Tratarea bolilor psihice
În anumite texte, „afecțiunile spirituale” au fost separate de „afecțiunile fizice”.[1] Astfel, Al-Razi a adăugat la cartea de medicină pe care a alcătuit-o pentru stăpânul său, Abu Salih Al-Mansur, guvernatorul din Rayy, altă carte referitoare la „medicina spirituală”, care începe după cum urmează:
„Acum că am terminat să descriu remediile fizice, le voi menționa acum pe cele spirituale. Știu că afecțiunile mentale cedează la tratament. Dar tratamentul lor este îndeplinit cu ajutorul instrumentelor muzicale care transmit sufletului prin auz, sunetele armonioase create prin mișcări și contacte cu sferele cerești în mișcarea lor naturală, care influențează percepțiile corecte…”
Doctorul grec, Rufus din Efes, a dedicat un text întreg tratamentelor pentru melancolie, ale cărui fragmente au supraviețuit în lucrările medicale arabe.
Tratarea bolilor psihice
În lumea arabă, efectele muzicii au fost incluse într-o știință a terapiei muzicale. Tonurile variate (numite maqamat) în care erau compuse melodiile, care difereau prin modelele ritmice și melodice, erau aduse în linie cu cuaternarele umorale descrise mai sus. La cel mai simplu nivel, maqamat-urile „reci” puteau fi folosite să reîmprospăteze pacienții de-a lungul zilei, pe când cele „calde” erau potrivite pentru seară și timpul nopții.
Un scriitor din secolul X, Ibn Hindu descrie cum aceste teorii pot fi puse în practică:
„Există un maqam care trezește tristețe, altul care aduce bucurie, unul care relaxează și altul care dezleagă limba și incită, unul care ține persoana trează și unul care induce somnul. Oricând le prescriem celor care suferă de melancolie să se trateze cu tonurile respective, îi ajută. Nu este nevoie ca medicul să fie un interpret de tobă, flaut sau dansator, așa cum nu trebuie să fie un farmacist sau un expert în flebotomie, ci mai degrabă îi angajează pe acești oameni să îl ajute în terapia lui.”
La mijlocul secolului XVII, sultanul turc Baiazid angajase zece muzicieni pentru tratarea bolnavilor, pentru întărirea spiritului celor bolnavi și pentru reducerea bilei negre. Trei dintre ei erau cântăreți, restul erau interpreți care cântau la flaut, violină, țambal, harpă și lăută. Ei veneau de trei ori pe săptămână și interpretau o piesă pentru cei bolnavi, iar mulți se simțeau ușurați înțelegând majoritatea melodiilor. Când cele Rast, Busalik și Zankula erau cântate, ele insuflau viață pacienților. El termină spunând că „toate instrumentele și toate maqamat-urile oferă hrană sufletului”.
Ca și în clasificarea gusturilor, indienii oferă și în cazul maqamat-urilor o paralelă apropiată în doctrina lor de raga.
[1] Pentru mai multe detalii referitor la terapia muzicală vezi C. Burnett, Medicina Spirituală: Muzica și vindecarea în Islam și influența în Medicina Occidentală în Musical Healing in Cultural Contexts, ed. P. Gouk, Aldershot, 2000, pp. 85–91, și J. Christoph Bürgel, The Feather of Simurgh: The “Licit Magic” of the Arts in Medieval Islam, New York: New York University Press, 1988.
Source LinkViews: 2
