Islamul interzice frecvent și hotărât orice formă de asuprire, care poate fi definită ca „un exercițiu nedrept sau crud de autoritate sau putere”.32 Filosofia sau obiectivul regulilor islamice Divine este de a rezolva probleme care se întămplă în societățile omenești, și să prezinte un model alternativ. Aceste afirmații pot fi contradictorii concepțiilor greșite care […]
0Shares
Islamul interzice frecvent și hotărât orice formă de asuprire, care poate fi definită ca „un exercițiu nedrept sau crud de autoritate sau putere”.32 Filosofia sau obiectivul regulilor islamice Divine este de a rezolva probleme care se întămplă în societățile omenești, și să prezinte un model alternativ.
Aceste afirmații pot fi contradictorii concepțiilor greșite care sunt adesea perpetuate de către oameni care nu au o înțelegere adecvată a paradigmei islamice. Câteodată chiar musulmani înșiși pot lua versete din Coran sau spuse de ale Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) în afara contextului pentru a-și justifica comportamentul. Această manipulare a învățăturilor religioase ar trebui să fie văzută ca același fel de purtare pe care o au cei care abuzează din alte religii pentru a-și justifica acțiunile. Un exemplu de abuz a unei porunci religioase de către bărbat este practicarea poligamiei. Așa cum Karen Armstrong scrie în cartea sa, Muhammed:
„Instituția Coranică a poligamiei a fost o parte a legislației sociale. A fost destinată nu satisfacerii apetitului sexual masculin, ci pentru a corecta nedreptatea făcută văduvelor, orfanilor, și altor femei dependente, care erau în mod special vulnerabile. Ele erau adesea abuzate de către tutorii lor bărbați sau preschimbate într-un bun financiar fiind vândute pentru sclavie. Poligamia a fost destinată pentru a se asigura că femeile neprotejate vor fi căsătorite decent, și pentru a aboli legăturile vechi libere; bărbații puteau avea doar patru soții și trebuiau să le trateze în mod egal, era un act fără îndoială nelegiuit să le devoreze proprietatea. Coranul încerca să ofere femeilor un statut legal de care cele mai multe femei occidentale nu se vor bucura până în secolul XIX.”
Alt exemplu de abuz a legii religioase este în cazul disputei conjugale sau a unei neînțelegeri serioase din cadrul familiei; Coranul oferă metoda de rezolvare a acestor dispute. Această metodă include pași diferiți pentru a ajunge la soluția finală în rezolvarea conflictului amiabil. Versetul mai sus menționat 4:34,34 de exemplu, evidențiază pașii diferiți pentru a preveni extinderea problemelor, și este interzis să ignori un pas și să treci la următorul fără a epuiza toate aspectele posibile ale pasului anterior. Coranul accentuează buna comunicare. Bărbații musulmani care își abuzează soțiile neglijează și înțeleg greșit acest verset. În primul rând, să fie clar că religia nu este niciodată o cauză a violenței domestice. Pe când bărbații musulmani încearcă să își justifice abuzul conform cu acest verset, adevărul este că motivul abuzului lor nu este și nu poate să fie niciodată religia. Cum poate legătura cuiva cu Allah, care este esența religiei, să fie un motiv pentru cineva să provoace rău sau violență contra unui alt om? Cauzele violenței domestice sunt multe, pe care experții din acest domeniu le-au elucidat. Indiferent de motive, însă, putem conveni că învățăturile lui Allah nu sunt unul dintre ele.
Pe când bărbații musulmani care sunt vinovați de violență domestică pot cita retrospectiv versetul 4: 34 pentru a-și justifica purtarea, adevărul este că ei încearcă să sară peste cei doi pași importanți și să treacă direct la al treilea (care este de fapt simbolic și nu literal, chiar și în cea mai conservatoare interpretare a acestui verset35). Cei care abuzează în această privință ignoră scopul general al căsătoriei în Islam, care include îndeplinirea condițiilor necesare pentru a trăi în armonie și liniște, construirea relațiilor familiale, și procrearea.
O altă concepţie greşită, care este, de asemenea, exprimată, este că Muhammed (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) nu a făcut nici o minune. De fapt, s-au înregistrat multe minuni pe care le-a făcut, dar, în literatura musulmană, se observă foarte puţine referiri la acestea. Nu se pune nici un […]
0Shares
O altă concepţie greşită, care este, de asemenea, exprimată, este că Muhammed (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) nu a făcut nici o minune. De fapt, s-au înregistrat multe minuni pe care le-a făcut, dar, în literatura musulmană, se observă foarte puţine referiri la acestea. Nu se pune nici un mare accent asupra acestora. De ce ? Fiindcă minunile pe care le-a făcut în timpul vieţii au fost considerate ca fiind importante pentru oameni acelor vremuri. Pentru ca o persoană din ziua de azi să creadă într-un miracol care a avut loc pe vremea lui Iisus (pacea fie asupra lui!) este ceva ce e, pur şi simplu, o chestiune de credinţă. Nu există nici o dovadă pentru ca cineva să creadă că ceva s-a petrecut cu adevărat sau nu. În această problemă fie crezi, fie nu. Ceea ce se subliniază de obicei este minunea Quran-ului, fiindcă aceasta este o minune durabilă, fiindcă musulmanii cred că Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), a fost ultimul dintre profeţi. Nimeni nu va mai veni după el. El a lăsat în urma lui un miracol, ce are să reziste până în Ziua Judecăţii, ca dovadă pentru omenirea care căută dovezi, că el era, de fapt, un profet al lui Dumnezeu. Deci, Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut multe minuni, dar cel mai important miracol şi cel cu o importanţă specială pentru noi este cel al Quran-ului în sine. Miracolul Quran-ului constă nu numai în faptul că este o capodoperă literară, ci şi una inimitabilă. Oamenii au încercat să-i imite stilul şi conţinutul în trecut şi au eşuat. Provocarea există în Quran, pentru oricine care nu crede că este revelat de Dumnezeu, să vină cu un capitol, chiar şi din cele mai mici. Provocării i s-a dat curs în arabă, iar aspectul literar al Quran-ului şi miracolul acestuia, se vede în aceea că, pentru o persoană care nu ştie arabă este un pic cam greu să scrie. Dar sunt oameni care au învăţat araba, ca Maurice Boucar, un doctor francez care şi-a făcut timp să studieze limba arabă, să o înveţe şi să citească Quran-ul, astfel el devenind foarte convins că acesta este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Mai sunt o serie de orientalişti occidentali care au studiat limba arabă pe îndelete şi vorbesc elocvent legat de măreţia literară a Quran-ului, în araba originală.
Totuşi, mai sunt şi unele aspecte care sunt mai tangibile pentru indivizii ce nu sunt cititori sau vorbitori de arabă, anume pe linia faptelor ştiinţifice privind informaţii care nu ar fi putut fi dovedite acum 1400 de ani când a fost revelat Quran-ul, informaţii care au fost obţinute numai cu apariţia microscopului, telescopului. S-au scris cărţi, de exemplu, una dintre cele mai cunoscute, intitulată „Quran-ul, Biblia şi Ştiinţa”, în care, acelaşi doctor, Maurice Boucail, a comparat diferitele afirmaţii, din Biblie şi Quran, cu privire la ceea ce se ştie că sunt fapte ştiinţifice moderne şi a arătat, în mod repetat, unde apare că Biblia contrazice ceea ce azi se ştie că sunt fapte ştiinţifice, pe când Quran-ul, în mod constant, este în acord cu acestea.
Ultimul dintre subiectele pe care doream să le menţionez cu privire la credinţe este acela că Islamul este numai pentru arabi. Aceasta este o concepţie pe care o au din greşeală mulţi oameni. Islamul este numai pentru arabi. Totuşi, când vrei să afli numărul tuturor musulmanii, descoperi că arabii din zona Orientului Mijlociu se ridică cam la o sută de milioane, pe când musulmanii din restul lumii sunt cam 900 de milioane. Deci, arabii sunt o minoritate foarte mică printre musulmani. Aşa că nu se poate, în nici un caz, spune că Islamul este pentru arabi; musulmanii şi arabii sunt sinonimi, nu? În unele locuri, unde oamenii au intrat în contact cu Islamul prin turci, cum este cazul, de exemplu, în Iugoslavia, veţi vedea că sârbii au tendinţa să se refere la musulamani ca fiind turci. Ei au făcut ca musulman şi turc să fie sinonime. În alte zone, de exemplu, din Indiile de Vest, Trinidad, Barbados şi Guiana, unde majoritatea musulmanilor erau de origine indiană, aduşi ca muncitori, să lucreze în agricultură acolo, oameni de acolo au avut tendinţa să privească musulmanii ca fiind sinonimi cu indienii, ca şi cum ar fi o religie indiană. Iar, în America, unde anumiţi indivizi au fost promovaţi în frunte ca fiind reprezentanţi ai Islamului, Islamul a fost identificat cu oamenii de culoare. Aceasta este religia negrilor; numele Farrah Khan şi Elijah Mohammed sunt numele ce tind să fie asociate cu Islamul, când, de fapt, nici unul dintre aceşti doi indivizi nu are ceva de-a face cu Islamul. Elijah Mohammed nu ar fi considerat musulman nicăieri. Ei folosesc numele de Islam, dar el şi învătăturile sale nu au de-a face cu Islamul. La fel în privinţa lui Farrah Khan. Acesta este considerat ca un eretic până în punctul de a nu fi deloc legat de Islam. Islamul nu are de-a face cu culoarea, deci, oricare individ care ar încerca să promoveze Islamul ca fiind religia acestui grup sau a altuia, sau a acestei sau a acelei naţionalităţi, de fapt, răspândeşte învăţături eretice.
Acum, legat de practicile religioase unde putem găsi unele concepţii greşite, cea mai comună este aceea a poligamiei.
De obicei, când o persoană spune că este musulmană, mai ales în Vest, primul lucru despre care este întrebat este poligamia. Ce este cu această poligamie? Ideea din capul oamenilor este că majoritatea musulmanilor sunt poligami. Totuşi, când te deplasezi prin lumea musulmană, ceea ce descoperi este că procentul oamenilor care practică poligamia, deşi este permisă şi se poate practica în orice societate musulmană, nu este mai mare de 10-15% din orice societate ai lua. Motivul este că poligamia nu este doar o permisiune, adică, dacă vreau patru neveste, mă duc şi îmi aleg patru femei şi mă căsătoresc. Cred că oamenii se gândesc mai mult la mormoni. A fost văzut la televizor un individ care la 25 de ani avea 36 de soţii. Ei bine, ideea tuturor acestor soţii şi concepţia despre rolul unui bărbat în relaţia cu soţiile sale este foarte diferită. Nu este ca o permisiune în alb, cum veţi vedea la mormoni sau la alţii. Islamul nu a adus poligamia.
Poligamia se practica deja în Peninsula Arabă şi în toată lumea. Primii creştini au practicat poligamia ca şi evreii. Oamenii din întreaga lume o practicau. Când a venit Islamul în forma finală, a limitat acel număr la patru, şi a definit responsabilităţile. Un om, când îşi ia a doua soţie, aceasta este egală cu prima soţie. El trebuie să o întreţină la fel ca pe prima, echitabil. Nu spun egal, fiindcă nevoile s-ar putea să fie diferite, deci, echitabil. Este, deci, o responsabilitate, nu este o autorizaţie în alb. Aşadar, în situaţia când un bărbat se căsătoreşte cu a doua soţie, el trebuie să ofere o casă acesteia, el trebuie să acopere toate nevoile ei, exact aşa cum le acoperă pe cele ale primei soţii, devenind, în primul rând, o povară economică. Aceasta înseamnă că majoritatea oamenilor din societate, fie nu sunt în stare, fie nu doresc să-şi asume o astfel de sarcină. Deci, chiar dacă şi-ar dori să aibă o a doua soţie şi face parte din natura bărbatului să dorească să aibă încă o însoţitoare, această natură se exprimă fie pe cale legală, ca în cazul Islam, unde a fost legalizată şi s-au definit responsabilităţile, fie se exprimă pe cale ilegală, în cazul societăţile unde se observă că legea este monogamia, dar unde bărbaţii pot avea trei sau zece prietene sau practică ceea ce numim poligamia în serie. Un bărbat se căsătoreşte cu o femeie pentru un timp, apoi divorţează de ea şi se căsătoreşte cu alta pentru un timp. Deci, există această dorinţă de multitudine, de varietate, dar se exprimă prin alte forme. Aşadar, deşi dorinţa ar putea exista, în contextul Islamic, legile sunt foarte clare, legate de responsabilităţi majoritatea musulmanilor pun dorinţa pe un plan secundar. Când bărbaţii se întâlnesc şi vorbesc, conversaţia s-ar putea să alunece spre acel domeniu, şi cineva ar putea spune, aş dori să am o a doua soţie, dar, ştiţi, pur şi simplu, nu mi-o pot permite. Rămâne, deci, de domeniul discuţiei.
Privind Viaţa de Apoi, în contextul Învierii şi Judecăţii, există o asemănare mai mare, totuşi, se pot găsi relatări în tradiţia creştină unde Paradisul este limitat la 144.000 de oameni. Deci, în Paradis, vor merge numai 144.000 de oameni şi, apoi, uşile se vor închide, nimeni altcineva ne mai putând intra. Dar, din […]
0Shares
Privind Viaţa de Apoi, în contextul Învierii şi Judecăţii, există o asemănare mai mare, totuşi, se pot găsi relatări în tradiţia creştină unde Paradisul este limitat la 144.000 de oameni. Deci, în Paradis, vor merge numai 144.000 de oameni şi, apoi, uşile se vor închide, nimeni altcineva ne mai putând intra. Dar, din perspectiva Islamică, toată lumea care s-a supus lui Dumnezeu, a urmat revelaţiile profeţilor, a dus viaţă dreaptă, are dreptul să intre în Paradis.
Şi referitor la ultimul aspect, acela al Destinului, din nou, acest domeniu, în creştinism nu este clar definit, există o serie de interpretări diferite, legate de ce, în ce măsură există voinţa liberă a omului. În Islam, concepţiile despre Destin sunt definite foarte clar.
Deşi aceşti şase stâlpi se pot găsi în învătătura creştină, ceea ce descoperim este că ceea ce a scris profetul şi anume claritatea, care se dezvoltase în jurul acestor principii ale credinţei. Islamului a venit să limpezească aceste principii, să le readucă în starea originală, să lămurească pentru oameni care sunt, de fapt, conceptele corecte ale credinţei.
O altă importantă concepţie greşită este că Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), este un intermediar sau mediator, aşa cum, în contextul creştin, oamenii pot folosi numele lui Isus în rugăciuni sau se pot ruga direct la el.
Totuşi, în cazul Islamului, profetul Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) este considerat a fi o fiinţă umană care a primit revelaţia şi a transmis-o către noi. Nu îndreptăm nici o formă de adoraţie către el, nu ne rugăm prin el şi nici lui, sub nici o formă sau mod, fiindcă musulmanii cred ferm că numai Dumnezeu poate răspunde la rugăciuni şi nu este nevoie de nici un intermediar între om şi Dumnezeu.
O altă concepţie greşită este că, Quran-ul a fost scris de Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), deşi profetul nu ştia nici să scrie, nici să citească. El doar a dictat revelaţiile unor servitori scribi de pe lângă el, şi ei au scris aceste revelaţii. Nu le-a scris el însuşi.
Mai este şi concepţia greşită că musulmanii nu cred, de exemplu, în naşterea din fecioară a lui Iisus (pacea fie asupra lui!), în minunile pe care le-a făcut sau că se va întoarce pe pământ. Toate acestea trei sunt părţi componente ale credinţei Islamice. Musulmanilor li se cere să creadă în naşterea din fecioară. Există un capitol în Quran, numit capitolul Mariei, unde este descrisă detaliat naşterea lui Isus (pacea fie asupra lui!). Noi credem în minuni; minunile sunt menţionate acolo, învierile, felul cum orbilor li s-a redat vederea. Totuşi, aşa cum se prezintă în Quran, este spus clar că Isus (pacea fie asupra lui!), când a făcut aceste minuni, le-a făcut numai prin voinţa lui Dumnezeu, ca să nu existe confuzii în minţile oamenilor că el era, de fapt Dumnezeu şi făcea aceste lucruri, ci că le făcea prin voinţa lui Dumnezeu. Erau minuni pe care Dumnezeu le-a făcut prin mâinile lui Isus (pacea fie asupra lui!). Şi, sigur, legat de întoarcerea sa, musulmanii cred că unul din semnele zilelor de pe urmă este revenirea lui Iisus (pacea fie asupra lui!) pe pământ.
De fapt, noi nu credem că a fost crucificat; aici aparând diferenţa mai clar, noi credem că a fost ridicat de Dumnezeu la cer şi El a făcut ca oamenii care au încercat să-l ucidă şi să-l crucifice să aibă impresia că făcut acest lucru. Totuşi, aşa cum explică Quran-ul, nu au reuşit, şi Domnul l-a ridicat la ceruri. Şi el va reveni pe pământ ca unul din semnele zilelor de pe urmă.
Manage cookie consents/Administrează consimțămintele pentru cookie-uri.
To provide the best experience, we use technologies such as cookies to store and/or access device information. Consent to these technologies allows us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not giving your consent or withdrawing your consent may negatively affect certain functionalities and features.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale/Functional
Always active
Technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by a subscriber or user or for the sole purpose of executing the transmission of a communication over an electronic communications network. Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici/Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Technical storage or access is necessary to create user profiles to which we send advertising or to track the user on a website or across multiple websites for similar marketing purposes. . Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.