Toleranta in societatea islamica – 4

Toleranta in societatea islamica – 4 -partea a patra- Mustafa Siba’i     O alta manifestare a tolerantei in civilizatia islamica este participarea la sarbatorile religioase, cu bucuria si gateala lor. Inca in perioada omeiada, crestinii organizau ceremonii pe strazi cu crucea in fruntea cortegiilor si cu clericii in odajdiile lor. Patriarhul Mikhail a intrat […]

Toleranta in societatea islamica – 4

-partea a patra-

Mustafa Siba’i

 

 

O alta manifestare a tolerantei in civilizatia islamica este participarea la sarbatorile religioase, cu bucuria si gateala lor. Inca in perioada omeiada, crestinii organizau ceremonii pe strazi cu crucea in fruntea cortegiilor si cu clericii in odajdiile lor. Patriarhul Mikhail a intrat in Alexandria intr-un cortegiu impresionant, cu lumanari, cruci si evanghelii in fruntea lui, in vreme ce preotii vesteau: Domnul ni l-a trimis noua pe pastorul cel demn de incredere care este Marcu cel Nou. Aceasta se intampla in vremea lui Misam ben Abd al-Malik.

In vremea lui Harun ar-Rasid exista obiceiul iesirii unui mare cortegiu crestin, cu crucea in frunte, cu ocazia sarbatorii de Paste. Al-Maqdisi mentioneaza in lucrarea sa Ahsan at-taqasim ca pietele di Siraz erau impodobite cu ocazia sarbatorilor crestine si ca egiptenii sarbatoreau inceputul cresterii nivelului apelor Nilului in timpul sarbatorii crucii.

Al-Maqrizi pomeneste in lucrarea cunoscuta sub numele de AlKhitat ca in perioada Ikhsiditilor oamenii sarbatoreau Boboteaza cu mare fast. In anul 330 h., a avut loc o astfel de ceremonie. Muhamed ben Taghj al-Ikhsidi a stat in palatul sau preferat de pe insula Al-Manyal si a aprins in jurul sau o mie de candele si el a fost urmat de popor, care a aprins faclii, candele si lumanari, a impodobit corabiile incarcate cu mii de crestini si musulmani, incat n-a mai ramas loc pentru un picior nici pe terasele caselor, nici pe malurile fluviului. Si toata lumea a imbracat cele mai frumoase vesminte. Mulţi au luat cu ei mancaruri si bautura in vase de argint si de aur. Afost o noapte in care nu s-au inchis portile, iar majoritatea oamenilor au coborat in apa, socotind ca imbaierea in noaptea de Boboteaza fereste si vindeca de boli.

Este ciudat ca astfel de manifestari de prietenie au continuat chiar si in timpul cruciadelor, cand Occidentul a dezlantuit cele mai cumplite campanii din istorie impotriva tarii islamice, in numele crucii.

map3Calatorul Ibn Jubayr descrie un astfel de episod spunand: “Printre lucrurile cele mai ciudate care se petrec este si acela ca focul ispitei intre cele doua comunitati musulmani si crestini arde, dar se intampla ca cele doua grupuri sa se intalneasca si sa se inteleaga intre ele, iar musulmanii si crestinii sa se viziteze unii pe altii fara retinere.

Caravanele merg din Egipt la Damasc peste tara Francilor fara intrerupere. Crestinii percep o taxa de la musulmani in tinuturile lor, dupa cum negustorii crestini platesc in tinuturile musulmanilor o taxa pe marfurile lor, intelegerea dintre ei fiind moderatia. In vreme ce razboinicii sunt ocupati cu razboiul lor, oamenii o duc bine iar lumea este a celui care invinge.”

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Soucre Link

Islamul si civilizatia

    „Vreti să ne întoarcem la vremea când oameni trăiau în corturi – în urmă cu o mie de ani? Islamul era potrivit pentru acei beduini sălbatici si necivilizati ai desertului, deoarece era usor să îi atragă. Dar va fi o civilizatie bazată pe conceptul de Dumnezeu de ajutor în prezent, era avioanelor supersonice, […]

 

 

„Vreti să ne întoarcem la vremea când oameni trăiau în corturi – în urmă cu o mie de ani? Islamul era potrivit pentru acei beduini sălbatici si necivilizati ai desertului, deoarece era usor să îi atragă. Dar va fi o civilizatie bazată pe conceptul de Dumnezeu de ajutor în prezent, era avioanelor supersonice, bombe cu hidrogen si cinematografe? Nu poate tine pasul cu civilizatia avansată din ziua de azi, deoarece este static si prin urmare nu avem alt curs de urmat decât să o eliminăm din conceptiile noastre dacă vrem să devenim cu adevărat civilizati si avansati precum restul lumii.”
Mi-am amintit de dubiile precum cele mentionate anterior când în urmă cu ceva timp am cunoscut un englez „educat” care în ultimii doi ani a locuit în Egipt.
Era un membru al grupului de experti ONU care a fost trimis în Egipt pentru a ajuta guvernul egiptean să ridice standardele de viată ale tăranilor egipteni. Dar în ciuda „iubirii” lor pentru această regiune ei nu stiau si nici nu au căutat să învete limba lor, guvernul egiptean m-a desemnat să fiu traducător între ei si tăranii locali.
Astfel, am cunoscut englezul „educat”.
De la bun început i-am spus că noi egiptenii îi urâm si vom continua să îi urâm atâta timp cât vor continua să agreseze orice parte a estului. De asemenea, i-am spus că noi îi urâm în aceiasi măsură pe aliatii lor, americanii si altii, datorită atitudinii lor nedrepte fată de Egipt, Palestina etc. Uimit de vorbele mele, el s-a uitat la mine si mi-a spus:„Esti comunist?”
I-am răspuns că nu sunt un comunist ci un musulman care crede că islamul este cu mult superior civilizatiei lor capitaliste si în aceiasi măsură si comunismului si că islamul este cel mai bun sistem al omenirii, căci îmbrătisează întreaga viată a omului si se străduieste să realizeze un echilibru între diferite aspecte ale existentei sale. Astfel, am continuat să vorbim aproximativ trei ore, iar în final el a spus: „Poate că tot ceea ce mi-ai spus tu despre islam este adevărat, dar eu cel putin nu mă voi depărta de civilizatia modernă. Îmi place să călătoresc în avioane si îmi place să ascult muzică la radio. Nu as vrea să renunt la toate aceste plăceri.”
Cu adevărat uimit de răspunsul lui, i-am spus: „Dar cine îti interzice aceste plăceri?” „Acceptarea islamului nu înseamnă întoarcerea la vremea barbară si viata în corturi?”

Este într-adevăr straniu că asemenea informatii gresite sunt în continuare atribuite islamului cu toate că nu există nicio bază logică pentru existenta lor iar cei care au studiat istoria religia sunt martori. Nici măcar pentru un singur moment islamul nu a stat în calea civilizatiei si progresului. Islamul a fost revelat unor oameni care erau beduini în mare parte care au fost atât de duri si atât de reci încât Coranul a spus despre ei: ”Beduinii sunt mult mai fătarnici si atei.”
Unul dintre miracolele islamului este acela că a reusit să schimbe acesti beduini duri si fără inimă într-o natiune de fiinte umane. Nu numai că au fost călăuziti pe calea cea dreaptă si au evoluat de la animalitate spre cele mai mărete sfere ale umanitătii, dar ei de asemenea, au devenit ghizi care să călăuzească umanitatea pe calea lui Dumnezeu. Aceasta este o clară ilustrare a abilitătii miraculoase a islamului de a civiliza oamenii si de a le purifica sufletele.

apus

 

Indubitabil, purificarea sufletului este o actiune nobilă la care întreaga omenire ar trebui să aspire si pentru care ar trebui să se străduiască să o obtină; este unul din scopurile ultime ale civilizatiei. Dar islamul nu a fost multumit numai de o simplă purificare. Întotdeauna a adoptat toate manifestările civilizatiei care capturează interesul popular în prezent si care sunt considerate de unii ca fiind esenta vietii. Islamul a sprijinit si a dezvoltat civilizatia în toate tările pe care le-a cucerit de-a lungul timpului
atâta timp cât aceste civilizatii nu se opuneau monoteismului si nu împiedicau oamenii să realizeze fapte bune.
Islamul de asemenea a sprijinit si a dezvoltat patrimoniul stiintific grec: inclusiv medicina, astrologia, matematica,fizica, chimia si psihologia. Islamul a continuat să contribuie la dezvoltarea patrimoniului stiintific al omenirii cu noi realizări stiintifice lucru ce dovedeste că musulmanii erau foarte interesati de dezvoltarea stiintifică. Una dintre aceste dezvoltări o reprezintă Andaluzia formând baza renasterii europene si inventiile sale stiintifice moderne. Acum e timpul să ne întrebăm, când s-a opus islamul unei civilizatii care a servit umanitătii? Care este atitudinea islamului fată de civilizatiile vestice din zilele noastre? Atitudinea islamului fată de civilizatia vestică din zilele noastre este aceeasi comparativ cu fiecare civilizatie trecută.

 

Islamul acceptă toate lucrurile bune aduse de aceste civilizatii dar, în acelasi timp, respinge lucrurile sale dăunătoare. Islamul niciodată nu a sprijinit vreo politică stiintifică sau materialistă de separare. Nu luptă împotriva altor civilizatii din considerente personale sau rasiale deoarece crede în unitatea umanitătii si în relatiile apropiate dintre oamenii de diferite rase si înclinatii.
Trebuie binecunoscut, cauza islamului nu se opune inventiilor moderne, iar musulmanii nu cer ca dispozitivele sau uneltele de lucru să fie inscriptionate cu: ”În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător” pentru a le folosi în casele lor, fabrici, ferme etc.
Este suficient ca aceste unelte si dispozitive să fie folosite de dragul lui Allah si în numele Lui. În fond, uneltele si dispozitivele nu au religie sau tară, dar felul în care sunt folosite afectează toti oamenii de pe pământ. O armă, de exemplu, este o inventie care nu are nici religie, nici culoare si nici tară dar cel care o foloseste pentru a agresa pe altii nu este musulman. Islamul cere ca o armă să fie folosită ca mod de apărare împotriva agresiunii sau pentru răspândirea în lume a cuvântului lui Dumnezeu.
Una dintre inventiile moderne o reprezintă filmul. Poti fi un musulman bun dacă îl folosesti pentru portretizarea unor emotii curate,

caractere nobile sau pentru descrierea conflictelor dintre oameni,pentru răspândirea binelui. Dar nu esti un musulman dacă îl vei folosi pentru pornografie, dorinte ilicite sau prezentarea unor oameni care duc o viată plină de vicii, morale, intelectuale sau
spirituale. Asemenea filme sunt josnice si răufăcătoare nu numai pentru că provoacă instinctele inferioare ale omului ci si pentru că prezintă viata ca o existentă neimportantă si nerafinată, lucrurile ce niciodată nu vor reprezenta o hrană spirituală a umanitătii.
Credinta islamică nu s-a opus niciodată adoptării în ansamblu a inventiilor stiintifice ale umanitătii. Musulmanii trebuie să folosească toate realizările stiintifice. Profetul (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: ”Studiul stiintei este o poruncă.” Nu este nevoie să precizăm că studiul stiintei include toate felurile de cunoastere. Profetul (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a îndemnat oamenii să studieze toate ramurile cunoasterii.
În concluzie, putem afirma că islamul nu se opune civilizatiei atâta timp cât serveste umanitătii. Dar dacă o civilizatie bazată pe consumarea alcoolului, practicarea jocurilor de noroc, a prostitutiei morale, colonialismul si înrobirea oamenilor, islamul va lupta împotriva unei asa numite civilizatii si va face tot posibilul să protejeze umanitatea de asemenea tentatii josnice.

 

sursa: Asociatia Musulmanilor din România

Soucre Link

Biserica și Statul

  Cum comentaţi separarea Bisericii de Stat ?   Jamal Badawi: Separarea dintre religie şi Stat sau a dimensiunii seculare de cea religioase în Occident este ceva ce îşi are propriile rădăcini istorice. În principal are de a face cu modul în care este percepută Biserica de către oameni şi modul în care este percepută […]

 

Cum comentaţi separarea Bisericii de Stat ?

 

Jamal Badawi:

mnbSepararea dintre religie şi Stat sau a dimensiunii seculare de cea religioase în Occident este ceva ce îşi are propriile rădăcini istorice. În principal are de a face cu modul în care este percepută Biserica de către oameni şi modul în care este percepută relaţia dintre Biserică şi Stat. Pentru o lungă perioadă de timp masele percepeau Biserica ca pe o instituţie care s-a aliniat cu elita aflată la conducere într-un mod în care nu servea neapărat interesele maselor. Până în sec. XVII a fost percepută de unii ca o instituţie cu o sete foarte mare de putere care se asocia întotdeauna cu elita aflată la conducere sau cu autorităţile de la acea vreme. Mulţi au considerat Biserica într-un fel sinonimă curţilor de inchiziţie, persecuţiei oamenilor de ştiinţă şi a celor care se opuneau gândirii libere. În felul acesta erau percepute lucrurile de către mase. Odată cu venirea perioadei Iluminismului, oamenii au reacţionat într-un mod foarte puternic mergând la extremă prin refuzul de a accepta orice venea din partea Bisericii sau a puterii reprezentanţilor ei. Chiar şi cei care au adoptat o poziţie moderată şi au fost mai puţini critici faţă de ea, au considerat că cea mai bună cale era aceea de a separa cele două funcţii prin păstrarea Bisericii exclusiv pentru aspectele spirituale şi morale ale vieţii şi lăsarea autorităţii temporale sau seculare în mâna celorlalţi oameni. Circumstanţele în care Biserica s-a înălţat şi istoria ei în lumea creştină nu ne determină să acceptăm că această separare este universală sau că ar trebui impusă Islamului. Islamul are propriul lui sistem şi întreaga noţiune nu se aplică acolo unde este aplicabilă în cazul Occidentului.

 

 

De ce această separare a religiei de Stat nu se aplică în Islam ?

 

Jamal Badawi:

De la început e necesar să subliniem faptul că în islam nu există Biserică. Nu vorbim despre Biserică drept clădire, pentru că în Islam există, bineînţeles, clădiri dedicate rugăciunilor numite moschei, ci mă refer la Biserică aşa cum este înţeleasă în lumea occidentală, ca o instituţie care are putere sau autoritate exclusivă de interpretare a chestiunilor legate de credinţă. Din acelaşi motiv Islamul nu are un sistem de preoţie sau cler. În Islam nu există noţiunea de om al religiei (responsabil al religiei); nu există terminologie în acest sens. In mod ideal în Islam, fiecare bărbat, femei şi persoană este o persoană a religiei. Fiecare persoană are o responsabilitate şi nu există un grup/segment de oameni care să fie considerat organismul exclusiv care să se declare pe chestiunile legate de credinţă. Din perspectivă istorică, nu găsim în Islam ceva asemănător curţilor de inchiziţie si persecutării oamenilor de ştiinţă, ba chiar vedem cum, persecutaţi în alte părţi ale lumii, ei au găsit refugiu în lumea musulmană. În acele cazuri din istoria musulmanilor în care au existat persecuţii, vedem că acestea nu au venit din partea învăţatilor religioşi, ci din partea elitei aflate la conducere care a căutat justificare şi consimţământ pentru acţiunile lor printre uni învăţaţi. Aşadar reversul este ceea ce a avut loc de-a lungul istoriei, învăţaţi religioşi nefiind cei care persecută, ci cei care au fost supuşi persecuţiilor conducătorilor tiranici sau nedrepţi. Mai mult decât atât, vorbim depre noţiunea de religie, din punct de vedere conceptual, în Islam lucrurile stau foarte diferit decât ceea ce este perceput în lumea occidentală sau creştină în general.

 

 

sursa: Interviuri cu Jamal Badawi

Soucre Link

Fosilele index si teoria uniformitatii – 1

    Nu va fi necesar sa urmarim lista scriitorilor care au sustinut geologia potopului. Cativa sustinatori tarzii au continuat pana la anul 1830, cand Sir Charles Lyell a inceput sa publice conceptii si teorii ca acelea care sunt sustinute acum, ca procesele actuale din natura au existat intotdeauna in trecut. Aceasta se numeste teoria […]

 

 

Nu va fi necesar sa urmarim lista scriitorilor care au sustinut geologia potopului. Cativa sustinatori tarzii au continuat pana la anul 1830, cand Sir Charles Lyell a inceput sa publice conceptii si teorii ca acelea care sunt sustinute acum, ca procesele actuale din natura au existat intotdeauna in trecut. Aceasta se numeste teoria uniformitatii si neaga realitatea unui potop universal. Asa cum se poate presupune, nu se poate trasa o linie precisa intre sfarsitul credintei in geologia potopului si inceputul conceptiei moderne, sau evolutioniste. Cele doua se suprapun pentru un timp de aproape un secol. Dar acum va fi necesar sa retrasam oarecum istoria si sa culegem inceputurile teoriilor anti-teologice, care astazi sunt sustinute atat de universal in toata lumea civilizata.

Larg raspandita miscare sceptica care a precedat Revolutia franceza, cunoscuta sub numele de iluminism, avea numai slabe fundamente in stiinta naturala si nici o baza in geologie, deoarece geologia ca stiinta nu exista pe atunci. Dar cativa popularizatori ai stiintelor in curs de dezvoltare, care se ocupau de plante si animale, cum ar fi Buffon, care facea speculatii si cu privire la fosile, aveau, fara indoiala, o oarecare influenta.

Gottlob_Werner-Denkmal_Freiberg_4Primul nume pe care trebuie sa-l luam in considerare este acela al lui A.G. Werner (1749-1815), un profesor de la o scoala a minelor din Freiberg, Germania. El a detinut postul acesta vreme de peste patruzeci de ani si a exercitat o puternica influenta asupra stiintei mineralogiei si geologiei in curs de dezvoltare, probabil mai mult decat toti contemporanii lui pusi laolalta. El n-a vizitat nici o alta tara in afara de vecinatatea lui ingusta, iar schema lui cu privire la roci pentru tot restul lumii s-a bazat pe ceea ce a gasit acolo, si, dupa cum se exprima Whewell “chiar si din acel camp restrans a adunat prea in graba”. Dar el a fost un profesor cat se poate de entuziast, cu tot dogmatismul unui profet inspirat. Chiar s-a spus ca oamenii de varsta mijlocie din Anglia, din America si din alte tari au invatat limba germana pentru ca intr-o buna zi sa poata migra la Freiberg, ca sa-l asculte pe apostolul noii stiinte a rocilor.

El ignora fosilele si isi intemeia teoriile numai pe ceea ce pretindea el ca este ordinea in care se gasesc diferitele formatiuni de roci. El sustinea ca pamantul a fost candva acoperit de un ocean universal si ca apa continuse in solutie toate materialele care acum intra in componenta rocilor. Aceste minerale s-ar fi precipitat unul dupa altul, avand drept rezultat faptul ca toate felurile mai timpurii erau pretutindeni de jur imprejurul globului, incercuindu-l ca foile unei cepe sau ale anghinarei, de unde si schema lui si-a luat de atunci denumirea de teoria foilor de ceapa. Nu va fi necesar sa dam detalii cu privire la ordinea in care s-au depozitat diferitele minerale sau suite de roci. Dar dupa cum ne spune Sir A. Gekie, el si entuziastii lui adepti “erau tot atat de siguri cu privire la originea si ordinea rocilor ca si cum ar fi fost prezenti la formarea crustei pamantului.”

Intrucat straturile de minerale invelitoare ale lui Werner erau toate concentrice, succesiunea lor trebuie sa arate o cronologie absolut adevarata, si atunci, chiar si mici portiuni vor prezenta date vrednice de incredere si vor putea fi tratate ca minerale index, pentru a dovedi varsta nu numai a lor, dar si a fiecarei formatiuni de roca cu care se aratau a fi intr-o legatura naturala. Astfel, se va vedea ce loc insemnat ocupau mineralele index in aceasta teorie a foilor de ceapa.

Intre timp, un sistem foarte deosebit de geologie se dezvolta sub influenta lui James Hutton (1726-1797) din Scotia, care scotea in evidenta importanta geologica a caldurii interne a pamantului si a actiunii vulcanice, staruind de asemenea si asupra actiunii lente a eroziunii care macina tinuturile si forma roci noi din depozitele formate prin apa in miscare.

Din cauza locului proeminent pe care caldura subterana o detinea in sistemul acesta, adeptii lui Hutton au fost numiti plutonisti sau vulcanisti, facandu-se aluzie la vechea mitologie greaca, in contrast cu discipolii lui Werner, care au fost numiti neptunisti. Timp de peste o generatie s-a dat o batalie strasnica intre aceste doua scoli rivale de geologie, pana ce sistemul prezent, asa cum a fost initiat de Sir Charles Lyell le-a inlaturat pe amandoua, desi era aproape o continuare a vederilor lui Hutton, la care se adauga anumite teorii despre fosile, care vor fi imediat explicate.

Amestecarea teoriilor stiintifice da adesea surprize pe masura ce le urmarim in istorie. Este aproximativ la fel cu amestecurile de substante chimice. Hidrogenul este un gaz foarte inflamabil, iar oxigenul este sustinatorul principal al arderii. Dar cand le unim pe cale chimică, obtinem un lichid, apa, care este agentul principal pe care il folosim la stingerea focului. Sau, daca amestecam sulf, carbune mangal si salpetru, toate acestea fiind solide, obtinem un gaz, si daca nu suntem atenti, s-ar putea chiar sa nu scapam de acolo cu viata.

Adesea pare sa fie la fel in istorie. Teoriile lui Hutton si Werner erau amandoua nelegiuite, sau cel putin nu erau religioase, deoarece se ocupau cu evenimente din istoria pamantului, despre care se presupunea ca au avut loc cu multa vreme inainte de crearea omului si se considera ca nu aveau decat o vaga legatura sau nici o legatura cu religia.

 

– finalul părții întâi –

Soucre Link

Exista Dumnezeu?

Fethullah Gulen     Existenta lui Dumnezeu este prea evidentă pentru a avea nevoie de argumente. Unii învățați sfinți au relatat că Dumnezeu este însuși mai evident decât orice altă ființă, dar cei care sunt săraci sufletește nu Îl pot vedea. Unii au spus că El este ascuns pentru a nu fi perceput direct datorită […]

Fethullah Gulen

 

 

Existenta lui Dumnezeu este prea evidentă pentru a avea nevoie de argumente. Unii învățați sfinți au relatat că Dumnezeu este însuși mai evident decât orice altă ființă, dar cei care sunt săraci sufletește nu Îl pot vedea. Unii au spus că El este ascuns pentru a nu fi perceput direct datorită manifestării sale însăși.
Oricum, marea influență a pozitivismului și materialismului în știința umanitătii face necesară dezbaterea unor asemenea argumente. Acest mod de a gândi reduce existența la ceea ce poate fi perceput în mod direct și se orbește în fața dimensiunilor invizibile ale existenței, care sunt mult mai vaste decât cele vizibile. Deoarece trebuie să ne străduim să dăm la o parte vălul tras de către materialism și pozitivism, vom face o scurtă recenzie a unora dintre demonstrațiile tradiționale ce atestă existența necesară a lui Dumnezeu.

Sea-Water-in-Light-Green-Everything-Underwater-is-Shown-Clearly-Pretty-and-Blue-Sky-a-Quiet-and-Clean-World-is-Shown-HD-Natural-Scenery-Wallpaper

Înainte de a face acest lucru , merită să punem accentul pe fapte istorice deoarece încă de la începutul vieții umane marea majoritate a oamenilor a crezut în existența lui Dumnezeu. Necredincioșii nu pot pretinde superioritate intelectuală asupra credincioșilor deoarece aceștia din urmă sunt formați din oameni de știință inovativi, școlari erudiți, cercetători, și cel mai important, sfinți și Profeti (experți în acest domeniu).

 

De asemenea, oamenii confundă în general neacceptarea existenței unui lucru cu acceptarea inexistenței sale. În timp ce primul este doar o negare sau o respingere, ultimul reprezintă o judecată ce necesită dovezi. Nimeni nu a dovedit și nu va putea dovedi inexistența lui Dumnezeu. În contradictoriu, sunt nenumărate dovezi ce atestă existența Sa.

 

Acest lucru poate fi clarificat cu ajutorul următoarei analogii: imaginează-ți un palat mare cu 1000 de intrări; 999 uși sunt deschise și una ce pare a fi închisă. Cum poți afirma că nu există nici o cale de a intra în palat? Asta fac necredincioșii atunci când își concentrează atenția doar asupra ușii ce pare a fi închisă. Ușile ce duc spre atestarea existenței lui Dumnezeu sunt deschise tuturor, dar numai dacă aceștia doresc să le treacă cu sinceritate.

 

Unele dintre aceste uși – ce reprezintă demonstrația existentei lui Dumnezeu – sunt următoarele:

Creația este contingentă. Cu alte cuvinte, este la fel de posibil pentru ca un lucru să existe sau să nu existe. De asemenea, este posibil ca ceva să ia naștere în orice moment, sub orice formă și având orice caracteristică. Nici o persoană sau lucru nu are nici un rol în determinarea a cum, când și unde va lua naștere, sau ce caracteristică va avea acel ceva. Există o putere ce decide toate acestea. Această putere trebuie să fie infinită și să dețină decizie absolută și cunoaștere cuprinzătoare. În mod necesar și normal această putere este Dumnezeu.

 

Lucrurile sunt finite. Totul este schimbător. Totul este condiționat de timp și spatiu și deci, trebuie să aibă un început și un sfârșit. Acest lucru care are un început, are nevoie și de unul fără început pentru a-i da naștere. Precum un regres fără sfârșit prin originatorul fiecărui originator nu este posibil, rațiunea cere existența unui lucru care este de sine existent și care nu se schimbă niciodată. Acesta este Dumnezeu.

 

Viața. Viața este ca o ghicitoare transparentă. Este o ghicitoare pentru că oamenii de știință nu o pot explica prin cauze materiale și nici nu îi pot descoperi originea și transparentă pentru că reflectă o putere creativă. Prin intermediul acestor două caracteristici, viața declară: Dumnezeu m-a creat.

 

Tot ceea ce există și Universul în sine ca întreg dispun de o armonie și o ordine incredibile. Acest lucru este valabil într-o asemenea măsură încât existența unei singure părți necesită existența întregului; iar existența întregului necesită prezența tuturor celorlalte părți. De exemplu, o singură celulă deformată poate duce la moartea întregului organism. La fel și o rodie are nevoie de existența colaborativă a aerului, apei, solului, soarelui, dar și pentru a exista. O asemenea armonie și cooperare arată existența unui creator al ordinii, un creator care știe totul despre toate relațiile și caracteristicile tuturor lucrurilor; unul care a știut să pună totul în ordine. Creatorul acestei ordini este Dumnezeu.

 

Toată creația dispune de o măiestrie de o valoare inimaginabilă. Cu toate acestea, ea este creată atât de simplu și rapid, precum putem observa. Aceasta este împărțită în nenumărate familii, genuri, specii și chiar grupuri mai mici, fiecare dintre ele fiind alcătuit din mai mulți membri. În ciuda acestei varietăți și abundențe, totul este creat în ordine, cu măiestrie și ușurință. Acest lucru evidențiază existența unei puteri și cunoștințe absolute: Dumnezeu.

 

Orice lucru este creat cu un scop anume. După cum demonstrează ecologia, totul în creație-nu contează cât de nesemnificativ ar fi, are un rol important în existență și un anumit scop. Lanțul creației, inclusiv umanitatea; este în mod evident direcționată către un nou scop final. Din moment ce este nevoie de cineva care urmărește anumite scopuri prin creația sa, și deoarece numai umanitatea are conștiința de a urma aceste scopuri, atunci înțelepciunea și scopul în creație ne ghidează către existența lui Dumnezeu.

 

Toate ființele care au viață, dar și cele care nu au, au o continuă nevoie de multe lucruri chiar și de o mică parte din ceea ce nu își pot oferi singure. De exemplu, menținerea universului cere existența unor legi universale: creșterea, reproducerea, gravitația, repulsia. Dar aceste legi numite  naturale nu au o existență externă, vizibilă sau materială; existența lor este absolut nominală. Cum poate ceva care există doar nominal, care nu deține nici conștiință și nici cunoaștere, să fie responsabil de o creație miraculoasă ce presupune înțelepciune și cunoaștere absolută?

 

Deci, cineva care deține toate aceste atribute a stabilit aceste legi naturale și le folosește ca văluri pentru a-și ascunde operațiunile cu un anumit scop. Plantele au nevoie de aer, apă, lumină și caldură pentru a supraviețui. Dar își pot ele îndeplini aceste nevoi pe cont propriu? Nevoile umanității sunt infinite. Din fericire, toate nevoile noastre esențiale, începând cu existența noastră pe Pământ și până la moarte, sunt îndeplinite de cineva cu o capacitate și o intervenție mult mai mari decât ale noastre. Noi pășim pe această lume și găsim totul pregătit pentru a ne îndeplini toate simțurile și nevoile spirituale și intelectuale. Acest lucru indică prezența unuia care este Atotștiutor și Milostiv, Unul care face ca lucrurile să colaboreze până la final.

 

Toate lucrurile din Univers, în ciuda distanței, se ajută reciproc. Acest ajutor reciproc este atât de cuprinzător încât, de exemplu, precum aproape toate lucrurile (inclusiv apa , aerul, focul, soarele și cerul) ne ajută în modul cel mai extraordinar prearanjat, la fel și celulele corpului, membrele și sistemele cooperează pentru a ne ține în viață. Solul, aerul, apa, căldura și bacteriile colaboreazăpentru a ține în viață plantele. Această cooperare și ajutorare reciprocă observată la creaturile fără conștiință dar ce necesită știință și scop deliberat, arată existența unuia ce le aranjează în acest mod miraculos: Dumnezeu.

 

Curățenia. Până când am început să poluăm peste măsură aerul, apa, solul, lumea naturală era purificată continuu. Chiar și acum își conservă puritatea originală în multe regiuni în care civilizația modernă nu a pătruns. Te-ai întrebat vreodată de ce natura este atât de curată, de ce pădurile sunt curate deși multe animale mor acolo în fiecare zi ? Ți-ai dat seama că dacă toate gângăniile care se nasc într-o singură vară ar supraviețui, toată planeta ar fi acoperită de straturi de gâze moarte? Ai observat că în natură nimic nu se risipește? Fiecare moarte reprezintă începutul unei noi vieți. De exemplu, un corp mort se descompune și este integrat în pământ. Elementele mor și renasc în plante; plantele mor în stomacul animalelor și cel al oamenilor și sunt ridicate la un alt nivel al vieții.

 

Acest ciclu al vieții și al renașterii este un motiv al purității și curățeniei continue a Universului. Dar și bacteriile și insectele, vânturile și ploile, găurile negre și oxigenul ajută la susținerea purității Universului. Această puritate ne arată că există Unul sfânt, ale cărui atribute include curățenia și puritatea.

 

Nenumărate persoane au trăit pe acest Pământ încă de la crearea lui Adam și a Evei. În ciuda originii comune- un spermatozoid și un ovul – deși sunt alcătuiți din aceleași structuri, elemente, organisme, fiecare persoană are o înfățișare unică. Ștința nu poate explica acest lucru. Această diferență dintre oameni nu poate fi explicată cu ajutorul testelor ADN și nici cu ajutorul cromozomilor, deoarece ea datează încă de la apariția primilor indivizi pe Pământ. În plus, această diferențiere între oameni nu stă numai în înfățișarea fiecăruia ci și în caracterul, dorința, ambițiile și abilitățile lor. În timp ce diferite specii de animale sunt aproape la fel, în sensul că nu prezintă nici o diferență în comportament, fiecare om reprezintă o specie diferită ce trăiește în propria sa lume conținută în cea a umanității. Pentru a face posibile toate aceste lucrui, există cineva cu putere arbitrară și cu cunoștință supremă, iar acest cineva este Dumnezeu.

 

Pentru a ne putea direcţiona vieţile şi pentru a învăţa ce este bun şi ce este rău, ne trebuie cel puţin 15 ani. Oricum, multe animale acumulează această cunoaștere la puțin timp după nașterea lor. O rățușcă poate să înoate imediat dupa ce oul eclozează. Furnicile încep să își sape cuiburi în pământ după ce își părăsesc ouăle. Albinele și păianjenii învață imediat cum să își faca fagure respectiv pânze, care sunt niște minuni pe care omul nu ar putea să le reproducă niciodată. Cine învață elanii din Oceanul Atlantic să își găsească drumul spre locul ancestral din Oceanul Pacific? Migrarea păsărilor rămâne un mister pentru noi. Cum ai putea explica asemenea lucruri uluitoare care pot fi atribuite numai învățării și direcționării ce provin de la Unul ce știe totul și care a aranjat Universul și locuitorii săi într-un asemenea fel încât ei însăși să își poată direcționa viețile?

 

În ciuda avansărilor științifice, nu putem explica viața. Viața este darul din partea Celui Nemuritor, Celui ce insuflă spirit în fiecare embrion. Ignoranța noastră în ceea ce privește natura spiritului și relația lui cu corpul, nu neaga existența sa. Spiritul este trimis pe lume pentru a putea fi perfecționat și pentru a acumula o statut adecvat trecerii sale în cealaltă viață.

 

Conștiința noastră este centrul înclinațiilor noastre- spre bine sau spre rău. Toți simțim această conștiință ocazional, iar majoritatea oamenilor înclină a se apropia de Dumnezeu în unele situații. Pentru noi oamenii, această înclinare și credință în El, sunt intrinseci. Chiar dacă în mod conștient negăm existența lui Dumnezeu, uneori se face prezentă credința involuntară în El. Iată câteva versete din Coran ce ilustrează aceste idei:

 

El este Cel ce vă dă să umblați pe pământ și pe mare. Când sunteți pe corăbii ce plutesc, har unui vânt prielnic, vă bucurați. Când vreo furtună se stârnește și valurile se ridică din toate părțile, văzându-se cuprinși de ele, Îl cheamă pe Dumnezeu, curați Lui în credință: Dacă ne mântuiești de aceasta, vom fi dintre cei mulțumitori. (10:22)

 

Apoi (Avram) le-a rupt în bucăți (idolii), înafară de mai marele lor. Poate se vor întoarce la el! Ei au spus: Cel care a făcut aceasta cu dumnezeii noștri, sunt dintre cei nedrepți! Ei au spus: Noi am auzit un tânăr care îi amintea, i se spune Avram. Ei au spus: Aduceți-l înaintea ochilor oamenilor, căci poate vor depune mărturie. Ei au spus:  Tu Avram ai fost cel ce a făcut aceasta cu dumnezeii noștri? El spuse: Ba mai marele lor a făcut-o. Întrebați-i, dacă pot grăi! Atunci și-au venit în fire și au spus:  Sunteți nedrepți! Apoi s-au rătăcit iarăși: Știi că aceștia nu grăiesc? El spuse:  Voi vă închinați, în locul lui Dumnezeu, celor care nici nu vă folosesc și nici nu vă păgubesc?Rușine vouă și celor cărora vă închinați în locul lui Dumnezeu! Nu pricepeți oare? Ei au spus: Ardeți-l! Ajutați-vă dumnezeii, dacă sunteți cu fapta. Deci, spiritul și conștiința umane sunt un argument forte ce atestă existența lui Dumnezeu.

 

Suntem dispuși la bine, la frumusețe, la virtute și ostili în fața răului. Dacă nu am ficorupți de factori și condiții externe, am căuta valorile morale. Aceste valori sunt aceleași virtuți și moralități promulgate de toate religiile inspirate de Divinitate. După cum atestă istoria, umanitatea nu a trăit niciodată fără o religie. Profeții și oamenii religioși au fost întotdeauna cei mai influenți oameni și au lăsat urme invincibile în istoria umanității. Aceasta este o dovadă de necontestat ce atestă existența lui Dumnezeu Unicul.

 

Intuiția umană. Oamenii au intuiții și emoții ce reprezintă un fel de mesaj provenit din lumea imaterială. Printre acestea, intuiția eternității provoacă în noi o dorință puternică de eternitate, pe care dorim să o îndeplinim în multe feluri. Dar, această dorință poate deveni realitate numai prin credință și prin venerarea Eternului. Adevărata fericire umană constă în satisfacerea acestei dorințe de eternitate.

 

Dacă am fi abordați de câțiva mincinoși care ne-ar spune aceleași minciuni mereu, am putea să îi credem în absența unei alternative. Dar când mii de oameni, Profeți care nu au mințit niciodată și nenumărați sfinți și credincioși care au adoptat adevărul ca element esențial în credință sunt de acord că Dumnezeu există, cum am putea noi să contestăm declarațiile lor pe cele ale câtorva mincinoși?

 

Dovezile ce atestă originea Divină a Coranului sunt de asemenea și dovezi ce atestă existența lui Dumnezeu. Coranul le face cunoscut oamenilor, cu mare tărie, precum o face și Biblia în părțile sale necorupte, existența [1] unui singur Dumnezeu. Miile de Profeți care au fost trimiși pe acest Pământ, au ghidat umanitatea către adevăr și toți au oferit prioritate predicilor despre existența lui Dumnezeu.

 

 

[1] Despre autoritatea Divină a Coranului citește articolul nostru numit Întrebări adresate Islamului de către era modernă, 1 (London: Truestar, 1995)

Soucre Link