Omul din Nebraska

Omul din Nebraska

În anul 1922, Henra Fairfield Osborn, directorul Muzeului American de Istorie Naturală, a declarat că a găsit o fosilă a unui molar ce aparţinea perioadei Pliocenului, în Nebraska de vest, în apropiere de Snake Brook. Acest dinte se presupunea că are atât caracteristici umane, cât şi de maimuţă. A început apoi o dezbatere ştiinţifică extinsă în jurul acestei fosile, care a început să fie numită „Omul din Nebraska“. În cadrul acestei dezbateri, unii au interpretat acest dinte ca aparţinând lui Pithecanthropus erectus, în timp ce alţii au susţinut că el era mai apropiat de un dinte uman. Omul din Nebraska a primit de îndată şi un „nume ştiinţific“: Hesperopithecus haroldcooki.
 
Mulţi specialişti i-au oferit lui Osborn susţinerea lor. Pe baza acestui singur dinte, au fost apoi trasate capul şi trupul Omului din Nebraska, Mai mult decât atât, Omul din Nebraska a fost chiar reprezentat împreună cu soţia şi copiii săi, sub forma unei întregi familii situate într-un cadru natural.
 
Şi toate aceste scenarii au fost dezvoltate pornind de la un singur dinte. Cercurile evoluţioniste şi-au pus atâta credinţă în acest „om fantomă“ încât atunci când un cercetător pe nume William Bryan s-a opus acestor concluzii părtinitoare ce se bazau pe un singur dinte, el a fost criticat extrem de dur.
 
În anul 1927, au fost găsite alte părţi ale scheletului. Conform acestor noi piese descoperite, dintele nu aparţinea nici unui om şi nici unei maimuţe. Atunci s-a realizat că el aparţinea unei specii dispărute de porc sălbatic american, numit Prosthennops. William Gregory şi-a intitulat articolul din revista Science în care anunţa adevărul: „Hesperopithecus: Se pare că nu este nici maimuţă şi nici om“69 Iar apoi, toate desenele lui Hesperopithecus haroldcooki au fost îndepărtate foarte repede din literatura evoluţionistă.
Soucre Link

Views: 1

Ota Benga: africanul din cuşcă

Ota Benga: africanul din cuşcă   După ce Darwin a mers mai departe cu presupunerile sale în cartea „Originea omului“(The Descent of Man), spunând că omul ar fi evoluat din fiinţe cu aparenţa maimuţelor, el a început să caute fosile pentru a-şi susţine această afirmaţie. Cu toate acestea, unii evoluţionişti au crezul că creaturile „jumătate […]

Ota Benga: africanul din cuşcă

 
După ce Darwin a mers mai departe cu presupunerile sale în cartea „Originea omului“(The Descent of Man), spunând că omul ar fi evoluat din fiinţe cu aparenţa maimuţelor, el a început să caute fosile pentru a-şi susţine această afirmaţie. Cu toate acestea, unii evoluţionişti au crezul că creaturile „jumătate om-jumătate maimuţă“ ar putea fi găsite nu numai în arhivele fosilifere, dar şi în viaţă, în diferite părţi ale lumii. La începuturile secolului al XX-lea, aceste preocupări pentru „verigi tranziţionale în viaţă“ au dus la incidente nefericite, unul dintre cele mai pline de cruzime fiind povestea unui pigmeu pe nume Ota Benga.
 
Ota Benga a fost capturat în anul 1904, în Congo, de către un cercetător evoluţionist. În limba sa nativă, numele său însemna „prieten“. El avea o soţie şi doi copii. Pus în lanţuri şi închis într-o cuşcă, asemeni unui animal, el a fost dus în SUA, acolo unde oamenii de ştiinţă evoluţionişti l-au expus în faţa publicului, în St. Louis World Fair, împreună cu alte specii de maimuţe, şi l-au prezentat drept „cea mai apropiată verigă tranziţională de om“. Doi ani mai târziu, ei l-au dus la Grădina Zoologică din Bronx, în New York, iar acolo ei l-au expus sub numele de „străvechiul strămoş al omului“, împreună cu câţiva cimpanzei, o gorilă numită Dinah şi un orangutan numit Dohung. Dr. William T. Hornaday, directorul evoluţionist al grădinii zoologice a ţinut multe discursuri despre cât de mândru era să aibă această excepţională „formă tranziţională“ în grădina sa zoologică, ţinându-l pe Ota Benga în cuşcă şi tratându-l ca pe un animal obişnuit. Incapabil să mai suporte tratamentul la care era supus, în final, Ota Benga s-a sinucis.
 
Omul din Piltdown, Omul din Nebraska, Ota Benga… Aceste scandaluri demonstrează faptul că oamenii de ştiinţă evoluţionişti nu au ezitat să folosească orice fel de metode neştiinţifice pentru a-şi dovedi teoriile. Având acest lucru în minte, atunci când ne uităm la aşa-numitul mit al „evoluţiei umane“, ne confruntăm cu o situaţie similară. Şi aici există poveşti fictive şi o armată de voluntari gata să încerce orice pentru a confirma această poveste.
Soucre Link

Views: 1