Teoria Rasială a lui Darwin

  Adnan Oktar În 1871, Darwin a publicat o carte, „Descendenţa omului”, prin care pretindea că omul a evoluat din fiinţe asemănătoare primatelor. Darwin nu a reuşit să demonstreze prin dovezi veridicitatea teoriei lui, dar este clar că a născocit anumite scenarii imaginare. De asemenea, Darwin a manifestat un interes ideatic. El a afirmat că […]

 

Adnan Oktar

În 1871, Darwin a publicat o carte, „Descendenţa omului”, prin care pretindea că omul a evoluat din fiinţe asemănătoare primatelor. Darwin nu a reuşit să demonstreze prin dovezi veridicitatea teoriei lui, dar este clar că a născocit anumite scenarii imaginare.

De asemenea, Darwin a manifestat un interes ideatic. El a afirmat că unele rase umane sunt mai evoluate, deci mai avansate decât altele, pe când celelalte rase, pe de altă parte, se află la acelaşi nivel cu primatele.

Un alt aspect important a fost că Darwin şi-a „construit” întreaga teorie având la bază lupta pentru supravieţuire. În concepţia sa, la baza sistemului naturii stătea un conflict dur, o luptă sângeroasă: cel puternic întotdeauna îl învinge pe cel slab, asigurându-şi astfel dezvoltarea.

Darwin a afirmat că un conflict similar există şi la nivelul speciei umane. Chiar şi subtitlul cărţii sale, „Originea speciilor – conform selecţiei naturale − sau conservarea speciilor favorizate şi lupta pentru viaţă”, îi dezvăluie cu claritate viziunea rasistă.

În concepţia lui Darwin, rasa superioară era reprezentată de omul alb european, cea asiatică sau africană pur şi simplu pierzând în lupta pentru supravieţuire.

Darwin a mers chiar şi mai departe, sugerând că acestea din urmă vor fi, în cele din urmă, total anihilate.

„În viitorul nu foarte îndepărtat, dacă ne raportăm la trecerea secolelor, rasele civilizate ale speciei umane aproape sigur le vor extermina şi înlocui pe cele primitive, în întreaga lume. În acelaşi timp, primatele antropomorfe vor fi fără îndoială exterminate.”

Aşa cum ni se dezvăluie din această declaraţie, în mod explicit, Darwin a fost un adevărat rasist, crezând în superioritatea omului alb. El credea că, în timp, omul alb mai întâi va înrobi aşa-numitele rase inferioare, pentru ca mai târziu să le anihileze. Într-adevăr, ideile sale au găsit un teren propice. La vremea respectivă, omul era deja în căutarea unei teorii care să-i justifice crimele.

Începând din secolul al XVI-lea, europenii au început să colonizeze diferite părţi ale lumii. Primii colonialişti au fost spaniol

racism

ii, sub îndrumarea lui Cristofor Columb.

În scurt timp, conchistadorii spanioli au invadat America de Sud, supunându-i la sclavie pe localnicii care aparţineau unei rase paşnice. Provinciile Americii de Sud, care aveau resurse bogate în aur şi argint, au fost jefuite de aceşti invadatori. Băştinaşii care s-au opus au fost măcelăriţi. După spanioli, portughezii, olandezii şi mai apoi englezii au luat parte la această competiţie a colonizării.

În secolul al XIX-lea, Marea Britanie a devenit cel mai mare imperiu colonial. Din India în America Latină, imperiul britanic a exploatat pretutindeni resursele naturale. Omul alb jefuia Pământul pentru satisfacerea propriilor interese.

Desigur, aceste puteri coloniale nu au dorit să fie menţionate în istorie în calitate de „jefuitori”. Aşa că s-a inventat o justificare pentru această exploatare. Această justificare îi cataloga pe oamenii exploataţi drept primitivi sau chiar asemănători animalelor.

Aceste afirmaţiii au fost elaborate în prima parte a procesului de colonizare, când Cristofor Columb a navigat spre America. Pretinzând că băştinaşii din America nu erau fiinţe umane adevărate, ci mai degrabă animale evoluate, colonialiştii spanioli şi-au închipuit că pot justifica astfel practicarea sclaviei.

Aşa cum se întâmplă de obicei, acest argument nu a atras mulţi susţinători, deoarece în acea perioadă europenii credeau că au fost creaţi egali de Dumnezeu şi că toţi proveneau dintr-un singur strămoş: profetul Adam.

Totuşi, în secolul al XIX-lea, lucrurile s-au schimbat. Pe măsură ce doctrinele materialiste au prosperat, oamenii au început să ignore faptul că oamenii au fost creaţi de Dumnezeu. De asemenea, aceasta a însemnat naşterea rasismului.

Baza aşa-zis „ştiinţifică” a rasismului a constituit-o teoria evoluţionistă a lui Darwin.

Antropologul indian Lalita Vidyarthi afirmă: „Teoria lui Darwin referitoare la supravieţuirea celui mai bine adaptat a fost îmbrăţişată de către oamenii de ştiinţă ai acelor timpuri, care credeau că omenirea a trecut prin diferite faze de evoluţie, culminând cu civilizaţia omului alb. Până la jumătatea secolului al XIX-lea, rasismul a fost acceptat ca un fapt incontestabil de către majoritatea oamenilor de ştiinţă occidentali.

Prin perspectiva sa atât de rasistă, Darwin a susţinut politica de colonizare a marilor puteri europene. Imperialismul epocii victoriene a Angliei a ales teoria lui Darwin ca o aşa-zisă bază „ştiinţifică” şi justificare.

sursa: Asociația Musulmanilor din România

Source Link

Views: 1

Istoria teoriei evoluționismului

Adnan Oktar   Acum aproape 5.000 de ani, pe fertilele pământuri ale Orientului Mijlociu, religiile păgâne au apărut în Mesopotamia. Acestea au dat naştere unei serii de mituri şi superstiţii referitoare la originea vieţii şi a  Universului. Una dintre acestea era credinţa în evoluţie. Potrivit scrierii sumeriene epice − Anuma Harish, viaţa a apărut pentru prima […]

evolutionism istorie

Adnan Oktar

 

Acum aproape 5.000 de ani, pe fertilele pământuri ale Orientului Mijlociu, religiile păgâne au apărut în Mesopotamia.

Acestea au dat naştere unei serii de mituri şi superstiţii referitoare la originea vieţii şi a  Universului. Una dintre acestea era credinţa în evoluţie.

Potrivit scrierii sumeriene epice − Anuma Harish, viaţa a apărut pentru prima oară în apă, în mod spontan, speciile evoluând una din cealaltă.

Mulţi ani mai târziu, mitul evoluţionismului a găsit teren propice în cadrul altei civilizaţii păgâne − Grecia antică. Unii dintre filosofii Greciei antice, care se autointitulau materialişti, acceptau doar existenţa materiei, considerând-o sursa vieţii. Prin urmare au recurs la mitul evoluţionismului, moştenit de la sumerieni, pentru a-şi explica modul în care fiinţele au luat viaţă. Astfel, Grecia antică a devenit punctul de intersecţie al filosofiei materialiste cu mitul evoluţionismului.

Mai tîrziu, păgânii romani se vor strădui să menţină acest patrimoniu.

Aceste două  concepte, provenind din culturi centrate pe adorarea idolilor, au fost introduse în lumea modernă în secolul al XVIII-lea.

Unii intelectuali europeni, influenţaţi de surse antice greceşti, au adoptat materialismul, îmbrăţişând o credinţă comună: nu erau de acord cu ideea unei religii monoteiste.

Cartea „Sistemul naturii”, scrisă de faimosul materialist Baron d’Holbach, a fost considerată principala sursă a ateismului. În acest context, biologul francez Jean Baptiste Lamarck a fost prima persoană care a caracterizat în detaliu teoria evoluţionismului.

Teoria lui Lamarck, care ulterior va fi respinsă, susţinea că fiinţele vii au evoluat de la individ la individ, prin mici diferenţieri, de-a lungul timpului. Charles Darwin a fost cel care a repetat şi promovat ideile lui Lamarck, dar într-o formă uşor schimbată.  El şi-a prezentat ideile în Anglia, în anul 1859, prin publicarea cărţii „Originea speciilor”. Cartea lui Darwin era de fapt o versiune detaliată a mitului evoluţionismului, introdus iniţial de sumerieni.

În teoria sa se susţinea că toate speciile diferite proveneau dintr-un singur strămoş comun, apărut în apă, din întâmplare, din care, mai apoi, au evoluat toate celelalte specii, tot la întâmplare. Această aserţiune a lui Darwin nu era formulată pe baze ştiinţifice şi de aici şi refuzul oamenilor de ştiinţă ai vremii de a se alătura ideii sale. În special paleontologii erau conştienţi că întreaga teorie era, în mare parte, rodul imaginaţiei lui Darwin. Fosilele au demonstrat că fiinţele vii nu au suportat un proces de evoluţie, de la primitiv la complex.

Chiar şi organismele vii care au trăit acum sute de milioane de ani prezentau aceleaşi caracteristici anatomice complexe precum corespondentele lor din zilele noastre.

Nu s-au găsit urme ale formelor de tranziţie presupuse de teoria lui Darwin şi care ar fi trebuit să unească speciile între ele. În anii următori, alte premise ale teoriei au fost respinse, rând pe rând.

Biochimia a demonstrat că viaţa este mult prea complexă pentru a apărea în mod întâmplător, aşa cum a susţinut Darwin. S-a constatat că până şi formarea în mod întâmplător a celei mai simple molecule de proteină este imposibilă, … ce să mai spunem de celulă? Anatomia, pe de altă parte, arată că organismele au o alcătuire proprie şi au fost create separat.

Pe scurt, teoria lui Darwin nu avea un fundament ştiinţific, dar, totuşi, a obţinut rapid sprijin politic, deoarece oferea aşa-numitele „baze ştiinţifice” pentru marile puteri ale secolului al XIX-lea.

 

 

Sursa: amr.ro

Source Link

Views: 3

Teoria lui Malthus

Teoria lui Malthus Sursa de inspiraţie a lui Darwin: Teoria lui Malthus             Sursa de inspiraţie a lui Darwin cu privire la această ideea a fost eseul economistului englez Thomas Malthus, An Essay on the Principle of Population, “Eseu asupra populaţiei”(1798). Thomas Mathus şi-a expus ideile principale ale teoriei suprapopulării: “populaţia creşte în progresie […]

Teoria lui Malthus

Sursa de inspiraţie a lui Darwin:

Teoria lui Malthus

 

          Sursa de inspiraţie a lui Darwin cu privire la această ideea a fost eseul economistului englez Thomas Malthus, An Essay on the Principle of Population, “Eseu asupra populaţiei”(1798). Thomas Mathus şi-a expus ideile principale ale teoriei suprapopulării: “populaţia creşte în progresie geometrică, pe când producerea de alimente în progresie aritmetică”. Această teorie argumenta existenţa conflictelor. Ch.Darwin a folosit ideea respectivă pentru explicarea supravieţuirii organismelor în urma luptei pentru existenţă şi a selecţiei naturale. Pe scurt putem spune că conform acestei teorii, pentru supravieţuirea unor oameni este nevoie de sacrificarea altora. A exista înseamna de fapt un permanent război.

220px-Thomas_Malthus          În secolul 19, ideile lui  Malthus erau acceptate de o masă mare de oameni. Era sprijinit îndeosebi de elita intelectualilor din Europa, care au spus următoarele în lucrarea numită: “Planul ştiinţific secret al naziştilor” : “În prima jumătate a secolului 19, reprezentanţii conducerii europene s-au adunat pentru a dicuta problema creşterii numărului populţional şi pentru a căuta modalităţi de aplicare a soluţiilor lui Malthus. Rezultatul discuţiei lor poate fi rezumat astfel: “În loc să îi îndrumăm pe săraci la curăţenie, ar trebui să îi îndrumăm spre mizerie. Ar trebui să facem străzile mai strimte, să îi inghesuim cât mai mulţi în case şi să încercăm să aducem ciuma peste ei. Satele ar trebui să le facem aproape de apele stătătoare şi să îi îndrumăm pe oamnei să locuiască în mlaştini, (şi aşa mai departe)…”

În urma aplicării acestor planuri , conform lui Malthus, cel mai puternic îl va invinge pe cel slab, iar astfel numărul populaţional în contiună creştere, se va echilibra. În secolul 19 englezii chiar au aplicat acest program de “oprimare a săracilor”. S-a creat o industrie , prin care mulţi copii în jurul vârstei de 8- 9 ani mureau din cauza condiţiilor foarte proaste de trai şi pentru că munceau zilnic căte 16 ore în minele de cărbuni. Teoria ” luptei pentru supravieţuire” a lui Malthus i-a determinat pe englezi să le creeze săracilor o viaţă chinuitoare.

Pornind de la aceaşi idee, Darwin, a aplicat această teorie asupra tuturor vieţuitoarelor spunând că orice animal puternic îl va învinge pe cel slab. Mai mult decât atât, Darwin spune că această luptă  este o neschimbată lege a naturii. Astfel că îi îndrumă pe oameni să nu se mai gândească că ar exista un creator , iar toate stricăciunile pe care le săvărşesc să le pună pe seama obligativităţii şi luptei pentru existenţă.

Populaţia secolului 20 va plăti scump pentru promovarea acestei idei.

 

 

sursa: AMR

Source Link

Views: 21