Tag: Islam

Profetul Muhammad – 6

Profetul Muhammad – 6

 

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la Medina

 

Khurram Murad

 

Mesajul pe care Mekka şi Taif l-au respins a ajuns în schimb în inimile celor din Yathrib (Medina), o mică oază situată la 400 de km nord de Mekka, astăzi cunoscută sub numele de Madinatun Nabi – „Oraşul Profetului” sau Madinah Munawwara – „Oraşul luminos”. Acest oraş a fost ales să fie centrul de unde lumina divină urma să se răspândească în întreaga lume, în viitor. Într-un timp scurt, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a pierdut soţia, iubita sa tovarăşă de viaţă – Khadija; apoi a decedat Abu Talib, unchiul care i-a fost tutore şi care l-a protejat de crunţii lui duşmani din Mekka, iar apoi a trăit cea mai umilitoare zi din viaţa lui la Taif. După aceste evenimente triste, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era cuprins de o adâncă tristeţe, Allah i-a oferit un dar menit să-i mai aline durerea din suflet. L-a luat într-o călătorie spirituală şi i-a arătat nevăzutul şi le-a deschis inimile celor din Medina care au devenit receptivi la mesajul său.

După întoarcerea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) din Taif şi din călătoria lui nocturnă, în timpul următorului pelerinaj, şase bărbaţi din Medina au îmbrăţişat Islamul. Ei au transmis mesajul islamic mai multor oameni, atât cât a fost posibil, şi, în timpul următorului pelerinaj, în anul 621, au venit împreună cu 12 persoane. Ei au depus jurământ în faţa Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) că nu-I vor asocia nimic lui Allah, nu vor fura, nu vor comite adulter, nu-şi vor ucide copiii, nu vor calomnia şi i se vor supune lui în ceea ce este corect. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Dacă respectaţi acest jurământ, atunci Paradisul este al vostru.” De data aceasta, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a trimis pe Musaab ibn Umayr cu ei pentru a-i învăţa Coranul şi Islamul şi pentru a răspândi religia islamică.

De-a lungul unui an, din ce în ce mai mulţi oameni − şefi de trib, bărbaţi şi femei din Medina − au devenit musulmani. În timpul următorului pelerinaj, ei s-au hotărât să trimită o delegaţie la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru a semna un pact cu el şi să-i invite, pe el şi pe ceilalţi musulmani din Mekka, la Medina care devenise precum un sanctuar şi un centru al răspândirii mesajului divin − Islamul.

Au venit 73 de bărbaţi şi două femei care s-au întâlnit cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la Aqaba. S-au angajat să-l apere pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la fel ca pe femeile şi pe copiii lor, să lupte împotriva tuturor oamenilor, de orice rasă, chiar dacă nobilii lor ar fi ucişi şi şi-ar pierde toate bunurile. Când au întrebat ce vor primi, dacă îşi vor respecta angajamentul, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: „Paradisul.” Începutul a fost făcut şi astfel au fost puse bazele societăţii, statului şi civilizaţiei islamice. Drumul era acum deschis pentru adepţii persecutaţi şi torturaţi ai Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care puteau să se retragă în viitoarea Casă a Islamului − Medina. El i-a sfătuit să emigreze şi, treptat, majoritatea a plecat spre Medina.

Duşmanii lor din Mekka nu puteau suporta să-i vadă pe musulmani trăind în pace. Ei ştiau cât de puternic e mesajul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), erau conştienţi că musulmanii nu mai erau dominaţi de vechile obiceiuri arabe, legăturile de rudenie şi nici de cei cu care ar trebui să lupte pentru protejarea credinţei lor. Cei din Mekka au simţit că prezenţa musulmanilor în Medina reprezenta un pericol pentru caravanele comerciale din nord. Ei au considerat că pot fi opriţi doar dacă îl ucid pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Au pus la cale o conspiraţie: un tânăr puternic şi cu o poziţie socială bună urma să fie numit de către fiecare clan, toţi urmând să-l atace şi să-l omoare pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) într-o dimineaţă, când el va ieşi din casă, pentru ca sângele lui să fie pe mâinile tuturor celor aparţinând diferitor clanuri.

Astfel, clanul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ar fi trebuit să accepte banii mânjiţi cu sânge în locul răzbunării. Informat despre complot de către îngerul Gibril şi instruit să plece din Mekka la Medina, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a dus acasă la Abu Bakr pentru a finaliza pregătirile de călătorie. Abu Bakr a fost extrem de încântat de onoarea şi binecuvântarea de a fi ales ca însoţitor al Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în această călătorie binecuvântată, sfântă, foarte importantă şi istorică. El i-a oferit Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) cămila sa, dar acesta a insistat să i-o plătească. În noaptea decisivă, la lăsarea întunericului, tinerii aleşi de către liderii quraişiţi pentru a-l omorî pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au înconjurat casa acestuia. Ei au decis să-l atace când va ieşi din casă pentru rugăciunea de seară.

Între timp, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a dat lui Ali banii pe care-i avea cu el de la mekkani. Ali s-a oferit să doarmă în patul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), iar trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a strecurat afară din propria casă şi, aruncând puţin praf în direcţia duşmanilor săi, a trecut pe lângă ei, deşi aceştia aveau ochii aţintiţi asupra casei sale. S-a întâlnit cu Abu Bakr acasă la el şi au mers amândoi la o peşteră din apropierea muntelui Thaur.

Când cei din tribul Quraiş şi-au dat seama că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a scăpat, au fost furioşi. L-au căutat peste tot, au oferit o recompensă de 100 de cămile celui care-l va aduce pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) mort sau viu. Suraqa, un şef de trib, l-a zărit pe trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi l-a urmărit, sperând să câştige recompensa.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), vânat de duşmanii lui necruţători şi în aşteptarea unui viitor nesigur la Medina, i-a spus lui Suraqa: „Va veni în curând o zi când brăţara de aur a lui Kisra (Chosroe) va fi la mâna lui Suraqa.” Astfel, Suraqa s-a retras şi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a înaintat spre Medina.

Aceasta a fost hegira, emigrarea: o distanţă mică între două oraşe, un salt mare în istorie, un salt grandios în formarea naţiunii islamice. De aceea musulmanii încep numărătoarea anilor de la acest eveniment şi de la naşterea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) sau a primei revelaţii din Hira. Primul loc vizitat de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în Medina a fost Quba, situată la 10 km în afara Medinei. El a construit acolo prima moschee. Tot acolo şi-a ţinut primul discurs public: „Salutaţi-i pe ceilalţi spunând «As salam alaikum» / «Pacea asupra voastră», daţi de mâncare celor nevoiaşi, rugaţi-vă în timp ce oamenii dorm şi veţi intra în Paradis!”.

Trei zile mai târziu, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a intrat în Medina. Bărbaţi, femei, copii, întreaga comunitate a ieşit pe străzi şi el a fost întâmpinat triumfător. A fost cea mai frumoasă zi; copiii au cântat atunci: „Veniţi! Este Profetul! Veniţi! Este Profetul!”

Primul lucru pe care l-a făcut Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) după ce a sosit la Medina a fost să-i înfrăţească pe localnici cu emigranţii.

Această înfrăţire rămâne şi astăzi o particularitate a musulmanilor. Un emigrant s-a înfrăţit cu un ajutor. Ajutoarele s-au oferit să împartă cu emigranţii tot ce aveau, în mod egal.

Madina3Aşa că musulmanii au format o comunitate bazată pe credinţă şi fraternitate, punând astfel temelia statului islamic. S-a ridicat prima construcţie. Aceasta a fost moscheea − masjid, o construcţie destinată adorării lui Allah / Dumnezeu cel Unic, numită Masjid an-Nabawi – „Moscheea Profetului”. Din momentul acela, moscheea a rămas marca vieţii comunitare şi sociale a musulmanilor, spaţiu adecvat integrării dimensiunilor spirituale şi politice ale Islamului, o sursă de identificare, un martor al existenţei Islamului. În acelaşi timp, s-au luat măsuri şi au fost construite instituţiile necesare integrării întregii vieţi sociale conform centrării vieţii musulmanului pe adorarea Unicului Dumnezeu. În acest scop au fost fixate cele cinci rugăciuni zilnice, postul din luna Ramadan şi zakat − dania rituală obligatorie. Atât timp cât nu a existat o altă recomandare divină, musulmanii au urmat practicile respectate de evrei şi creştini. Astfel, ei obişnuiau să se roage în direcţia Ierusalimului, dar, curând, această direcţie a fost schimbată prin poruncă divină şi musulmanii s-au rugat spre Mekka.

Acest eveniment istoric a marcat formarea noii comunităţi islamice care a înlocuit comunităţile creştine şi iudaice, a respectat vechiul mesaj al lui Avraam (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi s-a reîntors la cea mai veche Casă a lui Allah, reconstruită de patriarhul Profeţilor, Avraam (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSoucre Link

Views: 0

Profetul Muhammad – 4

Profetul Muhammad – 4

Atacurile mekkanilor

 

Khurram Murad

 

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), după ce a ajuns în Medina, a format mai întâi o alianţă cu evreii, iar apoi s-a apropiat de toate triburile şi a încercat să-i convingă să semneze o alianţă sau cel puţin să accepte un pact de pace. Mulţi au fost de acord, iar micul grup izgonit din Mekka a dobândit o importanţă strategică.

Mekkanii, care plănuiseră anterior să-l ucidă pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), erau acum hotărâţi să anihileze această comunitate islamică, aflată în curs de formare. Eşuând în toate celelalte posibile demersuri, au decis să adopte o soluţie militară.

O armată din Mekka a înaintat spre Medina, în al doilea an după Hijra (emigrarea de la Mecca la Medina, anul 622), sub pretextul protejării caravanei lor comerciale.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), în pofida numărului mic de oameni ai comunităţii sale şi a lipsei de arme, a hotărât să înfrunte ameninţarea acestora cu curaj. În ziua de 17 Ramadan, la Badr, cele două armate s-au întâlnit şi au purtat o bătălie în care 313 musulmani au învins puternica armată de 1000 de oameni din Mekka.

Şaptezeci dintre şefii triburilor mekkane, cei care fuseseră cei mai activi şi vehemenţi în persecutarea musulmanilor, au fost omorâţi. Mulţi alţii au fost luaţi prizonieri, urmând a fi eliberaţi mai târziu în schimbul unei răscumpărări. Pentru prima oară în istorie, prizonierii de război au fost trataţi bine, hrăniţi şi găzduiţi în aceleaşi condiţii în care trăiau şi cei care îi capturaseră.

mount uhudÎn cel de-al treilea an după Hijra, o armată puternică de 3000 de mekkani a înaintat din nou spre Medina, atât pentru a răzbuna înfrângerea de la Badr, cât şi pentru a încerca încă o dată să-i înfrângă pe musulmani. 700 dintre ei aveau platoşe şi 200 erau călare. Musulmanii erau 700 la număr. Cele două tabere s-au întâlnit în afara Medinei, lângă muntele Uhud. Victoria musulmană iniţială a suferit o schimbare de situaţie; detaşamentul musulman plasat pentru a apăra frontul din spate nu a respectat indicaţiile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a abandonat locul în care i se spusese să rămână. Quraişiţii au atacat din spate şi victoria s-a transformat în înfrângere, generând astfel moartea a aproximativ 65 de musulmani. Oricum, cei din Mekka nu au reuşit să se prevaleze de situaţia favorabilă creată şi să învingă.

Mekkanii au plănuit atunci să lanseze un atac final în Medina pentru a rezolva problema definitiv. Toate triburile beduine, evreii şi ipocriţii din Medina şi-au unit forţele cu triburile din Mekka. În al cincilea an după Hijra, 24000 de oameni au avansat spre Medina. Era posibil fie să se lupte împotriva lor pe câmp deschis, fie să se apere din Medina, care nu avea ziduri. Musulmanii au ales să se apere săpând şanţuri de jur împrejurul Medinei. După ce au făcut faţă asedierii Medinei timp de 25 de zile, din cauza disensiunilor interioare, a lipsei de provizii, a vremii reci şi a vânturilor puternice, armata din Mekka a fost forţată să se retragă. Acesta a fost momentul decisiv din istoria confruntării cu mekkanii. Medina nu a mai fost atacată din acel moment niciodată.

Încă de la început, evreilor li s-au acordat toate drepturile cetăţeneşti, însă, cu toate acestea, ei continuau să comită acte de trădare şi înşelăciune. Unii dintre ei au trebuit să fie expulzaţi, iar alţii au fost omorâţi în urma deciziei unui judecător numit chiar de ei. Niciodată generaţiile următoare de evrei nu au fost trase la răspundere pentru fărădelegile evreilor din Medina. De peste 2000 de ani ei sunt însă culpabilizaţi de către lumea creştină pentru crucificarea lui Iisus (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). În schimb, musulmanii i-au tratat întotdeauna corect şi amabil pe evrei.

În anul următor, al şaselea după Hijra, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), împreună cu 1400 de adepţi, a călătorit la Mekka pentru a îndeplini Umra (pelerinajul), conform mai multor tradiţii din vremea respectivă. Erau neînarmaţi, dar conducătorii quraişiţi, în pofida tuturor tradiţiilor acceptate şi prestabilite, le-au refuzat intrarea. Oricum, quraişiţii decăzuseră atât de mult din punct de vedere moral şi politic, încât au trebuit să semneze un tratat de pace cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) − tratatul Hudaybiyah.

Deşi termenii tratatului erau extrem de nefavorabili şi chiar umilitori pentru musulmani, s-au obţinut câştiguri imense prin această înţelegere. Cei care au fost exilaţi din Mekka şi atacaţi de trei ori erau recunoscuţi acum ca o forţă egală, trataţi cu respect şi luaţi în serios. Pacea a fost o oportunitate pentru cei şovăitori şi neutri, chiar ostili în a mărturisi Islamul; mulţi au presimţit victoria iminentă a Islamului. Rezultatul a fost că mulţi oameni din Mekka şi din triburile arabe fie au îmbrăţişat Islamul, fie au făcut pace cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

De îndată ce Tratatul de la Hudaybiyah a fost semnat, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a trimis scrisori mai multor conducători arabi şi ne-arabi învecinaţi, inclusiv lui Chosroes din Iran şi lui Heraclit din Imperiul Bizantin. El i-a chemat la religia islamică şi i-a asigurat că nu râvnea la regatele sau bogăţiile lor. Ei le puteau păstra, dacă se dăruiau pe sine pentru a-L servi şi adora pe Unicul Dumnezeu.

Quraişiţii au încălcat curând Tratatul de la Hudaybiyah şi a venit astfel timpul să se acţioneze împotriva ostilităţii lor continue. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a înaintat spre Mekka şi a capturat oraşul. Cucerirea Mekkăi a făcut dovada unor acte de milă, generozitate şi iertare fără precedent; niciun strop de sânge nu s-a vărsat. Tuturor celor care au rămas în case li s-a garantat protejarea vieţii şi a proprietăţii. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a iertat pe toţi cei care, toată viaţa, îi fuseseră cei mai crunţi duşmani, care îl persecutaseră şi plănuiseră să-l omoare, care îl scoseseră afară din Mekka şi înaintaseră de trei ori spre Medina pentru a-i înfrunta pe musulmani.

Imperiul Bizantin învecinat se pregătea acum să atace şi să distrugă comunitatea din Medina. În orice caz, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a înaintat către Tabuk la graniţa de nord, hotărârea fermă şi curajul său lau făcut pe duşman să îşi piardă încrederea şi să se retragă.

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSoucre Link

Views: 6

Profetul Muhammad – part 3

Profetul Muhammad – part 3

 

Khurram Murad

 

Astfel, Waraqah bin Nawfal nu a avut nicio îndoială că ultimul Profet venise, aşa cum se aştepta, şi a crezut în el, însă majoritatea oamenilor din Mekka, aceiaşi care îl supranumiseră „Cel demn de încredere” / Al-Amin şi „Cel Sincer” / Al-Sadiq, nu a putut să creadă în el. Nici evreii sau creştinii care aşteptaseră sosirea Profetului atâta timp nu au putut să creadă în el. Nu pentru că se îndoiau de sinceritatea sau integritatea sa, ci întrucât nu erau pregătiţi să renunţe la întregul lor stil de viaţă, acceptând mesajul său simplu, dar radical.

Atunci când recit Coranul, găsesc următoarele instrucţiuni clare: Allah este Cel care v-a creat pe voi, cerurile şi pământul; EL este singurul tău Dumnezeu şi Stăpân…

Oferiţi-I numai Lui tot ceea ce aveţi şi vieţile voastre, adoraţi-L şi slujiţi-L numai pe EL. Allah să fie Unicul Dumnezeu.

Iar Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) afirmă: cuvintele pe care le rostesc, El le pune în gura mea; eu vorbesc în numele Său. Supuneţi-vă mie şi lăsaţi-i pe toţi cei ce pretind supunerea umană. Tot ceea ce este în ceruri şi pe pământ Îi aparţine lui Allah. Niciun om nu are

dreptul să fie stăpânul altui om, să răspândească asuprire şi corupţie pe pământ. Viaţa veşnică te aşteaptă dincolo, acolo unde Îl vei întâlni direct pe Allah şi viaţa ta va fi judecată; pentru aceasta trebuie să te pregăteşti.

Acest mesaj simplu a zguduit bazele societăţii mekkane şi lumea secolului al VII-lea. Lumea din vremea aceea, ca şi în zilele noastre, trăia sub jugul multor zei falşi: regi şi împăraţi, preoţi şi călugări, stăpâni feudali şi negustori bogaţi, prezicători şi vrăjitori care pretindeau că ştiu ceea ce alţii nu ştiu − toţi stăpâneau peste oameni. Omul îşi fabrica zei din propriile dorinţe, din credinţele sale tribale, din strămoşii săi şi din puterile naturii, iar astăzi naţiunile, culturile, ştiinţele şi tehnologia stăpânesc peste oameni.

Mesajul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a provocat şi a fost rostit pentru toţi oamenii.

Adversarii săi din Mekka nu au putut face nimic mai mult decât să-l eticheteze în mod neconvingător ca mincinos, poet, prezicător sau posedat. Cum era posibil ca Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să rostească dintr-o dată cuvinte uimitor de elocvente, el, o persoană care nu ştia să scrie şi să citească, el, care niciodată nu a compus un singur vers, care nu arătase nicio înclinaţie în a-i conduce pe oameni.

Clevetitorii şi oponenţii săi nu aveau niciun răspuns. Când au fost provocaţi să rostească nişte cuvinte care să se asemene, fie şi în cea mai mică măsură, cu acelea pe care Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pretindea că le primea de la Allah, ei au fost incapabili să creeze ceva corespunzător.

Mai întâi în particular, iar ulterior în public, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a continuat să-şi facă cunoscut mesajul. El însuşi avea o relaţie intensă şi vie cu Allah, fiind complet devotat mesajului şi misiunii încredinţate lui. Treptat, oamenii s-au apropiat şi au îmbrăţişat Islamul. Ei proveneau din toate straturile sociale – conducători şi sclavi, comercianţi şi meşteşugari, bărbaţi şi femei, majoritatea tineri.

5610029551_db941da3e0_zDoar o simplă ascultare a Coranului era suficientă pentru a-i transforma. Unii l-au văzut pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi au fost captivaţi imediat de lumina compasiunii, generozităţii şi umanităţii manifestată prin manierele şi moralitatea sa, prin cuvintele şi faptele sale şi, de asemenea, vizibilă pe chipul său. Însă persecuţia a continuat să se intensifice şi înăsprească. Creştea cu furie şi ferocitate. Cei care s-au alăturat Profetului, precum şi Profetul însuşi (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), au fost torturaţi în nenumărate feluri: au fost ironizaţi, abuzaţi, bătuţi, biciuiţi, întemniţaţi şi boicotaţi. Unii au fost supuşi unor torturi şi mai inumane: au fost puşi pe cărbuni încinşi până când grăsimea corpului care se topea îi stingea sau au fost târâţi pe nisip şi pe pietre fierbinţi. Totuşi puterea credinţei lor a fost atât de intensă, încât niciunul dintre ei nu a renunţat la ea în faţa unor asemenea chinuri şi încercări.

Pe măsură ce persecuţiile deveneau din ce în ce mai insuportabile, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a spus: „Dacă mergeţi în Abisinia, veţi găsi acolo un rege creştin sub domnia căruia nimeni nu este nedreptăţit.” Cam 80 dintre adepţii săi şi-au părăsit astfel casele şi au emigrat în Abisinia, unde regele creştin le-a acordat protecţie totală în pofida pledoariilor şi manevrelor ostile ale emisarilor trimişi de către conducătorii quraişiţi. Aceasta a fost prima emigrare din Islam.

În tot acest timp, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi însoţitorii săi au continuat să-şi hrănească sufletul şi intelectul, să-şi întărească caracterul şi să se fortifice pentru marea sarcină pe care o aveau de îndeplinit.

Ei se întâlneau cu regularitate, în special într-o casă de lângă Kaaba, numită Dar al-Arqam, pentru a citi şi a studia Coranul, pentru a-L adora şi a se ruga lui Allah şi a consolida legăturile de fraternitate.

Zece ani au trecut, iar oamenii din Mekka nu vroiau să îşi îndrepte credinţa prin mesajul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi nici nu au arătat vreun semn de îmblânzire a persecuţiei musulmanilor. În acest timp, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a pierdut prietenii cei mai apropiaţi, soţia, Khadija, şi unchiul, Abu Talib, protectorul său în lumea tribală din Mekka.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a decis atunci să ducă mesajul său oamenilor dintr-un oraş apropiat de Mekka, Taif, cunoscut pentru prosperitatea sa. În Taif, liderii tribali l-au ironizat şi ridiculizat şi i-au respins mesajul. De asemenea, ei au incitat sclavii şi copiii de pe drum ca să îl insulte, ironizeze şi să arunce cu pietre în el.

El a fost bătut cu pietre până la sânge şi scos afară din Taif; totuşi, când prietenul său, Zaid, i-a spus să îi blesteme pe oamenii din Taif şi când Allah l-a pus sub comanda lui pe Îngerul Munţilor pentru a zdrobi valea din Taif, în caz că el ar fi dorit aceasta, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) doar s-a rugat pentru îndrumarea lor. Astfel era mila şi compasiunea celui care este „îndurare pentru toate lumile”.

Întâmplarea din Taif a reprezentat cel mai dificil moment din viaţa Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), marcând începutul unei noi perioade, când misiunea sa urma să fie întemeiată pe o bază solidă şi să se eleveze, din ce în ce mai mult, până la sfârşitul timpurilor.

Noua etapă a fost delimitată astfel: într-o noapte, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost trezit şi însoţit de către îngerul Gibril mai întâi până la Ierusalim. Acolo el s-a întâlnit cu toţi Profeţii (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!) care s-au adunat în spatele lui, în timp ce se ruga pe stânca din centrul Templului, în locul unde se află astăzi Domul Stâncii. De la stâncă, însoţit de către înger, el s-a înălţat prin cele şapte ceruri şi dincolo de ele.

El a văzut tot ceea ce Allah l-a făcut să vadă, lumile cereşti pe care niciun om nu le poate percepe şi care constituie esenţa mesajului şi misiunii sale.

În timpul acestei călătorii s-au stabilit cele cinci rugăciuni zilnice pentru comunitatea musulmană. În plus, tot atunci i s-a dat Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) Cartea pentru noua societate şi pentru statul care urma să se nască curând, prorocit şi descris de asemenea în Coran, în Surat Al-Isra’(capitolul 17).

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSoucre Link

Views: 0