România, partea fără sens. Consiliul pentru Combaterea Discriminării ignoră desele încălcări ale demnității umane săvârșite de angajații Poliției Române.
Una din puținele informații pe care le primești pe pagina de Facebook CNCD e faptul că instituția pune foarte mult accentul pe dreptul la demnitate, prevăzut și în Constituție, de altfel.
În acest context, nu înțeleg cum CNCD ignoră desele încălcări ale demnității umane (probabil zeci de cazuri zilnic la nivel național) pe care le săvârșesc angajații Poliției Române.
Cifra poate părea exagerată. Este posibil să nu fie.
Angajații Poliției Române termină o facultate și ies de pe băncile acestei facultăți cu un bagaj de tehnici, care, fără un efort prea mare, s-ar putea numi tehnici de manipulare.
Am sunat acum doi sau trei ani ca să întreb dacă au investigat de ce blocul în care locuiesc nu este prevăzut cu ghenă, m-a întrebat ofițerul de serviciu dacă vreau să vină poliția să strângă mucurile de țigară. Am avut un incident cu o persoană, m-a atacat cu o toporișcă, m-au întrebat pe mine dacă am bătut-o, asta după ce au văzut persoana. Primești informații doar dacă vor. Astea sunt faptele. Amestecă atribute ale puterii judecătorești cu atribute ale puterii executive. Inspectează toți, nu doar cei cu funcția de inspector sau sub-inspector. Nu sunt aproape deloc în slujba cetățeanului. Și lista poate continua. Denunțurile (sesizări în care nu ești parte vătămată) nu sunt pe placul Poliției Române. Aceasta a investigat zeci de denunțuri depuse de subsemnatul și nu a găsit absolut nicio încălcare a legii. Acestea sunt faptele care mi-au fost aduse la cunoștință de către comisarul P. din cadrul Secției 24 de Poliție București, care mă roagă omenește să nu mai trimit prin e-mail denunțuri, întrucât dumnealui le-a investigat și nu a găsit absolut nicio încălcare a legii. Nu este nimic în neregulă ca un cetățean să strige ”vă tai cu toporul”, ținând ditamai toporul în mână pe stradă ș.a. Domnul comisar P. a investigat zece, chiar zece, posibili martori și niciunul nu a confirmat denunțul meu. Nici fotografia cu persoana denunțată sprijinindu-se în coada toporului fără a se apleca prea tare, pe stradă, nu arată ceva în neregulă. Încă o dată, dl. comisar P. din cadrul Secției 24 de Poliție București a analizat masa denunțurilor depuse de mine și nu a găsit nici cea mai mică încălcare a legii. Asta după ce dl. comisar P. recunoaște că în România mafia e la ea acasă. Pare o contradicție. Nu e. Domnul comisar P. recunoaște că mafia e la ea acasă în România (în fotbal, în industria lemnului etc.), dar, în același timp, în denunțurile depuse de mine nu a găsit nicio încălcare a legii.
De exemplu, dacă un polițist vrea să verifice dacă o acuză adusă de o persoană este reală sau nu, ridică vocea la acea persoană. În felul acesta închide gura celor care aduc sesizări nefondate (e important de precizat că despre persoana la care ridică vocea polițistul știe că este un oarecare amărăștean, nu membru de partid sau alte-alea). Foarte bine, ați putea spune. Da, e foarte bine, doar că acelor nesimțiți, care sunt tot cetățeni ai statului și în condițiile în care Poliția Română nu este instanță de judecată, li se încalcă dreptul la un comportament demn, care nu se interpretează doar în sensul din Constituție (discriminare), ci și în sensul strict al cuvintelor: dreptul la un comportament demn.
Inclusiv cei care aduc o acuză nefondată au dreptul la un comportament demn.
Dreptul la un comportament demn și faptul că nu au dreptate sunt două lucruri diferite. Faptul că nu au dreptate nu justifică încălcarea dreptului la un comportament demn.
Acesta este un exemplu.
O altă tehnică a Poliției Române: dacă te duci cu o sesizare la Poliție, polițistul cu care discuți te face să te simți tu vinovat pentru fapta sesizată. Asta e ca în exemplele cu victimele abuzate sexual, care sunt făcute să se simtă vinovate pentru abuzurile la care au fost supuse: ”Te-ai îmbrăcat provocator” etc.
Alt exemplu este exemplul frecatului sau lasă-mă ca să te las. Polițiștii te freacă până îi lași în pace.
Cum spuneam, tehnici și manipulare.
Alt exemplu este cel în care reprezentanții poliției afirmă despre o anumită problemă ”a fost o excepție”, când cazul nu este deloc o excepție. Am sunat la Academia de Poliție Al. I. Cuza București să cer informații. Mi s-a zis că am avut de-a face cu agenți școliți la Academia de la Câmpina, dedicată agenților. După aceste convorbiri telefonice am avut de-a face cu un comisar de poliție, în urma unor sesizări trimise de mine. Ghici, ghicitoarea mea: e vina mea că am fost hărțuit pe Facebook, VĂ CHEM LA SECȚIE CA SĂ VĂ DAU RĂSPUNSUL. Deci mă face să mă simt eu vinovat că am fost hărțuit pe Facebook (la asta se referea una dintre sesizări) și lasă-mă ca să te las sau tehnica frecușului.
Și lista poate continua.
Așa funcționează instituțiile statului în România.
Ofensatorul trebuie să se schimbe sau să plece, nu cel ofensat.
Având des de a face cu polițiști din cadrul Poliției Române ai impresia că Codul de Etică și Deontologie al Polițistului este total străin foartor multor polițiști. Acest cod specifică următoarele:
Articolul 6. Principii generale
Principiile care guverneaza conduita profesionala a politistului sunt urmatoarele:
b) egalitatea, impartialitatea si nediscriminarea – în îndeplinirea atributiilor profesionale politistul aplica tratamente egale tuturor persoanelor, luând aceleasi masuri pentru situatii similare de încalcare a normelor protejate de lege, fara a fi influentat de considerente etnice, de nationalitate, rasa, religie, OPINIE POLITICĂ sau de orice alta opinie, VÂRSTĂ, sex, orientare sexuala, AVERE, origine nationala, sociala sau decurgând din orice alta situatie;
e) disponibilitatea – presupune interventia politistului în orice situatie în care ia cunostinta despre atingerea adusa vreuneia dintre valorile aparate de lege, indiferent de momentul constatarii acesteia (am semnalat poliției că la intersecția Șos. Giurgiului cu str. Toporași se face bișniță auto acum câțiva ani, se face în continuare bișniță), capacitatea de a asculta si de a rezolva problemele celor aflati în dificultate ori de a îndruma catre alte autoritati cazurile care se situeaza în afara competentei ori atributiilor sale;
h) confidentialitatea – determina obligatia politistului de a garanta securitatea datelor si informatiilor obtinute în exercitarea autoritatii conferite de lege (baza de date a Poliției e ziar plătit, cu distribuție națională);
i) respectul – se manifesta prin consideratia pe care politistul o acorda persoanelor (nu întrebi un cetățean dacă vrea să vină Poliția să strângă mucurile de țigară), colegilor, superiorilor, subordonatilor, drepturilor si libertatilor acestora, institutiilor, legilor, valorilor sociale, normelor etice si deontologice.
Am sunat pe 12.11.2022 la Secția 24 de Poliție București pentru a întreba de ce am fost chemat, dacă problema pe care eu am semnalat-o este nesemnificativă, conform spuselor domnului comisar P. S-au întâmplat câteva aspecte interesante:
- Mi s-a spus că nu se sună la ora asta (am sunat noaptea);
- Mi s-a spus că dumnealor au alte lucruri mai importante de rezolvat (de ce oare cred eu că nu aveau nimic de făcut? oare pentru că am trecut prin spatele secției și se vedeau imagini de televizor reflectate în geam?)
- Mi-a închis telefonul.
Noi vrem să vorbim de digitalizarea României, în condițiile în care Poliția Română nu știu a trimite mesaje cu subiect. Sau nu știu a pune numele unui atașament. În viziunea domnilor de la Secția 24 de Poliție București, pe mine, pe tata, pe bunicu` și pe străbunicu ne-a botezat pe toți popa ”Stoica”. Eventual și pe alți câteva mii care poartă numele ăsta de familie și cu care nu sunt rudă. Repet: tu (tu, la modul general) vrei să faci digitalizarea României în condițiile în care Poliția Română nu știu să treacă numele unui atașament. E cel puțin interesant. Poate că cei de la Secția 24 de Poliție ar trebui să afle că atunci când inviți un Stoica oarecare, nu inviți o vită de pe câmp la supersediul tău grandios, care stă să cadă și care nu a mai fost văruit de acum patruzeci de ani.
Poliția Română face legea în România. Închide agentul școlit la Câmpina telefonul când vrea. Fiecare pentru el. Fiecare tace melc să nu îl înghită vreun rechin și nu vede, nu aude, nu spune nimic, contrar atribuțiilor lui/ei.
Să mă lămurească și pe mine, cineva, vă rog frumos, invitarea la secția de Poliție în urma unei sesizări depuse de mine se face sub amenințarea primirii unei amenzi? Asta specifică legea?
Eu depun sesizarea, eu sunt partea păgubită, iar dacă nu mă prezint la secție, eventual a doua zi după primirea invitației (cazul concret la care fac referire), iau amendă?
Iar dacă nu mă prezint la secție, eventual nici sesizarea nu e luată în calcul?
Ce e ăsta, filmul ”Bad Boys”?
În asta constă digitalizarea României, în condițiile în care semnătura electronică datează de cel puțin 15 ani?
Așa e legea?
Am trimis Școlii de Agenți de Poliție de la Câmpina un mesaj, mesaj în care am întrebat dacă un agent ar închide telefonul interlocutorului lui/ei în situația în care interlocutorul s-ar prezenta ca fiind membru al unui partid. Nu mi-au răspuns la întrebare, dar m-au îndrumat să formulez o petiție dacă eu consider că un agent a încălcat Codul de etică și deontologie profesională al polițistului.
Am impresia ca unii polițiști își privesc meseria ca pe una de cocoșeală/înfoială cu oamenii de rând, poliția fiind un mic stat într-un stat mafiot mai mare.
Drept la replică trimis pe 12.11.2022.
Hits: 64