Dreptul la egalitate
Allah spune în Sfântul Coran:
„O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o femeie şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi.” (Al-Hujurat: 13).
Versetul coranic ne arată că Allah nu preferă bărbaţii femeilor sau femeile bărbaţilor. Arată, de asemenea, faptul că Allah nu preferă un om altuia sau o rasă alteia, că Allah a creat popoare diferite pentru a se cunoaște unele pe altele, nu pentru a se dispreţui sau a lupta unele împotriva celorlalte şi că o persoană este mai bună decât alta în ochii lui Allah doar dacă este mai pioasă şi nu datorită culorii, rasei sau sexului.
Astfel, observăm că Islamul face din egalitate unul dintre conceptele sale de bază. În Islam nu există loc pentru discriminare rasială, socială, tribală. Islamul este religia egalităţii reale şi a înfrăţirii.
Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) a spus: „Oamenii sunt egali precum dinţii unui pieptene.” De fapt, Islamul a reuşit să introducă principiul egalităţii în inimile şi în minţile musulmanilor. Acest principiu se extinde către nemusulmani, de asemenea, care sunt trataţi ca egali ai musulmanilor în faţa legii şi în tranzacţiile zilnice. Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) a spus: „Acela care greşeşte față de un nemusulman, îşi diminuează datoria, îl încarcă peste puterea sa sau îi ia lui ceva împotriva voinţei sale, va fi respins de către mine în Ziua Judecăţii.”
Soucre LinkViews: 1