Cum a fost ‘Ali ales calif?

 

 

Care este background-ul în cazul alegerii celui de-al patrulea calif dreptcălăuzit?

 

shutterstock_93404287            În timpul conducerii lui ’Osman au existat unele greutăţi şi periode dificile, însă mulţi istorici sunt de acord că motivul cel a important a fost că răspândirea Islamului era una rapidă şi un număr mare de oameni începuseră să urmeze Islamul în atât de multe şi variate zone, iar dintre aceştia nu toţi avuseseră şansa să se dezvolte în Islam sub supravegherea Profetului, aşadar erau unele aspecte cu care ei veneau din trecutul lor. Greutăţile au sfărşit prin asasinarea celui de-al treilea calif, ’Osman, un om foarte pios.

După asasinarea lui ’Osman situaţia era destul de confuză şi depresivă, iar ’Ali era foarte deprimat şi nefericit din cauza celor întâmplate. El se izolase şi s-a retras în singurătate. Unii dintre companionii proeminenţi ai Profetului au mers la el şi l-au implorat spunându-i că în timpurile de faţă, în situaţia dată  ei nu se puteau gândi la altcineva care să fie mai calificat şi competent pentru a fi cel de-al patrulea calif. Unii istorici afirmă că  el a ezitat şi a preferat să fie mai mult un sfătuitor decât un conducător. Acesta a fost caracterul şi firea tuturor califilor drept-călăuziţi. Ei erau toţi umili şi nu ajunseseră la conducere pentru putere, pentru că acea funcţie necesita foarte mult sacrificiu, nu precum în zilele noastre când conducătorii au tot felul de beneficii.

El a spus că nu poate accepta aceasta decât în moschee, locul comun pentru fiecare musulman şi musulmană de a-şi exprima opinia, şi cu accepţiunea şi consensul celorlalţi musulmani. Aceasta ne arată, din nou, aceleaşi principii de bază la care aderau toţi cei patru califi. Aceasta arată că indiferent de metoda sau mecanismul prin care fiecare dintre aceşti patru califi drept-călăuziţi a fost ales, fiecare dintre aceştia a fost ales după ba’iah.

 

 

sursa: Interviuri cu Jamal BadawiSoucre Link

Views: 1

‘Ali ibn Abi Talib – al patrulea calif

 

 

‘Ali ibn Abi Talib (radiy-Allahu ‘anhu): Varul si ginerele Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) si primul copil care a imbratisat Islamul.

– Dorinta ta este ca eu sa raman in urma, impreuna cu femeile si copiii ?

– Oare nu ti-ai dori sa fii pentru mine ceea ce Aaron a reprezentat pentru Moise ? Diferenta este ca dupa mine nu va mai veni nici un alt profet.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAAcest scurt dialog dintre Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) si eroul nostru ne ofera imaginea pozitiei privilegiate pe care acesta din urma o avea in ochii Profetului Islamului. El a avut loc chiar inaintea bataliei de la Tabuk, dupa ce eroul nostru a fost desemnat de catre Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) sa administreze viata de zi cu zi a musulmanilor din Medina, timp in care Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) urma sa se deplaseze cu armata sa la Tabuk (in apropierea granitei nord-vestice).

Aceasta a fost prima data cand ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) a fost insarcinat cu o asemenea responsabilitate, prin urmare lipsind de langa Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) la una dintre importantele batalii. Iar ramanerea sa in Medina in timp ce Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) impreuna cu companionii sai tocmai mergeau la lupta, nu a fost resimtita tocmai usor din moment ce eroul nostru era un luptator de temut. Simtindu-l, Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) l-a consolat comparandu-i pozitia cu cea a lui Aaron atunci cand Moise l-a indrituit sa ramana cu poporul sau in timpul intalnirii stabilite cu Domnul Sau (a se vedea traducerea Coranului, 7 : 142).

‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) a fost primul copil care a imbratisat Islamul si, prin urmare, unul dintre primii care l-au urmat pe Profet. Acest lucru a avut loc pe cand avea numai 10 ani, crescand in sanul familiei Profetului (radiy-Allahu ‘anhu) deoarece tatal sau, Abu Talib era un om cu o conditie precara. Acesta a fost si motivul pentru care atat fratele lui Abu Talib, Hamza (radiy-Allahu ‘anhu), cat si nepotul sau, Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) l-au ingrijit pe rand. Astfel, eroul nostru a fost norocos pentru ca a fost crescut si educat de catre Profetul insusi (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam).

Cand profetul Muhammed (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) a primit revelatia de la Domnul Sau si a fost indemnat sa raspandeasca mesajul Islamului, asa cum era normal, sotia sa, Khadijah (radiy-Allahu ‘anha) si ‘Ali au fost primii care l-au urmat. Datorita faptului ca eroul nostru a imbratisat Islamul la o varsta atat de frageda, el s-a numarat printre putinii mekkani care niciodata nu s-au inchinat idolilor, motiv suficient ca, adesea cand este mentionat numele sau, sa se rosteasca formula “Karrama-Llahu wajnahu” (aprox. ‘Fie ca Allah sa-i onoreze fata sa’). Chiar se spune despre el ca a fost nascut in interiorul Ka’abei, la 33 de ani dupa nasterea Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam).

Eroul nostru a fost ales de catre Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) sa doarma in locul sau in noaptea Hijrei (emigrarii la Medina) cu scopul de a-i induce in eroare pe tinerii politeisti care asteptau pe prispa casei sa-l ucida pe Profet, creandu-le astfel impresia ca inca se afla in pat. In tot acest timp, insa, profetul Muhammad (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) deja plecase impreuna cu prietenul sau apropiat si companion, Abu Bakr (radiy-Allahu ‘anhu), inspre Medina. De asemenea, ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) este cel caruia Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) i-a incredintat gestiunea catorva afaceri aflate in derulare in Makkah.

Dupa emigrarea la Medina, eroul nostru a fost ales drept ‘frate’ al Profetului, cand acesta din urma (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) a dispus ca fiecarui musulman rezident in Medina sa-i fie dat in grija un imigrant din Makkah. De asemenea, i-a oferit-o drept sotie pe fiica cea mai iubita, Fatima (radiy-Allahu ‘anha). Pe campul de lupta, eroul nostru adesea a fost onorat dandu-i-se steagul oficial al Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam). Cum deja am mentionat, eroul nostru nu a lipsit din nici o batalie alaturi de Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), cu exceptia celei de la Tabuk.

Vitejia sa este renumita in istoria Islamului, adaugandu-se altor calitati, precum : stiinta, intelepciunea, evlavia si altele. Toate acestea sunt normale din moment ce a fost crescut de catre Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) insusi. Cei doi au fost foarte apropiati chiar si pe teren, pe parcursul vietii Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) fiindu-i vecin apropiat si ginere, ceea ce i-a permis sa invete direct de la sursa. In ceea ce priveste, insa, curajul sau, vom vorbi mai tarziu.

Dupa moartea profetului Muhammed (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), eroul nostru s-a dovedit a fi un sfetnic sincer si sustinator permanent al tuturor celor trei califi drept-calauziti de dinaintea sa, Abu Bakr, Umar si ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhuma), oferindu-le consiliere si sprijinindu-i in eforturile de organizare a statului islamic. El chiar i-a oferit-o drept sotie califului ‘Umar (radiy-Allahu ‘anhu) pe fiica sa, Umm Kulthum (radiy-Allahu ‘anha).

Locul special pe care eroul nostru l-a avut in ochii califului ‘Umar (radiy-Allahu ‘anhu) se poate intrevedea si din alegerea sa dintre sase vechi companioni drept succesor dupa moartea califului.

In timpul califatului lui ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu), atunci cand mai multi rebeli au sosit la Medina, eroul nostru a incercat mai intai sa-i opreasca, dupa care si-a trimis pe cei doi fii ai sai mai mari, alaturi de alti prieteni credinciosi si musulmani devotati, sa-l apere pe calif.

Cea mai mare minciuna din istoria Islamului

In conditiile date, este cu adevarat socant pentru orice invatacel sincer al istoriei Islamului sa creada ca poate exista musulmani care sa dea crezare intrigilor tesute de catre evreul ‘Abdullah ibn Saba’ si acolitii sai in legatura cu un presupus conflict pe care ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) l-ar fi avut cu alti companioni ai Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), in special cu ceilalti trei califi drept-calauziti, in legatura cu uzurparea dreptului sau la conducerea califatului ! Ceea ce este si mai rau este faptul ca unii asa-numiti musulmani, autodescrisi ca aparatori ai lui ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu), au pretins ca eroul nostru, barbatul curajului extrem, slujitor al spiritului de dreptate, se temea de acesti califi ! Atunci cum se face ca el a dat in casatorie unuia dintre ei (lui ‘Umar – radiy-Allahu ‘anhu) pe fiica sa ? Dupa cum stim cu totii astazi, aceasta mare minciuna fabricata de catre evreul ‘Abdullah ibn Saba’ si impodobita sub actiunea diferitilor factori etnici, in special cei care tin de adoratorii persani ai focului si de cei care au deplans caderea Imperiului Persan sub armatele califului ‘Umar, este responsabila de marea scindare a comunitatii de musulmani.

Multi musulmani, cautatori ai sfaturilor religioase sau ai opiniilor oficiale, fac referire la eroul nostru drept conducator al companionilor Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) si aceasta datorita cunoasterii sale profunde a invataturilor Islamului, dar si datorita intelepciunii sale in aplicarea dreptatii. De fapt, ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) a fost ales de catre Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), in timpul vietii sale, sa-l reprezinte in fata oamenilor din Yemen.

Printre multe alte povestiri care pun in lumina caracterul eroului nostru este si cea care creioneaza disputa dintre el (in calitate de comandant al drept-credinciosilor si sef al statului islamic) si un evreu, cu privire la o armura care ii apartinuse, insa ii fusese luata de catre evreu. Imaginati-va ca insusi califul sa-l cheme pe unul dintre cetateni la resedinta sa pentru a-si disputa un lucru. Si aceasta nu era tot ! Analizand cazul, judecatorul Shuraih a decis in favoarea evreului, deoarece martori din partea eroului nostru nu erau decat copiii sai si slujitorul Rafi’. Si, eroul nostru, ca orice membru cinstit al comunitatii, a acceptat verdictul. Asa cum era normal, aceasta scena l-a impresionat atat de mult pe evreu, incat a anuntat ca doreste sa imbratiseze Islamul, returnand eroului nostru armura pe care si-o insusise in mod incorect. Ali, i-a daruit-o, insa, drept cadou.

Curajul si puterea eroului nostru constituie exemple pentru orice musulman care lupta pe Calea Islamului. Eroul nostru (radiy-Allahu ‘anhu) s-a aflat intotdeauna in fruntea armatei musulmane la fiecare batalie la care a luat parte. Atunci cand la Khaybar (in nordul Medinei) musulmanii au asediat triburile evreiesti tradatoare, fortaretele acestora au opus o rezistenta iesita din comun. Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) le-a spus companionilor : “Maine stindardul va flutura in mainile unui barbat care-i iubeste pe Allah si pe Mesagerul Sau si pe care acestia (Allah si Mesagerul Sau) il iubesc, la randul Lor. Este un barbat dintre voi care niciodata nu a plecat de pe campul de lupta.” Cu totii au sperat ca fiecare sa fie onorat cu purtarea drapelului. Insa, acesta s-a dovedit a fi eroul nostru, Ali (radiy-Allahu ‘anhu), cel care suferea de o boala la ochi. Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) a facut uz de metodele sale de medicina, vindecandu-l. Dupa aceea i-a daruit stindardul cu ajutorul caruia sa conduca ofensiva. Victoria a fost obtinuta, iar fortareata Khaibar – cucerita.

Asemenea tuturor eroilor Islamului, Ali (radiy-Allahu ‘anhu) era recunoscut pentru umilinta sa. Chiar si atunci cand a devenit calif, hainele sale erau foarte simple si ieftine. Cand cineva a vorbit cu el despre acest aspect, raspunsul sau a fost :“Aceasta [atitudine] ma tine cel mai bine departe de infumurare, fiind un exemplu bun de urmat pentru orice musulman.” De asemenea, pe timpul zilei el s-a dovedit a fi un luptator necrutator, iar noaptea – un adorator devotat si cu frica fata de Allah Preainaltul.

Printre multele vorbe intelepte ale eroului nostru, amintim:

“Un barbat niciodata nu trebuie sa astepte altceva de la Domnul sau in afara salvarii si nici nu trebuie sa se teama pentru altceva decat pentru pacatele sale.”

“Cineva care are carente in cunostinte nu trebuie sa se rusineze sa intrebe, iar celui care detine stiinta niciodata nu trebuie sa-i fie prea rusine pentru a-si recunoaste ignoranta, spunand: ‘Si Allah stie cel mai bine.’ “

“Rabdarea si perseverenta sunt pentru credinta asa cum este mintea pentru corp. Acela care nu este perseverent si rabdator nu are credinta.”

Martiriul eroului nostru

Ali ibn Abi Talib (radiy-Allahu ‘anhu) a fost ales calif dupa uciderea perfida a lui ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu) de catre cativa adepti gresit-calauziti ai evreului ‘Abdullah ibn Saba’, intr-un climat infectat cu intrigi otravite, rastalmaciri ale spuselor si deciziilor califului si scrisori fabricate. Astfel, unii dintre dusmanii Islamului au masluit diverse depese in numele Aishei (radiy-Allahu ‘anha), a lui ‘Ali, Talhan si a altor companioni de marca ai Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), pe care le-au expediat in diferite locatii unde traiau musulmani si in care au pretins ca acela care ii conduce este corupt si ca trebuie inlaturat. In acelasi timp, a fost nascocita o alta scrisoare, de aceasta data in numele califului ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu), prin care se ordona decapitarea catorva musulmani. Aceasta din urma scrisoare a fost trimisa in mainile rebelilor cu scopul de a le intensifica ura fata de evlaviosul calif si de a le oferi un motiv in plus pentru a-l presa sa abdice si, eventual chiar sa-l ucida, ceea ce au si facut. Am spus mai sus “gresit-calauziti” deoarece, asa cum istoria ni i-a redat, o parte dintre ei au manifestat fanatism, crezand ca tot ceea ce fac este “drept” sau ca dau o mana de ajutor cauzei Islamului. In realitate, ei nu au obtinut altceva decat sa-i deterioreze temelia, provocand cea mai mare ruptura din sanul comunitatii musulmane.

In aceste circumstante, destinul eroului nostru a fost acela de a fi ales calif. De acum incolo, musulmanii s-au divizat in doua : o factiune loiala califului nou ales (sau dorind sa lase aceasta impresie) si o alta preocupata de revansa fata de uciderea miseleasca a precedentului calif, ea cuprinzand si unele dintre rudele sale. Cei din urma au insistat ca noul calif Ali sa-i predea lor pe ‘ucigasii’ lui ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu) pentru a-i pedepsi. Eroul nostru, un barbat cu un pronuntat spirit de dreptate, asa cum am vazut mai devreme, a dorit ca respectivele persoane mai intai sa fie cercetate si abia apoi, in functie de gradul de vinovatie, sa fie pedepsite. Din pacate, aceasta atitudine a sa a fost gresit inteleasa, in sensul unei asa-presupuse protectii acordata ‘ucigasilor’ lui ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu), de aici rezultand trei confruntari armate. Adevarul este ca aceste nedorite lupte nu ar fi avut loc vreodata tinand cont ca liderii celor doua factiuni, atat eroul nostru, cat si guvernatorul Siriei, Mu’awiyah ibn Abi Sufyan, erau renumiti pentru intelepciunea si integritatea lor. Dar dusmanii Islamului, care nu urmareau altceva decat sa raspandeasca zazanie au ucis figuri reprezentative din ambele tabere, reusind, intrun final sa determine escaladarea tensiunii, sanctiunea fiind lupta deschisa.

La fel de adevarat este ca una dintre partile implicate in conflictul armat rezultat a fost condusa de catre ‘Aishah, vaduva Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam). Pentru a controla cat mai bine desfasurarea evenimentelor si a evita varsarea de sange musulman, ea s-a deplasat in Irak impreuna cu un grup de companioni importanti ai Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam). Din nefericire, acest lucru se petrecea prea tarziu, confruntarea dintre tabara condusa de ‘Aishah (radiy-Allahu ‘anha) si cea a eroului nostru ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) incepand. Lupta, cunoscuta in istorie drept Batalia camilei, a avut loc in anul 36 h., iar eroul nostru este cel care si-a apropiat victoria. In acelasi timp, convins fiind de bunele intentii ale ‘Aishei (radiy-Allahu ‘anha), din respect a dispus toate masurile ca ea sa revina in siguranta la Medina. Se spune ca ‘Aisha (radiy-Allahu ‘anha) a regretat foarte mult implicarea sa intr-o asemenea incurcatura.

Haideti sa revenim la batalia de la Sifin, dintre tabara eroului nostru si cea a lui Mu’awiyah, care a avut loc in anul 37 h. Asa cum am mentionat mai devreme, cautatorii de zazanie au concertat totul astfel incat cele doua grupari sa se lupte una impotriva celeilalte, armata eroului nostru iesind victorioasa. Intr-un final s-a solicitat ca institutia arbitrajului sa intre in functiune, propunere acceptata de catre eroul nostru, conform intelepciunii si deschiderii cu care ne-a obisnuit. Abu Musa Al-Ash’ari (radiy-Allahu ‘anhu) a fost desemnat pentru a-l reprezenta pe eroul nostru, in vreme ce ‘Amr ibn Al-As (radiy-Allahu ‘anhu) – pe Mu’awiyah. Ambii au convenit ca lupta trebuie sa ia sfarsit, partile implicate parasind campul de confruntare.

Unii mai fanatici, din partea eroului nostru, numiti ulterior “kharigiti” (in traducere libera “cei care au alta parere decat a majoritatii”, in acest caz una nociva), s-au opus cu vehementa ideii de arbitraj. Ei au mers pana acolo incat i-au numit pe cei care erau au sustinut arbitrajul, inclusiv pe califul drept-credincios – necredinciosi (kuffar), motiv suficient de puternic ca ei sa fie ucisi ! Au luptat impotriva eroului nostru si a sustinatorilor sai la Nahrawan, unde au si suferit o drastica infrangere.

In anul 40 h, acesti gresit-calauziti kharigiti s-au reunit si au pus la cale o conspiratie care sa duca la eliminarea califului, a lui Mu’awiyah si a lui ‘Amr ibn Al-As (Allah sa fie multumit de ei toti !). Sub vesmantul noptii, in data de 17 Ramadan 40 h., unul dintre cei trei care au complotat, pe numele sau Abdur-Rahman ibn Muljim, l-a asteptat pe eroul nostru pe drumul sau spre moscheea unde obisnuia sa-si faca rugaciunea de dimineata (Fajr), injunghiindu-l cu o sabie. La doar cateva zile de la acest atac miselesc, marele calif  Ali, varul si ginerele profetului Muhammed (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) a parasit aceasta lume pentru fericirea eterna a Paradisului, fiind unul dintre cei zece care au primit de la Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) vestea ca vor locui in Paradis.

Astfel a luat sfarsit viata marelui erou al Islamului dupa mai putin de 5 ani de lupta impotriva dezordinii si agitatiei provocate de diversi conspiratori. In valtoarea acestor evenimente nefericite au murit mai multi companioni de marca ai Profetului (salla-Llaahu alayhi wa-sallam).

Odata cu moartea eroului nostru a luat sfarsit perioada de aur a celor patru califi drept-calauziti. Fie ca Allah Preainaltul sa-i rasplateasca pe ei toti pentru marile servicii pe care le-au facut Islamului si musulmanilor.

 

Sursa: Mahmoud Esma’il Sieny – “Heroes of Islam”, Editura Darussalam

Traducere: AbdurRahmanSoucre Link

Views: 1

Epoca de aur a califului Harun Ar-Rașid


A reprezentat un moment in istorie cand civilizatia islamica si-a deschis portile catre noi idei din est si din vest. Musulmanii increzatori au luat aceste idei si le-au remodelat intr-o forma islamica unica. Din acest amestec au rezultat arta, arhitectura, astronomia, chimia, matematica, medicina, filosofia si etica islamice. Chiar si jurisprudenta si aplicarea sa in problemele societatii a fost profund influentata de contextul istoric al vremii.

Harun Ar-Rashid era fiul lui Al-Mansur si era al patrulea conducator al dinastiei abaside. Ajuns la conducere la o varsta frageda, un tanar de 22 de ani, in anul 786, el s-a confruntat cu revolte interne si invazii din exterior. Revoltele din Africa au fost infrante, revoltele triburilor Qais si Quzha’a din Egipt au fost linistite si revoltele sectante din Alavis au fost aduse sub control. Bizantinii au fost tinuti la distanta si obligati sa plateasca tribut.

Epoca de aur a civilizatiei islamice

Timp de 23 de ani el a condus un imperiu, care se intindea din China, invecinat cu India si Imperiul Bizantin prin Marea Mediterana, pana la Oceanul Atlantic. In tot acest spatiu, oamenii, materialele si ideile curgeau liber peste granitele continentelor. Cu toate acestea, Harun nu este faimos in istorie pentru ca a construit un imperiu, ci datorita faptului ca a construit edificiul unei civilizatii stralucitoare.

A reprezentat epoca de aur a Islamului. Nu bogatiile imperiului ori povestile celor 1001 de nopti au facut-o sa fie de aur ci forta ideilor si contributiile sale la umanitate. Pe masura ce imperiul a crescut, a venit in contact cu idei ale civilizatiilor Greciei Antice, Indiei, Zoroastrismului, Budhismului si Hinduismului. Procesul de traducere si intelegere ale ideilor universale incepuse inca de pe vremea lui Al-Mansur. Dar in vremea lui Harun si a fiului sau Ma’mun au cunoscut un real avant.

Harun a intemeiat o scoala de traduceri, Baitul Hikmah (Casa Intelepciunii) si s-a inconjurat de oameni invatati. Administratia sa era in mana vizirilor (ministrii de rang inalt) cu abilitati exceptionale, din randul barmakizilor. Printre curtenii sai se aflau mari jurusiti, doctori, poeti, muzicieni, matematicieni, scriitori, oameni de stiinta, oameni de cultura si savanti in jurisprudenta. Jabir ibn Hayyan, un alchemist si scriitor al secolului al noualea (815), care a inventat stiinta chimiei, a lucrat la curtea lui Harun. Savantii care s-au implicat in traduceri erau musulmani, crestini, evrei, zoroastri si hindusi.

Din Grecia au venit operele lui Socrate, Aristotel, Platon, Galen, Hippocrat, Arhimede, Euclid, Ptolemeu, Demostene si Pitagora. Din India a venit o delegatie impreuna cu Siddhanta lui Brahmagupta (un matematician si astronom indian), numeralele indiene, conceptul lui zero si medicina ayurvedica (un sistem de medicina traditionala nativa din India si o forma de medicina alternativa). Din China a venit stiinta alchimiei si tehnologia hartiei, matasii si olaritului. Zorosastrismul a adus disciplina in administratie, agricultura si irigatii. Musulmanii au invatat din aceste surse si au oferit lumii algebra, chimia, sociologia si conceptul infinitatii.

Ceea ce a dat musulmanilor increderea de a confrunta alte civilizatii a fost credinta lor. Cu o incredere adanc inradacinatat in revelatie, musulmanii au intrat in contact cu alte civilizatii, au absorbit ce au considerat corect si au transformat imaginea propriei credinte. Coranul ii indeamna pe oameni sa invete din natura, sa mediteze asupra modelelor din natura, sa modeleze natura si sa se insipire cu intelepciune:

Noi le vom arăta semnele Noastre [în cele mai îndepărtate] zări [ale pământului] și în sufletele lor înșiși, astfel încât să le fie limpede că el [Coranul] este Adevărul. (Fussilat 41:53)

In aceasta perioada se observa aparitia arhetipului civilizatiei islamice clasice, Hakim (insemnand un om intelept). In Islam, omul de stiinta nu este un specialist care se uita la natură din exterior, ci un intelept care priveste natura din interior si isi integreaza cunostintele intr-un intreg esential. Misiunea lui Hakim nu este doar cunoasterea de dragul cunoasterii ci relizarea Unitatii esentiale, care strabate creatia si relatiile interumane si demonstreaza intelepciunea lui Allah.

Califul Al-Ma’mun
Ceea ce Harun a initiat, fiul sau Ma’mun s-a straduit sa completeze. Ma’mun era un om de stiinta, care a studiat medicina, jurisprudenta, logica si a memorat Coranul. El a trimis delegatii in Constantinopol si la curtile printilor Chinei si Indiei, cerandu-le sa ii trimita carti clasice si savanti. El a incurajat traducatorii si ii rasplatea generos.

Poate povestea acestei perioade este cel mai bine spusa de marii oameni ai vremii. Primul filosof al Islamului, Al Kindi (801-873) a lucrat in aceasta vreme in Irak. Binecunoscutul matematician Al-Khwarizmi (c 780-850) a lucrat la curtea lui Al-Ma’mun. Al-Khwarizmi este cel mai bine cunoscut pentru metoda periodicitatii de a rezolva problemele matematice, care este folosita chiar si azi si se numeste algoritm. El a studiat o perioada in Baghdad si se spune ca a calatorit si in India. Al-Khwarizmi a inventat cuvantul algebra (din radacina araba j-b-r care inseamna a multiplica), a introdus sistemul numeral indian in lumea musulmana (de unde a calatorit in Europa si a devenit sistemul numeral “arab”), a institutionalizat folosirea decimalului in matematica si a inventat metoda empirica (stiinta bazata pe masaratori) in astronomie. A scris cateva lucrari de geografie si astronomie si a contribuit la masaurarea unui arc de-a lungul globului. Lumea celebreaza numele lui Al-Khwarizmi pana in zilele nostre folosind algoritmi in fiecare disciplina stiintifica si inginerie.

Explozia intelectuala creata in timpul lui Harun Ar Rashid si fiul sau Al-Ma’mun a fost cea care a propulsionat stiinta in fruntea cunoasterii si a transformat civilizatia islamica intr-un far al invataturii timp de 500 de ani. Munca traducatorilor scolilor din Baghdad a facut posibila aparitia lucrarilor ulterioare ale fizicianul Al-Razi (m. 925), istoricului Al-Masudi (m. 956), medicului Abu Ali Sina (m. 1037), fizicianul Al-Hazen (m. 1039), istoricul Al-Baruni (m. 1051), matematicianul Omar Khayyam (m. 1132) si filisoful Ibn Rushd (Averroes) (m. 1198).

Epoca ratiunii

Epoca lui Harun si Ma’mun a fost epoca ratiunii. Ma’mun, in special, s-a apropiat foarte mult de rationalisti. Mu’tazilitii reprezentau partea rationalista a Islamului. Ma’mun a facut doctrina mutazilita oficiala la curte. Cu toate acestea, mutazilitii nu cunosteau limita metodologiei rationaliste. Ei au aplicat metodologia aceasta si revelatiei divine si au venit cu o doctrina a creationismului Coranului. In termeni simpli, aceasta eroarea celui care construieste o ierarhie a cunoasterii in care ratiunea este amplasata deasupra revelatiei. Mutazilitii au aplicat metodologia lor revelatiei fara a avea o intelegere sufficienta a fenomenului timpului sau relevanta sa pentru natura fizicii. In acest proces, ei au esuat. In loc sa-si admita greselile si sa le corecteze, ei au devenit defensivi si au inceput sa isi impuna cu forta doctrina celorlalti.

Museum of Islamic Civilization
Succesorii lui Ma’mun au aplicat biciul cu mai multa fervoare pentru a impune conformarea cu dogma oficiala. Dar savantii nu au acceptat teoria cum ca Nobilul Coran fusese creat. Imamul Ahmad bin Hanbal, fondatorul scolii de jurisprudenta haneblita, a dus o lupta indelungata, intreaga sa viata, cu Ma’mun si chiar a fost inchis mai mult de 20 de ani. Confruntati cu o opozitie hotarata, doctrina mutazilita a fost respinsa de califul Mutaqakkil (m. 861). Ca urmare, rationalistii au fost torturati si ucisi, iar proprietatile le-au fost confiscate.

Abu Al Hasan al-Ashari (m. 936) si discipolii sai au incercat sa reconcilieze cele doua abordari, transcedentala si rationalista, sugerand “teoria ocazionalismului”. Ideile asharite au fost acceptate si au fost absorbite in corpul politic islamic si si-au continuat influentele in gandirea musulmana pana in ziua de azi. Abordarea intelectuala a rationalistilor, filosofilor, oamenilor de stiinta a fost abandonata si trimisa in vestul latin, unde a fost imbratisata cu bratele deschise si folosita la fundatia civilizatiei universale moderne.

Aceasta este istorisirea despre cum lumea musulmana a intrat in contact cu ideile rationale, le-a experimentat si apoi a renuntat la ele. Lectia de istorie ce trebuie trasa din epoca lui Harun si Ma’mun este aceea ca un effort nou trebuie facut pentru a incorpora folosofia si stiinta civilizatiei islamice bazata pe monteism. Problema este aceea de a construi o ierarhie de cunoastere in care trancedentalul revelatiei este pastrat in conformitate cu monoteismul, dar in care ratiunea si liberul arbitru sunt in acord cu onoarea si respectul.

Mutazilitii aveau dreptate cand spuneau ca omul este arhitectul propriei sale sorti dau au gresit afirmand ca ratiunea omului ajunge mai departe decat cuvantul divin. Umanintatea nu este autnonoma. Rezultatul efortului uman este un moment de Mila Divina. Nicio persoana nu poate prezice cu siguranta rezultatul actiunii sale. Asharitii aveau dreptate afirmand ca in fiecare moment Vointa Divina intervine pentru a dispune toate lucrurile. Dar nu au avut dreptate cand au corectat prin limitare a puterii liberului arbitru uman. Ratiunea umana siliberul arbitru sunt inzestrate cu posibilitatea infinitate, dar aceasta infinitate se prabuseste in fata infinitatii trandentalului divin.

 

: islamulazi.ro/forumSoucre Link

Views: 0