Category: Respingerea Darvinismului

This section focuses on the origins of creation and the Islamic perspective on how life developed based on scientific evidence. This section also deals with the purpose of creating human beings and their need for a divine revelation.

Mutatiile – partea a 2-a

 

Mutatiile – partea a 2-a
dna mutation Mutatiile - partea a 2-aToate eforturile de a „genera o mutaţie folositoare“ s-au soldat cu eşecuri. Timp de decenii, evoluţioniştii au realizat multe experimente care să producă mutaţii la musculiţele de oţet, întrucât aceste insecte se reproduc foarte rapid, iar mutaţiile pot să apară foarte repede. Generaţii după generaţii, aceste musculiţe au fost supuse proceselor de mutaţie, şi cu toate acestea, nu s-a observat nicio mutaţie benefică. Geneticianul evoluţionist Gordon Taylor a scris următoarele:
„Este un lucru izbitor, deşi nu este menţionat prea des, faptul că deşi geneticienii au reprodus musculiţele de oţet în laboratoare din întreaga lume, vreme de mai bine de şaizeci de ani – musculiţe care produc o nouă generaţie la fiecare a unsprezecea zi –, cu toate acestea, ei nu au văzut încă niciodată apariţia vreunei noi specii sau măcar a vreunei noi enzime.”
Un alt cercetător, Michael Pitman, a comentat eşecul experimentelor realizate pe musculiţa de oţet:
mutation fly Mutatiile - partea a 2-a
„Morgan, Goldsmith, Muller şi alţi geneticieni au supus generaţii întregi de musculiţe de oţet la condiţii extreme de căldură, frig, lumină, întuneric, cât şi la tratamente chimice şi radiaţii. Au fost astfel produse toate tipurile de mutaţii, practic de la cele mai banale până la cele mai vătămătoare. Evoluţia realizată de mâna omului? Nicidecum: foarte puţini dintre monştrii creaţi de geneticieni au putut supravieţui în afara sticlelor în care au fost creaţi. În practică, mutanţii mor, sunt sterili sau au tendinţa de a reveni la fenotipul sălbatic.“
Acelaşi lucru este valabil şi pentru oameni. Toate mutaţiile care au fost observate la fiinţele umane au avut rezultate dăunătoare. Iar în ceea ce priveşte acest subiect, evoluţioniştii au încercat să arunce o perdea de fum şi să înregistreze exemple de mutaţii evident dăunătoare ca fiind „dovezi ale evoluţiei“. Toate mutaţiile produse la oameni generează diformităţi, infirmităţi cum ar mongolismul, sindromul Down, albinismul, nanismul sau cancerul. Aceste mutaţii sunt prezentate în manualele evoluţioniste drept „mecanismul evoluţionist la lucru“. Inutil să mai spunem că un proces care lasă fiinţa umană cu o infirmitate sau bolnavă nu poate fi „un mecanism al evoluţiei“– întrucât evoluţia prin definiţie ar trebui să producă forme care sunt mult mai adaptate supravieţuirii.
Pentru a rezuma, există trei motive principale pentru care mutaţiile nu pot fi interpretate ca fiind în serviciul afirmaţiilor evoluţioniste:
l) Efectul direct al mutaţiilor este dăunător: Întrucât apariţia lor este aleatoare, aproape întotdeauna ele afectează negativ organismele vii care le suferă. Raţiunea ne spune că intervenţia inconştientă într-o structură perfectă şi complexă nu va îmbunătăţi acea structură, ci mai degrabă o va deteriora. Şi într-adevăr, până acum nu a fost observată nicio „mutaţie folositoare“.
2) Mutaţiile nu adaugă nicio informaţie nouă ADN-ului organismului: În urma mutaţiilor, particulele care formează informaţia genetică sunt fie smulse din locul lor, fie distruse sau mutate în locuri diferite. Mutaţiile nu pot să facă un organism viu să dobândească un nou organ sau o nouă caracteristică. Ele pot cauza doar anomalii precum un picior lipit de spate sau o ureche ce creşte din abdomen.
3)  Pentru ca o mutaţie să fie transferată generaţiei următoare, ea trebuie să aibă loc în celulele reproducătoare ale organismului: O schimbare aleatoare ce apare la nivelul unei celule sau al unui organ al organismului viu, nu poate fi transferată generaţiei viitoare. Spre exemplu, ochiul uman modificat ca urmare a efectelor radiaţiei sau datorită altor cauze, nu poate fi transferat generaţiilor următoare.
Este imposibil ca fiinţele umane să fi evoluat, întrucât nu există mecanism în natură care să genereze evoluţia. Mai mult decât atât, această concluzie concordă cu dovezile regăsite în arhivele fosilifere, care nu demonstrează existenţa vreunui proces de evoluţie, ci mai degrabă opusul.
Source Link

Views: 0

0Shares

Metoda “încercare şi eroare”– Teoria echilibrului punctual

 

Metoda “încercare şi eroare”– Teoria echilibrului punctual
 
Majoritatea oamenilor de ştiinţă care cred în evoluţionism acceptă teoria neo-darwinistă a unei evoluţii lente, gradate. În ultimii zeci de ani, totuşi, a fost propus un model diferit. Numit „teoria echilibrului punctual“, acest model susţine că speciile vii au apărut nu prin intermediul unei serii de mici modificări, aşa cum susţinea Darwin, ci prin intermediul unor transformări bruşte şi de mari proporţii.
 
Primii suporteri gălăgioşi ai acestei idei au apărut la începutul anilor 1970. Doi paleontologi americani, Niles Eldredge şi Stephen Jay Gould erau foarte conştienţi de faptul că pretenţiile teoriei neo-darwiniste erau complet respinse de dovezile fosile. Fosilele au dovedit faptul că organismele vii nu îşi aveau originea într-o evoluţie gradată, ci că acestea au apărut dintr-o dată şi complet formate. Neo-darwiniştii trăiau însă cu speranţa deşartă – şi încă o mai fac – că formele tranziţionale aşa-zis pierdute vor fi găsite într-o bună zi. Înţelegând că această speranţă era complet nefondată, Eldredge şi Gould au fost totuşi incapabili să-şi abandoneze dogma lor evoluţionistă, prin urmare au venit cu ideea unui alt model: teoria echilibrului punctual. Aceasta afirmă că evoluţia nu a avut loc ca rezultat al unor variaţii minore, ci mai degrabă prin modificări bruşte şi radicale.
 
 
Singurul scop al acestui model a fost acela de a oferi o explicaţie lipsurilor din dovezile fosile pe care modelul neo-darwinist nu le putea explica. Cu toate acestea, este mult prea puţin raţional să încerci să explici lipsa fosilelor din evoluţia păsărilor, afirmând că „o pasăre a ieşit dintr-o dată dintr-un ou de reptilă“, deoarece, aşa cum au admis chiar evoluţioniştii, evoluţia speciilor spre alte specii necesită transformări de mari proporţii şi avantajoase în ceea ce priveşte informaţia genetică. Totuşi nicio mutaţie, indiferent de natura ei, nu îmbunătăţeşte informaţia genetică şi nici nu adaugă ceva acestei informaţii. Mutaţiile pot doar să afecteze negativ informaţia genetică. Astfel încât, „mutaţiile majore“ imaginate de teoria echilibrului punctual vor putea cauza doar degradări sau deteriorări „majore“, adică „mari“ ale informaţiei genetice.Acest model nu era altceva decât un model pentru fantezii. Spre exemplu, paleontologul european O. H. Shindewolf, cel care a deschis calea pentru Eldredge şi Gould, susţinea că prima pasăre a apărut dintr-un ou de reptilă, ca urmare a unei „mutaţii majore“, şi aceasta ca rezultat al unui accident „foarte mare“ care a avut loc în structura genetică.14 Conform aceleiaşi teorii, unele animale de uscat s-ar fi putut transforma în balene uriaşe, trecând printr-o transformare bruscă şi vastă. Aceste afirmaţii, contrazicând toate regulile geneticii, biofizicii şi biochimiei sunt la fel de ştiinţifice precum basmele în care broaştele se transformă în prinţi! Cu toate acestea, fiind afectaţi de criza în care se aflau revendicările neo-darwiniste, unii paleontologi evoluţionişti au îmbrăţişat această teorie, care are drept trăsătură specifică faptul că este mai bizară decât însuşi neo-darwinismul.
 
Punctuated equilibrium IT.svg Metoda "încercare şi eroare"– Teoria echilibrului punctualMai mult decât atât, modelul „echilibrului punctual“ colapsează încă de la primii paşi datorită incapacităţii de a aborda problema originii vieţii, aceeaşi problemă ce respinge încă de la început şi modelul neo-darwinist. Întrucât nici măcar o singură proteină nu a putut să apară la întâmplare, dezbaterea asupra faptului că un organism format din trilioane de asemenea proteine a suferit o evoluţie „punctuală“ sau „gradată“ este lipsită de sens.
 
În ciuda tuturor acestor aspecte, modelul care este luat în considerare atunci când se discută despre „evoluţie“ este tot cel al neo-darwinismului. În capitolele care vor urma, vom examina mai întâi două mecanisme imaginare ale modelului neo-darwinist, iar apoi vom arunca o privire asupra dovezilor fosile pentru a testa acest model. După aceea, vom insista asupra problematicii originii vieţii, care invalidează atât modelul neo-darwinist, cât şi toate celelalte modele evoluţioniste cum ar fi cel al „evoluţiei în salturi“.
 
Dar, înainte de a trece la aceasta, ar fi de folos să reamintim că realitatea cu care ne vom confrunta la fiecare stadiu este aceea că scenariul evoluţionist este un basm pentru copii, o mare mistificare, care este într-o totală contradicţie cu lumea reală. Acesta este un scenariu ce a fost folosit pentru inducerea în eroare a întregii lumi, în ultimii 140 de ani. Mulţumită ultimelor descoperiri ştiinţifice, continuarea apărării acestei teorii a devenit în sfârşit imposibilă.
sursa: Harun Yahya
Source Link

Views: 2

0Shares

Arhivele fosilifere resping evoluţionismul – 1

Arhivele fosilifere resping evoluţionismul

 

Conform teoriei evoluţionismului, fiecare specie de vieţuitoare a provenit dintr-un predecesor. Fiecare specie care a existat anterior s-a transformat de-a lungul timpului în altceva, şi toate speciile au apărut în acest fel. Conform acestei teorii, această transformare s-a produs gradat, de-a lungul a milioane de ani.
 
Dacă lucrurile ar fi stat într-adevăr aşa, atunci un număr interminabil de specii intermediare ar fi trebuit să fi trăit de-a lungul acestei imense perioade de timp, în care toate aceste presupuse transformări s-ar fi produs. Spre exemplu, în trecut ar fi trebuit să existe nişte creaturi jumătate peşte-jumătate reptilă care să fi dobândit nişte trăsături reptiliene în adiţie la trăsăturile de peşte pe care le aveau deja. Sau ar fi trebuit să existe nişte creaturi reptilo-păsări, care să fi dobândit nişte trăsături ale păsărilor în plus pe lângă trăsăturile reptiliene pe care deja le aveau. Evoluţioniştii se referă la aceste creaturi imaginare, despre care ei cred că au trăit în trecut, ca fiind „forme tranziţionale“.
 
Dacă asemenea animale ar fi existat cu adevărat, atunci ar fi fost milioane, chiar miliarde de asemenea exemplare. Şi mai important, rămăşiţele acestor creaturi s-ar fi regăsit în arhivele fosilifere. Numărul acestor forme tranziţionale ar fi fost chiar mai mare decât cel al speciilor din ziua de astăzi, iar rămăşiţele lor ar fi fost găsite peste tot în lume. În „Originea speciilor“, Darwin a acceptat acest lucru şi a explicat:
 
“Dacă teoria mea este adevărată, atunci cu siguranţă înseamnă că au existat un număr foarte mare de varietăţi intermediare, ce leagă mult mai puternic toate speciile aceluiaşi grup… Prin urmare, dovada existenţei lor anterioare poate fi găsită în arhivele fosilifere.”
 
Chiar şi Darwin a fost conştient de absenţa unor asemenea forme tranziţionale. El a sperat că acestea vor fi descoperite în viitor. În ciuda optimismului său, el a realizat că aceste forme intermediare lipsă erau cel mai mare obstacol în calea teoriei sale. Tocmai de aceea, el a scris următoarele în capitolul din „Originea speciilor“ denumit „Dificultăţile teoriei“:
 
…De ce anume, dacă speciile au provenit din alte specii prin gradaţii deosebit de fine, nu vedem peste tot nenumărate forme tranziţionale? De ce nu este întreaga natură în confuzie în loc să avem speciile, aşa cum le vedem astăzi, atât de bine definite?… Şi atunci, întrucât conform teoriei trebuie să fi existat nenumărate forme tranziţionale, de ce nu le regăsim în cantităţi imense, îngropate în scoarţa pământului?… De ce nu avem fiecare formaţiune geologică şi fiecare strat plin de asemenea legături intermediare? Cu siguranţă că geologia nu ne revelează un asemenea lanţ organic extrem de fin gradat şi aceasta este, probabil, cea mai evidentă şi serioasă obiecţie care poate fi adusă împotriva teoriei mele.“
 
Shrimp Fossil Arhivele fosilifere resping evoluţionismul - 1Singura explicaţie cu care Darwin ar fi putut să vină pentru a contracara această obiecţie era argumentul că înregistrările fosile descoperite până la acel moment erau neadecvate. Darwin a mai susţinut de asemenea că atunci când înregistrările fosile vor fi fost studiate în detaliu, verigile lipsă vor fi găsite.
 
Source Link

Views: 1

0Shares