Tag: evolutionisti

Arhivele fosilifere resping evoluţionismul – 2

Arhivele fosilifere resping evoluţionismul -2   Crezând în profeţia făcută de Darwin, paleontologii evoluţionişti au săpat după fosile şi au căutat verigile lipsă în întreaga lume, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. În ciuda tuturor eforturilor lor, încă nu a fost descoperită nicio formă tranziţională. Toate fosilele scoase la suprafaţă în excavări au arătat că, […]

Arhivele fosilifere resping evoluţionismul -2

 

Crezând în profeţia făcută de Darwin, paleontologii evoluţionişti au săpat după fosile şi au căutat verigile lipsă în întreaga lume, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. În ciuda tuturor eforturilor lor, încă nu a fost descoperită nicio formă tranziţională. Toate fosilele scoase la suprafaţă în excavări au arătat că, în ciuda credinţelor evoluţioniştilor, viaţa pe pământ a apărut dintr-o dată şi pe deplin formată. În încercarea lor de a-şi demonstra teoria, în schimb, evoluţioniştii au cauzat într-un mod involuntar prăbuşirea ei.
 
Un paleontolog britanic renumit, Derek V. Ager, a admis acest lucru, chiar dacă el însuşi este un evoluţionist:
 
„Dacă examinăm în detaliu arhivele fosilifere, ceea ce reiese este faptul că, indiferent de nivelul ordinelor sau al speciilor, ceea ce se regăseşte mereu şi mereu nu este nicidecum o evoluţie gradată, ci o explozie bruscă a unui nou grup în detrimentul altuia.“
cuvier Arhivele fosilifere resping evoluţionismul – 2Un alt paleontolog evoluţionist, Mark Czarnecki a făcut următoarele comentarii:
 
„O problemă majoră în demonstrarea teoriei au fost înregistrările fosile: urmele speciilor dispărute de pe Pământ ce au fost păstrate în formaţiuni geologice. Aceste înregistrări nu au arătat niciodată urmele ipoteticelor variante intermediare postulate de Darwin – în locul acestora, speciile apar şi dispar pe neaşteptate, iar această anomalie a alimentat argumentul creaţionist că fiecare specie a fost creată de Dumnezeu.“
 
„O problemă majoră în demonstrarea teoriei au fost înregistrările fosile: urmele speciilor dispărute de pe Pământ ce au fost păstrate în formaţiuni geologice. Aceste înregistrări nu au arătat niciodată urmele ipoteticelor variante intermediare postulate de Darwin – în locul acestora, speciile apar şi dispar pe neaşteptate, iar această anomalie a alimentat argumentul creaţionist că fiecare specie a fost creată de Dumnezeu.“
 
„Aceste lipsuri în arhivele fosilifere sunt totuşi reale. Absenţa datelor fosile în legătură cu orice ramificaţie este de-a dreptul fenomenală. De obicei, speciile sunt statice sau aproape statice de-a lungul unei perioade lungi de timp. Semnele evoluţiei unei specii într-o nouă specie sunt arătate extrem de rar, iar evoluţia dintr-un ordin într-un alt ordin nu a apărut niciodată. Ceea ce apare este înlocuirea unei specii sau al unui ordin cu un altul, iar această schimbare este mai mult sau mai puţin bruscă.“
Source Link

Views: 2

Evoluţionismul: o credinţă neştiinţifică

Evoluţionismul: o credinţă neştiinţifică   Lordul Solly Zuckerman este unul dintre cei mai renumiţi şi respectaţi oameni de ştiinţă din Marea Britanie. Ani de zile, el a studiat urmele fosile şi a condus investigaţii minuţioase. El a fost înnobilat datorită contribuţiilor sale aduse ştiinţei. Zuckerman este un evoluţionist. Prin urmare, comentariile sale asupra evoluţionismului nu […]

Evoluţionismul: o credinţă neştiinţifică

 

Lordul Solly Zuckerman este unul dintre cei mai renumiţi şi respectaţi oameni de ştiinţă din Marea Britanie. Ani de zile, el a studiat urmele fosile şi a condus investigaţii minuţioase. El a fost înnobilat datorită contribuţiilor sale aduse ştiinţei. Zuckerman este un evoluţionist. Prin urmare, comentariile sale asupra evoluţionismului nu pot fi privite ca preconcepute sau ca lipsite de substanţă. După ani îndelungaţi de cercetări asupra fosilelor incluse în scenariul evoluţiei umane, el a ajuns la concluzia că ceea ce se prezintă ca fiind arborele genealogic nu are niciun suport ştiinţific.

Zuckerman a prezentat şi un concept interesant denumit „spectrul ştiinţelor“, ce se întindea de la cele considerate a fi ştiinţifice, la cele pe care le considera a fi neştiinţifice. Conform spectrului lui Zuckerman, cele mai ştiinţifice domenii – care există, depinzând de date ştiinţifice şi concrete – ar fi fizica şi chimia. După ele, ar urma ştiinţele biologice şi cele sociale. La cel mai îndepărtat capăt al spectrului, adică partea considerată a fi cea mai „neştiinţifică“, s-ar afla „percepţia extrasenzorială“– concepte precum telepatia şi „cel de-al şaselea simţ“– iar, în final „evoluţia omului“. Iată cum a explicat Zuckerman deducţiile sale:

evolutionismulblank Evoluţionismul: o credinţă neştiinţifică

„Atunci noi ne mutăm în afara registrului adevărului obiectiv, în domeniile presupusei ştiinţe biologice, precum percepţiile extrasenzoriale sau interpretarea istoriei fosilelor umane, acolo unde totul este posibil pentru cel care crede – şi unde cel care crede cu fervoare este uneori capabil să creadă în acelaşi timp în mai multe lucruri contradictorii.“

Robert Locke, editorul revistei Discovering Archeology, o importantă publicaţie despre originile omului, descrie în această revistă modul în care „căutarea strămoşilor omului conferă mai multă ardoare decât lumină“, citându-l pe renumitul paleoantropolog Tim White: „Suntem cu toţii frustraţi datorită tuturor întrebărilor la care nu suntem în stare să oferim un răspuns.“

Articolul lui Locke trece în revistă impasul teoriei evoluţioniste asupra originilor omului şi propaganda lipsită de temei ce se răspândeşte în jurul acestui subiect:

„Probabil că niciun alt domeniu al ştiinţei nu este mai plin de litigii decât cel al căutării originilor omului. Paleontologii de elită nu cad de acord nici măcar asupra celor mai de bază trăsături esenţiale ale arborelui genealogic uman. Noi ramuri cresc cu surle şi trâmbiţe, pentru a se vesteji şi muri în faţa unor noi descoperiri de fosile.“

Source Link

Views: 1

Impasul legat de mersul biped în teoria evoluţionistă

  Dincolo de datele fosile de care ne-am ocupat până acum, mai există şi alte diferenţe de netrecut între oameni şi maimuţe care, de asemenea, invalidează ficţiunea evoluţiei omului. Una dintre acestea este legată de modul în care mergem. Fiinţele umane au mersul vertical, pe două picioare. Aceasta este o formă foarte specială de locomoţie, […]

 

Dincolo de datele fosile de care ne-am ocupat până acum, mai există şi alte diferenţe de netrecut între oameni şi maimuţe care, de asemenea, invalidează ficţiunea evoluţiei omului. Una dintre acestea este legată de modul în care mergem.

Fiinţele umane au mersul vertical, pe două picioare. Aceasta este o formă foarte specială de locomoţie, ce nu a mai fost întâlnită la alte specii de mamifere. Mai sunt însă unele animale care au şi ele abilitatea limitată de a merge atunci când stau în două picioare. Animale precum urşii şi maimuţele pot să meargă în acest fel, însă mai rar; cum ar fi atunci când vor să ajungă la o sursă de hrană, şi chiar şi atunci, doar pentru o perioadă scurtă de timp. În mod normal, scheletul lor se înclină înspre în faţă, iar aceste animale merg pe toate cele patru membre.

Atunci, este oare posibil ca mersul biped să fi evoluat din mersul de patrupede al maimuţelor, aşa cum susţin evoluţioniştii?

mersul bipedRecent researches reveal that it is impossible for the bent ape skeleton fit for quadrupedal stride to evolve into upright human skeleton fit for bipedal stride.

Bineînţeles că nu. Cercetătorii au arătat că evoluţia mersului biped nu s-a produs niciodată, şi nici este posibil ca ea să se producă. Mai întâi, pentru că acesta nu este un avantaj evoluţionist. Modul în care merg maimuţele este mult mai simplu, mai rapid şi mai eficient decât mersul biped al omului. Omul nu poate nici să sară dintr-un copac într-altul fără să atingă solul, asemeni cimpanzeilor; omul nu poate alerga cu o viteză de 125 de km/oră, asemeni unui ghepard. Din contră, deoarece omul merge pe două picioare, el se mişcă mult mai încet pe sol. Şi tot din aceleaşi motive, el este unul dintre cele mai neprotejate dintre toate speciile din natură, în termenii mişcării şi apărării. Conform logicii teoriei evoluţioniste, nu maimuţele ar fi trebuit să fie cele care au evoluat pentru a adopta mersul biped al omului; omul trebuia să fi fost cel care să fi evoluat pentru a deveni patruped.

Un alt impas al pretenţiilor evoluţioniste este acela că mersul biped nu se încadrează în modelul „dezvoltării treptate“ al lui Darwin. Acest model, ce constituie baza evoluţionismului, necesită încă „o treaptă“ pe scara ce duce de la mersul biped la cel patruped. Dar paleoantropologul englez Robin Compton, a arătat în cadrul unui studiu computerizat realizat de el în anul 1996, că o asemenea „treaptă“ nu poate exista. Compton a ajuns la următoarea concluzie: „o vieţuitoare poate să meargă fie vertical, pe două picioare, fie să meargă folosind toate cele patru membre“,o anumită treaptă evoluţionistă între acestea două este imposibilă întrucât ar implica un consum energetic excesiv. Prin urmare, această fiinţă pe jumătate bipedă nu poate exista.

Diferenţa imensă dintre om şi maimuţă nu se limitează doar la mersul biped. Multe alte subiecte rămân neexplicate, cum ar fi capacitatea creierului, abilitatea de a vorbi, şi aşa mai departe. Iată în continuare confesiunea unui paleoantropolog evoluţionist, pe nume Elaine Morgan, referitoare la acest subiect:

„Patru dintre cele mai uluitoare mistere despre fiinţele umane sunt:

  1. De ce merg în două picioare?
  2. De ce şi-au pierdut blana?
  3. De ce au dezvoltat creiere atât de mari?
  4. De ce au învăţat să vorbească?

Răspunsurile corecte la aceste întrebări sunt:

  1. Nu ştim încă.
  2. Nu ştim încă.
  3. Nu ştim încă.
  4. Nu ştim încă.

Iar lista acestor întrebări ar putea fi extinsă cu mult mai mult, fără a influenţa în vreun fel monotonia răspunsurilor.“

Source Link

Views: 1