Ala Al-Din Abu’l-Hasan Ali Ibn Ibrahim Ibn Al-Shatir și a fost cel mai renumit astronom musulman al secolului XIV, făcând progrese substanțiale în proiectarea instrumentelor astronomice. A fost de asemenea muwaqqit la Moscheea Omeyada din Damasc, matematician, inginer și inventator. Cea mai semnificativă contribuție a sa în astronomie a fost teoria planetară.
Ibn Al-Shatir s-a născut în Damasc. Cand el avea vârsta de 6 ani, tatăl său a murit, fiind crescut de rudele sale. A adunat o avere, pe care a folosit-o în scopul studierii matematicii. A plecat pentru o perioadă în Egipt, întorcându-se apoi în Damasc, unde a aprofundat studiul în domeniul astronomiei, domeniu în care a excelat.
Cel mai important tratat astronomic al său a fost „Ultima întrebare privind originea” (The Final Quest Concerning the Rectification of Principles) unde a adus schimbări majore reformelor lui Ptolemeu privind Luna, Soarele și planetele. Ibn al-Shatir a studiat cu atenție dimensiunile Soarelui și ale Lunii în timpul eclipsei și a ajuns la concluzia că rezultatele contravin teoriei lui Ptolemeu. Spre deosebire de astronomii anteriori, Ibn al-Shatir nu a avut obiecții filosofice vis-a-vis de modelul astronomic al lui Ptolemeu, dar era preocupat să vadă cât de bine se potrivesc propriile sale observații empirice. Creând prima teorie a Cosmosului, bazată pe nenumărate calcule matematice, Ibn al-Shatir a marcat o nouă eră a astronomiei care poate fi considerată „Revoluția științifică dinaintea Renașterii”.
Deși sistemul său a fost unul geocentric, eliminând pe cel excentric al lui Ptolemeu, detaliile matematice ale sistemului său le cuprindea pe cele ale lui Nicolaus Copernicus, care a păstrat totuși elemente din cele ale lui Ptolemeu, modelul lunar al lui Ptolemeu fiind astfel identic cu cel al lui Ibn al-Shatir. De fapt, modelele lui Al-Shatir erau identic matematice cu cele ale lui Copernic de mai tarziu, ceea ce ridica foarte mult probabilitatea ca lucrarile lui Al-Shatir sa fi fost transmise in Europa si folosite de astronomul renascentist.
Un istoric contemporan a declarat că a vizitat și inspectat în anul 1343 un laborator în care își desfășura activitatea al-Shatir. Mențiunile acestuia sunt dificil de înțeles, dar se pare că instrumentul avea forma uni arc, măsura trei sferturi dintr-un cubit lungime și era fixat perpendicular pe un perete . O parte a instrumentului se rotea o dată la 24 de ore, și uneori afișa atât orele echinocțiale, cât și cele sezoniere. Mecanismul de funcționare nu era vizibil și probabil era fixat în perete. În afară de aceste referințe, nu avem nicio altă relatare contemporană despre continuitatea acestor sofisticate dispozitive mecanice care au apărut în Siria cu 200 de ani înainte ca ele să fie cunoscute în lume. Astronomii care au urmat, din Damasc și Cairo, nu par să fi fost interesați de modelul non Ptolemeic al lui al-Shatir, venind cu alte versiuni, însă, în forma sa originală, acest model a fost folosit în ambele orașe, timp de mai multe secole, aceste principale instrumente rămânând populare până târziu în Siria, Egipt și Turcia, cele trei centre de pontaj astronomic din lumea islamică . Modelul lui al-Shatir a influențat astronomia din lumea islamică, răspândindu-se pe scară largă, însă s-a dovedit a fi neroditoare. Ibn al-Shatir a realizat și un sistem de tabele pentru afișarea valorilor anumitor funcții astronomice sferice referitoare la timpul de rugăciune, însă latitudinea utilizată pentru aceste tabele a fost de 34 de grade, corespunzătoare unei localitați neprecizate situate la nord de Damasc. El a proiectat și construit de asemenea un cadran solar orizontal, care a fost ridicat pe minaretul moscheei Omeyade din Damasc. Astăzi, pe minaret există o copie identică a instrumentului, realizată în secolul XIX. Fragmente ale instrumentului original sunt conservate în grădina Muzeului Național din Damasc.
Compendiu, un instrument astronomic multi-scop deosebit de important în acea perioada, a fost proiectat și construit de Ibn al-Shatir, devenind popular mai târziu, în Europa Renașterii.
Ibn al-Shatir a realizat si alt instrument astronomic, pe care l-a numit instrument universal. O analiză a acestui instrument a fost realizată de astronomul și inginerul otoman Taqi al-Din, în lucrarea sa intitulată „Cartea fructelor coapte din clusterele instrumentului universal” (Book of Ripe Fruits from Clusters of Universal Instrument) care s-a păstrat la Observatorul Istanbul – Taqi al-Din.
A reprezentat un moment in istorie cand civilizatia islamica si-a deschis portile catre noi idei din est si din vest. Musulmanii increzatori au luat aceste idei si le-au remodelat intr-o forma islamica unica. Din acest amestec au rezultat arta, arhitectura, astronomia, chimia, matematica, medicina, filosofia si etica islamice. Chiar si jurisprudenta si aplicarea sa in problemele societatii a fost profund influentata de contextul istoric al vremii.
Harun Ar-Rashid era fiul lui Al-Mansur si era al patrulea conducator al dinastiei abaside. Ajuns la conducere la o varsta frageda, un tanar de 22 de ani, in anul 786, el s-a confruntat cu revolte interne si invazii din exterior. Revoltele din Africa au fost infrante, revoltele triburilor Qais si Quzha’a din Egipt au fost linistite si revoltele sectante din Alavis au fost aduse sub control. Bizantinii au fost tinuti la distanta si obligati sa plateasca tribut.
Epoca de aur a civilizatiei islamice
Timp de 23 de ani el a condus un imperiu, care se intindea din China, invecinat cu India si Imperiul Bizantin prin Marea Mediterana, pana la Oceanul Atlantic. In tot acest spatiu, oamenii, materialele si ideile curgeau liber peste granitele continentelor. Cu toate acestea, Harun nu este faimos in istorie pentru ca a construit un imperiu, ci datorita faptului ca a construit edificiul unei civilizatii stralucitoare.
A reprezentat epoca de aur a Islamului. Nu bogatiile imperiului ori povestile celor 1001 de nopti au facut-o sa fie de aur ci forta ideilor si contributiile sale la umanitate. Pe masura ce imperiul a crescut, a venit in contact cu idei ale civilizatiilor Greciei Antice, Indiei, Zoroastrismului, Budhismului si Hinduismului. Procesul de traducere si intelegere ale ideilor universale incepuse inca de pe vremea lui Al-Mansur. Dar in vremea lui Harun si a fiului sau Ma’mun au cunoscut un real avant.
Harun a intemeiat o scoala de traduceri, Baitul Hikmah (Casa Intelepciunii) si s-a inconjurat de oameni invatati. Administratia sa era in mana vizirilor (ministrii de rang inalt) cu abilitati exceptionale, din randul barmakizilor. Printre curtenii sai se aflau mari jurusiti, doctori, poeti, muzicieni, matematicieni, scriitori, oameni de stiinta, oameni de cultura si savanti in jurisprudenta. Jabir ibn Hayyan, un alchemist si scriitor al secolului al noualea (815), care a inventat stiinta chimiei, a lucrat la curtea lui Harun. Savantii care s-au implicat in traduceri erau musulmani, crestini, evrei, zoroastri si hindusi.
Din Grecia au venit operele lui Socrate, Aristotel, Platon, Galen, Hippocrat, Arhimede, Euclid, Ptolemeu, Demostene si Pitagora. Din India a venit o delegatie impreuna cu Siddhanta lui Brahmagupta (un matematician si astronom indian), numeralele indiene, conceptul lui zero si medicina ayurvedica (un sistem de medicina traditionala nativa din India si o forma de medicina alternativa). Din China a venit stiinta alchimiei si tehnologia hartiei, matasii si olaritului. Zorosastrismul a adus disciplina in administratie, agricultura si irigatii. Musulmanii au invatat din aceste surse si au oferit lumii algebra, chimia, sociologia si conceptul infinitatii.
Ceea ce a dat musulmanilor increderea de a confrunta alte civilizatii a fost credinta lor. Cu o incredere adanc inradacinatat in revelatie, musulmanii au intrat in contact cu alte civilizatii, au absorbit ce au considerat corect si au transformat imaginea propriei credinte. Coranul ii indeamna pe oameni sa invete din natura, sa mediteze asupra modelelor din natura, sa modeleze natura si sa se insipire cu intelepciune:
Noi le vom arăta semnele Noastre [în cele mai îndepărtate] zări [ale pământului] și în sufletele lor înșiși, astfel încât să le fie limpede că el [Coranul] este Adevărul. (Fussilat 41:53)
In aceasta perioada se observa aparitia arhetipului civilizatiei islamice clasice, Hakim (insemnand un om intelept). In Islam, omul de stiinta nu este un specialist care se uita la natură din exterior, ci un intelept care priveste natura din interior si isi integreaza cunostintele intr-un intreg esential. Misiunea lui Hakim nu este doar cunoasterea de dragul cunoasterii ci relizarea Unitatii esentiale, care strabate creatia si relatiile interumane si demonstreaza intelepciunea lui Allah.
Califul Al-Ma’mun
Ceea ce Harun a initiat, fiul sau Ma’mun s-a straduit sa completeze. Ma’mun era un om de stiinta, care a studiat medicina, jurisprudenta, logica si a memorat Coranul. El a trimis delegatii in Constantinopol si la curtile printilor Chinei si Indiei, cerandu-le sa ii trimita carti clasice si savanti. El a incurajat traducatorii si ii rasplatea generos.
Poate povestea acestei perioade este cel mai bine spusa de marii oameni ai vremii. Primul filosof al Islamului, Al Kindi (801-873) a lucrat in aceasta vreme in Irak. Binecunoscutul matematician Al-Khwarizmi (c 780-850) a lucrat la curtea lui Al-Ma’mun. Al-Khwarizmi este cel mai bine cunoscut pentru metoda periodicitatii de a rezolva problemele matematice, care este folosita chiar si azi si se numeste algoritm. El a studiat o perioada in Baghdad si se spune ca a calatorit si in India. Al-Khwarizmi a inventat cuvantul algebra (din radacina araba j-b-r care inseamna a multiplica), a introdus sistemul numeral indian in lumea musulmana (de unde a calatorit in Europa si a devenit sistemul numeral “arab”), a institutionalizat folosirea decimalului in matematica si a inventat metoda empirica (stiinta bazata pe masaratori) in astronomie. A scris cateva lucrari de geografie si astronomie si a contribuit la masaurarea unui arc de-a lungul globului. Lumea celebreaza numele lui Al-Khwarizmi pana in zilele nostre folosind algoritmi in fiecare disciplina stiintifica si inginerie.
Explozia intelectuala creata in timpul lui Harun Ar Rashid si fiul sau Al-Ma’mun a fost cea care a propulsionat stiinta in fruntea cunoasterii si a transformat civilizatia islamica intr-un far al invataturii timp de 500 de ani. Munca traducatorilor scolilor din Baghdad a facut posibila aparitia lucrarilor ulterioare ale fizicianul Al-Razi (m. 925), istoricului Al-Masudi (m. 956), medicului Abu Ali Sina (m. 1037), fizicianul Al-Hazen (m. 1039), istoricul Al-Baruni (m. 1051), matematicianul Omar Khayyam (m. 1132) si filisoful Ibn Rushd (Averroes) (m. 1198).
Epoca ratiunii
Epoca lui Harun si Ma’mun a fost epoca ratiunii. Ma’mun, in special, s-a apropiat foarte mult de rationalisti. Mu’tazilitii reprezentau partea rationalista a Islamului. Ma’mun a facut doctrina mutazilita oficiala la curte. Cu toate acestea, mutazilitii nu cunosteau limita metodologiei rationaliste. Ei au aplicat metodologia aceasta si revelatiei divine si au venit cu o doctrina a creationismului Coranului. In termeni simpli, aceasta eroarea celui care construieste o ierarhie a cunoasterii in care ratiunea este amplasata deasupra revelatiei. Mutazilitii au aplicat metodologia lor revelatiei fara a avea o intelegere sufficienta a fenomenului timpului sau relevanta sa pentru natura fizicii. In acest proces, ei au esuat. In loc sa-si admita greselile si sa le corecteze, ei au devenit defensivi si au inceput sa isi impuna cu forta doctrina celorlalti.
Succesorii lui Ma’mun au aplicat biciul cu mai multa fervoare pentru a impune conformarea cu dogma oficiala. Dar savantii nu au acceptat teoria cum ca Nobilul Coran fusese creat. Imamul Ahmad bin Hanbal, fondatorul scolii de jurisprudenta haneblita, a dus o lupta indelungata, intreaga sa viata, cu Ma’mun si chiar a fost inchis mai mult de 20 de ani. Confruntati cu o opozitie hotarata, doctrina mutazilita a fost respinsa de califul Mutaqakkil (m. 861). Ca urmare, rationalistii au fost torturati si ucisi, iar proprietatile le-au fost confiscate.
Abu Al Hasan al-Ashari (m. 936) si discipolii sai au incercat sa reconcilieze cele doua abordari, transcedentala si rationalista, sugerand “teoria ocazionalismului”. Ideile asharite au fost acceptate si au fost absorbite in corpul politic islamic si si-au continuat influentele in gandirea musulmana pana in ziua de azi. Abordarea intelectuala a rationalistilor, filosofilor, oamenilor de stiinta a fost abandonata si trimisa in vestul latin, unde a fost imbratisata cu bratele deschise si folosita la fundatia civilizatiei universale moderne.
Aceasta este istorisirea despre cum lumea musulmana a intrat in contact cu ideile rationale, le-a experimentat si apoi a renuntat la ele. Lectia de istorie ce trebuie trasa din epoca lui Harun si Ma’mun este aceea ca un effort nou trebuie facut pentru a incorpora folosofia si stiinta civilizatiei islamice bazata pe monteism. Problema este aceea de a construi o ierarhie de cunoastere in care trancedentalul revelatiei este pastrat in conformitate cu monoteismul, dar in care ratiunea si liberul arbitru sunt in acord cu onoarea si respectul.
Mutazilitii aveau dreptate cand spuneau ca omul este arhitectul propriei sale sorti dau au gresit afirmand ca ratiunea omului ajunge mai departe decat cuvantul divin. Umanintatea nu este autnonoma. Rezultatul efortului uman este un moment de Mila Divina. Nicio persoana nu poate prezice cu siguranta rezultatul actiunii sale. Asharitii aveau dreptate afirmand ca in fiecare moment Vointa Divina intervine pentru a dispune toate lucrurile. Dar nu au avut dreptate cand au corectat prin limitare a puterii liberului arbitru uman. Ratiunea umana siliberul arbitru sunt inzestrate cu posibilitatea infinitate, dar aceasta infinitate se prabuseste in fata infinitatii trandentalului divin.
De-a lungul istoriei, invatatii musulmani au fost determinati de poruncile coranice si profetice sa fie cat mai dedicati studiului si cercetarilor. Atfel, progresele lor au fost foarte mari, iar contributiile aduse avansului stiintific universal sunt incontestabile. Musulmanii au decazut abia in ultimele secole, iar pentru aceasta situatie exista multipli factori care nu fac obiectul acestui articol. Printre numeroasele descoperiri atribuite musulmanilor sunt trigonometria sferică, dar si anumite funcții trigonometrice.
Trigonometria sferică este o ramură a geometriei sferice care tratează despre poligoane pe sferă (în special triunghiuri) și relațiile dintre laturile și unghiurile lor. Acestea sunt de mare importanță în calculele din astronomie și suprafața Pământului, precum și în navigația orbitală și spațială.
Triunghurile sferice au fost studiate din antichitate de matematicienii greci precum Menelaus din Alexandria, care a scris o carte despre triunghiurile sferice numită Sphaerica dezvoltând teorema lui Menelaus. E.S. Kennedy a precizat că, în pricipiu, în antichitate a fost posibil calculul mărimilor din figurile sferice, prin folosirea tabelelor corzilor și aplicarea teoremei lui Menelaus, dar în practică aplicarea teoremei la problemele sferice era foarte dificilă.
Un progres mai însemnat s-a produs în lumea Islamică. În scopul respectării zilelor sfinte din calendarul Islamic în care cronometrările erau determinate de fazele Lunii, astronomii au folosit inițial metoda lui Menelaus pentru a calcula locul în care se află Luna și stelele, dar metoda era dificilă și greoaie. Aceasta implica asamblarea a două triunghiuri dreptunghice care se intersectau, iar prin aplicarea teoremei lui Menelaus era posibilă soluționarea unei laturi din cele șase, dar cu condiția ca celelalte cinci laturi să fie cunoscute. De exemplu, pentru a afla timpul în funcție de înălțimea Soarelui, se cerea repetarea de mai multe ori a teoremei lui Menelaus. Deci, pentru astronomii Islamici medievali a fost o adevărată provocare de a găsi o metodă simplă de revolvare a triunghiurilor sferice.
La începutul secolului al 9-lea, Muhammad ibn Mūsā al-Khwārizmī a fost un pionier în trigonometria sferică, scriind un tratat pe această temă.
În secolul al 10-lea, Abū al-Wafā’ al-Būzjānī a stabilit formula de adunarea a unghiurilor, adică sin(a + b), precum și formula sinusului pentru trigonometrie sferică:
În care a, b și c sunt unghiurile de la centrul sferei care subîntind cele trei laturi ale triunghiului, iar α, β, and γ sunt unghiurile dintre laturi, unghiul α fiind opusul laturii subîntinse de unghiul a, β fiind opusul laturii subîntinse de unghiul b, iar γ fiind opusul laturii subîntinse de unghiul c.
Al-Jayyani (989-1079), un matematician arab din Peninsula Iberică, a scris ceea ce unii consideră a fi primul tratat de trigonometrie sferică intitulat Cartea arcelor necunoscute ale unei sfere, circa 1060, în care trigonometria sferică a fost publicată într-o formă modernă. Cartea lui Al-Jayyani mai conține formule ale triunghiurilor dreptunghice, teorema sinusului și soluția unui triunghi sferic prin intermediul triunghiului polar. Mai târziu, acest tratat a avut o puternică influență asupra matematicii europene, iar definiția raportului ca număr și metoda sa de rezolvare a triunghiurilor sferice având toate laturile necunoscute probabil că l-au influențat și pe Regiomontanus.
În secolul al 13-lea, matematicianul Nasīr al-Dīn al-Tūsī a fost primul care a tratat trigonometria ca o disciplină matematică independentă de astronomie, iar mai apoi a dezvoltat trigonometria sferică, aducând-o la forma ei actuală. El a arătat că există șase cazuri distincte ale triunghiurilor dreptunghice în trigonometria sferică. De asemenea, în capitolul On the Sector Figure, a enunțat teorema sinusului pentru triunghiuri plane și sferice, descoperind și teorema tangentei pentru triunghiurile sferice.
Manage cookie consents/Administrează consimțămintele pentru cookie-uri.
To provide the best experience, we use technologies such as cookies to store and/or access device information. Consent to these technologies allows us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not giving your consent or withdrawing your consent may negatively affect certain functionalities and features.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale/Functional
Always active
Technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by a subscriber or user or for the sole purpose of executing the transmission of a communication over an electronic communications network. Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici/Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Technical storage or access is necessary to create user profiles to which we send advertising or to track the user on a website or across multiple websites for similar marketing purposes. . Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Cel mai important tratat astronomic al său a fost „Ultima întrebare privind originea” (The Final Quest Concerning the Rectification of Principles) unde a adus schimbări majore reformelor lui Ptolemeu privind Luna, Soarele și planetele. Ibn al-Shatir a studiat cu atenție dimensiunile Soarelui și ale Lunii în timpul eclipsei și a ajuns la concluzia că rezultatele contravin teoriei lui Ptolemeu. Spre deosebire de astronomii anteriori, Ibn al-Shatir nu a avut obiecții filosofice vis-a-vis de modelul astronomic al lui Ptolemeu, dar era preocupat să vadă cât de bine se potrivesc propriile sale observații empirice. Creând prima teorie a Cosmosului, bazată pe nenumărate calcule matematice, Ibn al-Shatir a marcat o nouă eră a astronomiei care poate fi considerată „Revoluția științifică dinaintea Renașterii”.
Deși sistemul său a fost unul geocentric, eliminând pe cel excentric al lui Ptolemeu, detaliile matematice ale sistemului său le cuprindea pe cele ale lui Nicolaus Copernicus, care a păstrat totuși elemente din cele ale lui Ptolemeu, modelul lunar al lui Ptolemeu fiind astfel identic cu cel al lui Ibn al-Shatir. De fapt, modelele lui Al-Shatir erau identic matematice cu cele ale lui Copernic de mai tarziu, ceea ce ridica foarte mult probabilitatea ca lucrarile lui Al-Shatir sa fi fost transmise in Europa si folosite de astronomul renascentist. 
