MOHAMMAD IBN ZAKARIYA AL-RAZI

(864-930 E.N.)

Abu Bakr Mohammad Ibn Zakariya al-Razi (864-930 E.N.) s-a nascut la Ray, Iran. Initial, acesta a fost interesat de muzica, dar mai apoi a studiat medicina, matematica, astronomia, chimia si filosofia de la unul dintre discipolii lui Hunayn Ibn Ishaq, care a fost foarte priceput in greaca antica , in medicina persana si cea indiana, cat si in alte materii. El a mai studiat si sub supravegherea lui Ali Ibn Rabban. Experienta practica dobandita la bine cunoscutul spital Muqtadari l-a ajutat in profesia de medic, aleasa de acesta. La o varsta tanara, el a obtinut distinctia de expert in medicina si alchimie, astfel ca pacienti si studenti din colturile indepartate ale Asiei s-au indreptat catre acesta. razi

Prima data, i s-a incredintat conducerea primului spital regal din Ray, de unde avea sa se mute in curand la o pozitie similara in Baghdad, unde a si ramas ca sef la renumitul spital Muqtadari pentru un timp indelungat. Acesta s-a mutat din cand in cand in diferite orase, in special intre Ray si Baghdad, dar in cele din urma, s-a intors la Ray, unde a murit, in jurul anului 930 E.n.

Razi a fost un Hakim (intelept), un alchimist si un filosof. Contributia sa in medicina a fost atat de semnificativa, ca ar putea fi comparata numai cu cea a lui Ibn Sina. Unele dintre lucrarile sale de medicina, precum Kitab al- Mansoori, Al-Hawi, Kitab al-Mulooki si Kitab al-Judari wa al- Hasabah, au castigat o faima vesnica. Kitab al-Mansoori, care a fost tradusa in latina in secolul al XV lea (E. n.), a insumat zece volume, tratand in mod exhaustiv medicina greco-araba. Unele dintre volumele sale au fost publicate individual in Europa.  Lucrarea sa al-Judari wal Hasabah a fost primul tratat despre variola si varicela si se bazeaza in mare pe contributia sa originala (personala), fiind tradusa in multe limbi europene. Prin acest tratat, el a devenit prima persoana care a trasat asemanarile clare dintre variola si varicela. Al-Hawi a reprezentat cea mai vasta enciclopedie medicala compusa pana atunci. Aceasta continea toate informatiile importante cu privire la fiecare subiect medical, informatii disponibile din sursele grecesti si arabe, si a fost incheiata de el, continand remarcile lui personale bazate pe experienta si viziunile sale. O caracteristica speciala a sistemului sau medical, a fost faptul ca acesta a sprijnit foarte mult tratamentul pe baza unei alimentatii corecte si reglementate. Acest tratament a fost combinat cu accentul pus pe influenta factorilor psihologici asupra sanatatii. El a incercat prima data remediile propuse pe animale, pentru a evalua consecintele si efectele secundare. El a fost de asemenea si un priceput chirurg, fiind primul care a folosit opiumul pentru anestezie.

Mai mult de a fi un doctor, acesta a combinat medicamente si in ultimii ani de viata, s-a dedicat stiintelor experimentale si teoretice. Se pare posibil ca acesta si-a dezvoltat chimia independent de Jabir Ibn Hayyan. El a descris in mod detaliat unele reactii chimice si a dat descrierea completa si modelul a aproximativ 20 de instrumente folosite in cercetarile din chimie. El si-a expus cunostintele sale in domeniul chimiei intr-un limbaj limpede si usor de inteles. Una dintre cartile sale, numita Kitab-al-Asrar se ocupa cu prepararea substantelor chimice si utilizarea acestora. O alta lucrare a fost tradusa in latina sub titlul Liber Experi- mentorum. El i-a intrecut pe predecesorii sai, impartind substantele in plante, animale si minerale, deschizand astfel drumul chimiei anorganice si organice. In general, aceasta clasificare in trei regne, inca se mai pastreaza. Ca chimist, a fost primul care a produs acidul sulfuric impreuna cu alti acizi si a preparat si alcool, prin fermentarea produsilor dulci. al-razi-2

Contributia sa ca filosof este de asemenea bine cunoscuta. Elementele de baza in sistemul sau filosofic sunt: Creatorul, spiritul, materia, spatiul si timpul. El discuta despre caracteristicile lor in mod detaliat si conceptele sale de timp si spatiu care constituie un continuum sunt remarcabile. Viziunile sale filosofice au fost totusi criticate de un anumit numar de savanti musulmani din regiune.

A fost un autor prolific, care a lasat tratate monumentale pe diferite teme. Detine mai mult de 200 de contributii stiintifice remarcabile, dintre care cam jumatate trateaza medicina, iar 21 se preocupa de alchimie. A scris si despre fizica, matematica, astronomie si optica, dar aceste lucrari nu s-au putut pastra. Unele dintre cartile sale, incluzand Jami-fi-al-Tib, Mansoori, al-Hawi, Kitab al-Jadari wa al-Hasabah, al-Malooki, Maqalah fi al- Hasat fi Kuli wa al-Mathana, Kitab al-Qalb, Kitab al-Mafasil, Kitab-al- ‘Ilaj al-Ghoraba, Bar al-Sa’ah, and al-Taqseem wa al-Takhsir, au fost publicate in multe limbi europene. Cam 40 dintre manuscrisele sale exista inca in muzee si biblioteci din Iran, Paris, Marea Britanie, Rampur si Bankipur. Contributia sa a influentat foarte mult dezvoltarea stiintei, in general si a medicinei, in particular.

 

Sursa: Asociația Surori MusulmaneSource Link

Views: 1

Abentofal

  ’Abū-Bakr bin Tufayl al-Qaysi (care a trait intre 1105 si 1185), cunoscut în latina medievală sub numele de Abentofal sau Abubacer, este unul din marii gânditori arabi andaluzi.   Ibn Tufayl s-a născut la Wadi-’Aș (Cadiz), în provincia Granada din Andaluzia, în jurul anului 1105. Studiază medicina, matematica, filosofia, astronomia, precum și limba și […]

 

’Abū-Bakr bin Tufayl al-Qaysi (care a trait intre 1105 si 1185), cunoscut în latina medievală sub numele de Abentofal sau Abubacer, este unul din marii gânditori arabi andaluzi.
 
invatat musulmanIbn Tufayl s-a născut la Wadi-’Aș (Cadiz), în provincia Granada din Andaluzia, în jurul anului 1105. Studiază medicina, matematica, filosofia, astronomia, precum și limba și literatura arabă. Este menționat de contemporanii săi mai ales ca medic, filosof și poet. Pentru o vreme lucrează ca medic în Granada, după care devine sfetnic al guvernatorului acestei provincii. Se mută, apoi, la Marrakech unde devine vizir și medic al celui de-al doilea suveran din dinastia almohazilor, ’Abū -Ya‘qūb Yūsuf (1163-1184). În 1182, îi oferă locul său de medic de curte, discipolului său Ibn Rușd (Averroes). Moare în 1185.
 
Opera lui Ibn Tufayl s-a pierdut în cea mai mare parte. Se spune că ar fi scris poeme ce însumează circa șapte mii de versuri, de asemenea, un tratat despre suflet Risalat fi al-nafs (Epistolă despre suflet), precum și un tratat de medicină Rajaz fi at-tibb (Rajaz în medicină). Singura carte rămasă de la Ibn Tufayl este Hayy bin Yaqzan ‘aw min ‘asrar al-hikma al-mașriqiyya (Hayy bin Yaqzan sau despre tainele înțelepciunii răsăritene), considerată a fi una dintre cele mai desăvârșite piese de literatură arabă, deopotrivă, operă beletristică și operă mistico-filosofică.
Hayy bin Yaqzan (Cel viu fiul Celui treaz) este povestea unui om care crește singur, pe o insulă pustie, din fragedă pruncie până la adânci bătrâneți. Hayy bin Yaqzan începe cunoașterea lumii de la stadiul de beznă. Încetul cu încetul, el descoperă diversele laturi ale acestei lumi, ajungând să înțeleagă manifestările diferite ale materiei în cele trei regnuri, mineral, vegetal și animal. Datorită hazardului, Hayy bin Yaqzan își dă seama de existența sufletului, atunci când mama lui adoptivă, gazela, moare, iar trupul ei inert îl duce cu gândul că ceva trebuia să fi animat acel trup. Încet, pornind de la această descoperire, și întrebându-se asupra rostului acestei lumii, intuiește necesitatea existenței unui Creator pe care îl denumește Al-mawjūd al-wajib al-wujūd (Existentul necesar existenței) și cu care stabilește o legătură spirituală. Ajuns la această ultimă treaptă a evoluției sale spirituale, înțelege că există o legătură calitativă între lucrurile din lumea percepută prin simțuri și cele din lumea care nu poate fi percepută senzorial. Calitățile tuturor lucrurilor din lumea perceptibilă conduc la cunoașterea lucrurilor din lumea imperceptibilă și vice-versa. Astfel, prin ascensiunea către lumea imperceptibilă, el dobândește știința perceptibilului, după cum prin intuiție asupra perceptibilului, reușește să pătrundă imperceptibilul. Prin reflecțiile sale asupra naturii și stărilor propriei sale ființe, înțelege esența umană, strădania acesteia de a atinge desăvârșirea divină. Intuind teofania universală, realizează că întreaga ființă vine de la Unul, că aceasta îmbracă o formă materială de care apoi se leapădă, întorcându-se iarăși la Unul, Existentul necesar existenței.
Ibn Tufayl nu a influențat numai gândirea arabă islamică, fie direct prin opera sa, fie indirect prin discipolul său Averroes, ci și gândirea altora. Un exemplu în acest sens este marele erudit iudeu andaluz, Maimonide (Moșe ben Maimon, 1134-1204), care în lucrarea More nebuchim (Călăuza celor rătăciți) care face dese referiri la această operă a lui Ibn Tufayl. Hayy bin Yaqzan este citat în în operele lui Albert cel Mare (Albertus Magus) (1207-1280) și în lucrarea Contra Gentiles a lui Toma de Aquino (1225-1274) .
 
Reflexe ale lucrării Hayy bin Yaqzan – care circula în diverse versiuni latine – se regăsesc la filosoful francez, René Descartes (1596-1650), cu precădere în cunoscuta sa teorie cu privire la conștiința de sine a eului (Cogito ergo sum).
 
De asemenea, filosoful Baruch Spinoza (1632-1677) este influențat de Hayy bin Yaqzan în Capitolul V din Etica – De potentia intellectus, seu de libertate humana – unde apar o serie de ideii deja enunțate de Ibn Tufayl cum ar fi aceea că Dumnezeu este substanța universală și că toate lucrurile existente nu ar fi altceva decât manifestări ale acesteia.
 
De asemenea, un alt mare filosof, reprezentantul cel mai de seamă al Iluminismului german, Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716), și-a exprimat admirația față de Hayy bin Yaqzan, căruia i-a acordat un interes deosebit.
 
Nu numai partea spirituală a acestei opere a fost fructificată de a lungul vremii în diverse culturi, ci și partea materială, lumească, care a fost sursa de sursa de inspirație pentru celebrul roman de aventuri a lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe (1719) și a operei lui Rudyard Kipling, Cartea Junglei.
Source Link

Views: 3

Cine a fost Ibn Khaldun?

Cine a fost Ibn Khaldun?   Abdul Rahman Ibn Khaldun a fost un istoric, filozof și politician arab al secolului al XIV-lea născut în Tunisia pe 27 mai 1332 și decedat la Cairo pe 17 martie 1406. A scris cărți, printre care “Muqaddima” (Introducere la istoria universală) și o Autobiografie. Este adesea considerat ca fondatorul […]

Cine a fost Ibn Khaldun?

 

Abdul Rahman Ibn Khaldun a fost un istoric, filozof și politician arab al secolului al XIV-lea născut în Tunisia pe 27 mai 1332 și decedat la Cairo pe 17 martie 1406. A scris cărți, printre care “Muqaddima” (Introducere la istoria universală) și o Autobiografie. Este adesea considerat ca fondatorul sociologiei și unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii islamice a Evului Mediu. Ibn Khaldun este considerat cel mai mare istoric musulman premodern, acesta fiind istoric, filozof și om politic maghrebit.

Ibn Khaldun

Ibn Khaldun provine dintr-o familia nobilă, Banu Khaldun (fiii lui Khaldun), care au trăit în regiunea Sevilliei (Andaluzia) timp de mai multe generații. În autobiografia sa, el își prezintă arborele familiei până la epoca profetului Islamului, Muhammad. El arată că provine dintr-un trib de beduini, originari din Yemen, care s-au deplasat înspre Spania la începutul cuceririi musulmane din secolul al VIII-lea. Familia sa numără în Andaluzia mulți înalți funcționari și exercită până la începutul secolului al XIII-lea un rol politic important, fiind una dintre cele trei familii puternice din Sevilia.[2] Familia sa e emigrat în Tunisia, după căderea Seviliei în mainile Reconquistei (1248). În timpul dinastiei tunisiene hafside, familia sa a deținut câteva funcții politice. Totuși, tatăl și bunicul său părăsesc viața politică, urmând a se dedica unui ordin mistic. Și-a pierdut părinții în timpul marii ciume ce a lovit Tunisul în 1348-1349.

 
Originea și situarea înaltă a familiei sale i-au permis lui Ibn Khaldun să studieze cu cei mai buni profesori magrebiți ai epocii, primind o educație islamică clasică și studiind Coranul, hadith-urile, sharia și dreptul (fiqh). A studiat în detaliu operele lui Avicenna, Averroes, Razi și Tusi.
 
Și-a început cariera politică la cancelaria liderului tunisian Ibn Tafrakin, la vârsta de 20 ani. Principala sa activitate esra cea de katib, scriitor al documentelor oficiale ale cancelariei. A întreprins, voit sau împins de evoluțiile istorice ale epocii, călătorii în Maroc, Algeria și Egipt, acumulând impresii ce vor sta la baza viitoarei sale opere. Ibn Khaldun a participat activ la istoria politică a Africii de Nord și a Spaniei și l-a cunoscut pe Tamerlan. El aparținea islamului malikit și a murit mare cadiu la Cairo.
Opera și viața lui Ibn Khaldun au fost aduse în atenția publică odată cu crestomațiile de documente ale unor orientaliști francezi, începând cu anul 1697. În anul 1806, Silvestre de Sacy, un lingvist și jurnalist francez preocupat de studii orientale, a publicat o biografie a lui Ibn Khaldun, împreună cu o descriere mai amănunțită a „Prolegomenelor” . Au urmat traduceri integrale în limba franceză, opera istoricului arab fiind studiată de atunci cu mare interes în lumea academică din vest.
Source Link

Views: 15