An-Nisaa’ 4:36).

Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le ziceţi lor nici măcar «Of» şi nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. Şi din îndurare coboară pentru ei aripa smereniei şi îndurării şi spune: «[Roagă-te pentru ei] Doamne, fii îndurător cu ei, căci ei m-au crescut [când am fost] mic!»(Al-Israa’ 17:23-24).

Modul de exprimare a profetului Ibrahim (Pacea fie asupra sa!) în discuţia cu tatăl său, deşi acesta din urmă dorea ca el să îi venereze pe idoli, este un alt exemplu excelent pentru credincioşi. În ciuda opoziţiei tatălui său, profetul Ibrahim (Pacea fie asupra sa!) i-a vorbit tatălui său politicos:

Şi pomeneşte-l în Carte pe Avraam; el a fost un iubitor de adevăr şi un profet! Când i-a spus el tatălui său: «O, tată! Pentru ce te închini tu la ceea ce nu aude, nu vede şi nu-ţi este de niciun folos? O, tată! Mi-a venit mie ştiinţa care ţie nu ţi-a venit! Deci urmează-mă şi eu te voi călăuzi pe un drum drept! O, tată! Nu te închina la Şeitan, căci Şeitan a fost răzvrătit împotriva Celui Milostiv! O, tată! Mă tem să nu te atingă o pedeapsă de la Cel Milostiv şi să nu devii un aliat al lui Şeitan!» I-a răspuns: «O, Avraam! Te lepezi tu de zeii mei? Dacă nu încetezi, eu te voi alunga cu pietre! Pleacă departe de mine pentru vreme îndelungată!» A zis: «Vei avea numai pace [din partea mea]! Mă voi ruga de iertare la Domnul meu pentru tine, căci El este binevoitor cu mine. Eu mă despărţesc de voi, ca şi de ceea ce chemaţi voi în locul lui Allah şi-L voi chema pe Domnul meu. Poate că eu nu voi fi nefericit pentru chemarea Domnului meu!»(Maryam 19:41-48).

 

httpv://www.youtube.com/watch?v=_EoQ5ZRMIYw

httpv://www.youtube.com/watch?v=nguzThPNq5I

httpv://www.youtube.com/watch?v=QsJaa036ZuI

httpv://www.youtube.com/watch?v=4Np6_zorG8k

Source Link

Views: 328

Coranul scris de Muhammad? 2

 

F. Gulen

– partea a doua –

 

Coranul este independent de orice contribuție omenească în transcendența persepectivelor și a punctelor de vedere. În unele pasaje din anumite Scripturi, cititorii sau ascultătorii ar putea simți pe alocuri prezența Mesajului Divin adresat umanității. În Coran, fiecare silabă aduce cu sine această intensitate sublimă ce aparține Mesajului Divin ce provine de la Unicul, Atotștiutorul, Milostivul.

ScripturaDespre Coran nu se poate discuta în mod abstract, deoarece este nevoie ca noi să îl putem înțelege și să ne îmbunătățim stilul de viață. Coranul are puterea de a-și pune amprenta în adâncul ființei noastre și ni se adresează nouă ființelor umane competente din punct de vedere fizic și spiritual ca creaturi ale Milostivului. Coranul nu se adresează numai uneia dintre subfacultățile noastre umane (rațiunii filozofice de exemplu), ci și sensibilității noastre poetice și artistice, abilității noastre de a ne descurca în afacerile politice sau legale, nevoii noastre de compasiune și putere de iertare mutuală, dorinței noastre puternice de cunoaștere și de consolare; se adresează tuturor, indiferent de vârstă, gen, rasă, locație sau moment.

Această transcendență poate fi găsită în orice chestiune menționată în mod special în Coran. De exemplu, a avea grijă de părinții mai în vârstă este o faptă ce stă de-a dreapta credinței în unicitatea lui Dumnezeu și de a aminti mereu unei soții divorțate că trebuie să rămână supusă lui Dumnezeu Atotștiutorul. Un asemenea raționament îi aparține doar lui Dumnezeu, însă slujitorii credincioși ai lui Dumnezeu pot descrie efectul său: permite îndreptarea sinelui lăuntric ce face posibile acțiunile virtuoase. Deci, cel ce face fapta o face cu grație, iar cel ce beneficiază de pe urma ei nu se simte umilit sau jignit.

Coranul își provoacă detractorii să compună un capitol care să îl poată egala; pentru că până acum nu a reușit nimeni acest lucru. De fapt, așa ceva nici nu poate fi posibil, pentru că numai lui Dumnezeu i se poate atribui perspectiva transcendentă a Coranului. Gândurile și aspirațiile noastre sunt afectate și condiționate de factorii înconjurători. De aceea, mai devreme sau mai târziu toate lucrările produse de mâna omului dispar sau sunt prea generale pentru a avea o oarecare influență reală sau prea precisă de a produce un bine înafara ariei căreia se adresează. Orice am produce deține valoare limitată doar datorită acestor considerente menționate mai sus. În Coran se spune:

Spune: “Dacă oamenii și ginii s-ar strânge ca să facă ceva asemenea acestui Coran, ei nu vor face nimic care să îi semene, chiar dacă s-ar sprijini unii pe alții.” (17:88)

Coranul reprezintă cuvântul Atotștiutorului și Atoatevăzătorului, Cel care știe totul despre Creația Sa. Din acest motiv El are capacitatea de a înțelege și de a testa Creația Lui treptat, în timp ce o instruiește. Pentru cei credincioși, conștientizarea faptului că se află în fața Mesajului Divin, în fața cuvintelor Coranului, îi face să tremure, iar atmosfera din jurul lor se transformă deodată.Source Link

Views: 5

O abordare comparativă a Islamului și democrației -1

F. Gulen

 

Religia, în mod special Islamul, a devenit unul dintre subiectele cele mai dificile de abordat în ultimii ani. Cultura contemporană, abordată din perspectivă antropologică sau teologică, psihologică sau psihoanalitică, evaluează religia prin metode empirice. Pe de o parte, religia este un fenomen simțit și experimentat lăuntric; un fenomen legat de aspectele permanente ale vieții. Pe de altă parte, credincioșii pot privi religia lor ca pe o filozofie, ca pe un set de principii raționale sau doar ca un fel de misticism. Gradul de dificultate crește în cazul Islamului, deoarece unii musulmani și politicieni îl consideră și îl prezintă ca pe o ideologie pur politică, sociologică și economică, mai mult decât ca pe o religie.

Dacă dorim să analizăm religia, democrația sau alt sistem sau filozofie corect, trebuie să ne concentrăm pe umanitate și pe viața umană. Privită din acest unghi, religia în general și Islamul în particular, nu pot fi comparate pe aceleași criterii cu democrația sau alt sistem politic, social sau economic. Religia se concentrează în primul rând pe aspectele permanente ale vieții și existenței, în timp ce ideologiile și sistemele politice, sociale și economice se preocupă doar cu anumite aspecte sociale variabile din viața noastră lumească.

Aspectele vieții pe care religia se bazează în mod special, sunt valabile astăzi la fel de mult cum au fost încă de la crearea umanității, și vor continua să fie și în viitor. Sistemele lumești se schimbă în conformitate cu circumstanțele prezente și ele pot fi evaluate doar pe baza timpului lor. Credința în Dumnezeu, Viața de Apoi, profeții, cărțile sfinte, îngerii și destinul divin nu au nimic de a face cu timpurile care sunt în continuă schimbare. De asemenea, venerarea și standardele universale, schimbătoare ale moralității au foarte puțină legătură cu timpul și viața pe Pământ.

De aceea, atunci când comparăm religia sau Islamul cu democrația, trebuie să ne amintim că cea din urmă este un sistem ce se dezvoltă continuu și variază în conformitate cu locurile și circumstanțele în care se practică. În schimb, religia a stabilit principii permanente despre credință, venerare și mortalitate. Deci, numai aspectele lumești ale Islamului ar trebui comparate cu democrația.

Principalul scop al Islamului și dimensiunile sale neschimbătoare afectează regulile ce guvernează aspectele schimbătoare ale vieților noastre. Islamul nu propune o anumită formă neschimbătoare de guvernare sau o încercare de a-i da o formă. Islamul stabilește principii fundamentale ce orientează caracterul general al unei guvernări, lăsând la alegerea oamenilor să aleagă tipul și forma de conducere, în concordanță cu timpul și circumstanțele. Dacă privim această chestiune din acest unghi și comparăm Islamul cu democrația modernă liberală de azi, vom puteam înțelege mai bine statutul Islamului și al democrației.

democrație islamIdeile democratice datează încă din timpuri străvechi. Democrația modernă liberală își are rădăcinile în Revoluțiile americane (1776) și franceze (1789-99). În societățile democratice, oamenii se ghidează pe ei înșiși și nu ca fiind ghidați de cineva de sus. Individul are prioritate în fața comunității în acest tip de sistem politic, fiind liber să determine cum să își trăiască viața. Cu toate acestea, individualismul nu este absolut. Oamenii acumulează o mai bună existență atunci când trăiesc într-o societate, iar asta presupune ca ei să își regleze și să își limiteze libertatea conform criteriilor vieții sociale.

Profetul spune că toți oamenii sunt la fel de egali precum dinții unui pieptene.1 Islamul nu face discriminări bazate pe rasă, culoare, vârstă, naționalitate sau trăsături fizice. Profetul declară: “Toți proveniți din Adam, iar Adam a fost făcut din pământ. O, servitori ai lui Dumnezeu, fiți precum frații și surorile. ” 2 Cei care sunt născuți de timpuriu sunt mai sănătoși și mai puternici decât ceilalți, sau aparțin anumitor familii sau grupuri etnice nu au nici un drept să îi conducă pe ceilalți.

Islamul susține următoarele principii fundamentale:

  1. Puterea stă în adevăr, o repudiere a ideii comune conform căreia adevărul se bazează pe putere.
  2. Dreptatea și regula legii sunt esențiale.
  3. Libertatea credinței și dreptul la viață, proprietatea personală, reproducerea și sănătatea (atât fizică, cât și mentală) nu pot fi încălcate.
  4. Intimitatea și imunitatea vieții individuale trebuie conservate.
  5. Nici o persoană nu poate fi acuzată de crimă, fără dovezi, sau acuzat și pedepsit pentru crima altcuiva.
  6. Este esențială existența unui sistem consultativ de administrare.

Toate drepturile sunt la fel de importante și dreptul unui individ nu poate fi încălcat de dragul societății. Islamul consideră că societatea trebuie să fie alcătuită din indivizi conștienți, care dispun de liberă alegere și sunt responsabili atât de ei cât și de ceilalți. Islamul merge puțin mai departe, adăugând o dimensiune cosmică. Umanitatea este văzută ca “motorul” istoriei, contrar unor abordări filozofice vestice fataliste din secolul nouăsprezece, precum materialismul și istorismului dialectic.3 Așa cum comportamentul și libera voință a individului determină rezultatul vieții sale în această lume și în cea care va urma, așa și progresul sau declinul unei societăți sunt determinate de voința, punctul de vedere și stilul de viață a locuitorilor săi. Coranul (13:11) spune: “Dumnezeu nu va schimba soarta unui popor decât dacă ei se schimbă [ cu privire la credința lor, modul de a vedea lumea și stilul de viață].” Cu alte cuvinte, fiecare societate deține frăiele în propriile sale mâini. Tradiția profetică subliniază următoarea idee: ” Veți fi conduși de cei care vă seamănă.” 4 Acesta este spiritul democrației, care de fapt nu intră în conflict cu nici un principiu islamic.

 

– sfârșitul primei părți –

Source Link

Views: 10