Toleranta in societatea islamica – 5

Toleranta in societatea islamica – 5 -partea a cincea- Mustafa Siba’ee     Toleranta religioasa in civilizatia islamica este un lucru fara precedent in istoria epocilor anterioare. Istoricii occidentali care respecta adevarul au recunoscut in unanimitate aceasta toleranta si i-au adus elogii. Vestitul cercetator american Druper afirma ca: Musulmaii din epoca timpurie a califatului nu […]

Toleranta in societatea islamica – 5

-partea a cincea-

Mustafa Siba’ee

 

 

Toleranta religioasa in civilizatia islamica este un lucru fara precedent in istoria epocilor anterioare. Istoricii occidentali care respecta adevarul au recunoscut in unanimitate aceasta toleranta si i-au adus elogii.

Vestitul cercetator american Druper afirma ca: Musulmaii din epoca timpurie a califatului nu s-au limitat doar la tratarea savantilor crestini nestorieni si evrei cu respect, ci le-au incredintat lor multe alte activitati importante si funcii in stat. Harun ar-Rasid a pus toate scolile sub contolul lui Yuhanna ben Masawayhi, fara se dea vreo atentie tarii din care provenea savantul si nici religiei sale, ci dand atentie doar pozitiei sale in domeniul stiintei si cunoasterii.

Istoricul Welz afirma in studiul sau despre invataturile islamului: “Ele au pus bazele unei cooperari drepte si generoase si au insuflat oamenilor spiritul generozitatii si tolerantei, dupa cum ele au trasatura umanismului si sunt aplicabile. Ele au creat o comunitate de oameni la care cruzimea si nedreptatea sociala se manifestase intr-o masura mai mica decat la orice alta comunitate care a precedat-o”. Apoi adauga, vorbind despre Islam:” El este plin de spiritul blandetei, tolerantei si fratiei.”

Iar sir Mark Sies afirma, descriind imperiul islamic din perioada lu Harun ar-Rasid : ”Crestinii, paganii, evreii si musulmanii actionau deopotriva in slujba guvernului”.

evariste-levi-provencal-5E.Levi-Provenscal afirma in lucrarea sa “Spania musulmana in secolul X”: “Secretarul insarcinat cu protejarea nemusulmanilor era deseori crestin sau evreu, iar functiile erau detinute de cretini si evrei si ei lucrau pentru stat in treburile administrative si militare, iar unii evrei il reprezentau pe calif in misiuni in statele Europei occidentale”.

Reno afirma in “Istoria invaziilor arabe in Franta, Elvetia, Italia si insulele din Marea Mediteraneana”: “Musulmanii din orasele Andaluziei ii tratau pe crestini foarte bine. La randul lor, crestini tineau seama de sentimentele musulmanilor si-si circumcideau copiii si nu mancau carne de porc”.

Iar Arnold afirma, vorbind despre doctrinele religioase ale sectelor crestine: “Insa principiile tolerantei islamice au impiedicat astfel de fapte care continuau in ele nedreptatea. Mai mult decat atat, se deosebeau de altii prin faptul ca se straduiau sa-i trateze pe crestini cu dreptate.

Un exemplu in acest sens este ca dupa cucerirea Egiptului, Ya’qubitii au folosit prilejul indepartarii autoritatilor bizantine pentru a lua bisericile ortodocsilor, insa musulmanii le-au redat ulterior stapanilor de drept, dupa ce ortodocsii au facut dovada ca le-au apartinut lor.”

Daca privim la toleranta care s-a extins in aceste fel la supusii crestini ai musulmanilor la inceputul carmuirii islamice, ne apare clar ca ideea raspandita despre faptul ca sabia a fost elementul care i-a convertit pe oameni la Islam nu este credibila.

Daca ne-am referit pe larg la toleranta religioasa a civilizatiei islamice, am facut-o pentru a respinge pretentia occidentalilor fanatici ca musulmanii ar fi fost cruzi si i-ar fi constrans pe oameni sa treaca la Islam si i-ar fi umilit si persecutat pe nemusulmani. Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi deschis discutia despre acest subiect, caci ar trebui sa lase capetele in jos de rusine pentru faptele rusinoase pe care fanaticii le-au savarsit impotriva musulmanilor in timpul cruciadelor, in Spania, dar si in perioada moderna. Cei care studiaza istoria pot constata ca s-au persecutat si intre ei si este suficient sa mentionam in aceasta privinta masacrele catolicilor si protestantilor si indeosebi macelul din noaptea Sfantului Bartolomeu, razboaiele religioase ale papalitatii impotriva popoarelor europene de alta credinta si tragediile tribunalelor inchizitiei din Evul Mediu. Toate acestea reprezinta o dovada incontestabila a faptului ca occidentalii au fost cei mai fanatici fata de cei care aveau alta opinie sau credinta, chiar daca erau fii ai aceluiasi popor, ca ei nu au cunoscut toleranta religioasa in decursul istoriei lor trecute si continua si astazi sa fie domniati de fanatismul religios detestabil impotriva musulmanilor sub perdeaua stravezie a politicii si imperialismului.

Consideram opinia exprimata de unul din inaltii prelati crestini care nu poate fi acuzat de partizanat a fi cea mai potrivita pentru a incheia cu ea discutia despre toleranta si fanatism. Este vorba de patriarhul Antiohiei,Mihail cel Mare care a trait in a doua jumatate a secolului XXI, adica la cinci secole dupa ce bisericile orientale au fost supuse de carmuirea islamica, care a afirmat, referindu-se la toleranta musulmanilor si la persecutarea bisericilor orientale de catre Bizantini:

“Acesta este motivul pentru care zeul razbunarii care detine forta si atotputernicia, care schimba mersul omenirii dupa cum voieste el si-i aduce pe cine voieste el si-l ridica pe cel josnic, cand a vazut relele Imperiului Bizantin care a recurs la forta, ne-a jefuit bisericile si ne-a lipsit manastirile de toate proprietatile lor si ne-a persecutat fara pic de mila si indurare, i-a trimis pe fiii lui Ismail(arabii) din Sud (Peninsula Araba) pentru a ne izbavi de tirania Bizantinilor. Realitate este ca daca noi am suferit ceva pierderi din cauza smulgerii bisericilor catolice de la noi pentru a le da locuitorilor din Calcedon, aceste biserici au ramas in stapanirea lor. Dar cand orasele s-au predat arabilor, acestia au lasat fiecareia din aceste secte bisericile pe care le-au gasit in stapanirea lor.

In vremea aceea ne-au fost smulse biserica mare din Homssi biserica din Hawran. Cu toate acestea, nu a fost lucru neinsemnat faptul ca am scapat de brutalitatea Imperiului Bizantin, de persecutiile lui, de zelul lui violent impotriva noastra si ca ne aflam in siguranta si pace”.

Dupa toate acestea, putem aprecia ca afirmatia lui Gustav Le Bon ca “natiunile nu au cunoscut cuceritori induratori si tolerant cum au fost arabii si nici o religie toleranta ca religia lor” este o dreptate facuta in primul rand adevarului, inainte de a fi o dreptate facuta musulmanilor.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Soucre Link

40 de principii ale credinței islamice – part 1

  Cel mai important principiu care formează baza credinţei islamice, pe care orice musulman trebuie să îl ştie este mărturia de credinţă – شهادَة – shahadah, care este formată, practic din alăturarea a două declaraţii (mărturii) de credinţă numite – الشهادتين – şahadatain: a. „Mărturisesc că nu există alt dumnezeu în afara de Allah” şi […]

 

shahadah-rafay-zaferCel mai important principiu care formează baza credinţei islamice, pe care orice musulman trebuie să îl ştie este mărturia de credinţă – شهادَة – shahadah, care este formată, practic din alăturarea a două declaraţii (mărturii) de credinţă numite – الشهادتين – şahadatain:
a. „Mărturisesc că nu există alt dumnezeu în afara de Allah” şi
b. „Mărturisesc că Muhammad este Profetul Său.”

Qaadiy spune că aceste şahadatain sunt cele mai importante, deoarece conţin alte 40 principii de credinţă:
10 principii de credinţă se referă la ceea ce trebuie să creadă un musulman
10 principii de credinţă se referă la ceea ce trebuie să respingă un musulman
10 principii de credinţă se referă la lucrurile care s-au petrecut şi
10 principii de credinţă se referă la lucrurile care se vor petrece

Cele 10 principii de credinţă pe care trebuie să le creadă un musulman sunt:
1. Allah Preaînaltul este Unul, Indivizibil în esenţa Sa.

Domnul vostru e un Domn Unic. Nu există altă divinitate în afară de El… (Al-Baqarah  2:163)
2. Allah Preaînaltul nu are parteneri şi nici asociaţi în Existenţa Sa Divină.

Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic… (An-Nisaa)
3. Allah Preaînaltul este Cel Veşnic, care de Sine Stătător.

 Va rămâne veşnic numai faţa Domnului tău, Cel plin de Slavă şi de Cinste (Ar-Rahman 55:27)
4. Allah Preaînaltul nu cunoaşte somnul şi nici oboseala

Allah! Nu există divinitate afară de El, Cel Viu, Veşnicul! Nici somnul şi nici aţipirea nu-l cuprind! (Al-Baqarah 2:255)
5. Allah Preaînaltul este Stăpânul tuturor şi Creatorul tuturor

El este Acela care v-a creat din lut. (Al-An’am 6:2)
El dă viaţă la ceea ce este mort şi face să moară ceea ce este viu. (Al-An’am 6:95)
El face să se ivească zorile. (Al-An’am 6:96)
El este Cel care v-a făcut stelele. (Al-An’am 6:97)
El este cel care v-a creat dintr-un singur suflet şi v-a dat loc de odihnă şi loc de repaus. (Al-An’am 6:98)
El este Acela care a făcut să coboare apă din cer. Apoi, prin ea, Noi am făcut să încolţească plantele, din care după aceea am făcut să iasă verdeaţă. (Al-An’am 6:99)
6. Allah Preaînaltul este Cel Atotputernic

Feţele se vor apleca umilite în faţa Celui veşnic Viu şi Atotputernic. (Ta-Ha 20:111)

Aceasta pentru că Allah este Adevărul şi pentru că El îi readuce la viaţă pe cei morţi şi El este Atotputernic. (Al-Hajj 22:6)
7. Allah Preaînaltul este A- tot – Cunoscătorul şi A – toate – Ştiutorul, El ştie şi cele ce se văd şi cele ce nu se văd

Celui ce ştie Necunoscutul, nu-i scapă nici măcar greutatea unui fir de colb, nici din ceruri şi nici de pe pământ. Şi nimic – nici mai mic decât acesta, nici mai mare – nu există fără să nu fie (înscris) într-o carte desluşită. (Sabaa’ 34:3)
8. Allah Preaînaltul este Plănuitorul şi Creatorul a orice este bun sau rău, a ceea ce El voieşte să existe sau să nu existe

Allah creează ceea ce voieşte El. Când hotărăşte un lucru, El spune doar «Fii!» şi el este de îndată! (Aal ‘Imran 3:47)

Apoi a hotărât un termen şi la el se află un alt termen hotărât. (Al-An’am 6:2)

Nicio nenorocire nu-l loveşte pe om decât numai cu îngăduinţa lui Allah. (At-Taghabun 64:11)

Dintr-o picătură l-a creat şi i-a hotărât (soarta). (‘Abasa 80:19)
9. Allah Preaînaltul aude totul, vede totul şi comunică total diferit de oricare dintre creaţiile sale (nu are organe sau vreun sistem de comunicaţie, El fiind de cu totul altă formă şi substanţă decât orice altă creaţie a Lui.) Auzul, Văzul şi Comunicarea sunt atribute ale Lui.

Şi noi v-am făcut pe unii dintre voi încercare pentru alţii, (ca să vedem) dacă veţi fi voi statornici. Iar Domnul tău este Cel care Vede. (Al-Furqan 25:20)

 

Dacă voieşte cineva răsplată în lumea aceasta, la Allah se află răsplata şi pentru această lume şi pentru Lumea de Apoi, căci Allah este Cel care Aude totul, Cel care Vede totul. (An-Nisaa’ 4:134)

Cuvântul Său este Adevărul şi a Lui va fi împărăţia în ziua când se va sufla în trâmbiţă. (Al-An’am 6:73)
10. Allah Preaînaltul are acele atribute pe care nimeni şi nimic nu le poate avea, precum şi Esenţa Lui nu este asemenea niciunei alteia.

Nu este nimic asemenea cu El, El este Cel care Aude totul şi Vede totul! (Ash-Shura 42:11)

 

Sursa: rasarit.com

Soucre Link

Cine este cel sărac?

Cine este cel sărac?   Muhammad Al-Ghazali   Într-o zi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i-a întrebat pe dragii lui companioni (Allah să fie mulţumit de ei!) dacă ştiu ce este sărăcia. Atunci ei au răspuns că este sărac cel care nu are niciun dirham sau dinar (niciun ban). Atunci Profetul […]

Cine este cel sărac?plaja

 

Muhammad Al-Ghazali

 

Într-o zi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i-a întrebat pe dragii lui companioni (Allah să fie mulţumit de ei!) dacă ştiu ce este sărăcia. Atunci ei au răspuns că este sărac cel care nu are niciun dirham sau dinar (niciun ban). Atunci Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „În comunitatea mea sărac este acel om care va apărea în Ziua Judecăţii în faţa lui Allah subhanu wa ta’ala astfel: a făcut rugăciunea, a plătit zakat-ul, a respectat toate acestea, însă a abuzat de cineva, a acuzat pe nedrept pe cineva, nu a avut dreptul de a lua în posesie proprietatea cuiva, a omorât sau a lovit pe cineva. Toate calităţile pe care le-ar fi avut vor fi fost date victimelor sale. Dacă aceste calităţi ale sale se vor fi terminat înainte ca faptele rele să se termine, atunci greşelile şi păcatele victimelor sale îi vor fi date lui şi apoi va fi aruncat în iad.” (Muslim).

Un astfel de om este foarte sărac. Starea lui este precum cea a unui comerciant care are marfă bună în valoare de o mie de rupii, însă el este dator două mii de rupii. Cum se poate ca un astfel de om să fie numit bogat?

Un om religios care îşi face rugăciunile negreşit şi îndeplineşte acte de adorare sigure şi precise, dar cu toate acestea comite fapte rele cu intenţie, se comportă urât cu oamenii, îi tratează pe oamenii săraci şi neputincioşi cu cruzime, cum ar putea fi numit cinstit sau drept-credincios ?

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a explicat toate acestea şi a dat un exemplu foarte bun. A spus că şi cel mai bun caracter moral este dizolvat de păcate, aşa cum relele obiceiuri distrug reputaţia omului, iar oţetul distruge mierea.

Când răutatea este hrănită de ego, iar prejudiciul creat de aceasta se materializează şi pericolul se intensifică, atunci omul s-a lepădat de religia sa aşa cum cineva se dezbracă de hainele sale. Pretenţia sa de a fi un om bun sau cu credinţă este falsă.

Care va fi valoarea religiei fără un caracter bun? Cum este posibil ca un om să Îi aparţină lui Allah, dar în acelaşi timp să fie o victimă a corupţiei?

Legătura dintre credinţă şi moralitate ne este clar arătată în hadisul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): „Omul care are aceste trei obiceiuri este un ipocrit, chiar dacă el se supune, îşi îndeplineşte rugăciunea, efectuează umra (pelerinajul) şi se numeşte musulman: când vorbeşte, spune un neadevăr, atunci când face o promisiune, nu o îndeplineşte şi atunci când i se încredinţează ceva, dă dovadă de lipsă de onestitate.” (Muslim).

Într-o altă relatare, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Există trei semne ale unui ipocrit: atunci când vorbeşte, spune neadevărul, atunci când face o promisiune, nu o respectă şi atunci când încheie un contract, înşeală, deşi acesta [ipocritul] poate îşi îndeplineşte rugăciunile, se supune repede şi spune că este musulman.”

De asemenea, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Există patru semne, iar în oricine se regăsesc acestea, el este un ipocrit, fără îndoială. Dacă în cineva se regăseşte unul dintre aceste obiceiuri, el va avea un obicei distructiv până în clipa când va renunţa la el. Când ceva i se dă lui în încredinţare, el dă dovadă de lipsă de onestitate; atunci când vorbeşte, spune minciuni; când încheie un contract, înşeală şi când se ceartă, începe să insulte.” (Bukhari).

 

__

Caracterul musulmanului, Editura Femeia Musulmană, București, 2010

Soucre Link

ÎNSUȘIRI ALE LUI ALLAH

ÎNSUȘIRI ALE LUI ALLAH Sa’id Hawwa   Toate fenomenele pe care le vedem în acest Univers ne demonstrează patru calităţi existenţiale: ştiinţa, voinţa, puterea şi viaţa. Dacă nu ar fi existat puterea, nu ar fi existat acest Univers; dacă voinţa nu ar fi determinat ca lucrurile să fie aşa cum sunt ele, nu ar fi […]

ÎNSUȘIRI ALE LUI ALLAH

Sa’id Hawwa

 

Toate fenomenele pe care le vedem în acest Univers ne demonstrează patru calităţi existenţiale: ştiinţa, voinţa, puterea şi viaţa. Dacă nu ar fi existat puterea, nu ar fi existat acest Univers; dacă voinţa nu ar fi determinat ca lucrurile să fie aşa cum sunt ele, nu ar fi existat acest Univers; dacă nu ar fi existat ştiinţa, nu ar fi existat niciun lucru. Fiecare dintre părţile acestei lumi demonstrează o ştiinţă anterioară, o voinţă care a specificat şi o putere care a făcut să se vadă, iar una dintre condiţiile caracterizării unei esenţe prin ştiinţă, voinţă şi putere este ca ea să aibă viaţă.

Toate fenomenele demonstrează că această esenţă care se caracterizează prin ştiinţă, voinţă, putere şi viaţă şi care a creat acest Univers se caracterizează de asemenea prin eternitate – ea neavând început, prin veşnicie ‒ ea neavând sfârşit, prin unicitate – ea neavând egal şi deosebindu-se de făpturi; nimic din creaţia sa nu seamănă cu ea, ea există prin sine însăşi şi nu are nevoie de un creator sau de cineva care să o individualizeze.

Allah-by-GondolieraToate fenomenele dovedesc că această esenţă (dhat) este perfectă (kamila), mai presus de orice defect (munazzah ‘an naqs), de defectul orbirii – fiindcă ea vede, de defectul surzeniei – fiindcă ea aude şi de defectul muţeniei – fiindcă ea vorbeşte.
Toate fenomenele dovedesc ceva care există (Wujud), care este caracterizat de ansamblul acestor însuşiri; o Existenţă fără început –fiindcă ea este Cel Dintâi (Al-Awwal) şi fără sfârşit – fiindcă ea este Cel Din Urmă (Al-Aakhar), care nu are egal – fiindcă ea este Unicul (Al-Wahid), care nu are seamăn – fiindcă ea este Cel Mai Sfânt (Al-Quddus), care nu are nevoie de nimeni – fiindcă ea este Eternul (Al-Qayyum); o Existenţă care se caracterizează prin putere – fiindcă ea este Atotputernicul (Al-Qadir), prin viaţă – fiindcă ea este Cel Viu (Al-Hayy), prin auz – fiindcă ea este Atoateauzitorul (As-Sami’), prin văz – fiindcă ea este Atoatevăzătorul (Al-Basir), prin vorbire – fiindcă ea este vorbitoare (Mutakallim), prin ştiinţă – fiindcă ea este Atoateştiutorul (Al-‘Alim), prin voinţă – fiindcă ea voieşte (Murid).

Multitudinea faptelor lui Allah, rezultate din ştiinţă, voinţă şi putere, impune ca Allah să aibă numeroase nume, dar buna cuviinţă faţă de El ne obligă să nu-L numim decât prin semnele cu care El Însuşi S-a numit prin intermediul revelaţiei (wahy), nume dovedite în mod categoric, fiindcă numai El Preaînaltul Îşi cunoaşte măreţia și pentru ca să nu Îi atribuim lui Allah decât ceea ce se potriveşte cu Esenţa Sa. („Tot binele se află în Mâinile Tale, dar răul nu Ți se atribuie Ție”). Nu-L vom numi decât cu acele nume cu care S-a numit El Însuşi; toate numele şi epitetele prin care El Însuşi Și-a desemnat Esenţa se numesc „nume sublime” (al-asma’ al-husna):

Allah! Nu este altă divinitate afară de El! Ale Lui sunt numele cele mai frumoase! [adică cele nouăzeci şi nouă de epitete] (Surat Ta-Ha 20:8);

Spune: «Chemaţi-L pe Allah sau chemaţi-L Milostivul [Ar- Rahman], oricum L-aţi chema, ale Lui sunt numele cele mai frumoase!» (Surat Al-ʽIsra’ 17:10);

Ale lui Allah sunt numele cele mai frumoase! Chemaţi-L cu ele și depărtaţi-vă de aceia care schimonosesc numele Lui! (Surat Al-ʽA’raf 7:180).

Pentru toate aceste nume sublime menţionate în Qur’an şi în tradiţie (sunnah) există în Univers fenomene care le dovedesc. Aceste nume, aşa cum apar în Qur’an şi în tradiţie (sunnah), exprimă uneori calităţi prin negare, alteori calităţi existenţiale, alteori calităţi ale perfecţiunii, alteori calităţi ale faptei şi ele toate întrunesc aceste calităţi.

Numele lui Allah Preaînaltul menţionate în Qur’an şi în tradiţie (as-sunnah) sunt numeroase, dar acestea nu sunt toate numele Sale. Într-o tradiţie (hadith) se spune: „Doamne, mă rog Ţie cu fiecare nume al Tău cu care Tu Te-ai chemat sau pe care l-ai pogorât în Cartea Ta sau pe care Tu l-ai luat în ştiinţa nevăzută!”.

Aşadar cele amintite mai sus nu sunt toate numele sublime ale lui Allah, căci măreţia lui Allah este infinită, dar toate numele menţionate sunt întărite de fenomenele Universului în mod explicit sau implicit, iar dacă dovada raţiunii se întâlneşte cu dovada textului şi cele două se potrivesc, aceasta este dovada corectitudinii atât a raţiunii, cât şi a textului.

 

 

_________________

sursa: islamulazi.ro

Soucre Link

Iubirea lui Allah

  Este afirmat în Coran şi în Sunnah ca Allah iubeste anumite fapte, anumite cuvinte şi unele dinte creaţiile Lui care au anumite caracteristici. El ne-a spus că am putea să ne straduim sa obţinem aceste calități despre care El ne-a spus că le iubeste şi să îndeplinim faptele pe care El le iubeste, şi […]

2v47p

 

Este afirmat în Coran şi în Sunnah ca Allah iubeste anumite fapte, anumite cuvinte şi unele dinte creaţiile Lui care au anumite caracteristici.

El ne-a spus că am putea să ne straduim sa obţinem aceste calități despre care El ne-a spus că le iubeste şi să îndeplinim faptele pe care El le iubeste, şi să exprimam cuvintele pe care El le iubeste. Astfel El ne va iubi.

Allah iubeste pe cei pioşi:

… Allah îi iubeste pe cei care au frica. (At-Tawbah 9:4)

El iubeste pe cei care fac bine:

… Allah îi iubeste pe cei care plinesc fapte bune. (Aal `Imran 3:134)

El iubeste pe cei care se caiesc Lui şi se purifica:

… Allah îi iubeşte pe cei care se căiesc şi îi iubeşte pe cei care se curăţesc. (Al-Baqarah 2:222)

El iubeste pe cei care sunt statornici în credința lor:

… Allah îi iubeste pe cei statornici! (Aal `Imran 3:146)

El iubeste pe cei care sunt drepti:

… Allah îi iubeste pe cei drepti. (Al-Ma’idah 5: 42)

El iubeste pe cei care îşi pun încrederea în El:

… Allah îi iubeste cu adevadrat pe cei care se incred [în El]. (Aal `Imran 3:159)

El îi iubeste pe cei care lupta de dragul Lui în randuri:

Allah îi iubeşte pe aceia care luptă pe calea Sa într-o linie [de luptă], de parcă ei ar fi o zidire întărită. (As-Saff 61:4)

Saheehayn (Bukhari şi Muslim) relateaza de la Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el) ca Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa ) a spus: „Două cuvinte sunt usoare pentru limba dar ele sunt grele în balanţă şi sunt iubite de Cel Milostiv: SubhanAllahi wa bi hamdihi, SubhanAllah il-Aziym (Marit şi laudat fie Allah, marit fie Allah Atotputernicul!)

S-a relatat că Sumrah ibn Jundub a spus: „Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Cel mai iubit discurs de Allah este din patru fraze:

SubhanAllah wa’l-hamdu lillaahi wa laa ilaaha illa Allahu wa Allahu Akbar (Preamărit fie Allah, laudat fie Allah, nu exista alta divinitate în afară de Allah, şi Allah este Preainalt). Nu conteaza cu care dintre ele se începe.

Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a spus lui Ashajj Abd al Qays: „Ai două trăsături pe care Allah le iubeste: rabdare şi grija. ”

S-a relatat de la Ubaada ibn as-Saamit ca Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Cel care iubeste să îl intalneasca pe Allah, Allah iubeste să îl intalneasca; cel care uraste să îl intalneasca pe Allah, Allah uraste să îl intalneasca. ”

Toate faptele, atributele, cuvintele pe care Allah le iubeste sunt acelea care au fost aduse de Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) sau cele care faceau parte din caracterul sau. Allah a afirmat într-un verset cuprinzator ca modalitatea de a câştiga dragostea Lui este de a-l urma pe Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) :

Spune: “Dacă Îl iubiti pe Allah, urmati-mă şi Allah va va iubi. (Aal `Imran 3:31)

 

__________

Omar Al-Ashqar, „Credința în Allah”

islaminromania.wordpress.com

Soucre Link