Tag: istoria islamului

Imperiul islamic din Andaluzia

 

Daca vizitati astazi Sevilla, un oras situat in sudul Spaniei, si studiati cu atentie catedralele de aici, veti avea o mare surpriza. In catedrala din Sevilla poate fi vazut mormantul impozant al lui Cristofor Columb, cel care a traversat Oceanul Atlantic in 1492, descoperind un  nou continent.

In spatele altarului principal se afla un paravan urias, executat din aurul adus de spanioli din America de Sud. In catedrala sunt multe statui ale Fecioarei Maria si ale unor sfinti crestini. Daca veti urca in turnul catedralei veti observa ca initial nu a fost construit ca o componenta a unei mari biserici.

Turnul acesta este, de fapt, un minaret construit de musulmani in secolul al XII –lea. Din varful minaretului se vede Alcazarul, palat construit in secolul al XIII-lea pentru conducatorii musulmani ai Spaniei. Acolo, in varful turnului catedralei din Sevilla, va aflati in centrul unui oras tipic arab.

MosqueCordoba-082510

In anul 711, musulmanii au cucerit Spania, pe care o numeau al-Andalus. Cuceritorii erau califi din dinastia Omeyazilor, cu resedinta la Damasc. In anul 750, musulmanii condusi de abbasizii veniti din Siria i-au masacrat pe omeyazi. Nu ii considerau ca fiind urmasii lui Muhammed. Abbasizii au preluat puterea.

Unul dintre printii omeyazi, care a scapat din macel, a  ajuns in Spania ce a fost condusa de succesorii lui ce au stabilit capitala la Cordoba.

Musulmanii au stapanit Spania pana in secolul al XV-lea, inscriind astfel in istoria Europei o indelungata perioada de dominatie musulmana. Aceasta perioada nu este intotdeaua usor de cercetat, din cauza faptului ca multe dintre dovezi s-au pierdut atunci cand spaniolii au luat in stapanire moscheile, pe care le-au transformat in biserici sau palate.

Musulmanii au adus in Spania arhitectura, religia, agricultura, stiinta si literatura lor; de aici ele s-au raspandit si in restul Europei. Arabii au fost cei care au  introdus in Spania irigatiile. Plante precum trestia de zahar, anghinarea, orezul, portocalul, caisul, bumbacul, care aveau nevoie de multa apa, puteau fi acum cultivate.

Oamenii bogati din Spania musulmana traiau in lux. Tesaturile fine, de lana si matase, erau destinate atat uzului intern, cat si vanzarii lor pe piata externa.

Intre mestesuguri, cel mai important era considerat cel al prelucrarii pielii. Mestesugarii erau neintrecuti in decorarea incaltarilor, a gentilor, si chiar a fasiilor mari de piele ce acopereau peretii. Incrustatiile din argint si alte metale pretioase erau de o finete remarcabila pentru acea vreme.

Spania a fost prima tara din Europa care a utilizat hartia, metoda fabricarii acesteia raspandindu-se in intreaga Europa crestina. Chiar si chitara spaniola a fost adusa aici de muzicantii musulmani. La sfarsitul secolului al IX-lea, sticlarii din Cordoba au descoperit modul de fabricare a cristalului. Minunatele coliere, bratari, ca si cerceii ilustreaza bogatia Spaniei si maiestria giuvaiergiilor musulmani.

La patruzeci si patru de ani dupa cucerirea Spaniei de catre arabi, Abd Ar-Rahman, din dinastia omeyazilor a construit orasul din Cordoba. Orasul a devenit cel mai important oras din Spania si al treilea ca importata din lume. Spre deosebire de orasele murdare, sordide din Europa, Cordoba era un oras curat si placut. Aproximativ trei sute de bai publice asigurau igiena populatiei. Multe strazi erau luminate noaptea de la casele din apropiere, iar locuintele celor instariti aveau apa curenta.

Marile palate erau construite din marmura italiana. Palatul regal avea aproximativ 400 de camere, iar la inaltarea lui au lucrat 10000 de oameni timp  de 25 de ani. Camerele palatului aveau pereti din marmura decorati cu aur. Arcada intrarii principale era din abanos, un lemn pretios de culoare  neagra si din fildes decorat cu pietre pretioase.

Lucru deloc surprinzator, Cordoba avea foarte multe moschei. Se pare ca existau aproximativ 700 de moschei inaltate in fiecare colt al orasului, astfel incat fiecare musulman sa poata ajunge usor la rugaciune. Una dintre moschei, de o inaltime impresionanta adapostea si o universitate, unde veneau studenti din toata Europa si din lumea islamica: crestini, evrei si musulmani deopotriva.

Dupa moartea lui al-Mansur, marele conduator al Cordobei, in anul 1002, Spania musulmana s-a divizat in mai multe regate, lucru de care crestinii din nord au profitat, considerand ca era o sansa pentru a-si recapata teritoriile. Unul dintre cei mai cunoscuti ai acestora a fost Rodrigo Diaz de Vivar, cunoscut sub numele de El Cid. In anul 1094, Cidul a devenit Valencia. Abia peste cateva sute de ani, crestinii au reusit sa-I alunge pe musulmani din Spania. In 1492, ultimul regat musulman, Granada, a fost cucerit de regina Isabela de Castilia. La inceput, crestinii s-au purtat bine cu musulmanii, dar incepand din jurul anului 1502, musulmanii au fost nevoiti sa aleaga intre a trece la crestinism sau a parasi tara.

 

 

Sursa: Islamul în Epoca Medievală, Editura All, BucureștiSource Link

Views: 1

Abu Bakr – primul calif

 

ABU BAKR AL-SIDDIQ (radiy-Allahu ‘anhu): Prietenul apropiat, socrul si primul succesor al Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam) (d. 13 A.H.)

Daca voi nu-i veniti in ajutor, [sa stiti ca] l-a ajutat Allah [mai inainte], cand cei care nu credeau l-au alungat, ca unul dintre cei doi. Cand ei doi se aflau in pestera si cand el i-a zis insotitorului sau : ’Nu fi mahnit, caci Allah este cu noi !’ Si a pogorat Allah linistea Sa asupra lui si i-a venit in ajutor cu osteni pe care voi nu i-ati vazut si a facut cuvantul celor care nu credeau [sa coboare] jos, in timp ce cuvantul lui Allah [s-a inaltat] cel mai sus. Iar Allah este Puternic [si] Intelept [’Aziz, Hakim]. (At-Tawbah 9 : 40)

In acest verset al capitolului 9 (Cainta) din Nobilul Coran vom observa trei trimiteri la eroul nostru, Abu Bakr Al-Siddiq : „ca unul dintre cei doi”, „ei doi” (Profetul – salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam  si Abu Bakr – radiy-Allahu ’anhu) si „el i-a zis insotitorului sau” (Profetul – salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam  i-a spus lui Abu Bakr – radiy-Allahu ’anhu). Contextul este definitoriu pentru personalitatea speciala a eroului nostru, el asigurand baza suportului uman pentru Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) in cele mai intunecate si periculoase momente din viata sa, atunci cand politeistii mekkani cautau cu mic cu mare sa-l elimine. S-a relatat ca expresia coranica „Allah este cu noi” a fost rostita de catre Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) in clipa in care Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) i-a zarit pe politeisti in fata intrarii in pestera si si-a exprimat grija cea mai accentuata pentru viata Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ).

Dar sa urmam firul povestirii de la inceput. ’Abdullah ibn Abi Quhafah, numele real al eroului nostru, era un renumit comerciant al Mekkai, fiind un prieten apropiat al lui Muhammed chiar inainte ca el sa devina un Mesager al lui Allah. Aceasta legatura speciala dintre ei este cea care l-a determinat sa devina primul barbat care a imbratisat Islamul. Si aceasta pentru ca stia foarte bine caracterul lui Muhammed si nu a avut nicio urma de indoiala asupra recunoasterii profetiei sale. Din acea clipa si pana la moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) petrecuta 23 de ani mai tarziu – si chiar dupa aceea, Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) s-a dovedit a fi cel mai loial prieten si adept al profetului Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Tocmai datorita loialitatii sale nemarginite si credintei nesovaielnice fata de Profet, eroul nostru a obtinut apelativul AL-SIDDIQ, tradus prin adevaratul credincios saupersoana care nu a pus niciodata la indoiala ceva relatat de catre Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Acest atribut i-a fost acordat de catre insusi Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) dupa evenimentul Israa’ si Mi’raaj (’Calatoria nocturna a Profetului de la Mekka la Ierusalim si Ridicarea la Ceruri’). Cu acea ocazie care a avut loc in data de 27 Rajab, cativa ani inainte de Hijra, Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) le-a spus mekkanilor ca a fost la Ierusalim si s-a inapoiat in Mekka intro singura noapte. Acestia, insa, au privit totul ca pe o provocare, crezand ca au gasit tocmai dovada potrivita care demonstreaza falsitatea vorbelor si faptelor de pana atunci ale lui Muhammed. Cum si-ar fi imaginat cineva ca o fiinta umana ar fi putut ca doar intro singura noapte sa acopere o asemenea distanta geografica, care, in mod normal necesita cel putin doua saptamani ?! Zvonul s-a raspandit cu repeziciune in Mekka, avand un impact negativ chiar si asupra unor noi discipoli ai Profetului care au inceput sa se indoiasca cu privire la profesorul lor. Cativa politeisti au mers la eroul nostru Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) si l-au informat cu privire la cele auzite din partea Profetului despre aceasta calatorie fantastica. Au facut aceasta, in speranta ca vor reusi sa introduca cateva urme de indoiala in inima lui Abu Bakr. Care a fost raspunsul eroului nostru ? El a intrebat : „A spus Muhammed asa ceva ? Daca asa v-a relatat, atunci eu il cred. Si mai cred in vestile pe care ni le-a adus din Paradis, neindoindu-ma cu ceva.” Pentru a-si manifesta sprijinul si pentru a-i convinge pe necredinciosi de adevarul celor spuse de Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), Abu Bakr a mers imediat la Muhammed si i-a spus : „Eu am fost la Ierusalim. Ai putea sa ne vorbesti despre cateva lucruri pe care le-ai observat ?” Si dupa ce le-a infatisat cateva locuri din Ierusalim, Abu Bakr a confirmat adevarul celor auzite. Mai mult, Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) le-a descris mekkanilor sovaielnici lucruri pe care le-a vazut pe drumul care serpuia dinspre Ierusalim inspre Mekka, lucruri care au fost ulterior confirmate de catre calatorii care urmau sa soseasca la Mekka.

Eroul nostru a fost deosebit de util in influentarea multor personalitati mekkane in sensul acceptarii Islamului. In acelasi timp, insa, s-a dovedit a fi salvatorul multor sarmani adepti ai Islamului, in mod special al sclavilor, cheltuindu-si averea de dragul lui Allah pentru a-i rascumpara din mainile stapanilor lor nemilosi, asa cum este cazul si cunoscutului Bilaal ibn Rabaah.

Roof_hafez_tombFirea generoasa a eroului nostru s-a evidentiat in mai multe ocazii, atat inainte deHijra (emigrarea Profetului – salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam de la Mekka la Medina), cat si-n timpul ei, dar si dupa aceea. Cu ocazia Hijrei, Abu Bakr este cel care a angajat ghidul si a asigurat proviziile. Pentru calatoria vietii sale, in compania profetului Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), el a luat si ultimul banut din casa, lasandu-si familia in protectia lui Allah Preainaltul. Aceasta ne aminteste de o alta scena asemanatoare care a avut loc mai tarziu in Medina, ocazie cu care Profetul a strans mijloacele necesare pentru Jihad. Fiecare membru al comunitatii a adus cate ceva. Unii, precum ’Umar ibn Al-Khattab (radiy-Allahu ’anhu) au donat chiar si jumatate din averea lor. Nu acelasi lucru s-a intamplat, insa, cu eroul nostru care a lasat tot ceea ce agonisise. Cand Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) l-a intrebat : „Ce ai pastrat pentru familia ta ?”, a raspuns : „[Pe] Allah,” insemnand ca a crezut ca Allah Preainaltul le va oferi cele necesare.

Cu toate ca Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) a avut o fire foarte blanda, sufletista, atunci cand situatia a impus-o, a fost foarte riguros si hotarat in modul de a gandi si actiona. Doua dintre cele mai reprezentative exemple au avut loc zorii istoriei Islamului, in situatii critice. Primul a fost moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) in cea de-a treia luna a anului 10 dupa Hijra. Cand vestea mortii Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) a fost anuntata, ea a socat multi membri ai comunitatii musulmane, unora, printre care si oameni puternici de calibrul lui ’Umar ibn Al-Khattab, nevenindu-le sa-si creada urechilor. El chiar a pus mana pe sabie amenintand pe oricine ar fi indraznit sa mai vorbeasca ceva in legatura cu disparitia Profetului. Situatia devenise una foarte dificila, riscand sa se transforme in haos. Ea, insa, a fost gestionata de catre eroul nostru Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu), cel care s-a adresat multimii si cu voce puternica a recitat urmatorul verset din Coran :

„Si Muhammed nu este decat un trimis – si au mai fost inainte de el si alti trimisi. Daca el ar muri sau ar fi ucis, v-ati intoarce voi pe calcaiele voastre ? Cel care s-ar intoarce pe calcaiele lui nu i-ar aduce lui Allah nicio stricaciune. Si Allah ii va rasplati pe cei multumitori.”(trad.sensurilor 3 : 144) Dupa aceasta, Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) a continuat, „Acela care i s-a supus lui Muhammed trebuie sa stie ca Muhammed este mort. Acela care i s-a supus lui Allah, sa stie ca Allah nu moare niciodata.”

Ascultandu-l cu luare aminte, oamenii au realizat ca pana chiar si pentru un Profet moartea era inevitabila. Astfel, spiritele lor s-au calmat. Se relateaza ca ’Umar ibn Al-Khattab a spus : „Era ca si cum as fi auzit pentru prima oara acest verset recitat de Abu Bakr.”

Si primul lucru in legatura cu care companionii au inceput sa-si faca griji era alegerea unui succesor (Calif) al Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) care sa preia conducerea noii natiuni (Ummah) musulmane. Dupa lungi dezbateri si discutii (in locul numit „Saqifat Bani Saa’idah”) eroul nostru, Abu Bakr Al-Siddiq, a fost desemnat in unanimitate Calif sau succesor al Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Alegerea sa in acest post important care impune indeplinirea unor sarcini dificile nu trebuie sa mire pe nimeni. El nu doar ca a fost cel mai vechi si apropiat prieten al Profetului, calcandu-i cu fidelitate pe urme, ci si seniorul multor importanti companioni. Mai mult, Profetul insusi (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) l-a desemnat sa conduca in locul sau si de fata cu el comunitatea musulmana adunata pentru rugaciune, totul petrecandu-se in timpul ultimei sale imbolnaviri. Toate acestea au fost semnale clare ca Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) l-a preferat pe el pentru a-l succeda in fruntea ummei musulmane. Istoricii au comentat abtinerea desemnarii verbale, fara echivoc a lui Abu Bakr Al-Siddiq, drept succesor, pe motiv de a nu viola tocmai in perioada de inceput, critica, a tinerei comunitati un principiu important in Islam : cel al SHUREI (’consultarii’).

Al doilea motiv critic salvat de eroul nostru a fost cel reprezentat de tendinta unor noi adepti ai Islamului de a ramane in afara sa, lucruri petrecute dupa moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) si incurajate de cativa impostori care si-au autoproclamat profetia. Unii dintre ei chiar au dorit sa nu mai plateasca zakatul(’milostenia’), cu toate ca nu au renuntat la crezul islamic. Dar pentru Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu), un credincios student si un foarte meticulos discipol al profetului Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), acesti tradatori trebuiau gasiti si readusi pe Calea cea dreapta. Unii dintre companioni l-au atentionat asupra dorintei sale, aratandu-i pericolul la care se expune daca va lupta impotriva acestei mase de oameni, apartinand unui numar foarte mare de triburi. Insa, specific credintei sale nealterate in Allah si in sprijinul Sau divin, eroul nostru a decis sa mearga mai departe, chiar daca va ramane singur in incercarea sa. Asa cum era de asteptat, toti primii companionii Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) i s-au alaturat, campaniile purtate impotriva apostatilor incheindu-se cu succes. Islamul a redevenit religia Peninsulei Arabe. Sub indrumarea eroului nostru, raspandirea credintei a inceput sa se faca simtita inspre teritoriile din nord, in teritoriile Semilunei Fertile.

Calitatea sa de discipol fidel al Profetului este din nou evidentiata in cadrul urmatoarei intamplari. Cu cateva zile inainte de moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), acesta pregatise o armata sub comanda tanarului Usamah ibn Zayd (radiy-Allahu ’anhu) care sa lupte impotriva romanilor, in teritoriile dinspre nord. Moartea Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ) a surprins fortele armate la periferia Medinei, gata de deplasare. Prin urmare, sugestiile in vederea renuntarii la aceasta campanie si retinerea ostenilor pentru confruntarea cu rebelii din Peninsula, nu au incetat sa apara. Toate aceste sfaturi erau logice, insa pentru Abu Bakr ceva si mai important era limpede. Si anume, decizia pe care o adoptase Profetul (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Ea trebuia sa fie dusa la indeplinire, indiferent de circumstantele dificile cu care se confruntau. Instructiunile date de catre eroul nostru au fost : „Sa plece armata lui Usamah. Jur pe Allah ca daca as fi incoltit de lupi si tot nu as ezita in a-i da ordin sa isi vada de misiunea sa. Pentru nimic in lume nu o sa schimb ceea ce a stabilit Mesagerul lui Allah.” ’Umar ibn Al-Khattab, portavocea unora dintre primii companioni ai Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ), i-a sugerat lui Abu Bakr sa-l inlocuiasca pe comandantul armatei, acesta fiind prea tanar si avand sub ordine mai multi companioni seniori ai Profetului (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Auzindu-l, eroul nostru s-a infuriat si, apucandu-l de barba pe ’Umar, i-a spus, „Vai tie, ’Umar ! Profetul l-a numit pe el, iar eu sa-l schimb cu un altul ?!” In cele din urma, amandoi, Abu Bakr si ’Umar (radiy-Allahu ’anhu) au mers in fata ostenilor pentru a-si lua ramas bun. Comandantul (tanarul Usamah) a incalecat. Modestul calif Abu Bakr (radiy-Allahu ’anhu) a executat inspectia mergand pe jos, ceea ce l-a determinat pe Usamah ibn Zayd (radiy-Allahu ’anhu) sa se simta stanjenit. A dorit sa coboare si i-a solicitat califului sa ii ia locul pe cal.Insa eroul nostru a insistat ca lucrurile sa ramana asa cum sunt, „Ce este rau sa merg o ora pe jos de dragul lui Allah ?” Apoi, politicos a cerut permisiunea tanarului comandant sa-l opreasca la Medina pe ’Umar ibn Al-Khattab, ca sfetnic al sau. In mod firesc, ar fi putut sa faca acest lucru fara a-i cere permisiunea lui Usamah, din moment ce el era califul. Insa nu a facut-o, stiind ca misiunea lui Usamah i-a fost incredintata de catre Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam ). Prin urmare, a preferat sa procedeze astfel, in semn de respect, deunazi mai tanarul comandant nefiind sub comanda sa.

Si istoria ne-a demonstrat intelepciunea de care a dat dovada eroul nostru in a trimite in lupta armata lui Usamah, asa cum era stabilit de la bun inceput. Astfel, rebelii din partea de nord a Peninsulei, observand armata care se indrepta pentru a-i infrunta pe romani, si-au spus in sinea lor, „Daca pozitia carmuitorilor ar fi fost subrezita, califul nu si-ar fi permis sa trimita o asemenea armata sa lupte impotriva romanilor !” Si aceasta a fost una dintre cauzele care i-a adus pe rebeli la tacere.

In al doisprezecelea an dupa Hijra, Abu Bakr Al-Siddiq (radiy-Allahu ’anhu) a murit, moment in care Islamul a prins deja radacini puternice atat in Peninsula Araba, cat si in unele regiuni invecinate in partea de nord si est.

 

Sursa: Mahmoud Esma’il Sieny – “Heroes of Islam”, Editura Darussalam

Traducere: AbdurRahman
Source Link

Views: 1

Istoria si utilitatea astrolabului

Istoria si utilitatea astrolabului Originea astrolabului nu este certă, dar pare a fi mult mai îndepărtată decât cele mai vechi exemple supravieţuitoare, care datează din secolul al IX-lea d.H. Astrolabul este un instrument antic menit să determine altitudinea corpurilor cereşti, cu alte cuvinte să măsoare unghiular înălţimea deasupra orizontului. Făcând aceste observaţii cu un astrolabl […]

Istoria si utilitatea astrolabului

Originea astrolabului nu este certă, dar pare a fi mult mai îndepărtată decât cele mai vechi exemple supravieţuitoare, care datează din secolul al IX-lea d.H. Astrolabul este un instrument antic menit să determine altitudinea corpurilor cereşti, cu alte cuvinte să măsoare unghiular înălţimea deasupra orizontului. Făcând aceste observaţii cu un astrolabl navigatorilor Antichităţii le era posibil să calculeze atât latitudinea, câl şi timpul. Se consideră că astrolabul a fost inventat de Hiparh în anul 150 î.H.; unii cred că a fost inventat chiar mai devreme, de către Apolonius din Perga, în anul 250 î.H. Este cel mai vechi instrument din lume.

Teoria care stă la baza construirii sale, proiecţia stereografică, poate să-i fi fost cunoscută lui Hiparh, iar instrumentul pare a fi devenit binecunoscut în primul secol după Hristos. Potrivit tradiţiei musulmane, nu Hiparh a inventat astrolabul, ci Ptolemeu, în secolul al II-lea. Ptolemeu, spune legenda, călărea pe un măgar şi ţinea în mână globul celest.

A scăpat globul, măgarul a călcat pe el şi rezultatul a fost un disc apla­tizat, sfera celestă reducându-se la două dimensiuni.

Au existat mai multe tipuri de astrolabi. Cel mai răspândit tip a fost astrolabul planisferic. Acesta constă dintr-un disc plat, pe care sfera celestă este proiectată pe planul ecuatorului. Astrolabul tipic de acest fel era un disc din alamă de aproximativ 15 centimetri diametru, dar instru­mentele aveau diferite dimensiuni, fiind uneori considerabil mai mari.

Principiul astrolabului este să indice cum arată cerul nopţii la un moment dat, într-un anumit punct. Acesta se făcea prin reprezentarea schematizată a cerului pe faţa astrolabului şi marcarea ei în scopul de a găsi uşor poziţiile de pe cer. Componentele mobile erau reglate în funcţie de situaţia la o anumită dată şi oră. Odată fixat, cerul vizibil era repre­zentat pe faţa instrumentului. Diverse probleme puteau fi atunci rezolvate vizual. O utilizare obişnuită era aflarea momentului din zi sau noapte, aflarea orei la care răsare sau apune soarele într-o zi anume şi, prin extensie, aflarea lungimii zilei şi a nopţii. Astrolabul putea fi utilizat pentru a simula mişcările corpurilor cereşti, în topografie, ba chiar şi în astrologie. Era un instrument multifuncţional incredibil de adaptabil.

Astrolabul marinarului era un instrument mai simplu, constând, în esenţă, dintr-un inel metalic marcat cu grade, cu ajutorul căruia se măsu­rau altitudinile aştrilor.

Astrolabii adevăraţi au început să fie făcuţi înainte de anul 400 d.H., iar în jurul anului 800 erau larg utilizaţi în lumea islamică. în Europa au fost introduşi în secolul al XH-lea de către musulmanii care au colonizat Spania. Denumirea de astrolab pare a fi o formă arabă derivată dintr-o expresie grecească – „a ţine stelele”. Astrolabul a fost extrem de Popular în Evul Mediu şi a rămas cel mai frecvent utilizat instrument ştiinţific până în anul 1650; după aceea, a fost înlocuit treptat de instrumente mai precise, ieşind complet din uz în jurul anului 1800.

Astrolabii sunt încă mult apreciaţi pentru capacităţile lor neobişnuite, pentru  utilitatea pe care o au în educaţia astronomică şi pentru pura lor frumuseţe ca obiecte.

astrolab Istoria si utilitatea astrolabuluiCele mai vechi texte cunoscute care explică folosirea astrolabului datează din secolul al VII-lea şi al VIII-lea. Documentele scrise în secolul VIII-lea în Damasc şi Bagdad arată că, în acea vreme, astrolabul era utilizat întreaga lume arabă. Influenţa islamică se întindea din Spania şi Maroc, la vest, până în India, la est. Aceasta însemna că în instrument putea fi încorporată o gamă largă de observaţii astronomice. Cei mai vechi astrolabi păstraţi datează din secolul al IX-lea, şi calitatea lor înaltă sugerează că făceau parte dintr-o tradiţie îndelungată; în niciunl caz nu erau o invenţie recentă.

Din secolul al XVIII-lea s-au păstrat numeroase instrumente şi textel care descriu utilizarea acestora. Stilul de fabricaţie diferă, dar modul de funcţionare şi conceptul sunt, în mare, aceleaşi. Astrolabii din această perioadă aveau o serie de caracteristici suplimentare utile. Una dintre acestea era scara de altitudine, pentru măsurarea înălţimii lucrurilor  care nu se putea ajunge, de pildă vârfurile dealurilor şi copacilor sauj turnurile. Existau, de asemenea, scări pentru calcularea calendarului şi pentru determinarea direcţiei corecte pentru rugăciunile musulmanei într-un document sunt enumerate peste 40 de utilizări ale astrolabului. Folosit împreună cu tabele de calcul al declinaţiei solare, era un instrument absolut esenţial navigaţiei într-o epocă a marilor explorări. Din vremea ilustrului cartograf Martin Behaim (în jurul anului 1480) şi pânal la mijlocul secolului al XVIII-lea, navigatorii şi-au pus mare bază în astrolab; doar cu ajutorul acestui instrument au putut să întreprindă marile călătorii, prima traversare a Atlanticului, primul ocol al Africii,  primul voiaj în jurul lumii. Domnia astrolabului a luat sfârşit de-abia atunci când au fost inventate instrumente superioare, precum cvadrantul lui John Hadley.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

 

 

 

sursa: jurnalspiritual.eu

Source Link

Views: 4