Tag: musulmanii

Generozitate şi mulţumire – partea 2

Generozitate şi mulţumire – partea 2

 

Donaţiile au fost instituţionalizate în Islam încă de la întemeierea sa, fiind denumite în limba arabă ‒ zakaah (acte de caritate obligatorii). Fiecare credincios cu avere în exces este obligat să dea o anumită parte din ea nevoiaşilor, anual, ca un act de adorare. A nu da zakaah este considerat un păcat major. Oferirea acestei donaţii ajută credincioşii să realizeze că averea lor nu este doar ca s-o folosească cum doresc. Îi învaţă că sunt doar deţinătorii temporari ai acestei averi din care trebuie să ofere o parte celor nevoiaşi. În consecinţă, Dumnezeu îi descrie pe adevăraţii credincioşi ca fiind aceia care recunosc dreptul nevoiaşilor la o parte din averea lor:

,,Şi în averea lor se află un drept pentru cerşetor şi pentru cel nevoiaş.” (Coran 51: 19).

Donaţiile ar trebui să fie un act sincer de mulţumire a lui Dumnezeu şi nu un act făţarnic sau un mod de a-i controla pe alţii. Răsplata pentru actele de caritate este complet pierdută atunci când este făcută pentru câştiguri lumeşti. Allah face referire la această realitate în capitolul Al-Baqara după cum urmează:

,,O, voi, cei care credeţi! Nu faceţi deşarte milosteniile voastre prin pomenirea lor şi prin necăjire.” (Coran 2: 264).

Dorinţa de îmbogăţire este sporită de invidie. În consecinţă, Dumnezeu ne-a poruncit să nu râvnim la ceea ce le-a dat altora. Dumnezeu se referă la această chestiune în capitolul An-Nisa’ al revelaţiei finale după cum urmează:

,,Nu râvniţi la ceea ce Allah a dăruit [cu harul Său] unora dintre voi mai mult decât altora.” (Coran 4: 32).

Profetul a reiterat acest sfat, spunând: „Priveşte-i pe cei mai puţin norocoşi decât tine şi nu îi privi pe cei de deasupra ta. Este mai bine pentru tine, pentru a nu nega cele cu care te-a binecuvântat Allah.”

Când oamenii îşi concentrează atenţia asupra acelora care sunt mai bogaţi decât ei, invidia începe să se dezvolte. Ei simt şi exprimă astfel faptul că Dumnezeu a fost nedrept cu ei. În ultimă instanţă, ei ar putea comite multe păcate pentru a-şi îndeplini dorinţa de a avea ceea ce au alţii. În loc de aceasta, Dumnezeu îi sfătuieşte să se gândească la cei mai puţin norocoşi decât ei. Indiferent de cât de dificile ar fi circumstanţele, există întotdeauna alţii în situaţii mai dificile. În consecinţă, a reflecta cu privire la alţii mai puţin norocoşi le aminteşte fiinţelor umane de multiplele recompense cu care i-a binecuvântat Dumnezeu. În această luptă spirituală de a evita invidia se dezvoltă cea mai importantă calitate, aceea a mulţumirii. Mai mult decât atât, potrivit învăţăturilor profeţilor, posesiunile materiale nu constituie adevărata bogăţie a acestei lumi. Abu Hurayrah a relatat spusele ultimului Profet: „Bunăstarea nu este măsurată în proprietăţi, ci în mulţumire.”

A fi mulţumit nu înseamnă că fiinţele umane trebuie să accepte orice circumstanţă în care se găsesc şi să nu încerce să-şi îmbunătăţească situaţia. A fi mulţumit înseamnă că, după ce individul se străduieşte să obţină un standard ridicat de viaţă, el trebuie să accepte cu conştiinţa curată ceea ce doreşte Allah. Doar prin a lăsa chestiunile personale în mâinile lui Dumnezeu, după ce s-a făcut un efort, inimile găsesc odihnă și se îndepărtează de la plăcerile acestei lumi. În această privinţă, Dumnezeu afirmă în capitolul Ar-Ra’d al revelaţiei finale:

,,Prin pomenirea lui Allah se liniştesc inimile.” (Coran 13: 28).Source Link

Views: 1

Generozitate şi mulţumire – partea 1

Generozitate şi mulţumire

 

CULTIVATING A SPIRIT OF GENEROSITY Blog.jpg.optimal Generozitate şi mulţumire - partea 1Spre exemplu, în toate societăţile umane, generozitatea şi mulţumirea sunt considerate cele mai nobile caracteristici. Niciuna dintre aceste trăsături nu se poate dezvolta dacă toată lumea are acelaşi nivel de bunăstare. Generozitatea poate fi atinsă doar atunci când sufletul uman, conştient că a împărţi bunurile sale cu cel nevoiaş este un lucru bun, luptă împotriva sentimentului de posesiune asupra lucrurilor. Pe de altă parte, mulţumirea este produsă atunci când sufletul înfrânge demonii invidiei şi ai lăcomiei. Creatorul stabileşte cu înţelepciune cadrul pentru aceste lupte spirituale prin distribuirea inegală a bunăstării în această lume. În capitolul An-Nahl al revelaţiei finale, Allah spune:

„Allah i-a pus pe unii dintre voi înaintea altora în privinţa celor necesare vieţuirii.” (Coran 16: 71).

Lăcomia şi zgârcenia sunt forme corupte ale dorinţelor umane naturale de a poseda. Credincioşii sunt informaţi prin revelaţii că bunăstarea este o dovadă de încredere oferită de către Dumnezeu omenirii. Lucrurile există în lume înainte ca oamenii să se nască şi rămân acolo după ce ei mor. Dacă bunăstarea este folosită conform instrucţiunilor divine, ea aduce beneficii în ambele lumi celor care o posedă. Dar dacă este folosită în mod egoist, devine un blestem în această viaţă şi un motiv pentru pedeapsă în următoarea. În capitolul Al-Anfal al revelaţiei finale, Dumnezeu îi avertizează pe credincioşi să fie conştienţi de pericolele bunăstării şi ale copiilor:

„Şi să ştiţi că bunurile voastre şi copiii voştri nu sunt decât o încercare.” (Coran 8: 28).

Dumnezeu îi atenţionează mai departe pe credincioşi, în capitolul Al-Munafiqun, să nu-şi lase dorinţa pentru bunăstare şi copiii să-i distragă de la supunerea în faţa Lui, pentru că acesta este testul posesiunii:

,,O, voi cei care credeţi! Să nu vă abată averile voastre şi copiii voştri de la pomenirea lui Allah!” (Coran 63: 9);

,,V-a ridicat pe unii dintre voi deasupra altora, în trepte, pentru a vă cerca întru ceea ce v-a dat.” (Coran 6: 165).

Dorinţa de a acumula bogăţii nu poate fi satisfăcută în această viaţă. Cu cât au mai mult, cu atât fiinţele umane vor mai mult. Profetul a spus: „Dacă un om ar avea o vale de aur, şi-ar dori o alta, pentru că nimic nu i-ar umple gura decât pământul [mormântului său]. Allah îi iartă pe toţi cei care se căiesc în mod sincer.”

Această dorinţă negativă poate fi depăşită doar prin a oferi averea pe care cineva o posedă, ca un act caritabil. Aşadar Allah a poruncit profeţilor să ceară donaţii de la cei mai bogaţi dintre adepţii lor pentru a le distribui celor săraci:

„Ia din bunurile lor milostenie prin care să-i curăţeşti şi să-i binecuvântezi.” (Coran 9: 103).Source Link

Views: 0

Pactul de la Hudaybiyah

Pactul de la Hudaybiyah

Musulmanii au început o serie de negocieri cu quraișiti pentru a li se permite să intre în Meka și să împlinească Umra. Astfel, tratatul de pace și reconciliere cu musulmanii continea clauze precum:

▶ De această dată, musulmanii se vor întoarce acasă, însă vor reveni anul viitor și vor rămâne în Meka trei zile fără să fie deranjați de quraiși. Nu vor reveni înarmați, dar pot purta cu ei săbii băgate în teacă. Acestea însă vor fi ținute în tolbe.
▶ Activitățile de război vor fi suspendate timp de zece ani, perioadă în care ambele părți vor trăi în deplină siguranță și nici una nu va ridica sabia asupra celeilalte.
▶ Dacă vreunul dintre quraiși se va alătura lui Muhammed ( صلى الله عليه وسلم) fără permisiunea tutorilor lui, acesta va fi trimis înapoi la neamul Quraiș, iar dacă unul dintre adepții lui Muhammed se va întoarce la neamul Quraiș, acesta nu va fi trimis înapoi.
▶ Oricine dorește să se alăture lui Muhammed sau să încheie vreo înțelegere cu el, are libertatea să facă acest lucru. De asemenea, oricine dorește să se alăture neamului Quraiș sau să încheie vreun tratat cu el, are îngăduința să facă asta.

Pactul de la Hudaybiyah

Au avut loc unele dispute referitoare la această acțiune. De exemplu, când acordul trebuia scris, Ali bin Abu Talib, care făcea pe scribul, a început astfel: “Bismillahi Rahman ir-Rahim”, adică “În Numele lui Allah, Cel mai Milostiv, Îndurător!”, dar conducătorul mekan, Suhail bin ‘Amr, a declarat că el nu știa nimic despre Ar-Rahman și a insistat asupra formulei obișnuite “Bi-ismika Allahumma”, adică “În Numele Tău, Allah!” Musulmanii au fost nemulțumiți, dar Profetul صلى الله عليه وسلم a acceptat. A continuat să dicteze din nou: “Așa s-a căzut de acord cu Profetul lui Allah,
Muhammed.” Dar Suhail a spus: “Dacă te-am fi recunoscut ca Profet, nu te-am fi împiedicat să intri în Casa Sfântă și nici nu am fi luptat împotriva ta. Scrie numele tău și numele tatălui tău.”
Musulmanii au comentat din nou și au refuzat să consimtă la modificare.
Profetul صلى الله عليه وسلم a acceptat și de această dată, pentru cauza mai importantă a islamului, și nu a luat în seamă un asfel de detaliu minor. A șters el însuși cuvintele și a dictat în loc: ”Muhammed, fiul lui ‘Abdullah.”

Într-o relatare se spune că Omar a fost atât de supărat din cauza clauzelor pactului ce îi împiedica să împlinească Pelerinajul și atitudinea umilitoare în ce privește reconcilierea cu păgânii, încât nu s-a mai putut abține și a mers la Profet صلى الله عليه وسلم spunându-i:

636562232091973705 Pactul de la Hudaybiyah“Nu ești tu adevăratul Mesager al lui Allah?” Profetul صلى الله عليه وسلم a răspuns calm: “De ce n-aș fi?” Omar a vorbit din nou și a întrebat: “Nu suntem noi pe calea cea dreaptă și quraișii pe cea greșită?” Fără să manifeste nici un resentiment, Profetul – Allah ( صلى الله عليه وسلم)a răspuns că așa era. Când a primit acest răspuns, el a continuat grăbit: ”Atunci nu ar trebui să suferim nici o umilire în privința Credinței. Profetul صلى الله عليه وسلم a rămas netulburat și i-a spus cu deplină încredere: “Eu sunt adevăratul Mesager al lui Allah, totdeauna supus Lui, iar El mă va ajuta”. “Nu tu ne-ai spus să facem pelerinajul?” “Dar nu v-am spus niciodată ” a răspuns Profetul, “că o să-l facem chiar anul acesta.” Omar a tăcut, dar mintea lui era tulburată. A mers la Abu Bakr și și-a dezvăluit sentimentele în fața sa. Abu Bakr, care nu se îndoise niciodată de buna credință a Profetului, a confirmat ce-i spusese Profetul .صلى الله عليه وسلم

Mai apoi, când Omar a fost chemat de Profet صلى الله عليه وسلم, el s-a bucurat și a regretat foarte multatitudinea sa anterioară. El a făcut milostenii, a ținut post și rugăciuni și a eliberat cât de mulți sclavi a putut, ca ispășire pentru atitudinea necugetată pe care o adoptase.

Pactul de la Hudaybiyah

Musulmanii s-au purtat așa pentru că nu înțelegeau beneficiile pe care acest tratat de pace le aducea, de fapt, comunității musulmane. În afara faptului că nu puteau împlini Pelerinajul și a sentimentului de umilire pe care l-au resimțit, celelalte clauze ale tratatului funcționau în favoarea statului islamic aflat în plină dezvoltare, iar evenimentele ce au urmat au dovedit această înțelepciune. Timp de zece ani, statul islamic a putut evolua în liniște și pace; Profetul
Muhammed صلى الله عليه وسلم i-a trimis pe musulmani să învețe limbi străine, agricultură, arte, arhitectură etc.
Musulmanii au avut șansa să răspândească islamul datorită prevederii articolului ce se referea la extrădarea credincioșilor care se refugiază la aceștia, fără consimțământul tutorilor lor. La prima vedere era o clauză foarte dureroasă și în tabăra musulmană era considerată inadmisibilă.

Oricum, pe parcursul evenimentelor, s-a dovedit a fi o mare binecuvântare. Musulmanii trimiși înapoi la Meka nu aveau intenția să renunțe la binecuvântările islamului, ci, dimpotrivă, chiar acești musulmani s-au dovedit a fi centrul de influență al islamului. Era imposibil de crezut că ei vor deveni apostați sau renegați, iar înțelepciunea din spatele acestui acord a atins apogeul pe parcursul altor evenimente petrecute ulterior.

Așadar, când tratatul de pace a fost încheiat, Profetul صلى الله عليه وسلم a poruncit companionilor să taie animalele de sacrificiu, dar ei erau prea deprimați pentru a-l mai asculta. Profetul صلى الله عليه وسلم a dat instrucțiuni în acest sens de trei ori, dar nu a primit nici un răspuns.

Era pentru prima dată în istoria islamului când companionii nu răspundeau chemării și poruncilor Profetului ( صلى الله عليه وسلم) lor și un moment de răscruce în care Profetul صلى الله عليه وسلم nu a știut cum să procedeze. El a intrat în cortul soției sale Umm Selemeh Asma ‘bin Yezid (Allah să fie mulțumit de ea!) și a spus: “Vai de această comunitate care nu se supune Profetului!”, povestindu-i despre această atitudine a companionilor săi. Ea l-a sfătuit cu înțelepciune și l-a îndemnat ca el însuși să preia inițiativa, să-și sacrifice animalul și să-și radă capul, și cu siguranță companionii îl vor urma, ceea ce s-a și întâmplat. Văzându-l pe Profet صلى الله عليه وسلم, musulmanii au început să-și sacrifice animalele și să-și radă capetele, urmând exemplul Profetului صلى الله عليه وسلم, deși atunci când le-a vorbit, ei nu s-au supus.

Versetul este pogorât în acest context pentru a-i învăța pe credincioși că hotărârile și faptele lor nu trebuie să treacă peste Cuvântul lui Allah subhanahu wa ta’ala și a Trimisului Său.

 

______________________________

Din seria întâlnirilor săptămânale la Centrul cultural islamic “Islamul azi” – “Lecția de vineri” – Să medităm la sensul versetelor din Sfântul Coran, cu profesor Demirel Gemaledin, lectie redactata si editata de doamna Camelia H.Source Link

Views: 1