Teoria Rasială a lui Darwin

  Adnan Oktar În 1871, Darwin a publicat o carte, „Descendenţa omului”, prin care pretindea că omul a evoluat din fiinţe asemănătoare primatelor. Darwin nu a reuşit să demonstreze prin dovezi veridicitatea teoriei lui, dar este clar că a născocit anumite scenarii imaginare. De asemenea, Darwin a manifestat un interes ideatic. El a afirmat că […]

 

Adnan Oktar

În 1871, Darwin a publicat o carte, „Descendenţa omului”, prin care pretindea că omul a evoluat din fiinţe asemănătoare primatelor. Darwin nu a reuşit să demonstreze prin dovezi veridicitatea teoriei lui, dar este clar că a născocit anumite scenarii imaginare.

De asemenea, Darwin a manifestat un interes ideatic. El a afirmat că unele rase umane sunt mai evoluate, deci mai avansate decât altele, pe când celelalte rase, pe de altă parte, se află la acelaşi nivel cu primatele.

Un alt aspect important a fost că Darwin şi-a „construit” întreaga teorie având la bază lupta pentru supravieţuire. În concepţia sa, la baza sistemului naturii stătea un conflict dur, o luptă sângeroasă: cel puternic întotdeauna îl învinge pe cel slab, asigurându-şi astfel dezvoltarea.

Darwin a afirmat că un conflict similar există şi la nivelul speciei umane. Chiar şi subtitlul cărţii sale, „Originea speciilor – conform selecţiei naturale − sau conservarea speciilor favorizate şi lupta pentru viaţă”, îi dezvăluie cu claritate viziunea rasistă.

În concepţia lui Darwin, rasa superioară era reprezentată de omul alb european, cea asiatică sau africană pur şi simplu pierzând în lupta pentru supravieţuire.

Darwin a mers chiar şi mai departe, sugerând că acestea din urmă vor fi, în cele din urmă, total anihilate.

„În viitorul nu foarte îndepărtat, dacă ne raportăm la trecerea secolelor, rasele civilizate ale speciei umane aproape sigur le vor extermina şi înlocui pe cele primitive, în întreaga lume. În acelaşi timp, primatele antropomorfe vor fi fără îndoială exterminate.”

Aşa cum ni se dezvăluie din această declaraţie, în mod explicit, Darwin a fost un adevărat rasist, crezând în superioritatea omului alb. El credea că, în timp, omul alb mai întâi va înrobi aşa-numitele rase inferioare, pentru ca mai târziu să le anihileze. Într-adevăr, ideile sale au găsit un teren propice. La vremea respectivă, omul era deja în căutarea unei teorii care să-i justifice crimele.

Începând din secolul al XVI-lea, europenii au început să colonizeze diferite părţi ale lumii. Primii colonialişti au fost spaniol

racism

ii, sub îndrumarea lui Cristofor Columb.

În scurt timp, conchistadorii spanioli au invadat America de Sud, supunându-i la sclavie pe localnicii care aparţineau unei rase paşnice. Provinciile Americii de Sud, care aveau resurse bogate în aur şi argint, au fost jefuite de aceşti invadatori. Băştinaşii care s-au opus au fost măcelăriţi. După spanioli, portughezii, olandezii şi mai apoi englezii au luat parte la această competiţie a colonizării.

În secolul al XIX-lea, Marea Britanie a devenit cel mai mare imperiu colonial. Din India în America Latină, imperiul britanic a exploatat pretutindeni resursele naturale. Omul alb jefuia Pământul pentru satisfacerea propriilor interese.

Desigur, aceste puteri coloniale nu au dorit să fie menţionate în istorie în calitate de „jefuitori”. Aşa că s-a inventat o justificare pentru această exploatare. Această justificare îi cataloga pe oamenii exploataţi drept primitivi sau chiar asemănători animalelor.

Aceste afirmaţiii au fost elaborate în prima parte a procesului de colonizare, când Cristofor Columb a navigat spre America. Pretinzând că băştinaşii din America nu erau fiinţe umane adevărate, ci mai degrabă animale evoluate, colonialiştii spanioli şi-au închipuit că pot justifica astfel practicarea sclaviei.

Aşa cum se întâmplă de obicei, acest argument nu a atras mulţi susţinători, deoarece în acea perioadă europenii credeau că au fost creaţi egali de Dumnezeu şi că toţi proveneau dintr-un singur strămoş: profetul Adam.

Totuşi, în secolul al XIX-lea, lucrurile s-au schimbat. Pe măsură ce doctrinele materialiste au prosperat, oamenii au început să ignore faptul că oamenii au fost creaţi de Dumnezeu. De asemenea, aceasta a însemnat naşterea rasismului.

Baza aşa-zis „ştiinţifică” a rasismului a constituit-o teoria evoluţionistă a lui Darwin.

Antropologul indian Lalita Vidyarthi afirmă: „Teoria lui Darwin referitoare la supravieţuirea celui mai bine adaptat a fost îmbrăţişată de către oamenii de ştiinţă ai acelor timpuri, care credeau că omenirea a trecut prin diferite faze de evoluţie, culminând cu civilizaţia omului alb. Până la jumătatea secolului al XIX-lea, rasismul a fost acceptat ca un fapt incontestabil de către majoritatea oamenilor de ştiinţă occidentali.

Prin perspectiva sa atât de rasistă, Darwin a susţinut politica de colonizare a marilor puteri europene. Imperialismul epocii victoriene a Angliei a ales teoria lui Darwin ca o aşa-zisă bază „ştiinţifică” şi justificare.

sursa: Asociația Musulmanilor din România

Source Link

Views: 1

Nelson Mandela

Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918 în satul Mvezo, în Transkei (sud-est), în clanul regal Thembu al etniei xhosa. Ulterior, el s-a mutat în satul vecin Qunu, unde a petrecut, conform spuselor sale, “anii cei mai fericiţi” – o copilărie liberă la ţară probabil idealizată -, după care a primit o bună […]

kufiya.mandela.algeria.may90Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918 în satul Mvezo, în Transkei (sud-est), în clanul regal Thembu al etniei xhosa.

Ulterior, el s-a mutat în satul vecin Qunu, unde a petrecut, conform spuselor sale, “anii cei mai fericiţi” – o copilărie liberă la ţară probabil idealizată -, după care a primit o bună educaţie.

În timp ce învăţătorul său l-a numit Nelson, tatăl său îl striga Rolihlahla (“cel care creează probleme”, în xhosa). Mandela s-a manifestat foarte devreme ca un spirit rebel.

Lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului rasist care se străduia să instituţionalizeze segregaţia în Africa de Sud, Mandela, în vârstă de 94 de ani, a petrecut 27 de ani în detenţie, în perioada 1964-1990.

Din spatele gratiilor, el a devenit simbolul oprimării poporului său, în timp ce lumea întreagă manifesta pentru a fi eliberat.

Însă, chiar înainte să fie eliberat, el a învăţat să-şi înţeleagă adversarii – cunoscându-le limba, afrikaans, şi poezia – să-i ierte şi să lucreze cu ei. Aceasta i-a adus Premiul Nobel pentru Pace în 1993.

Într-un discurs în Consiliul Legislativ (Parlementul) palestinian, în Fâşia Gaza, în prezenţa Yasser Arafat, el i-a îndemnat pe palestinieni să nu se descurajeze în lupta lor pentru un stat, afirmând:

”Ştim foarte bine  că libertatea noastră nu e completă fără libertatea palestinienilor”şi acuza statul israelian de apartheid.”

În 2001, îi scria multi-laureatului Pulitzer, Thomas L. Friedman, editorialistul de la New York Times:

”Apartheidul e o crimă împotriva umanităţii. Israelul a privat de libertatea şi proprietăţile lor milioane de palestinieni. A perpetuat un sistem grosolan de discriminare rasială şi inegalitate. A încarcerat şi torturat sistematic mii de palestinieni, în pofida legislaţiei internaţionale”.

Sub culorile Congresului Naţional African (NAC), Mandela a fost primul preşedinte al noii “naţiuni curcubeu”, în perioada 1994-1999.

Sosit la Johannesburg, tânărul impetuos ia atitudine împotriva segregaţiei faţă de persoanele de culoare. El se întâlneşte cu Walter Sisulu, care îi devine mentor şi un prieten apropiat, şi intră prin intermdiul său în ANC.

Împreună cu Oliver Tambo şi alţi lupi tineri, Mandela fondează Liga de Tineret a ANC şi preia rapid conducerea unui partid considerat prea slab în faţa unui regim care a instituţionalizat apartheidul în 1948.

După interzicerea ANC în 1960, Nelson Mandela, arestat în numeroase rânduri, trece în clandestinitate, prezidând crearea unei aripe armate a ANC.

Arestat din nou în 1962, el a fost condamnat la închisoare pe viaţă doi ani mai târziu.

În timpul procesului, Mandela pronunţă o pledoarie sub forma unei profesiuni de credinţă. “Eu am luptat împotriva dominaţiei albilor şi am luptat împotriva dominaţiei negrilor. Idealul meu cel mai scump a fost cel al unei societăţi libere şi democratice în care toţi să trăiască în armonie cu şanse egale. Sper să trăiesc suficient de mult pentru a-l atinge. Însă, dacă este necesar, este un ideal pentru care sunt pregătit să mor”, a spus el.

El a petrecut 18 din cei 27 de ani de închisoare pe Robben Island, o insulă mică din largul oraşului Cape Town.

În cele din urmă, “deţinutul 46664” a fost eliberat la 11 februarie 1990. Fotografia de la ieşirea din închisoare, alături de soţia sa Winnie, muza rezistenţei faţă de regim, face înconjurul lumii.

Africa de Sud se apropie de un război civil, dar adeversarii de ieri reuşesc să se înţeleagă şi organizează alegeri democratice la 27 aprilie 1994. Ele sunt câştigate detaşat de ANC.

Adulat de către persoanele de culoare, câştigând puţin câte puţin afecţiunea albilor uimiţi de lipsa dorinţei de răzbunare, preşedintele a devenit pentru o naţiune întreagă “Madiba”, numele său de clan şi apelativ afectuos.

Mandela s-a retras din activitatea politică în 1999, urmând să-şi împartă timpul între Johannesburg şi Qunu.

Mandela, care nu a mai apărut în public din 2010, a devenit un fel de erou mitic, de neatins…

Source Link

Views: 1