Evoluţia este imposibilă

 Evoluţia este imposibilă  Principalul motiv ştiinţific pentru care nu există nici o dovadă pentru evoluţie, fie în trecut fie în prezent (cu excepţia imaginaţiei creatoare a oamenilor de ştiinţă evoluţionişti) este pentru că una dintre legile fundamentale ale naturii o împiedică. Legea creşterii entropiei – de asemenea cunoscută ca a doua lege a termodinamicii – […]

0Shares

 Evoluţia este imposibilă 

Principalul motiv ştiinţific pentru care nu există nici o dovadă pentru evoluţie, fie în trecut fie în prezent (cu excepţia imaginaţiei creatoare a oamenilor de ştiinţă evoluţionişti) este pentru că una dintre legile fundamentale ale naturii o împiedică. Legea creşterii entropiei – de asemenea cunoscută ca a doua lege a termodinamicii – stipulează faptul că toate sistemele din lumea reală au tendinţa de a se merge spre dezorganizare şi complexitate scăzută. Această lege a entropiei este, după orice standard, una dintre cele mai bine dovedite, universal, legi ale naturii. Ea se aplică nu doar în sistemele fizice şi chimice, ci de asemenea în sistemele biologice şi geologice – de fapt, în toate sistemele, fără excepţie.

“Nici o excepţie de la a doua lege a termodinamicii nu a fost vreodată găsită – nici măcar una minusculă. Precum conservarea energiei (“prima lege”), existenţa unei legi atît de precise şi atît de independentă faţă de detaliile modelelor trebuie să aibă o fundaţie care este independentă de faptul că materia este compusă din particule în interacţiune.” 

Autorul acestui citat se referă în primul rînd la fizică, dar atrage atenţia că a doua lege a termodinamicii este “independentă faţă de detaliile modelelor”. Mai mult, practic toţi biologii evoluţionişti sunt reducţionişti – adică, ei insistă că nu există nici o forţă “vitală” în toate sistemele vii, şi că toate procesele biologice sunt explicabile în termenii fizicii şi chimiei. Aşa stînd lucrurile, procesele biologice trebuie să opereze, de asemenea, în concordanţă cu legile termodinamicii, şi practic toţi biologii sunt de acord cu acest lucru.

William Dembski - 2Evoluţioniştii susţin cu tărie, de obicei, că evoluţia este oricum un fapt, şi că conflictul este rezolvat avînd în vedere că pămîntul este un “sistem deschis”, energia solară fiind capabilă să susţină evoluţia pe parcursul erelor geologice, în ciuda tendinţei naturale a tuturor sistemelor de a se deteriora către dezorganizare. În acest fel, un entomolog evoluţionist a respins impresionanta carte recentă a lui W.A. Dembski, Design-ul inteligent. Acest om de ştiinţă apără ceea ce el numeşte “capacitatea proceselor naturale de a creşte complexitatea” punînd în vedere ceea ce el numeşte un “defect” în “argumentaţia împotriva evoluţiei bazată pe cea de a doua lege a termodinamicii”. Şi care este acest defect?

“Deşi cantitatea generală de dezordine într-un sistem închis nu poate scădea, ordinea locală înăuntrul unui sistem deschis poate creşte chiar şi fără acţiunea unui agent inteligent.”

Acest răspuns naiv la legea entropiei este tipic disimulării evoluţioniste. Dacă este adevărat că ordinea locală poate creşte într-un sistem deschis dacă anumite condiţii sunt îndeplinite, realitatea este că evoluţia nu îndeplineşte aceste condiţii. Doar afirmînd că pămîntul este “deschis faţă de energia solară” nu spune nimic despre cum această căldură solară brută este convertită în creşterea complexităţii în orice sistem, deschis sau închis.

Realitatea este că cea mai cunoscută şi fundamentală ecuaţie a termodinamicii spune că influxul de căldură într-un sistem deschis va creşte entropia în acel sistem, nu o va scădea. Toate cazurile cunoscute de scădere a entropiei (adică de creştere a organizării) în sisteme deschise implică un program de dirijare de vreun fel şi unul sau mai multe mecanisme de conversie a energiei.

Evoluţia nu posedă nici unul din aceste lucruri. Mutaţiile nu sunt mecanisme “organizatoare”, ci dezorganizatoare (în acord cu a doua lege). Ele sunt, în mod comun, dăunătoare, cîteodată neutre, niciodată benefice (cel puţin în cazul mutaţiilor observate). Selecţia naturală nu poate genera ordine, ci poate doar “tria” mutaţiile dezorganizatoare care îi sunt prezentate, prin urmare conservînd ordinea existentă, dar niciodată generînd ordine nouă.

În principiu, de-abia se poate concepe că evoluţia ar putea avea loc în sisteme deschise, în ciuda tendinţei tuturor sistemelor de a se dezintegra mai devreme sau mai tîrziu. Dar nimeni, încă, nu a putut să arate că ea are, într-adevăr, capacitatea de a depăşi această tendinţă universală, şi acesta este principalul motiv pentru care nu există încă nici o dovadă bona fide a evoluţiei, în trecut sau în prezent.

Din declaraţiile evoluţioniştilor înşişi, în consecinţă, am învăţat că nu există nici o dovadă ştiinţifică pentru adevărata evoluţie. Singura dovadă observabilă este aceea a unor schimbări foarte limitate orizontal (sau retrograde) înăuntrul unor limite stricte. Evoluţia nu a avut loc niciodată în trecut, nu are loc în prezent, şi nu ar putea avea loc niciodată.

Source Link

Views: 2

0Shares

O scurta istorie a teoriei evolutioniste

O scurta istorie a teoriei evolutioniste Adnan O. Rădăcinile gândirii evoluţioniste au apărut încă din Antichitate sub forma unei credinţe dogmatice care încerca să nege creaţia. Majoritatea filozofilor păgâni din Grecia antică au apărat ideea evoluţionismului. Dacă aruncăm o privire asupra istoriei filozofiei, vom vedea că ideea evoluţiei constituie coloana vertebrală a multor filozofii păgâne. […]

0Shares

O scurta istorie a teoriei evolutioniste

Adnan O.

Rădăcinile gândirii evoluţioniste au apărut încă din Antichitate sub forma unei credinţe dogmatice care încerca să nege creaţia. Majoritatea filozofilor păgâni din Grecia antică au apărat ideea evoluţionismului. Dacă aruncăm o privire asupra istoriei filozofiei, vom vedea că ideea evoluţiei constituie coloana vertebrală a multor filozofii păgâne.

Totuşi, nu această filozofie păgână, ci credinţa în Dumnezeu a fost cea care a jucat un rol stimulativ în naşterea şi dezvoltarea ştiinţei moderne. Majoritatea oamenilor care au fost pionierii ştiinţei moderne au crezut în existenţa lui Dumnezeu; şi, în timp ce studiau ştiinţa, ei căutau să descopere universul pe care Dumnezeu l-a creat, căutau să perceapă legile Sale şi alte aspecte ale creaţiei Sale. Astronomi precum Copernic, Keppler şi Galileo Galilei; părintele paleontologiei, Cuvier; pionierul botanicii şi zoologiei, Linnaeus; şi Isaac Newton, care este denumit „cel mai mare om de ştiinţă care a trăit vreodată“, toţi au studiat ştiinţa crezând nu doar în existenţa lui Dumnezeu, ci şi în faptul că întregul univers a apărut ca rezultat al creaţiei Sale.6 Albert Einstein, considerat a fi cel mai mare geniu al zilelor noastre, a fost un alt om de ştiinţă care credea în Dumnezeu şi el a afirmat: „Nu pot să concep existenţa unui om de ştiinţă adevărat care nu are totodată şi o credinţă profundă în Dumnezeu. Situaţia ar putea fi exprimată prin următoarea imagine: ştiinţa fără religie este şchioapă.“”

220px O scurta istorie a teoriei evolutionisteUnul dintre fondatorii fizicii moderne, fizicianul german Max Planck spunea: „Oricine a fost angrenat serios în munca ştiinţifică de nu contează ce natură, realizează că deasupra porţii templului ştiinţei sunt scrise cuvintele: ‚Să ai credinţă!’ Aceasta este o calitate de care un om de ştiinţă nu se poate dispensa.“

Teoria evoluţionistă este produsul filozofiei materialiste, care a ieşit la suprafaţă odată cu cu retrezirea filozofiilor materialiste străvechi şi a cunoscut o largă răspândire în secolul al XIX-lea. Aşa cum am mai arătat anterior, materialismul caută să explice natura prin intermediul unor factori cu desăvârşire materiali. Întrucât neagă creaţionismul de la bun început, ea afirmă că toate formele, fie ele vii sau nevii, au apărut în absenţa unui act al creaţiei, ca rezultat al coincidenţelor care, la acel moment, au atins condiţia unei anumite ordini. Totuşi, mintea umană este în aşa fel structurată încât înţelege că oriunde există ordine, trebuie să existe şi o voinţă organizatoare. Filozofia materialistă, ce contravine aceastei caracteristici fundamentale a minţii umane, a produs totuşi această „teorie a evoluţionismului“ în mijlocul secolului al XIX-lea.

Source Link

Views: 1

0Shares

Teoria lui Malthus

Teoria lui Malthus Sursa de inspiraţie a lui Darwin: Teoria lui Malthus             Sursa de inspiraţie a lui Darwin cu privire la această ideea a fost eseul economistului englez Thomas Malthus, An Essay on the Principle of Population, “Eseu asupra populaţiei”(1798). Thomas Mathus şi-a expus ideile principale ale teoriei suprapopulării: “populaţia creşte în progresie […]

0Shares

Teoria lui Malthus

Sursa de inspiraţie a lui Darwin:

Teoria lui Malthus

 

          Sursa de inspiraţie a lui Darwin cu privire la această ideea a fost eseul economistului englez Thomas Malthus, An Essay on the Principle of Population, “Eseu asupra populaţiei”(1798). Thomas Mathus şi-a expus ideile principale ale teoriei suprapopulării: “populaţia creşte în progresie geometrică, pe când producerea de alimente în progresie aritmetică”. Această teorie argumenta existenţa conflictelor. Ch.Darwin a folosit ideea respectivă pentru explicarea supravieţuirii organismelor în urma luptei pentru existenţă şi a selecţiei naturale. Pe scurt putem spune că conform acestei teorii, pentru supravieţuirea unor oameni este nevoie de sacrificarea altora. A exista înseamna de fapt un permanent război.

220px-Thomas_Malthus          În secolul 19, ideile lui  Malthus erau acceptate de o masă mare de oameni. Era sprijinit îndeosebi de elita intelectualilor din Europa, care au spus următoarele în lucrarea numită: “Planul ştiinţific secret al naziştilor” : “În prima jumătate a secolului 19, reprezentanţii conducerii europene s-au adunat pentru a dicuta problema creşterii numărului populţional şi pentru a căuta modalităţi de aplicare a soluţiilor lui Malthus. Rezultatul discuţiei lor poate fi rezumat astfel: “În loc să îi îndrumăm pe săraci la curăţenie, ar trebui să îi îndrumăm spre mizerie. Ar trebui să facem străzile mai strimte, să îi inghesuim cât mai mulţi în case şi să încercăm să aducem ciuma peste ei. Satele ar trebui să le facem aproape de apele stătătoare şi să îi îndrumăm pe oamnei să locuiască în mlaştini, (şi aşa mai departe)…”

În urma aplicării acestor planuri , conform lui Malthus, cel mai puternic îl va invinge pe cel slab, iar astfel numărul populaţional în contiună creştere, se va echilibra. În secolul 19 englezii chiar au aplicat acest program de “oprimare a săracilor”. S-a creat o industrie , prin care mulţi copii în jurul vârstei de 8- 9 ani mureau din cauza condiţiilor foarte proaste de trai şi pentru că munceau zilnic căte 16 ore în minele de cărbuni. Teoria ” luptei pentru supravieţuire” a lui Malthus i-a determinat pe englezi să le creeze săracilor o viaţă chinuitoare.

Pornind de la aceaşi idee, Darwin, a aplicat această teorie asupra tuturor vieţuitoarelor spunând că orice animal puternic îl va învinge pe cel slab. Mai mult decât atât, Darwin spune că această luptă  este o neschimbată lege a naturii. Astfel că îi îndrumă pe oameni să nu se mai gândească că ar exista un creator , iar toate stricăciunile pe care le săvărşesc să le pună pe seama obligativităţii şi luptei pentru existenţă.

Populaţia secolului 20 va plăti scump pentru promovarea acestei idei.

 

 

sursa: AMR

Source Link

Views: 21

0Shares