Tag: invatat musulman

Ibn al-Khatib

  Lisan ad-Din ibn al-Khatib (nume întreg Muhammad ibn Abd Allah ibn Said ibn Ali ibn Ahmad al-Salmani) a fost poet, scriitor, istoric, filosof si politician în Emiratul Granadei. S-a născut la 16 noiembrie 1313 in Loja, în apropiere de Granada. A fost cel mai vestit scriitor din Granada, si ultimul mare intelectual, scriitor si […]

 

istoric musulmanLisan ad-Din ibn al-Khatib (nume întreg Muhammad ibn Abd Allah ibn Said ibn Ali ibn Ahmad al-Salmani) a fost poet, scriitor, istoric, filosof si politician în Emiratul Granadei.

S-a născut la 16 noiembrie 1313 in Loja, în apropiere de Granada. A fost cel mai vestit scriitor din Granada, si ultimul mare intelectual, scriitor si om politic din Spania musulmana. Fiul unui oficial al curtii regelui din Granada, Ibn al-Khatib s-a născut dintr-o familie de origine arabă din Yemen și a primit o excelenta educatie. A fost vizir la curtea lui Yusuf I între anii 1349-1354 și a continuat să ocupe această funcție sub conducerea fiului lui Yusuf I, Muhammad al V-lea. Datorită unei epidemii de ciumă care a cuprins Andaluzia in 1348, Ibn al-Khatib a fost cel care a utilizat pentru prima dată termenul de contagiune și a recomandat izolarea bolnavilor, descriind totodată cu exactitate dezvoltarea si răspândirea unei epidemii. Printre prietenii și elevii săi s-a numărat Ibn Khaldun, care a fost prezent pentru o perioadă la Curte. Ibn Zamrak, poet si secretar al lui Muhammad al V-lea, ale cărui versuri erau inscripționate pe pereții din Alhambra, a fost de asemenea elev al lui Ibn al-Khatib. A fost exilat de două ori, și a trăit un timp în Madrid, în Maroc, între anii 1360 si 1362, iar apoi in Ceuta, Tlemcen si Fes, între anii 1372 si 1374. În 1374 a fost încarcerat și acuzat de erezie și ateism, fapte pentru care a fost condamnat la moarte prin sufocare. Unii istorici moderni consideră că a fost executat datorită unor dispute politice din Granada. Trupul său a fost ars, apoi îngropat la Bab Mahruq, in Fes. Motivul acestui tratament a fost divergențele pe care le-a avut cu regii din Granada.

 

Operele lingvistice sofisticate ale lui Ibn al-Khatib sunt numeroase. Este amintit în primul rând ca istoric, scriind amanuntit despre istoria si geografia Granadei. El a fost de asemenea primul istoric arab care a scris istoria Andaluziei în întregime, iar operele sale au reprezentat principala sursă în perioade importante din istoria Granadei, el fiind autorul a mai mult de 60 de carti despre istoria Granadei, printre care și o monografie a Granadei cu descrierea orașului și locuitorilor săi. Subiectele scrierilor sale sunt diferite și pot fi imparțite in urmatoarele categorii : antologie , ascetism si sufism, epistolar, gen biografic, geografie si turism, etc. In anul 1369 a scris o autobiografie. A scris de asemenea lucrări amănunțite despre Islam, istorie in general, călătorii, politică, medicină, filosofie și misticism. Cele mai multe din cărțile sale le-a scris în mijlocul crizelor de insomnie. Cu toate acestea, putem spune că nu există o ințelegere adecvată în ceea ce privește importanța operelor lui Ibn al-Khatib , care a fost întotdeauna cunoscut si respectat, deși nu întotdeauna plăcut de către contemporanii săi. O bibliografie completă a sa, scrisă de către al-Maqqari și intitulată „Nafh al-Tib” nu a fost tradusă. Multe dintre scrierile lui Ibn al-Khatib au rămas nepublicate. Escorialul („The Escorial”) deține o importantă colecție a manuscriselor sale.

 

Printre cele mai importante lucrări ale sale, s-au numărat :
 
  • „Istora Spaniei musulmane” („History of Muslim Spain”), ed. by Levi-Provencal, new edition, Cairo, 2004
  • „O descriere a oamenilor” ( „Description of peoples”), Cairo 2002
  • „An Anthology of Andalusian Arabic Muwashshahat”, Alan Jones (Editor), 1997
  • „Mesaj în politică”
  • „Observațiile lui al-Khatib in Maroc si Andaluzia”
  • „Vrăjitorie și poezie”
Source Link

Views: 7

Imamul Abu Hanifah

  Este binecunoscut faptul ca, dincolo de anumite intrebari punctuale legate de credinta sau bazele practice ale acesteia, o parte a musulmanilor urmeaza anumite scoli jurisprudentiale. Aceasta si pentru ca stalpii credintei sunt bine definiti, dogma islamica nefacand obiectul incertitudinilor, ea fiind stipulata cu claritate in Nobilul Coran si explicata de invataturile profetului Muhammed (Pacea […]

 

Este binecunoscut faptul ca, dincolo de anumite intrebari punctuale legate de credinta sau bazele practice ale acesteia, o parte a musulmanilor urmeaza anumite scoli jurisprudentiale. Aceasta si pentru ca stalpii credintei sunt bine definiti, dogma islamica nefacand obiectul incertitudinilor, ea fiind stipulata cu claritate in Nobilul Coran si explicata de invataturile profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !).

Renumitii savanti ai principalelor patru scoli de jurisprudenta au fost : Abu Hanifa, Malik ibn Anas, Muhammed ibn Idris As-Safi`i si Ahmad ibn Hanbal (Allah sa fie multumit de ei !). Pentru inceput vom incerca sa ne aplecam asupra personalitatii lui Abu Hanifa, a carui scoala de jurisprudenta este foarte raspandita, cu precadere in Asia (incluzand aici Subcontinentul Indian, intreaga Asie Centrala si tari precum Turcia si Afganistan).

Abu Hanifa An-Nu`man s-a nascut in Kufa, Irak, in anul 80 h. A avut sansa sa se numere printre cei care au format a doua generatie a Islamului, fructificand oportunitatea acumularii de cunostinte direct de la unii dintre companionii profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !), dar si de la mai multi invatati de marca ai generatiei sale. Astfel, Abu Hanifa este primul care a sistematizat legislatia jurisprudentiala islamica (cunoscuta sub denumirea de fiqh), conforma cu invataturile Nobilului Coran si cele profetice.

Abu HanifahCa profesie, eroul nostru era comerciant, insa inceputul si sfarsitul zilei il prindeau in moschee, dedicandu-se studiului, manifestand un comportament exemplar atat in comert, cat si in domeniul stiintific. Din aceasta perspectiva a fost onest nu doar in afacerile derulate, constiinciozitatea caracterizandu-l in tot ce a facut, mergand pana acolo incat era in stare sa refuze orice castig pe care-l considera obtinut cu usurinta, desi i se cuvenea pe drept. Odata, in pravalia sa a intrat o doamna care i-a cerut sa vanda in numele ei o rochie confectionata din matase. Abu Hanifa i-a cerut sa-i spuna ce pret era dispusa sa ceara pentru respectivul produs. Cand femeia i-a raspuns ca s-a gandit la 100 de dirhami, Abu Hanifa i-a raspuns ca valoreaza mai mult decat atat. Neincrederea a persistat pana in clipa in care a vazut-o vanduta chiar sub ochii sai pentru 500 de dirhami. Alta data eroul nostru si-a avertizat partenerul de afaceri sa nu vanda o imbracaminte anume din cauza unor defecte pe care le prezenta. Cu toate acestea, partenerul se pare ca a uitat sfatul si a vandut-o. Cand a aflat acest lucru, Abu Hanifa a dat ca milostenie tot ce agonisise in acea zi si a pus capat parteneriatului de afaceri.

Ca profesor, eroul nostru obisnuia sa se ingrijeasca de toate cele necesare studentilor sai astfel incat ei sa se concentreze numai pe invatatura. Aceasta atitudine a sa fata de educatie l-a determinat sa fie generos deopotriva chiar fata de savanti. S-a relatat ca atunci cand dorea sa cumpere haine pentru el sau familia sa, cumpara si pentru o parte a savantilor pe care ii cunostea. De fapt, generozitatea eroului nostru se revarsa asupra oricui intra in contact cu el. Intr-o zi, mergand pe strada a observat un barbat care a incercat sa-l evite. Abu Hanifa l-a intrebat : ‘De ce incerci sa te ascunzi de mine ?’ Cand i s-a raspuns ca ii datoreaza eroului nostru 10.000 de dirhami si s-a simtit jenat ca nu-i poate restitui, acesta l-a informat ca nu mai doreste inapoi banii imprumutati. Mai mult, l-a rugat pe acel om sa-l ierte pentru ca i-a dat atatea batai de cap si ca l-a facut sa se simta rusinat.

Ca orice musulman pios, eroul nostru a fost foarte bun cu toti cei pe care i-a cunoscut, cu bolnavii pe care i-a vizitat si interesandu-se de cei plecati. O intamplare foarte interesanta i-a avut in prim plan pe eroul nostru si vecinul sau betiv, cel care obisnuia sa bea si sa cante cat era noaptea de lunga, deranjandu-l cumplit pe Abu Hanifa. La un moment dat vecinul galagios a fost saltat de politie si intemnitat. Abu Hanifa, observand ca in acea noapte nimeni nu i-a mai perturbat linistea, a mers si s-a interesat de vecinul sau. Si, afland cele petrecute, a fugit cu sufletul la gura la guvernatorul orasului pentru a-l convinge sa-i redea libertatea, ceea ce s-a si intamplat. Mai mult decat atat, Abu Hanifa i-a oferit barbatului o suma de bani drept compensatie pentru ceea ce putea sa castige daca nu era intemnitat. Betivul a fost atat de impresionat de comportamentul sau incat s-a cait si a luat decizia sa-si dedice timpul sau studierii mesajului Islamului in moschee.

Teama lui Abu Hanifa de a nu gresi l-a determinat sa refuze toate ofertele de a ocupa diverse functii publice, inclusiv pe aceea de judecator, propuneri venite din partea guvernatorilor, dar si a califului insusi. Din aceasta cauza, califul Abu Ja`far Al-Mansur a dispus aruncarea sa in temnita, unde s-a si stins din viata in anul 150 h.

In ciuda mortii sale intre zidurile inchisorii, numele eroului nostru continua sa straluceasca in istoria Islamului, a memoriei milioanelor de oameni care ii urmeaza scoala de jurisprudenta, dar si a altora din intreaga lume.

Sursa: Grupul yahoo IslamRomania (‘Eroi ai Islamului’, autor prof.Mahmud Esma`il Sieny)

Source Link

Views: 0