Imperiul islamic din Andaluzia

 

Daca vizitati astazi Sevilla, un oras situat in sudul Spaniei, si studiati cu atentie catedralele de aici, veti avea o mare surpriza. In catedrala din Sevilla poate fi vazut mormantul impozant al lui Cristofor Columb, cel care a traversat Oceanul Atlantic in 1492, descoperind un  nou continent.

In spatele altarului principal se afla un paravan urias, executat din aurul adus de spanioli din America de Sud. In catedrala sunt multe statui ale Fecioarei Maria si ale unor sfinti crestini. Daca veti urca in turnul catedralei veti observa ca initial nu a fost construit ca o componenta a unei mari biserici.

Turnul acesta este, de fapt, un minaret construit de musulmani in secolul al XII –lea. Din varful minaretului se vede Alcazarul, palat construit in secolul al XIII-lea pentru conducatorii musulmani ai Spaniei. Acolo, in varful turnului catedralei din Sevilla, va aflati in centrul unui oras tipic arab.

MosqueCordoba-082510

In anul 711, musulmanii au cucerit Spania, pe care o numeau al-Andalus. Cuceritorii erau califi din dinastia Omeyazilor, cu resedinta la Damasc. In anul 750, musulmanii condusi de abbasizii veniti din Siria i-au masacrat pe omeyazi. Nu ii considerau ca fiind urmasii lui Muhammed. Abbasizii au preluat puterea.

Unul dintre printii omeyazi, care a scapat din macel, a  ajuns in Spania ce a fost condusa de succesorii lui ce au stabilit capitala la Cordoba.

Musulmanii au stapanit Spania pana in secolul al XV-lea, inscriind astfel in istoria Europei o indelungata perioada de dominatie musulmana. Aceasta perioada nu este intotdeaua usor de cercetat, din cauza faptului ca multe dintre dovezi s-au pierdut atunci cand spaniolii au luat in stapanire moscheile, pe care le-au transformat in biserici sau palate.

Musulmanii au adus in Spania arhitectura, religia, agricultura, stiinta si literatura lor; de aici ele s-au raspandit si in restul Europei. Arabii au fost cei care au  introdus in Spania irigatiile. Plante precum trestia de zahar, anghinarea, orezul, portocalul, caisul, bumbacul, care aveau nevoie de multa apa, puteau fi acum cultivate.

Oamenii bogati din Spania musulmana traiau in lux. Tesaturile fine, de lana si matase, erau destinate atat uzului intern, cat si vanzarii lor pe piata externa.

Intre mestesuguri, cel mai important era considerat cel al prelucrarii pielii. Mestesugarii erau neintrecuti in decorarea incaltarilor, a gentilor, si chiar a fasiilor mari de piele ce acopereau peretii. Incrustatiile din argint si alte metale pretioase erau de o finete remarcabila pentru acea vreme.

Spania a fost prima tara din Europa care a utilizat hartia, metoda fabricarii acesteia raspandindu-se in intreaga Europa crestina. Chiar si chitara spaniola a fost adusa aici de muzicantii musulmani. La sfarsitul secolului al IX-lea, sticlarii din Cordoba au descoperit modul de fabricare a cristalului. Minunatele coliere, bratari, ca si cerceii ilustreaza bogatia Spaniei si maiestria giuvaiergiilor musulmani.

La patruzeci si patru de ani dupa cucerirea Spaniei de catre arabi, Abd Ar-Rahman, din dinastia omeyazilor a construit orasul din Cordoba. Orasul a devenit cel mai important oras din Spania si al treilea ca importata din lume. Spre deosebire de orasele murdare, sordide din Europa, Cordoba era un oras curat si placut. Aproximativ trei sute de bai publice asigurau igiena populatiei. Multe strazi erau luminate noaptea de la casele din apropiere, iar locuintele celor instariti aveau apa curenta.

Marile palate erau construite din marmura italiana. Palatul regal avea aproximativ 400 de camere, iar la inaltarea lui au lucrat 10000 de oameni timp  de 25 de ani. Camerele palatului aveau pereti din marmura decorati cu aur. Arcada intrarii principale era din abanos, un lemn pretios de culoare  neagra si din fildes decorat cu pietre pretioase.

Lucru deloc surprinzator, Cordoba avea foarte multe moschei. Se pare ca existau aproximativ 700 de moschei inaltate in fiecare colt al orasului, astfel incat fiecare musulman sa poata ajunge usor la rugaciune. Una dintre moschei, de o inaltime impresionanta adapostea si o universitate, unde veneau studenti din toata Europa si din lumea islamica: crestini, evrei si musulmani deopotriva.

Dupa moartea lui al-Mansur, marele conduator al Cordobei, in anul 1002, Spania musulmana s-a divizat in mai multe regate, lucru de care crestinii din nord au profitat, considerand ca era o sansa pentru a-si recapata teritoriile. Unul dintre cei mai cunoscuti ai acestora a fost Rodrigo Diaz de Vivar, cunoscut sub numele de El Cid. In anul 1094, Cidul a devenit Valencia. Abia peste cateva sute de ani, crestinii au reusit sa-I alunge pe musulmani din Spania. In 1492, ultimul regat musulman, Granada, a fost cucerit de regina Isabela de Castilia. La inceput, crestinii s-au purtat bine cu musulmanii, dar incepand din jurul anului 1502, musulmanii au fost nevoiti sa aleaga intre a trece la crestinism sau a parasi tara.

 

 

Sursa: Islamul în Epoca Medievală, Editura All, BucureștiSource Link

Views: 1

Averroes – filosoful andaluzian

Averroes – filosoful andaluzian

 

filosof musulmanAverroes a fost unul din cei mai importanți filosofi arabi ai Evului Mediu. A fost, de asemeni, medic, teolog și expert în jurisprudența islamică. Cronologic, este ultimul mare filosof arab al Evului mediu.
 
Numele său original în arabă este ابوالوليد محمد بن احمد بن محمد بن رشد – Abū l-Walīd Muhammad ibn Ahmad ibn Muhammad ibn Rushd; formele Averroes sau Averrhoes sunt latinizări ale numelui Ibn Rushd.
Averroes a beneficiat de educație în orașul natal, unde tatăl și bunicul său au deținut poziția de cadiu (judecător civil), jucând un rol important în istoria politică a Andaluziei. A studiat. într-o bună măsură cu Ibn Tufayl, teologia, jurisprudența, medicina, matematica și filosofia, îndeplinind, la rândul său, funcția de judecător. Comentariile sale la Aristotel i-au adus, între latini, supranumele de „Comentatorul”, așa cum lui Aristotel i se spunea „Filosoful”. Poziția lui în interpretarea textelor lui Aristotel va constitui cauza acelor dezbateri acute în lumea creștină. Averroes urmărea să purifice aristotelismul de influențele platonice și neoplatonice și în acest sens era în mod programatic un aristotelician prin excelență. Cu toate acestea, latinii, care doreau un Aristotel creștin, l-au înțeles în alt mod iar numele său a fost asociat cu erezia. Învățăturile lui Averroes l-au influențat pe un alt mare gânditor andaluz, misticul Ibn ‘Arabi.
Cea mai importantă operă filosofică a sa este Incoerența incoerenței (Tahāfut al-Tahāfut), scrisă în 1180, în care apără filosofia lui Aristotel de afirmațiile lui Al-Ghazali din lucrarea Incoerența filosofilor (Tahāfut al-falasifa).
Source Link

Views: 0

Abentofal

  ’Abū-Bakr bin Tufayl al-Qaysi (care a trait intre 1105 si 1185), cunoscut în latina medievală sub numele de Abentofal sau Abubacer, este unul din marii gânditori arabi andaluzi.   Ibn Tufayl s-a născut la Wadi-’Aș (Cadiz), în provincia Granada din Andaluzia, în jurul anului 1105. Studiază medicina, matematica, filosofia, astronomia, precum și limba și […]

 

’Abū-Bakr bin Tufayl al-Qaysi (care a trait intre 1105 si 1185), cunoscut în latina medievală sub numele de Abentofal sau Abubacer, este unul din marii gânditori arabi andaluzi.
 
invatat musulmanIbn Tufayl s-a născut la Wadi-’Aș (Cadiz), în provincia Granada din Andaluzia, în jurul anului 1105. Studiază medicina, matematica, filosofia, astronomia, precum și limba și literatura arabă. Este menționat de contemporanii săi mai ales ca medic, filosof și poet. Pentru o vreme lucrează ca medic în Granada, după care devine sfetnic al guvernatorului acestei provincii. Se mută, apoi, la Marrakech unde devine vizir și medic al celui de-al doilea suveran din dinastia almohazilor, ’Abū -Ya‘qūb Yūsuf (1163-1184). În 1182, îi oferă locul său de medic de curte, discipolului său Ibn Rușd (Averroes). Moare în 1185.
 
Opera lui Ibn Tufayl s-a pierdut în cea mai mare parte. Se spune că ar fi scris poeme ce însumează circa șapte mii de versuri, de asemenea, un tratat despre suflet Risalat fi al-nafs (Epistolă despre suflet), precum și un tratat de medicină Rajaz fi at-tibb (Rajaz în medicină). Singura carte rămasă de la Ibn Tufayl este Hayy bin Yaqzan ‘aw min ‘asrar al-hikma al-mașriqiyya (Hayy bin Yaqzan sau despre tainele înțelepciunii răsăritene), considerată a fi una dintre cele mai desăvârșite piese de literatură arabă, deopotrivă, operă beletristică și operă mistico-filosofică.
Hayy bin Yaqzan (Cel viu fiul Celui treaz) este povestea unui om care crește singur, pe o insulă pustie, din fragedă pruncie până la adânci bătrâneți. Hayy bin Yaqzan începe cunoașterea lumii de la stadiul de beznă. Încetul cu încetul, el descoperă diversele laturi ale acestei lumi, ajungând să înțeleagă manifestările diferite ale materiei în cele trei regnuri, mineral, vegetal și animal. Datorită hazardului, Hayy bin Yaqzan își dă seama de existența sufletului, atunci când mama lui adoptivă, gazela, moare, iar trupul ei inert îl duce cu gândul că ceva trebuia să fi animat acel trup. Încet, pornind de la această descoperire, și întrebându-se asupra rostului acestei lumii, intuiește necesitatea existenței unui Creator pe care îl denumește Al-mawjūd al-wajib al-wujūd (Existentul necesar existenței) și cu care stabilește o legătură spirituală. Ajuns la această ultimă treaptă a evoluției sale spirituale, înțelege că există o legătură calitativă între lucrurile din lumea percepută prin simțuri și cele din lumea care nu poate fi percepută senzorial. Calitățile tuturor lucrurilor din lumea perceptibilă conduc la cunoașterea lucrurilor din lumea imperceptibilă și vice-versa. Astfel, prin ascensiunea către lumea imperceptibilă, el dobândește știința perceptibilului, după cum prin intuiție asupra perceptibilului, reușește să pătrundă imperceptibilul. Prin reflecțiile sale asupra naturii și stărilor propriei sale ființe, înțelege esența umană, strădania acesteia de a atinge desăvârșirea divină. Intuind teofania universală, realizează că întreaga ființă vine de la Unul, că aceasta îmbracă o formă materială de care apoi se leapădă, întorcându-se iarăși la Unul, Existentul necesar existenței.
Ibn Tufayl nu a influențat numai gândirea arabă islamică, fie direct prin opera sa, fie indirect prin discipolul său Averroes, ci și gândirea altora. Un exemplu în acest sens este marele erudit iudeu andaluz, Maimonide (Moșe ben Maimon, 1134-1204), care în lucrarea More nebuchim (Călăuza celor rătăciți) care face dese referiri la această operă a lui Ibn Tufayl. Hayy bin Yaqzan este citat în în operele lui Albert cel Mare (Albertus Magus) (1207-1280) și în lucrarea Contra Gentiles a lui Toma de Aquino (1225-1274) .
 
Reflexe ale lucrării Hayy bin Yaqzan – care circula în diverse versiuni latine – se regăsesc la filosoful francez, René Descartes (1596-1650), cu precădere în cunoscuta sa teorie cu privire la conștiința de sine a eului (Cogito ergo sum).
 
De asemenea, filosoful Baruch Spinoza (1632-1677) este influențat de Hayy bin Yaqzan în Capitolul V din Etica – De potentia intellectus, seu de libertate humana – unde apar o serie de ideii deja enunțate de Ibn Tufayl cum ar fi aceea că Dumnezeu este substanța universală și că toate lucrurile existente nu ar fi altceva decât manifestări ale acesteia.
 
De asemenea, un alt mare filosof, reprezentantul cel mai de seamă al Iluminismului german, Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716), și-a exprimat admirația față de Hayy bin Yaqzan, căruia i-a acordat un interes deosebit.
 
Nu numai partea spirituală a acestei opere a fost fructificată de a lungul vremii în diverse culturi, ci și partea materială, lumească, care a fost sursa de sursa de inspirație pentru celebrul roman de aventuri a lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe (1719) și a operei lui Rudyard Kipling, Cartea Junglei.
Source Link

Views: 3