violenta domestica

Zainab Alwani Islamul, ca ultim mesaj de la Allah pentru omenire, a ieșit la lumină într-un mediu brutal și plin de cruzime. Violența era o practică obișnuită în Arabia și în jurul lumii la acel moment. Cei slabi și nevoiași, orfani și văduve, sclavi și servitori nu aveau nici un drept într-o asemenea lume. […]

Zainab Alwani

Islamul, ca ultim mesaj de la Allah pentru omenire, a ieșit la lumină într-un mediu brutal și plin de cruzime. Violența era o practică obișnuită în Arabia și în jurul lumii la acel moment. Cei slabi și nevoiași, orfani și văduve, sclavi și servitori nu aveau nici un drept într-o asemenea lume. Islamul a venit pentru a stabili dreptatea și mila în inima unei lumi crude și a interzis orice comportament asupritor. Coranul subliniază că toți oamenii sunt creați egali în materie de merite și valoare indiferent de rasă, etnie, sex sau clasă socială. A revoluționat statutul femeilor la acel moment prin analiza critică și reformarea diferitelor tradiții locale și globale referitoare la relațiile dintre sexe. În timp ce femeile nu erau considerate nici măcar ființe umane în Arabia preislamică, Islamul a recunoscut femeile ca ființe umane complete și egale bărbatului înaintea lui Allah. În Surat An-Nisa, versetul 1 din Coran citim:

„O, voi, oameni! Fiți cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură ființă și a făcut din aceasta și pe perechea ei și care a răspândit din cele două [ființe] mulți bărbați și femei! Fiți cu frică de Allah în numele căruia vă conjurați [unii pe alții] și [fiți cu frică de ruperea] legăturilor de rudenie, căci Allah este Veghetor peste voi [Raqib]!”

Unul dintre cele mai grotești abuzuri contra femeilor la acel moment era infanticidul femeiesc. Bărbații cărora le era rușine cu fiicele lor le îngropau de vii.[1] Coranul a abolit acest act oribil de violență. Mai mult, femeile erau considerate proprietatea bărbaților. Dacă, de exemplu, un bărbat murea, fratele său sau fiul adult putea să moștenească soția și să o ia pentru el fără aprobarea ei.[2]

Coranul a stabilit egalitatea inerentă a bărbaților și femeilor în fața lui Allah, astfel interzicând asemenea practici și ilustrând în schimb că femeile și bărbații sunt distinși și onorați nu de sex, rasă, etnie sau clasa socio-economică, ci doar de taqwa lor, sau conștiința de Allah.

„O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat și o femeie și v-am făcut pe voi popoare și triburi, pentru ca să vă cunoașteți. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoateștiutor [și] Bineștiutor [‘Alim, Khabir].” (Surat Al-Hujurat: 13).

Mai departe, Coranul a considerat bărbații și femeile a fi parteneri unii altora. În Surat At-Tawba, versetul 71, Allah spune clar că atât bărbații cât și femeile au o obligație mutuală de a impune binele și a interzice răul. Bărbații nu au un nivel de autoritate morală asupra femeilor. Atât bărbații cât și femeile sunt obligați să se mențină pe calea cea dreaptă și să se prevină reciproc de a merge în rătăcire:

„Dreptcredincioșii și dreptcredincioasele își sunt aliați unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] și se supun lui Allah și Trimisului Său. Cu aceștia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic [și] Înțelept [‘Aziz, Hakim].”.

Coranul nu doar a demontat practicile nedrepte și misogine, ci a oferit și alternative practice și sănătoase pentru fiecare tradiție. Mai mult, a oferit drepturi nevoiașilor, orfanilor, văduvelor și sclavilor. În consecință, cei mai mulți adepți ai Islamului erau dintre cei săraci, sclavi și femei. Curând, s-a dezvoltat o comunitate dreaptă și echilibrată, impunând binele și interzicând răul.

De exemplu, în Arabia preislamică faptul ca un bărbat să își ucidă soția dacă o suspecta de adulter era o pedeapsă socială acceptabilă[3]. Coranul a interzis acest act grotesc de violență contra femeilor și a introdus reforme pentru a proteja soția și pe acelea care erau acuzate de conduită imorală, introducând metode mai puțin destructive pentru a aborda problema. Capitolul 24 (An-Nur) din Coran stabilește procedurile legale pentru acuzația de adulter. Mărturia unui bărbat contra soției sale este echivalentă cu mărturia ei în apărarea proprie. Chiar dacă o femeie minte, mărturia ei pretinzând nevinovăția este de ajuns pentru a o scăpa de pedeapsă în Islam.[4] Mai mult, același capitol din Coran prescrie o pedeapsă severă pentru bărbații care acuză femei nevinovate de adulter, fără a aduce dovezi suficiente (patru martori de un caracter neprihănit care au văzut direct actul sexual). Prin stabilirea principiilor procedurale pentru acuzația de adulter și alte acuzații formulate adeseori asupra femeilor, Coranul a transmis că soții nu au dreptul de a lua legea în propriile mâini. Dacă martorii bărbați nu puteau aduce suficiente dovezi sau dacă soția nega acuzațiile aduse de soțul ei, nici o pedeapsă nu era stabilită.

[1] Coran, 16: 58 și 81: 8-9.

[2] Coran 4: 19

[3] Badawi, Jamal, Egalitatea sexelor în Islam: Principiile de bază, Editura American Trust, 1995

[4] Coran, 24: 8 „Însă osânda va fi îndepărtată de la ea, dacă ea face patru mărturii [cu jurământ] pe Allah că el este dintre cei care mint.”

Source Link

Exista un verset despre violenta domestica? – 1

Zainab Alwani În acest context, Coranul îndrumă cum să se răspundă unei conduite indecente a soției în versetul 4: 34.[1] Pe când acest verset a fost subiectul unei mari controverse din cauza cuvântului folosit daraba, care este tradus greșit prin „a bate”, acest verset în nici un caz nu aprobă violența domestică. În înțelegerea […]

Zainab Alwani

În acest context, Coranul îndrumă cum să se răspundă unei conduite indecente a soției în versetul 4: 34.[1] Pe când acest verset a fost subiectul unei mari controverse din cauza cuvântului folosit daraba, care este tradus greșit prin „a bate”, acest verset în nici un caz nu aprobă violența domestică.

În înțelegerea acestui verset și a altor versete din Coran, este important de înțeles sursele și metodele de interpretare a Coranului folosite de către savanți. Principalul mijloc al interpretării Coranului aplicat de savanți este de citire a Coranului intertextual, cunoscut ca tafsir al-Qur’an bil Qur’an (permiterea Coranului să se interpreteze prin sine). Așadar, este critic să înțelegem versetul 4: 34 în lumina paradigmei de gen a Coranului în sine. Prin examinarea numeroaselor versete referitoare la relațiile conjugale, devine clar că Nobilul Coran prescrie ambilor parteneri să se trateze cu respect, dreptate și bunăvoință.[2]

A doua cea mai importantă sursă pe care exegeții o folosesc să interpreteze Coranul este exemplul Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), a cărui viață, cuvinte și fapte sunt considerate comentariul viu al Coranului și oferă cadrul în care să fie exercitat tafsirul. Această metodă este cunoscută ca tafsir bil-ma’thur (interpretări transmise prin tradițiile Profetice, sau hadis). Când acest verset este pus în fața exemplului Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), care a condamnat violența domestică atât în fapte cât și vorbe, devine limpede că acest verset nu permite violența domestică, ci o condamnă.

Sunt multe hadisuri în care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a interzis violența domestică. De exemplu, Profetul a zis, „Niciodată nu le bateți pe roabele lui Allah (femeile credincioase).[3] Referitor la bărbații care folosesc violența acasă, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis, „Cum poate cineva să își lovească soția ca și cum ar bate o sclavă, apoi să doarmă cu ea noaptea?”.[4] Se știe că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) niciodată nu a lovit vreo femeie sau vreun copil. A fost raportat că Aișa (Allah să fie muțumit de ea!) a zis, „Profetul niciodată nu și-a lovit vreo soție sau servitorii; de fapt el nu a lovit nimic cu mâna lui, doar dacă se lupta pentru cauza lui Allah.[5] El a fost un bărbat pe care soția sa, Aișa, l-a descris că își însumase învățăturile Coranului în caracter și personalitate.

Dacă Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) trăia după învățăturile Coranului[6] și niciodată nu a ridicat mâna să lovească vreo femeie sau vreun copil, cum poate Coranul să aprobe violența domestică? Profetul a fost pus în multe situații în care ar fi putut să-și lovească soțiile dacă el ar fi înțeles versetul 4: 34 ca permisiunea bărbatului de a-și lovi soția. Când Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a avut dispute conjugale serioase cu soțiile lui, el niciodată nu a apelat la violență, sub nici o circumstanță. În schimb, le-a oferit opțiunea de a-l părăsi sau de a rămâne cu el, cum este explicat în Surat Al-Ahzab: 28-29.

„O, Profetule! Spune soțiilor tale: «De voiți voi această viață și podoabele ei, atunci veniți, căci eu vă voi da vouă mijloacele cele necesare și vă voi da vouă dezlegare [prin divorț], după cuviință. Iar de Îl voiți voi pe Allah, precum și pe Trimisul Său și Casa de Apoi, atunci Allah a pregătit pentru cele binefăcătoare dintre voi răsplată mare.»”

De aceea cercetătorul contemporan Abdul-Hamid Abu Sulayman notează că cea mai corectă înțelegere a cuvântului daraba în versetul 4: 34 (adesea tradus ca a bate) este înțelesul de a separa. După o analiză amănunțită a celor șaptesprezece cazuri în care Coranul folosește termenul daraba, el concluzionează că înțelesul general al cuvântului rădăcină daraba este de a separa, distanța, pleca, abandona șamd.[7]

____________________________________________

[1] „Pe acelea de a căror neascultare vă temeți, povățuiți-le, părăsiți-le în paturi și loviți-le! Dar dacă ele [revin și] ascultă de voi, atunci nu mai căutați pricină împotriva lor. Allah este Cel mai Înalt, Măreț [‘Aliyy, Kabir]. Dacă vă temeți de o pricină între ei doi [cei doi soți], atunci trimiteți un arbitru din neamul lui și un arbitru din neamul ei. Dacă voiesc ei [arbitrii] împăcarea, Allah va readuce înțelegerea între ei [cei doi soți]. Allah este Atoateștiutor, Bineștiutor [‘Alim, Khabir].” (An-Nisa: 34-35).

[2] De exemplu: „Și printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi înșivă soaþe, pentru ca voi să trăiți în liniște împreună cu ele. Și El a pus între voi dragoste și îndurare și întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc.”(Ar-Rum: 21).

[3] Muhammad Asad, (1980), Mesajul Coranului, Gibraltar, Dar al-Andaluz, p. 110, ref. Nr. 45, citat de Asad.

[4] Relatat de Bukhari și Muslim.

[5] Fath al-Bari, vol. 9, p. 249.

[6] Soția sa Aișa (Allah să fie mulțumit de ea!) l-a descris pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) ca întruchiparea Coranului pe acest pământ.

[7] Abu Sulayman, Abdulhamid A., Discordia conjugală: Recăpătarea întregului Spirit Islamic al Demnității Umane, Londra, Institutul Internațional de Gândire Islamică, 2006, p. 19.

Source Link

Verset despre violenta domestica? – 2

Zainab Alwani cercetătorul contemporan Abdul-Hamid Abu Sulayman notează că cea mai corectă înțelegere a cuvântului daraba în versetul 4: 34 (adesea tradus ca a bate) este înțelesul de a separa. După o analiză amănunțită a celor șaptesprezece cazuri în care Coranul folosește termenul daraba, el concluzionează că înțelesul general al cuvântului rădăcină daraba este […]

Zainab Alwani

cercetătorul contemporan Abdul-Hamid Abu Sulayman notează că cea mai corectă înțelegere a cuvântului daraba în versetul 4: 34 (adesea tradus ca a bate) este înțelesul de a separa. După o analiză amănunțită a celor șaptesprezece cazuri în care Coranul folosește termenul daraba, el concluzionează că înțelesul general al cuvântului rădăcină daraba este de a separa, distanța, pleca, abandona șamd.[1]

După ce a analizat versetul 4: 34 în contextul general al Coranului, Abu Sulayman a concluzionat că în acest context, cuvântul arăbesc daraba nu înseamnă „bate”, ci mai degrabă separarea temporară a soțului de soția sa.[2]

Această înțelegere este susținută de faptele Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) cum am explicat mai sus. Chiar și când soția Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), Aișa (Allah să fie mulțumit de ea!) a fost acuzată de adulter de unii membri ai comunității, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) niciodată nu a ridicat mâna sau chiar vocea la soția sa.[3] În schimb, i-a permis Aișei să stea în casa tatălui ei timp de o lună la cererea ei, până ce inocența ei a fost stabilită de către Coran.[4] Cum am explicat mai devreme, când soțiile Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) s-au plâns de el, el le-a oferit opțiunea să stea cu el sau să îl părăsească.

Într-un context istoric în care bărbatul nu avea nevoie de permisiunea de a-și bate nevasta, Coranul a restricționat violența domestică prin prescrierea anumitor proceduri pentru decizia referitoare la o dispută conjugală în care soțul avea o temere de conduită indecentă a soției sale. În primul rând, este important de notat că aplicarea versetului 4: 34 este restricționată la o situație specifică în care se crede că soția este vinovată de rebeliune (nushuz) sau de comportament indecent. În al doilea rând, Coranul a stabilit anumite proceduri pe care soțul să le respecte dacă se confruntă cu asemenea situație. Prima, este să o sfătuiască. Dacă o femeie nu dă atenție sfătuirii verbale sau mustrării, atunci soțul poate să răspundă gravității situației prin a nu dormi cu ea, dându-i șansa să realizeze riscurile implicate dacă nu își reia obligațiile față de căsătorie.

A treia și ultima, termenul daraba (adesea tradus greșit ca „a bate”) sugerează că soțul ar putea să o lovească simbolic prin folosirea unui lucru foarte ușor, cum ar fi un șervețel, care este cea mai tradițională interpretare. Cu toate acestea, chiar și când cea mai tradițională interpretare a cuvântului daraba se aplică, în nici un caz această interpretare permite un comportament abuziv, cum clar specifică faptul că înțelesul cuvântului daraba este de a acționa simbolic în acest context. Savanții tradiționali au pus atât de multe condiții la această „lovire” sau „atingere” ușoară încât au făcut-o pur și simplu simbolică. Printre aceste condiții este aceea că soțul poate folosi doar un siwak sau o batistă împăturită și nu poate lovi fața sau lăsa vreun semn. În această privire, acest verset funcționează ca o restricție la folosirea violenței și nu ca o autorizație. Așa cum punctează Jamal Badawi,[5] acest verset limitează severitatea acestei acțiuni, astfel prevenind oamenii de un abuz excesiv, care poate apărea dacă pașii nu ar fi fost specificați și limitați.

Indiferent de interpretarea pe care cineva o aplică, acest verset nu aprobă în nici un caz violența domestică. Prin urmare, câțiva juriști contemporani cum ar fi Dr. Taha Jabir Al-Alwani[6] sugerează că în societățile din ziua de azi, al treilea pas al procesului (adică „lovirea” soției) ar putea să nu fie aplicabil. Dr. Al-Alwani își bazează opinia pe regulile legislative ale companionilor Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) și a altor juriști în materie, ca și a altor domenii a legii islamice în care regulile iau în considerare circumstanțele specifice și elementele unei chestiuni date.[7] Al-Alwani explică faptul că juriștii iau în considerare scopurile căsătoriei când formulează reguli din versete. Scopurile generale ale căsătoriei includ îndeplinirea condițiilor necesare pentru un trai armonios și liniștit, construirea relațiilor de familie și ramificații, și procrearea. Aplicarea învățăturilor din Coran nu pot contrazice sau compromite aceste obiective. Câteodată juriștii aplică înțelesul literal al unui verset când acel înțeles va duce la realizarea acestor obiective; în alte dăți, ei aplică gândirea unui verset dacă înțelesul literal periclitează îndeplinirea acestor obiective.

În cazul versetului 4: 34, accentul este pus pe gândirea versetului, care este protecția unității familiale față de un pericol real pentru supraviețuirea sa. În lumea din ziua de azi, lovirea soției va duce cu siguranță la distrugerea unității familiale pe care acest verset caută să o păstreze. Conform metodologiei lui Al-Alwani, ultimul pas în procesul din versetul 4: 34 se poate să nu mai fie aplicabil luând în considerare schimbările contextuale și circumstanțiale.

[1] Abu Sulayman, Abdulhamid A., Discordia conjugală: Recăpătarea întregului Spirit Islamic al Demnității Umane, Londra, Institutul Internațional de Gândire Islamică, 2006, p. 19.

[2] Pentru o analiză completă și discuție, vezi: Abu Sulayman Abdulhamid A., Discordia conjugală: Recăpătarea întregului Spirit Islamic al Demnității Umane, Londra, Institutul Internațional de Gândire Islamică, 2006

[3] Adulterul este o ofensă serioasă în contextul islamic. O acuzație de adulter este baza unei acționări legale.

[4] Coran, 24: 11-20.

[5] Jamal Badawi, Egalitatea sexelor în Islam: Principiile de Bază, Plainfield, Publicația American Trust, 1995.

[6] Taha Jabir Al-Alwani, Președintele Școlii de Științe Islamice, Leesburg, Virginia.

[7] Idem.

Source Link