Evoluționism – partea a 6-a

Evoluționism – partea a 6-a

 

FINALITATEA 

Human-Evolution-300x208Un argument puternic împotriva evoluţionismului îl constituie cel al finalităţii. La toate organismele vii se observă că fiecare parte a organismului (de la formaţiunile subcelulare, la ţesuturi şi organe) a fost astfel concepută încât să poată îndeplini o funcţie bine definită în cadrul ansamblului organismului şi, mai mult, are exact structura care îi permite să îşi îndeplinească funcţia cât mai bine.

La un nivel mai mare, se poate observa că inclusiv între speciile diferite de plante şi animale care ocupă un anumit teritoriu există un echilibru, o armonie, fiecare din specii contribuind direct sau indirect la menţinerea vieţii celorlalte. Observaţiile menţionate ne conduc la idea că aceste sisteme au fost proiectate special pentru a îndeplini funcţia pe care o are fiecare în parte, ceea ce exclude apariţia lor sub acţiunea unor forţe întâmplătoare. Împotriva acestui argument, evoluţioniştii au ripostat cu două contra-argumente: organele rudimentare şi organele atavice. Să le analizăm pe rând.

a. Organele rudimentare 

Acestea sunt organe care apar în faza embrionară sau în faza de creştere a organismului, iar la maturitate dispar sau degenerează (cum ar fi timusul şi epifiza). De aici evoluţioniştii au tras concluzia că aceste organe ar fi nefolositoare şi existenţa lor nu ar putea fi explicată decât dacă presupunem că acestea ar fi nişte rămăşiţe din stadiile anterioare ale evoluţiei speciei respective. La o analiză mai atentă se constată totuşi că aceste organe sunt nefolositoare numai în faza adultă, pe când în timpul creşterii au un rol important în organism, iar faptul că apar numai atunci când este nevoie de ele iar apoi dispar nu face decât să confirme existenţa finalităţii şi să contrazică teoria evoluţionistă, deoarece dacă aceste organe ar fi rămase de la specii anterioare atunci nu ar dispărea la maturitate.

b. Organele atavice

Spre deosebire de organele rudimentare care există la toţi indivizii, organele atavice apar numai uneori, constituind nişte anomalii sau monstruozităţi. Din faptul că unele din aceste malformaţii existente la om, de exemplu, prezintă asemănări cu structuri sau organe existente la unele animale, evoluţioniştii trag concluzia că omul descinde din animalele respective şi că, dată fiind inutilitatea acestor organe la om, ele ar fi şi o probă împotriva finalităţii.

Ei “uită” însă să precizeze că între malformaţii există şi foarte multe care nu prezintă nici o asemănare cu vre-o structură existentă la animale. În plus, dintr-o asemănare exterioară a unor organe sau ţesuturi, nu rezultă în mod logic faptul că omul ar descinde din animalul respectiv (cu atât mai mult cu cât unele malformaţii se aseamănă cu animale pe care nici evoluţioniştii nu le consideră strămoşi ai omului). În ceea ce priveşte finalitatea, organele atavice nu dovedesc nimic, deoarece reprezintă stări patologice.

Unii evoluţionişti, dată fiind evidenţa faptului că toate vieţuitoarele posedă exact acele organe care le sunt necesare în mediul în care trăiesc, acceptă într-o oarecare măsură ideea de finalitate, numai că “pun carul înaintea boilor” afirmând că “funcţia creează organul”.

Dar această afirmaţie nu este nici logică (cum ar putea exista, de exemplu, funcţia vederii înainte de apariţia ochilor?) şi vine în contradicţie cu observaţiile experimentale care arată că în timpul dezvoltării unui organism, organele încep să se formeze cu mult înainte de a îndeplini vreo funcţie (de exemplu, copilul nou născut are deja picioare, dar abia mai târziu învaţă să meargă). Aşadar nu funcţia creează organul, ci organul a fost proiectat pentru a îndeplini o anumită funcţie, proiectul anticipând funcţia pe care urmează să fie îndeplinită.

Source Link

Views: 1

Dacă…

Dacă…

  1. Cel Milostiv [Ar-Rahman]
    2. L-a învăţat [pe om] Coranul.
    3. El l-a creat pe om
    4. Şi l-a învăţat pe el vorbirea limpede.
    5. Soarele şi Luna urmează o rânduială,
    6. Iar ierburile şi arborii se prosternează.
    7. Şi cerul El l-a înălţat Şi El a stabilit balanţa…,
    (Ar-Rahman 55:1-7)

Allah este Cel care face să se crape seminţele şi sâmburii. El dă viaţă la ceea ce este mort şi face să moară ceea ce este viu. Acesta este Allah! Cum, atunci, vă lăsaţi voi abătuţi [de la El]? El face să se ivească zorile şi a statornicit noaptea pentru odihnă şi Soarele şi Luna pentru socotirea [timpului]. Aceasta este hotărârea şi rânduiala Celui Puternic [şi] Atoateştiutor [Al-‘Aziz, Al-‘Alim]. El este Cel care v-a făcut stelele, pentru ca să vă călăuziţi după ele în întunericurile uscatului şi ale mării. Noi am tâlcuit semnele pentru oamenii care ştiu. El este Cel care v-a creat dintr-un singur suflet şi v-a dat loc de odihnă şi loc de repaus. Noi am tâlcuit semnele pentru oamenii care pricep. (Al ‘An’am 95 – 98)
El este Cel care a întins pământul şi a aşezat pe el munţi şi râuri. Şi din toate roadele a făcut pe el câte o pereche. El lasă ca noaptea să acopere şi să ascundă ziua. In acestea sunt semne pentru cei care cugetă. (Ar-Ra’d)

 

El a aşezat pe pământ munţi statornici, ca să nu se clatine cu voi, râuri şi drumuri, poate că voi veţi fi călăuziţi.

Şi semne osebite. Şi după stele se călăuzesc. Şi oare cel care creează este la fel ca acela care nu creează? Oare voi nu sunteţi cu luare aminte? Şi de aţi [vrea să] socotiţi binefacerile lui Allah, voi nu veţi izbuti să le număraţi. Allah este Iertător, Indurător [Ghafur, Rahim]. (An-Nahl 16- 18)
şi multe alte vresete asemenea….

UniversInvăţaţii în ştiinţa tawɧiyd-ului descriu Universul, precum îl descriu şi cercetătorii, îl caracterizează ca fiind format din posibile existenţe, ţinând cont de teoria probabilităţii, astfel: „fiinţa (existenţa ca atare a ceva) este posibilă, poate fi pereche, şi au ca atribute generale, existenţa şi inexistenţa. Timpurile, locurile, direcţiile, precum şi atributele lor sunt considerate în mod rațional ca fiind posibile şi finite.” Dacă acest Univers este alcătuit din lucruri posibile, fiecare lucru posibil poate să existe, poate să nu existe, poate să aibă o singură calitate sau nenumărate calităţi, poate să aibă loc într-un anumit timp, poate să aibă loc în alte timpuri, poate să se afle într-un loc sau poate să se afle în alte locuri, poate să aibă o anumită cantitate sau poate să aibă alte cantităţi. In consecinţă, oricărei părţi din Univers i se pot aplica aceste sensuri.
Dacă toate aceste lucruri posibile ar fi apărut în mod empiric, prin hazard, şi nu prin actul de creaţie al Fiinţei Necesare, atunci regulile care reglementează acest Univers ar fi la fel de haotice şi totul ar fi contrar la ceea ce cunoaştem azi.
Dovada este că teoriile salafilor asupra verstelor din Sfântul Qurân privind ordinea şi funcţionarea precisă şi interdependentă a existenţelor din Univers sunt susţinute de cercetători.

 

sursa: rasarit.comSource Link

Views: 2

O altă presupusă formă tranziţională: Archaeopteryx

O altă presupusă formă tranziţională: Archaeopteryx

 

Evoluţioniştii mentioneaza fosila unei păsări denumite Archaeopteryx, una dintre cele mai cunoscute forme aşa-zis tranziţionale din rândul celor foarte puţine pe care evoluţioniştii le apără. Archaeopteryx, acest aşa-numit strămoş al păsărilor din zilele noastre, conform evoluţioniştilor, a trăit acum aproximativ 150 de milioane de ani. Teoria susţine că anumiţi dinozauri pitici precum Velociraptors sau Dromeosaurs, ar fi evoluat prin faptul că au dobândit aripi şi apoi au început să zboare. Astfel, Archaeopteryx este cel care se presupune că ar fi forma tranziţională care s-a detaşat de strămoşii săi dinozauri şi a început, pentru prima oară, să zboare.
 
Cu toate acestea, ultimele studii asupra fosilelor lui Archoeopteryx arată că această creatură nu este deloc o formă tranziţională, ci o specie de păsări dispărută, care prezenta nişte diferenţe nesemnificative faţă de păsările din zilele noastre.
 
Teza ce susţine că Arcaoeopteryx era „pe jumătate pasăre“ şi că nu putea să zboare perfect a fost foarte răspândită în cercurile evoluţioniste, până nu cu multă vreme în urmă. Absenţa unui stern (osul pieptului) în cazul acestei creaturi a fost susţinută drept cea mai importantă dovadă că această pasăre nu putea în fapt să zboare . (Sternul este un os localizat sub torace şi de care sunt ataşaţi muşchii necesari zborului. În zilele noastre, acest os al pieptului este observat la toate păsările zburătoare şi nezburătoare, şi chiar şi la lilieci, un mamifer zburător care aparţine de o familie cu totul diferită.)
 
Totuşi, cea de-a şaptea fosilă a lui Archaeopteryx, care a fost descoperită în anul 1992, a generat o mare surprindere în rândul evoluţioniştilor. Motivul a fost faptul că în recent descoperita fosilă, sternul, considerat până atunci de către evoluţionişti ca neexistând, s-a dovedit că era cu toate acestea la locul lui. Această fosilă a fost descrisă de revista Nature după cum urmează:
 
„Recent descoperitul specimen de Archaeopteryx, cel de-al şaptelea, păstrează un stern parţial, rectangular, care se presupunea că ar fi existat, dar a cărui existenţă nu a fost niciodată dovedită anterior. Acest lucru atestă faptul că pasărea avea muşchi pentru zbor extrem de puternici.“
 
Această descoperire invalidează susţinerea afirmaţiilor că Archaeopteryx era doar pe jumătate pasăre şi că nu putea zbura perfect.
 
archaeopteryx missing link 5113 600x450 O altă presupusă formă tranziţională: ArchaeopteryxMai mult, structura penelor acestei păsări a devenit unul dintre cele mai importante argumente care confirmă că Arcaoeopteryx era o pasăre zburătoare în adevăratul sens al cuvântului. Structura asimetrică a penei lui Archaeopteryx nu este diferită de cea a păsărilor din zilele noastre, şi indică de asemenea că ea putea să zboare. Aşa cum eminentul paleontolog Carl O. Dunbar spunea: „datorită penelor sale [Archaeopteryx] este clasificată în mod clar ca fiind pasăre.“
 
Un alt fapt care a fost revelat de structura penelor lui Archaeopteryx, a fost metabolismul său bazat pe sânge cald. Aşa cum s-a menţionat anterior, reptilele şi dinozaurii sunt animale cu sânge rece, a căror temperatură corporală variază mai degrabă în funcţie de temperatura mediului, decât să fie reglată hemostatic. O funcţie foarte importantă a penelor la păsări este menţinerea unei temperaturi constante a trupului. Faptul că Archaeopteryx avea pene, arată că era o pasăre adevărată, cu sânge cald, ce avea nevoie să-şi regleze căldura corporală, spre deosebire de dinozauri.
Source Link

Views: 4