Cel care a eliberat Egiptul de sub conducerea Romei
partea a doua
’Amr Ibn Al-’Aas nu se număra printre primii care au îmbrăţişat Islamul. A îmbrăţişat Islamul, alături de Khaalid Ibn Al-Waliid, cu puţin timp înainte de cucerirea oraşului Mekka. Este surprinzător faptul că aderarea sa la Islam a debutat în timpul lui An-Najaashiy în Abisinia, iar aceasta s-a întâmplat pentru că An-Nagaashiy l-a cunoscut pe ’Amr şi l-a respectat datorită numeroaselor sale vizite în Abisinia şi a darurilor pe care obişnuia a i le duce lui An-Nagaashiy. În vizita sa finală în acea ţară a fost menţionat faptul că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) invita la monoteism şi la aplicarea principiilor morale nobile în Peninsula Arabică. Conducătorul abisinian l-a întrebat pe ’Amr: „Cum poţi să nu crezi în el şi să nu îl urmezi, de vreme ce el este cu adevărat un Profet al lui Allah?” ’Amr l-a întrebat atunci pe An-Najaashiy: „Este aşa?” An-Najaashiy a răspuns: „Da, deci ascultă-mă, o, ’Amr şi urmează-l pentru că într-adevăr, pe Allah, el se află pe calea adevărului şi el îi va depăşi pe toţi aceia care i-au stat împotrivă!”
’Amr a călătorit pe mare, întorcându-se imediat în ţara lui şi întorcându-şi faţa în direcţia oraşului Medina pentru a se supune lui Allah, Domnul Lumilor.
În drum spre Medina, l-a întâlnit pe Khaalid Ibn Al-Waliid care venea din Mekka, mergând de asemenea la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru a jura credinţă Islamului. De îndată ce Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a văzut, faţa sa a radiat de bucurie şi le-a spus companionilor: „Mekka v-a dăruit cei mai nobili conducători.” Khaliid s-a apropiat şi a jurat credinţă. Apoi ’Amr s-a apropiat şi a spus: „Într-adevăr, îţi jur credinţă dacă Îi ceri lui Allah să îmi ierte păcatele anterioare.” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a răspuns: „O, ’Amr, jură credinţă, pentru că într-adevăr Islamul anulează orice l-a precedat!”
’Amr a jurat credinţă şi şi-a pus inteligenţa şi curajul în slujba noii sale religii. Când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a înălţat la Allah Preaslăvitul, ’Amr a fost numit conducător în Oman, iar în timpul califatului lui ’Umar a realizat faimoasele fapte eroice în războaiele siriene şi apoi în eliberarea Egiptului de sub conducerea Romei.
O, dacă ’Amr Ibn Al-’Aas ar fi putut opune rezistenţă iubirii pentru putere şi conducere din sufletul său, ar fi putut depăşi unele dintre situaţiile în care l-au implicat această iubire a sa. Totuşi dragostea lui ’Amr pentru autoritatea conducerii, într-o anumită măsură, constituia o exprimare directă a naturii sale, dominată de talent. Mai mult decât atât, înfăţişarea sa exterioară, modul său de a merge şi de a vorbi, indica faptul că a fost creat pentru a conduce, așa încât s-a relatat că ’Umar Ibn Al-Khattaab, Căpetenia Credincioşilor, l-a văzut odată pe ’Amr apropiindu-se şi a zâmbit privind felul în care mergea şi a spus: „Nu trebuie ca Abu ’Abd Allah să meargă pe pământ decât ca conducător.”
Adevărul este că Abu ’Abd Allah nu a uitat dreptatea. Chiar şi atunci când evenimente periculoase i-au copleşit pe musulmani, ’Amr s-a confruntat cu aceste evenimente într-o manieră impunătoare, cu inteligenţă, perspicacitate, încredere în sine, mândrie pentru excelenţa sa. Mai mult decât atât, era atât de onest, încât l-a determinat pe ’Umar Ibn Al-Khattaab, deşi acesta era strict în alegerea guvernatorilor săi, să îl aleagă pe ’Amr ca guvernator al Palestinei şi al Iordaniei, iar apoi al Egiptului. Aceasta s-a petrecut, deşi Căpetenia Credincioşilor ştia că ’Amr a depăşit o anumită limită în privinţa opulenţei stilului său de viaţă, deși chiar însuşi ’Umar le cerea guvernatorilor săi să dea un bun exemplu ducând un stil de viaţă asemănător cu cel al oamenilor de rând.
Chiar dacă ’Umar ştia despre bogăția averii lui ’Amr, nu l-a înlăturat, ci l-a trimis pe Muhammad Ibn Maslamah la el şi i-a poruncit lui ’Amr să împartă cu el toată averea şi posesiunile sale. Deci i-a lăsat o jumătate şi a depus cealaltă jumătate în trezoreria din Medina. Totuşi, dacă ’Umar ar fi ştiut că dragostea lui ’Amr pentru avere îl va conduce la neglijarea responsabilităţilor sale, este evident că raţionala sa conştiinţă nu i-ar fi permis să rămână la putere pentru niciun moment.
’Amr (Allah fie mulţumit de el!) avea o inteligenţă ascuţită, perspicacitate şi o intuiţie profundă așa încât, ori de câte ori Căpetenia Credincioşilor vedea o persoană incapabilă de falsitate, bătea din palme de uimire şi spunea: „Glorie lui Allah! Într-adevăr, Creatorul acestuia şi Creatorul lui ’Amr Ibn Al-’Aas este un singur Dumnezeu!”
’Amr era, de asemenea, foarte curajos şi îndrăzneţ. Obişnuia a-şi îmbina curajul cu inteligenţa, în anumite momente, pentru a fi considerat laş sau şovăitor. Totuşi era capacitatea de a înşela cea pe care ’Amr a perfecţionat-o cu mare dibăcie pentru a ieşi dintr-o criză distructivă.
Căpetenia Credincioşilor, ’Umar, cunoştea aceste talente ale sale şi aprecia adevărata lor valoare. Din acest motiv, când l-a trimis în Siria, înainte de plecarea sa în Egipt, i-a spus Căpeteniei Credincioşilor: „În fruntea armatelor romane din Siria se află Artubun, un viclean şi curajos conducător şi un prinţ.” Răspunsul lui ’Umar a fost următorul: „L-am trimis împotriva lui Artubun al Romei pe Artubun al arabilor, deci să vedem cum se vor desfăşura evenimentele.”
Confruntarea s-a sfârşit cu o victorie masivă a lui Artubun al arabilor, periculosul, abilul vulpoi bătrân, ’Amr Ibn Al-’Aas, asupra lui Artubun al Romei care a părăsit armata înfrântă şi a fugit în Egipt. ’Amr urma a-l prinde la scurt timp după aceasta, înălţând stindardul Islamului deasupra ţinuturilor sale.
Source Link
Views: 4
