Tag: Concepții greșite despre Islam

Concepții greșite despre Islam – 1

 

 

1371_allahMajoritatea nemusulmanilor, occidentali sau orientali, sunt familiarizaţi cu ideea că musulmanii îşi numesc Dumnezeul-Allah. Ideea pe care o au, de obicei, este aceea că acest Dumnezeu în care cred musulmanii, este un Dumnezeu diferit. Creştinii au un Dumnezeu, iar musulmanii au un alt Dumnezeu, pe care Îl numesc Allah. Adevărul este că Dumnezeul despre care vorbim, Creatorul Universului, Acel Dumnezeu este acelaşi Dumnezeu, Dumnezeul la care se roagă musulmanii este Creatorul, Susţinătorul Universului. Chiar numele în sine, Allah, este un cuvânt arab care înseamnă Unicul şi Singurul Dumnezeu care se cuvine să fie adorat.. Aceasta este o idee care este împărtăşită de majoritatea oamenilor. Deci, fie că Îl numeşti pe Dumnezeu Iehova, fie în coreeană „Hannonin”, atâta timp vorbim despre Acel Creator şi Susţinător al Universului, atunci, în esenţă, vorbim despre acelaşi Dumnezeu. Şi acest Dumnezeu, din perspectiva Islamică, nu este, în nici un fel, un Dumnezeu special al musulmanilor. Aşa cum puteţi vedea în Vechiul Testament, la Dumnezeu se face referire ca la Dumnezeul lui Israel, şi, când citeşti o mare parte din textul propriu-zis, capeţi impresia că Dumnezeu de aici este ca un Dumnezeu special al lui Israel, că El nu este Dumnezeul nimănui altcuiva. Din această cauză, poporul lui Israel a devenit poporul ales, cu drepturi speciale, pe care nu le mai are nimeni altcineva. Nu aceasta este concepţia Islamică, unde Dumnezeu este Dumnezeul Universului, nu este Dumnezeul unui popor anume.

A doua concepţie greşită, legată de credinţe, este că Islamul este o religie nouă. De obicei, în cărţi, se face referire la aceasta ca la cea mai recentă din marile religii sau credinţe monoteiste. Totuşi, Islamul nu se consideră a fi nou. Profetul Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) niciodată nu a susţinut că înfiinţează o nouă religie, iar, dacă citiţi Cartea Revelaţiilor, pe care o urmează musulmanii, Quran-ul, de la început până la sfârşit, nu veţi găsi nici un loc unde să se facă referire la Islam ca la o nouă religie. De fapt, veţi descoperi că Dumnezeu spune că Islamul este religia lui Avraam, era religia lui Adam, era religia lui David, Solomon şi a tuturor profeţilor, cei pe care îi ştim şi cei pe care nu-i ştim. De fapt este adevărata religie a lui Dumnezeu revelată omului.

Şi, dacă ar fi să comparăm stâlpii credinţei Islamice, de exemplu, cu aceia ai credinţei creştine, veţi descoperi că, de fapt, ei sunt paraleli. Islamul are o serie de stâlpi numiţi stâlpii credinţei. Aceştia sunt în număr de cinci: declaraţia de credinţă (eşhedu en la ilahe illallah we eşhedu enne muhammeden rasulullah), rugăciunea obligatorie (as-salah), darea de zakeat (milostenia obligatorie), postul în luna a noua a calendarului musulman, cunoscut sub numele de Ramadan şi hajj-ul (pelerinajul la Mecca pentru cei cu posibilităţi). La aceştia, se mai adaugă şi cei şase stâlpi ai Imanului: credinţa în Allah Unicul, credinţa în îngerii Săi, credinţa în profeţii Săi, credinţa în scripturile revelate acestor profeţi, credinţa în Viaţa de Apoi (Învierea şi Judecata) şi credinţa în Destin, atât în răul cât şi în binele acestuia. Acum, aceşti stâlpi se regăsesc în creştinism. Nici un creştin nu ar contesta aceşti stâlpi, deoarece aceştia sunt şi stâlpii creştinismului. Desigur, după aceasta, ne putem întreba, dacă aceştia existau în creştinism, ce rost mai avea Islamul din capul locului? De ce nu am rămas la creştinism? Ei bine, deşi împărtăşim aceleaşi principii, aceleaşi titluri, credinţa într-un singur Dumnezeu, credinţa în profeţi, în îngeri, concepţia despre Dumnezeu, profeţi, îngeri, scripturi, Viaţa de Apoi, Judecată, este diferită. Astfel, ca să vă dau un exemplu pe scur:, în concepţia creştină care provine din tradiţia evreiască, Dumnezeu este descris ca fiind Cineva care, după ce a creat lumea, s-a odihnit în ziua a şaptea, astfel că Sabatul a devenit o zi de odihnă. În credinţa Islamică, Dumnezeu nu se odihneşte. Odihna este o trăsătură a fiinţelor umane. Ele sunt cele care au nevoie de odihnă. După ce ai muncit o zi îndelungată, eşti obosit, şi ai nevoie de odihnă. Aceasta nu este o trăsătură a lui Dumnezeu.

Deci, există o diferenţă între termenii în care Dumnezeu este perceput. În cazul îngerilor, în concepţia creştină despre îngeri, există îngeri buni şi îngeri răi. Satan se consideră că a fost un înger rău. Este numit ca fiind un înger căzut, Lucifer, pe când, în concepţia Islamică, îngerii nu pot face rău. Îngerii sunt fiinţele create de Dumnezeu în Univers şi nu pot să se răzvrătească împotriva Lui, neavând voinţă liberă.

Următoarea categorie, este aceea a profeţilor. În cazul Islamului, profeţii sunt consideraţi a fi exemple bune pentru omenire, demne de a fi urmate. Dumnezeu a trimis o revelaţie şi profeţii au devenit exemple, după cum să pui în practică acea revelaţie, cum să o trăieşti. Ei erau indivizi puri, care erau protejaţi de Dumnezeu de comiterea păcatelor. Nu că nu făceau niciodată greşeli în a judeca între ce este bine şi ce este mai bine, dar nu comiteau păcate. Ei urmau să fie exemple fiindcă erau aleşi de Dumnezeu. Când venea revelaţia, aceasta era îndrumarea pentru ei. Însă, în povestirile biblice, găsim relatări despre profeţi care comit incest, adulter şi tot felul de delicte şi păcate oribile ce le sunt atribuite profeţilor. Deci, încă o dată, se vede o diferenţă de concepţie.

Acum, trecând la scripturi, concepţia este şi de această data, diferită. În concepţia Islamică, scriptura de la Dumnezeu este ceea ce este revelat, cuvântul al lui Dumnezeu. Deci, ceea ce noi numim Noul Testament, compus din Evanghelii, scrierile lui Pavel, acestea nu ar fi considerate scripturi. Ceea ce i s-a revelat lui Isus (pacea fie asupra lui!), Evanghelia, dacă ar fi fost scris, sau dacă am fi avut-o astăzi la dispoziţie, cu ideea că ar fi fost scrisă în vremea lui Isus (pacea fie asupra lui!), atunci ar fi fost considerat ca scriptură. Psalmii, aşa cum i-au fost revelaţi lui David, ar fi fost consideraţi scripturi, dar ceea ce avem azi cu numele „Psalmi”, conţin mult material străin, lucruri adăugate şi şterse, scrise de oameni. Putem spune că Psalmii conţin unele din învăţăturile din scripturi, dar nu le-am clasifica drept scripturi.

 

 

sursa:  Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 0

Concepții greșite despre Islam – 2

 

 

Privind Viaţa de Apoi, în contextul Învierii şi Judecăţii, există o asemănare mai mare, totuşi, se pot găsi relatări în tradiţia creştină unde Paradisul este limitat la 144.000 de oameni. Deci, în Paradis, vor merge numai 144.000 de oameni şi, apoi, uşile se vor închide, nimeni altcineva ne mai putând intra. Dar, din perspectiva Islamică, toată lumea care s-a supus lui Dumnezeu, a urmat revelaţiile profeţilor, a dus viaţă dreaptă, are dreptul să intre în Paradis.

Şi referitor la ultimul aspect, acela al Destinului, din nou, acest domeniu, în creştinism nu este clar definit, există o serie de interpretări diferite, legate de ce, în ce măsură există voinţa liberă a omului. În Islam, concepţiile despre Destin sunt definite foarte clar.

Deşi aceşti şase stâlpi se pot găsi în învătătura creştină, ceea ce descoperim este că ceea ce a scris profetul şi anume claritatea, care se dezvoltase în jurul acestor principii ale credinţei. Islamului a venit să limpezească aceste principii, să le readucă în starea originală, să lămurească pentru oameni care sunt, de fapt, conceptele corecte ale credinţei.

Regents Park mosqueO altă importantă concepţie greşită este că Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), este un intermediar sau mediator, aşa cum, în contextul creştin, oamenii pot folosi numele lui Isus în rugăciuni sau se pot ruga direct la el.

Totuşi, în cazul Islamului, profetul Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) este considerat a fi o fiinţă umană care a primit revelaţia şi a transmis-o către noi. Nu îndreptăm nici o formă de adoraţie către el, nu ne rugăm prin el şi nici lui, sub nici o formă sau mod, fiindcă musulmanii cred ferm că numai Dumnezeu poate răspunde la rugăciuni şi nu este nevoie de nici un intermediar între om şi Dumnezeu.

O altă concepţie greşită este că, Quran-ul a fost scris de Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), deşi profetul nu ştia nici să scrie, nici să citească. El doar a dictat revelaţiile unor servitori scribi de pe lângă el, şi ei au scris aceste revelaţii. Nu le-a scris el însuşi.

Mai este şi concepţia greşită că musulmanii nu cred, de exemplu, în naşterea din fecioară a lui Iisus (pacea fie asupra lui!), în minunile pe care le-a făcut sau că se va întoarce pe pământ. Toate acestea trei sunt părţi componente ale credinţei Islamice. Musulmanilor li se cere să creadă în naşterea din fecioară. Există un capitol în Quran, numit capitolul Mariei, unde este descrisă detaliat naşterea lui Isus (pacea fie asupra lui!). Noi credem în minuni; minunile sunt menţionate acolo, învierile, felul cum orbilor li s-a redat vederea. Totuşi, aşa cum se prezintă în Quran, este spus clar că Isus (pacea fie asupra lui!), când a făcut aceste minuni, le-a făcut numai prin voinţa lui Dumnezeu, ca să nu existe confuzii în minţile oamenilor că el era, de fapt Dumnezeu şi făcea aceste lucruri, ci că le făcea prin voinţa lui Dumnezeu. Erau minuni pe care Dumnezeu le-a făcut prin mâinile lui Isus (pacea fie asupra lui!). Şi, sigur, legat de întoarcerea sa, musulmanii cred că unul din semnele zilelor de pe urmă este revenirea lui Iisus (pacea fie asupra lui!) pe pământ.

De fapt, noi nu credem că a fost crucificat; aici aparând diferenţa mai clar, noi credem că a fost ridicat de Dumnezeu la cer şi El a făcut ca oamenii care au încercat să-l ucidă şi să-l crucifice să aibă impresia că făcut acest lucru. Totuşi, aşa cum explică Quran-ul, nu au reuşit, şi Domnul l-a ridicat la ceruri. Şi el va reveni pe pământ ca unul din semnele zilelor de pe urmă.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 0

Concepții greșite despre Islam – 3

 

 

 

Islam-blog-picO altă concepţie greşită, care este, de asemenea, exprimată, este că Muhammed (pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) nu a făcut nici o minune. De fapt, s-au înregistrat multe minuni pe care le-a făcut, dar, în literatura musulmană, se observă foarte puţine referiri la acestea. Nu se pune nici un mare accent asupra acestora. De ce ? Fiindcă minunile pe care le-a făcut în timpul vieţii au fost considerate ca fiind importante pentru oameni acelor vremuri. Pentru ca o persoană din ziua de azi să creadă într-un miracol care a avut loc pe vremea lui Iisus (pacea fie asupra lui!) este ceva ce e, pur şi simplu, o chestiune de credinţă. Nu există nici o dovadă pentru ca cineva să creadă că ceva s-a petrecut cu adevărat sau nu. În această problemă fie crezi, fie nu. Ceea ce se subliniază de obicei este minunea Quran-ului, fiindcă aceasta este o minune durabilă, fiindcă musulmanii cred că Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), a fost ultimul dintre profeţi. Nimeni nu va mai veni după el. El a lăsat în urma lui un miracol, ce are să reziste până în Ziua Judecăţii, ca dovadă pentru omenirea care căută dovezi, că el era, de fapt, un profet al lui Dumnezeu. Deci, Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut multe minuni, dar cel mai important miracol şi cel cu o importanţă specială pentru noi este cel al Quran-ului în sine. Miracolul Quran-ului constă nu numai în faptul că este o capodoperă literară, ci şi una inimitabilă. Oamenii au încercat să-i imite stilul şi conţinutul în trecut şi au eşuat. Provocarea există în Quran, pentru oricine care nu crede că este revelat de Dumnezeu, să vină cu un capitol, chiar şi din cele mai mici. Provocării i s-a dat curs în arabă, iar aspectul literar al Quran-ului şi miracolul acestuia, se vede în aceea că, pentru o persoană care nu ştie arabă este un pic cam greu să scrie. Dar sunt oameni care au învăţat araba, ca Maurice Boucar, un doctor francez care şi-a făcut timp să studieze limba arabă, să o înveţe şi să citească Quran-ul, astfel el devenind foarte convins că acesta este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Mai sunt o serie de orientalişti occidentali care au studiat limba arabă pe îndelete şi vorbesc elocvent legat de măreţia literară a Quran-ului, în araba originală.

Totuşi, mai sunt şi unele aspecte care sunt mai tangibile pentru indivizii ce nu sunt cititori sau vorbitori de arabă, anume pe linia faptelor ştiinţifice privind informaţii care nu ar fi putut fi dovedite acum 1400 de ani când a fost revelat Quran-ul, informaţii care au fost obţinute numai cu apariţia microscopului, telescopului. S-au scris cărţi, de exemplu, una dintre cele mai cunoscute, intitulată „Quran-ul, Biblia şi Ştiinţa”, în care, acelaşi doctor, Maurice Boucail, a comparat diferitele afirmaţii, din Biblie şi Quran, cu privire la ceea ce se ştie că sunt fapte ştiinţifice moderne şi a arătat, în mod repetat, unde apare că Biblia contrazice ceea ce azi se ştie că sunt fapte ştiinţifice, pe când Quran-ul, în mod constant, este în acord cu acestea.

Ultimul dintre subiectele pe care doream să le menţionez cu privire la credinţe este acela că Islamul este numai pentru arabi. Aceasta este o concepţie pe care o au din greşeală mulţi oameni. Islamul este numai pentru arabi. Totuşi, când vrei să afli numărul tuturor musulmanii, descoperi că arabii din zona Orientului Mijlociu se ridică cam la o sută de milioane, pe când musulmanii din restul lumii sunt cam 900 de milioane. Deci, arabii sunt o minoritate foarte mică printre musulmani. Aşa că nu se poate, în nici un caz, spune că Islamul este pentru arabi; musulmanii şi arabii sunt sinonimi, nu? În unele locuri, unde oamenii au intrat în contact cu Islamul prin turci, cum este cazul, de exemplu, în Iugoslavia, veţi vedea că sârbii au tendinţa să se refere la musulamani ca fiind turci. Ei au făcut ca musulman şi turc să fie sinonime. În alte zone, de exemplu, din Indiile de Vest, Trinidad, Barbados şi Guiana, unde majoritatea musulmanilor erau de origine indiană, aduşi ca muncitori, să lucreze în agricultură acolo, oameni de acolo au avut tendinţa să privească musulmanii ca fiind sinonimi cu indienii, ca şi cum ar fi o religie indiană. Iar, în America, unde anumiţi indivizi au fost promovaţi în frunte ca fiind reprezentanţi ai Islamului, Islamul a fost identificat cu oamenii de culoare. Aceasta este religia negrilor; numele Farrah Khan şi Elijah Mohammed sunt numele ce tind să fie asociate cu Islamul, când, de fapt, nici unul dintre aceşti doi indivizi nu are ceva de-a face cu Islamul. Elijah Mohammed nu ar fi considerat musulman nicăieri. Ei folosesc numele de Islam, dar el şi învătăturile sale nu au de-a face cu Islamul. La fel în privinţa lui Farrah Khan. Acesta este considerat ca un eretic până în punctul de a nu fi deloc legat de Islam. Islamul nu are de-a face cu culoarea, deci, oricare individ care ar încerca să promoveze Islamul ca fiind religia acestui grup sau a altuia, sau a acestei sau a acelei naţionalităţi, de fapt, răspândeşte învăţături eretice.

Acum, legat de practicile religioase unde putem găsi unele concepţii greşite, cea mai comună este aceea a poligamiei.

De obicei, când o persoană spune că este musulmană, mai ales în Vest, primul lucru despre care este întrebat este poligamia. Ce este cu această poligamie? Ideea din capul oamenilor este că majoritatea musulmanilor sunt poligami. Totuşi, când te deplasezi prin lumea musulmană, ceea ce descoperi este că procentul oamenilor care practică poligamia, deşi este permisă şi se poate practica în orice societate musulmană, nu este mai mare de 10-15% din orice societate ai lua. Motivul este că poligamia nu este doar o permisiune, adică, dacă vreau patru neveste, mă duc şi îmi aleg patru femei şi mă căsătoresc. Cred că oamenii se gândesc mai mult la mormoni. A fost văzut la televizor un individ care la 25 de ani avea 36 de soţii. Ei bine, ideea tuturor acestor soţii şi concepţia despre rolul unui bărbat în relaţia cu soţiile sale este foarte diferită. Nu este ca o permisiune în alb, cum veţi vedea la mormoni sau la alţii. Islamul nu a adus poligamia.

Poligamia se practica deja în Peninsula Arabă şi în toată lumea. Primii creştini au practicat poligamia ca şi evreii. Oamenii din întreaga lume o practicau. Când a venit Islamul în forma finală, a limitat acel număr la patru, şi a definit responsabilităţile. Un om, când îşi ia a doua soţie, aceasta este egală cu prima soţie. El trebuie să o întreţină la fel ca pe prima, echitabil. Nu spun egal, fiindcă nevoile s-ar putea să fie diferite, deci, echitabil. Este, deci, o responsabilitate, nu este o autorizaţie în alb. Aşadar, în situaţia când un bărbat se căsătoreşte cu a doua soţie, el trebuie să ofere o casă acesteia, el trebuie să acopere toate nevoile ei, exact aşa cum le acoperă pe cele ale primei soţii, devenind, în primul rând, o povară economică. Aceasta înseamnă că majoritatea oamenilor din societate, fie nu sunt în stare, fie nu doresc să-şi asume o astfel de sarcină. Deci, chiar dacă şi-ar dori să aibă o a doua soţie şi face parte din natura bărbatului să dorească să aibă încă o însoţitoare, această natură se exprimă fie pe cale legală, ca în cazul Islam, unde a fost legalizată şi s-au definit responsabilităţile, fie se exprimă pe cale ilegală, în cazul societăţile unde se observă că legea este monogamia, dar unde bărbaţii pot avea trei sau zece prietene sau practică ceea ce numim poligamia în serie. Un bărbat se căsătoreşte cu o femeie pentru un timp, apoi divorţează de ea şi se căsătoreşte cu alta pentru un timp. Deci, există această dorinţă de multitudine, de varietate, dar se exprimă prin alte forme. Aşadar, deşi dorinţa ar putea exista, în contextul Islamic, legile sunt foarte clare, legate de responsabilităţi majoritatea musulmanilor pun dorinţa pe un plan secundar. Când bărbaţii se întâlnesc şi vorbesc, conversaţia s-ar putea să alunece spre acel domeniu, şi cineva ar putea spune, aş dori să am o a doua soţie, dar, ştiţi, pur şi simplu, nu mi-o pot permite. Rămâne, deci, de domeniul discuţiei.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 2