Sistemul de educatie islamic si Europa

   Sistemul de educatie islamic si Europa Sistemul islamic de educație a influențat Europa și mai apoi restul lumii în multe privințe. Dintre aceste influente majore se pot enumera universalitatea educatiei, metodele de predare, dar și modul de oferire a diplomelor. Georges Makdisi ilustrează această influență, arătând că aspectele educației universitare precum teza de doctorat […]

 

 Sistemul de educatie islamic si Europa

Sistemul islamic de educație a influențat Europa și mai apoi restul lumii în multe privințe. Dintre aceste influente majore se pot enumera universalitatea educatiei, metodele de predare, dar și modul de oferire a diplomelor.

Georges Makdisi ilustrează această influență, arătând că aspectele educației universitare precum teza de doctorat și susținerea ei, evaluarea colegială a lucrării științifice bazată pe consensul colegilor, și – cel mai important – conceptul de integritate si libertate academică pentru profesori și studenți, au fost toate dobândite de Europa de la lumea islamică. Dezbaterile erudite initiate  în cadrul moscheilor au fost cu siguranță sursa principală a acestor influențe în vremuri când intoleranța științifică era peste tot, și gândirea erudită liberă era adesea pedepistă cu arderea pe rug.

Influențele in domeniul academic și-au avut ca sursa si numeroasele cărți scrise de învățați musulmani, carti care au devenit textul central al educației în primele universități europene (Montpellier, Bologna, Paris, Oxford, etc.), toate fiind înființate între secolele al XII-lea și al XIII-lea. Au mai existat și multe alte căi prin care musulmanii au influențat educația în Europa.

Pentru a răspunde celor care dau vina pe Islam pentru declinul civilizației islamice, și nu pe ocuparea și devastarea instituțiilor sale de învățământ, precum Cordoba, Bagdad și Sevilla, concluzia este că din primele sale zile, Islamul a mers mână în mână cu erudiția și cunoașterea. Ca și versetele din Coran și spusele Profetului care au îndemnat oamenii să învețe și să caute cunoașterea, moscheea, simbolul concret al Islamului, a fost cel mai important centru de învățământ în lumea islamică. În aproape toate țările islamice, cuvântul jami`(cami in limba turca) înseamnă atât moschee cât și școală. În limba arabă, cuvântul pentru universitate, Jami`a este derivat din Jami` (moschee). Nici o altă derivare similară nu există în altă limbă sau cultură; și nu există o mai bună ilustrare a asocierii dintre Islam și educație precum aceasta.

 

Soucre Link

Visits: 1

Inventii din lumea islamica

Inventii din lumea islamica   De-a lungul timpului inventiile au aparut din toate colturile lumii si cred ca veti fi placut impresionati sa vedeti ce inventii isi au originile in departata lume islamica medievala. Islamul medieval se mandreste cu inventii din domenii foarte variate cum ar fi: chimia, aritectura, mineritul, produsele medicale, muzica, armele etc. […]

Inventii din lumea islamica

 

De-a lungul timpului inventiile au aparut din toate colturile lumii si cred ca veti fi placut impresionati sa vedeti ce inventii isi au originile in departata lume islamica medievala.

Islamul medieval se mandreste cu inventii din domenii foarte variate cum ar fi: chimia, aritectura, mineritul, produsele medicale, muzica, armele etc.

Spre exemplu, acidul citric a fost pentru prima oara descoperit si izolat de un chimist musulman, focul grecesc a fost pentru prima data folosit de de musulmani in secolul 12, chitara moderna s-a dezvoltat dintr-un instrument arab numit oud, iar emailarea cu cositor a vaselor din ceramica a fost inventata de olarii musulmani in secolul 8.

 

Lumea musulmana a influentat dezvoltarea umanitatii in toate aspectele sale. Oamenii de stiinta musulmani au fost prolifici si au facut descoperiri importante, cu mult inaintea descoperirilor petrecute in Occident.

De la banala periuta de dinti pana la primul spital, este uimitor felul in care inventiile islamice ne-au schimbat viata de zi cu zi.
 
Poate multi nu stiau aceste lucruri, insa musulmanii au inventat toate obiectele, modeland astfel o bucata de istorie. Isi poate imagina cineva cum ar fi viata fara o periuta de dinti, fara operatii sau fara muzica?
Transmiterea științei medicale poate fi trasată până la unele dintre cele mai timpurii scrieri din istoria omenirii. Însă o perioadă particulară fructuoasă de progres în știinta medicală a început cu apariția Islamului. Pentru cea mai mare parte, savanții occidentali minimalizează contribuția medicilor din lumea islamică. Ei sunt de obicei percepuți ca simpli transmițători ai științei din Grecia la învățații Renașterii. Însă faptele demonstrează ceva diferit.

Musulmanii au fost animati permanent de crezul necesitatii dezvoltarii lor, de invataturile Profetului Muhammad in care spunea ca musulmanul trebuie sa vina mereu cu idei noi, cu solutii noi, folositoare omenirii.

Ascultand sfaturile Profetului, musulmanii au adus de-a lungul timpului contributii extrem de importante la dezvoltarea omenirii.

Soucre Link

Visits: 1

Top 10 inventii islamice care ne-au schimbat viata

Top 10 inventii islamice care ne-au schimbat viata de Astaroth Priestess Top 10 inventii islamice care ne-au schimbat viata De la banala periuta de dinti pana la primul spital, este uimitor felul in care inventiile islamice ne-au schimbat viata de zi cu zi.   Poate multi nu stiau aceste lucruri, insa musulmanii au inventat toate […]

Top 10 inventii islamice care ne-au schimbat viata
de Astaroth Priestess
Top 10 inventii islamice care ne-au schimbat viata
De la banala periuta de dinti pana la primul spital, este uimitor felul in care inventiile islamice ne-au schimbat viata de zi cu zi.
 
Poate multi nu stiau aceste lucruri, insa musulmanii au inventat toate obiectele, respectiv institutiile din topul de fata, modeland astfel o bucata de istorie. Isi poate imagina cineva cum ar fi viata fara o periuta de dinti, fara operatii sau fara muzica?
 
Mai jos puteti gasi topul realizat de CNN cu 10 dintre inventiile musulmanilor care stau la baza societatii moderne de astazi.
 
1. Chirurgia
 
Al Zahrawi a publicat in jurul anului 1000 o enciclopedie ilustrata de aproximativ 1500 de pagini ce continea informatii despre chirurgie. Enciclopedia sa a fost folosita ca referinta in Europa vreme de 5 secole. Al Zahrawi descoperise ca intestinele de pisica puteau fi folosite pentru a sutura taieturile – o descoperire care a schimbat cursul medicinei. In afara de asta, doctorul a realizat prima operatie de cezariana si a fost inventatorul forcepsului.
 
2. Cafeaua
 
O bem in fiecare dimineata pentru a ne trezi sau pentru aroma, o bem cand iesim in oras sau cand ne intalnim cu prietenii, insa nu multe persoane stiu ca arbustii care dau boabele de cafea au fost prima oara crescuti in Yemen, in jurul secolului 9. In Europa, pretioasele boabe de cafea au ajuns abia in secolul 16, cand un negustor venetian le-a facut cunoscute italienilor.
 
3. Masina de zbor
 
Profesorul Salim al-Hassani a declarat ca “Abbas ibn Firnas a fost prima persoana care a facut o incercare reala de a construi o masinarie de zbor si sa zboare”. Firnas a realizat un aparat cu aripi, asemanator unui costum de pasare, iar cu aceasta a reusit sa se ridice de la sol pentru cateva momente insa in final a cazut la pamant.
 
4. Universitatea
 
O printesa pe numele Fatima al-Firhi a infiintat in anul 859, in Maroc, prima universitate care oferea diplome de calificare. Universitatea fondata de ea functioneaza si astazi.
 
5. Algebra
 
Chiar daca majoritatea dintre noi am detestat matematica pe bancile scolii, algebra a ajutat de-a lungul timpului omenirea. Al-Khwarizmi a construit noua ordine algebrica pe baza sistemelor grecesti si hinduse si reprezenta un sistem de unificare pentru numele rationale, irationale si magnitudini geometrice. Acelasi matematician a fost primul care a introdus conceptul de a ridica un numar la o putere.
 
6. Optica
 
Exista foarte multe persoane care au nevoie de ochelari pentru a-si corecta problemele de vedere sau pentru a se proteja de radiatiile emise de monitoarele de calculator, iar la baza opticii de stazi stau descoperirile facute de musulmani.
Dupa cum spune profesorul Hassani, “multe dintre cele mai importante progrese in studiul opticii se datoreaza lumii islamice”. In jurul anului 1000, Ibn al-Haitham a demonstrat ca oamenii pot vedea obiecte datorita luminii care se reflecta de pe suprafata lor si este mai apoi perceputa de ochiul uman, desfiintand astfel teoriile lui Euclid si Ptolomeu care spuneau ca lumina era emisa de globul ocular.
 
7. Muzica
 
Potrivit lui Hassani, muzicienii islamici au avut un impact major asupra Europei iar instrumentele aduse de ei pe continentul nostru au stat la baza multor instrumente ale zilelor noastre.
8. Periuta de dinti
 
Dupa spusele aceluiasi profesor, in jurul anului 600, profetul Mohammed a popularizat folosirea periutei de dinti. Acesta folosea o ramura dintr-un copac Meswak si isi curata dintii si improspata respiratia. Banala pasta de dinti care este nelipsita din casele oamenilor contine o substanta asemanatoare celei produse de Meswak.
 
9. Cricul
 
Foarte multe descoperiri in domeniul automaticii au fost puse pe seama lumii islamice iar cea mai cunoscuta inventie este cricul, cu ajutorul caruia oamenii pot ridica obiecte grele cu usurinta. Aceasta ‘tehnologie’, care ii apartine lui Al-Jazari, a stat mai tarziu la baza multor inventii, de la bicicleta la motorul cu combustie interna.
 
10. Spitalele
 
Conform lui Hassani, spitalele, asa cum le stim noi astazi, vin din Egiptul secolului 9 iar primul centru medical a fost infiintat in anul 872 la Cairo.
Soucre Link

Visits: 3