Purtătorul Coranului – 2

Purtătorul Coranului partea a doua     Saalim a avut o credinţă sinceră şi a urmat calea lui Allah prin adoptarea conduitei celor credincioşi şi pioşi. Nici genealogia şi nici poziţia sa în societate nu aveau niciun fel de importanţă pentru el. Era înălţat de evlavia sa şi de sinceritate până la cel mai înalt […]

Purtătorul Coranului

partea a doua

 

 

Saalim a avut o credinţă sinceră şi a urmat calea lui Allah prin adoptarea conduitei celor credincioşi şi pioşi. Nici genealogia şi nici poziţia sa în societate nu aveau niciun fel de importanţă pentru el. Era înălţat de evlavia sa şi de sinceritate până la cel mai înalt nivel al noii societăţi pe care o constituia Islamul şi o fundamenta pe o bază nouă, măreaţă şi justă, o bază rezumată în următorul glorios verset: „Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi.” (Coran 49: 13) şi în nobilele hadisuri: „Arabii nu le sunt superiori nearabilor decât prin evlavie.”; „Fiul unei femei albe nu este superior fiului unei femei negre decât prin evlavie.”

 

În cadrul acestei noi, drept călăuzite societăţi, Abu Hudhaifah, care era doar un sclav ieri, a avut onoarea de a se afla la conducere, de a avea putere şi de a guverna. Mai mult decât atât, el şi-a onorat familia, căsătorindu-l pe Saalim cu nepoata sa, Faatimah Bint Al-Waliid Ibn ‘Utbah. Şi în această nouă, bine călăuzită societate, care a distrus nedreapta structură de clasă şi a scos în afara legii falsele distincţii şi privilegii, Saalim s-a aflat mereu în rândul întâi datorită sincerităţii, credinţei şi curajului său.

 

Da, el a devenit imam pentru muhaajiruunii din Mekka, la Medina, în timpul rugăciunii din Moscheea Qubaa’. Există dovezi în cartea lui Allah, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a poruncit musulmanilor să înveţe de la el. Erau alături de el oameni de o bunătate şi o excelenţă nemaipomenită, ceea ce l-a determinat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să îi spună: „Laudă lui Allah care a făcut în naţiunea mea oameni ca tine!” Fraţii săi musulmani l-au numit „Saalim dintre cei drepţi.”

 

Într-adevăr, povestea lui Saalim este asemeni poveştii lui Bilaal şi asemeni celei a zecilor de sclavi şi de săraci pe care Islamul i-a eliberat de servitute şi slăbiciune şi i-a făcut imami şi comandanţi într-o societate a călăuzirii, a raţiunii, a integrităţii conduitei şi a sincerității.

 

Saalim era un depozitar al tuturor virtuţilor nobile ale Islamului. Aceste virtuți s-au cristalizat în el şi în jurul său, iar credinţa sa adevărată şi profundă le-a aşezat în ordinea adecvată, dispunând de ele în cel mai frumos mod. Printre cele mai de seamă virtuţi ale sale se număra francheţea în privinţa a ceea ce percepea el ca fiind adevărul. Într-adevăr, nu rămânea tăcut când observa un lucru despre care considera că este de datoria sa de a vorbi. Nu trăda viaţa prin păstrarea tăcerii atunci când erau comise greşeli.

Evening rukhala two trees Purtătorul Coranului – 2

Saalim şi companionul său, Abu Hudhaifa, au realizat ceea ce şi-au dorit. Împreună au devenit musulmani, impreună au trăit şi împreună au murit ca martiri.

Source Link

Views: 2

Lumina pe care au urmat-o companionii

Lumina pe care au urmat-o companionii Khalid Muhammad Khalid Ce profesor a fost şi ce om a fost Profetul Muhammad! A fost binecuvântat cu măreţie, sinceritate şi cu un caracter sublim! Cu adevărat, cei copleşiţi de măreţia sa au o scuză, iar cei care şi-au sacrificat vieţile de dragul lui sunt cei triumfători. Muhammad Ibn […]

Lumina pe care au urmat-o companionii

Khalid Muhammad Khalid

safoura160400003 Lumina pe care au urmat-o companioniiCe profesor a fost şi ce om a fost Profetul Muhammad! A fost binecuvântat cu măreţie, sinceritate şi cu un caracter sublim! Cu adevărat, cei copleşiţi de măreţia sa au o scuză, iar cei care şi-au sacrificat vieţile de dragul lui sunt cei triumfători.

Muhammad Ibn ’Abd Allah era Profetul lui Allah trimis oamenilor pe când se afla la jumătatea vieţii. La ce mister avea el acces încât să devină un om demn de slavă printre fiinţele umane! Şi ce mâini nobile a întins către cer de a deschis larg toate porţile milei, ale binecuvântării şi ale călăuzirii! Ce credinţă, ce virtute şi ce puritate! Ce modestie, ce iubire şi ce loialitate! Ce devotament faţă de adevăr şi ce respect pentru viaţă şi pentru cei vii?

Allah i-a oferit binecuvântările Sale pentru a fi demn de a purta stindardul Său şi de a vorbi pentru El, făcându-l ultimul dintre Profeţii Săi. Aşadar Îndurarea lui Allah revărsată asupra sa a fost mare. Dar, oricum ar vorbi minţile, inspiraţia şi condeiele despre el sau chiar dacă ar cânta imnuri de laudă pentru a-i evidenţia măreţia, toate par nesemnificative în faţa trăsăturilor sale superioare.

Lumina pe care au urmat-o companionii

La scurt timp după apariţia vieţii, Allah a făcut ca toate ființele să-i aclame venirea şi a trimis profeţi oamenilor de pretutindeni care au adus cu ei principiile chemării divine şi ale credinţei, adevărul învăţăturilor Sale, gloria Sa, lumina mesajului şi compasiunea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Acesta este adevărul. Acesta a fost obiectivul principal şi nimic mai mult. Loialitatea credincioşilor şi faptul că el a devenit ţelul şi calea, învăţătorul şi prietenul se datorează trăsăturilor sale strălucitoare şi a excelenţei sale spirituale neegalate.

Lumina pe care au urmat-o companionii

Ce i-a făcut pe acei nobili să devină oamenii săi, să asculte cuvintele sale şi să accepte religia sa? Abu Bakr, Talhah, Az-Zubair, ’Uthmaan Ibn ’Affaan, ’Abd Ar-Rahman Ibn ’Awf şi Sa’d Ibn Abi Waqqaas şi-au abandonat grabnic averea şi gloria pe care o aveau în comunitatea lor, primind poveri grele în viaţa plină de griji, suferinţă şi conflicte.

Ce i-a făcut pe cei slabi din comunitate să caute protecţia lui, grăbindu-se să răspundă chemării sale şi să adere la religia sa, deși au văzut că nu este un om înstărit şi nu are arme, iar răul se abătea asupra lui, urmărindu-l cu înverşunare, fără ca el să-l evite?

Ce l-a făcut pe tiranul preislamic ’Umar Ibn Al-Khattaab, care a plecat să-i taie nobilul său cap cu sabia, să se întoarcă pentru a tăia cu aceeaşi sabie, ascuţită prin credinţă, capetele duşmanilor şi ale persecutorilor Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)?

Ce a determinat elita oraşului şi pe nobilii bărbaţi să meargă la el şi să accepte să-i fie companioni, îmbrăţişând în mod voluntar dificultăţile şi frica, ştiind că lupta dintre ei şi Quraish va fi mai terifiantă decât însăşi teroarea?

Ce a făcut ca numărul acelora care au crezut în el să sporească şi nu să descrească, cu toate că a declarat zi şi noapte: „Nu dețin nici binele şi nici răul pentru voi. Nu ştiu ce se va întâmpla cu mine sau cu voi.”?

Ce i-a făcut să creadă că lumea îşi va deschide porţile pentru ei, iar picioarele lor vor păşi peste aur şi peste cununile lumii? Şi că Sfântul Coran, pe care îl recitau în secret, va reverbera în tonalităţi puternice şi răsunătoare, nu doar în timpul propriei lor generaţii sau în peninsula lor, ci şi de-a lungul secolelor şi pretutindeni.

Ce i-a făcut să creadă în mesajul adus de către Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), deşi atunci când au privit în jurul lor nu au găsit nimic în afară de căldură, pământ sterp şi pietre emanând vapori fierbinţi şi ale căror creste ascuţite arătau precum capetele de diavol!

Ce le-a umplut inimile de certitudine, putere şi voinţă?

A fost Ibn ’Abd Allah, cine altcineva ar fi putut face asta…

Lumina pe care au urmat-o companionii

Ei înşişi i-au văzut toate virtuţile şi tot ceea ce-l diferenţia de ceilalţi. I-au observat cinstea, puritatea, onestitatea, loialitatea şi curajul. I-au văzut superioritatea şi compasiunea. I-au remarcat puterea intelectului şi expresivitatea. Au văzut soarele strălucind precum strălucea adevărul şi distincţia sa.

Au auzit credinţa curgând prin venele sale atunci când Muhammad a început să-i binecuvânteze cu revelaţia zilnică pe care o primea. Ei au văzut toate acestea şi mai multe, faţă în faţă şi în practică, prin intermediul propriei lor viziuni şi percepţii.

Source Link

Views: 0