Etichetă: drept

Despre drepturile omului în Islam

  Dan Michi Vom intra în subiectul discuţiei noastre printr-o scurtă introducere în Islam, credinţa monoteistă care împarte acelaşi fundament cu alte două religii divine care au precedat-o: Iudaismul şi Creştinismul. Islamul recunoaşte supremaţia Preabunului Dumnezeu sau a lui Allah, Cel Care a creat şi stăpâneşte întregul Univers; Islamul îi respectă pe toţi trimişii lui […]

 

Dan Michi

Vom intra în subiectul discuţiei noastre printr-o scurtă introducere în Islam, credinţa monoteistă care împarte acelaşi fundament cu alte două religii divine care au precedat-o: Iudaismul şi Creştinismul. Islamul recunoaşte supremaţia Preabunului Dumnezeu sau a lui Allah, Cel Care a creat şi stăpâneşte întregul Univers; Islamul îi respectă pe toţi trimişii lui Dumnezeu, împreună cu cărţile şi învăţăturile pe care le-au adus. Islamul susţine egalitatea dintre bărbat şi femeie în faţa Preaputernicului Dumnezeu. Islamul este cel care modelează sute de milioane de suflete, atenţionând întreaga omenire în legătură cu durata efemeră a vieţii pe Pământ şi accentuând asupra eternităţii celei care va urma. Şi nu în ultimul rând, tot Islamul oferă umanităţii un ghid complet de viaţă cu ajutorul Coranului, care reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, şi al învăţăturilor Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), ultimul trimis al lui Dumnezeu.

Misiunea acestuia a fost aceea de a scoate omenirea din starea de ignoranţă şi nedreptate în care se afla, atât de departe de ghidarea dumnezeiască pe care o primiseră prin intermediul unui lanţ de trimişi şi al unor cărţi divine. Când Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) s-a născut în anul 571 e.n., omenirea trăia oprimată din toate punctele de vedere. Sclavia devenise un mod de trai. Femeile erau înjosite, iar fetiţele erau îngropate de vii, fiind considerate o ruşine şi un blestem. Drepturile omului, demnitatea, egalitatea, fraternitatea şi libertatea erau de mult timp apuse. Acesta era mediul pe care l-a întâlnit Islamul, al cărui înţeles înseamnă „pace” şi în care a trebuit să transmită mesajul unei judecăţi curate şi al justiţiei sociale. Şi a reuşit să doboare discriminarea bazată pe culoarea pielii, pe caste sociale, pe credinţă, rasă sau naţionalitate, instituind egalitatea, frăţia şi justiţia drept piloni de susţinere ai statului islamic.

Din acest moment, drepturile omului, care niciodată nu mai fuseseră exprimate atât de evident, au devenit parte integrantă din viaţa de zi cu zi a musulmanului şi o regulă dominantă a statului islamic, până când influenţele externe au condus diferitele segmente ale societăţii islamice departe de propriile sale valori şi prescripţii divine.

Poate că este puţin cam târziu în discursul nostru, dar pentru început să vorbim pe scurt despre ce înseamnă drepturile omului în Islam. Islamul a înzestrat umanitatea cu un set de reguli sociale care să determine viaţa umană într-un mediu al egalităţii, securităţii, justiţiei şi realizării de sine. Drepturile omului sunt, prin urmare, analizate în acest context, cu precădere de când ele au oferit indivizilor posibilitatea să se afirme şi să conlucreze pentru a-şi îndeplini rolurile pe care le au în această lume. Pe de altă parte, drepturile ar rămâne fără nici un suport logic, dacă nu ar fi însoţite şi de obligaţii.

În Islam, drepturile şi responsabilităţile se îmbină cu înţelepciune. Prin urmare, drepturile se termină acolo unde există riscul de a-l răni pe celălalt. În acest mod, dacă activităţile cu caracter industrial şi comercial sunt nu doar permise în Islam, ci chiar încurajate, fabricarea şi vinderea de droguri – nu, deoarece acestea sunt dăunătoare atât individului, cât şi societăţii. Educaţia, de asemenea, este mai mult decât permisă. Ea este un imperativ clar exprimat în versetele Coranului, însă tipărirea şi difuzarea materialelor care susţin exploatarea sexuală – nu. Ea ar corupe atât individul, cât şi societatea în care trăieşte. Afacerile financiare bazate pe profit şi pierdere sunt şi ele permise în Islam, dar nu şi cele care implică dobânda şi care ar putea să exploateze nevoile oamenilor, aducând avere celui care împrumută şi pierderi suplimentare celui care ia cu împrumut. În această schemă prezentată, Islamul menţine atitudinea demnă a oamenilor, aşa cum Preabunul Dumnezeu a spus în Coran:

Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam …(Al-Israa’ 17:70).

Legea islamică face referire la drepturi şi obligaţii sub un singur concept – hukm / lege − şi apoi îl integrează sub o noţiune şi mai generală de adl / justiţie. Din acest punct de vedere, toate fiinţele umane sunt Khulafah sau reprezentanţii lui Dumnezeu pe pământ, având atribuite o serie de calităţi pe care să le exercite pe durata vieţii lor. Fiind creaturile Preabunului Dumnezeu şi supuse Lui, fiinţele umane au fost înzestrate cu unele drepturi de către Creator, drepturi care sunt inviolabile în faţa celorlalţi semeni. În contrast cu aceasta, există drepturile seculare, oferite oamenilor astăzi, cu mare fanfară.

Într-un stat islamic, drepturile date de către Atotputernicul Dumnezeu rămân inalienabile, neputând să fie suspendate sau abrogate de către nimeni. Dumnezeu este Creatorul şi Susţinătorul Universului şi autoritatea Sa faţă de legea propusă garantează stabilitatea omenirii în toate aspectele vieţii, Dumnezeu fiind Atoateştiutor şi fără de eroare în judecată.

Islamul a prescris drepturi universale, fundamentale pentru umanitate, privită ca un întreg, drepturi care pot fi remarcate în orice situaţie. Sângele omenesc nu poate fi vărsat fără nici o justificare în faţa legii divine. Nimeni nu poate fi privat de viaţă, libertate şi drepturi în afara ei. Oprimarea femeilor, copiilor, vârstnicilor, bolnavilor sau a răniţilor nu este permisă. În această lumină, nemusulmanii care trăiesc în interiorul unui stat islamic au deplina protecţie a respectivului stat, deplina libertate a conştiinţei şi libertate religioasă, putând să relaţioneze cum doresc în interiorul limitelor trasate de lege, moralitate şi decenţă. Subliniind responsabilitatea protejării nemusulmanilor, profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) a spus: „Acela care aduce vreun prejudiciu unui dhimmi (nemusulman) mă loveşte pe mine, iar acela care mă răneşte pe mine, Îl răneşte pe Dumnezeu.”

În Islam nu există drepturi divine acordate regilor, imamilor sau amirilor. Drepturile şi responsabilităţile unui khalifah (conducător) sau amir (lider) au doar caracter funcţional şi sunt subiect al analizelor şi schimbării de către oricine. Un khalifah  este investit cu putere executivă doar cu scopul de a implementa voinţa colectivă a ummah (comunităţii islamice). Iar autoritatea unui stat nu este mai mult decât o extindere a forţei individului, ea însăşi putând face subiectul unui scrutin în orice moment.

În ceea ce priveşte securitatea vieţii şi a proprietăţii, instrucţiunile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) date în mesajul său de adio sunt remarcabile: „Vieţile şi proprietăţile voastre vă sunt interzise unii altora până în clipa în care Îl veţi întâlni pe Dumnezeul vostru în Ziua Judecăţii.”

Protejarea onoarei este prescrisă şi ea în Coran:

O, voi, cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici femeile [să nu râdă] de alte femei, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii. Ce rău este numele urât şi ruşinos, după credinţă! Iar cei care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiţi. (Al-Hujurat 49:11).

Din acest verset se remarcă poziţia superioară acordată onoarei individuale şi protejarea ei de orice urmă de defăimare. Dreptul de a riposta împotriva regimului dictatorial este şi el instituit în Coran:

Lui Allah nu-I place rostirea de vorbe urâte în auzul lumii, doar dacă cineva este nedreptăţit. (An-Nisaa’ 4:148).

Iată cum, în Islam repararea nedreptăţii este un drept divin. Iar primul calif, Abu Bakr (r.a.), a spus chiar în primul său discurs după moartea Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!): „Să mă sprijiniţi când am dreptate, dar să mă corectaţi când greşesc; daţi-mi ascultare atât timp cât urmez ordinele lui Dumnezeu şi ale Profetului Său, dar depărtaţi-vă de mine când voi devia de la ele!” Iar pentru libertatea conştiinţei şi a convingerilor există în Coran un verset încărcat de semnificaţie:

Nu este silire la credinţă! (Al-Baqarah 2:256).

Din perspectiva nevoilor primare există versetul:

Şi în averea lor se află un drept pentru cerşetor şi pentru cel nevoiaş. (Adh-Dhariyat 51:19);

resursele devin o obligaţie care se stinge prin ajutorarea celor aflaţi în nevoi, a celor săraci şi obligând la formularea unei politici publice axată pe o mai mare redistribuire a avuţiei naţionale între state astfel încât nimeni să nu rămână lipsit de satisfacerea nevoilor de bază.

Referitor la drepturile femeilor şi la rolul familiei naturale ca structură de bază şi preţioasă a societăţii, haideţi să ne întoarcem la predica de adio a profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), în care a spus următoarele:

„O, oameni! Aveţi frică de Dumnezeu în ceea ce priveşte femeile! Cu adevărat, voi le-aţi luat prin grija lui Dumnezeu şi vi le-aţi făcut legiuite prin cuvintele lui Dumnezeu. Ele au obligaţia să-şi onoreze drepturile conjugale şi să nu facă lucruri necuviincioase. Voi însă aveţi obligaţia de a le asigura condiţii bune de trai, adică hrană şi îmbrăcăminte corespunzătoare.”

Aici trebuie notat că aceste cuvinte au aparţinut Trimisului Preabunului Dumnezeu, fiind rostite în secolul al VII-lea, când, în afara zonei Islamului, poziţia femeii în societate era, cu unele excepţii, destul de modestă şi chiar degradantă. Islamul, prin vocea Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) i-a înălţat statutul, numind-o „partener şi ajutor apropiat” al soţului. În Coran există mai multe versete care-i conferă femeii o poziţie egală în societate, cu drepturi proprii, inclusiv dreptul de moştenire. Recunoaşterea valorii femeii nu doar în sânul familiei, ci şi în afara ei, îşi găseşte întruchiparea în Aişa, soţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) care, după moartea sa, a rămas una dintre cele mai importante autorităţi în materie de a înregistra hadisuri (colecţie de vorbe şi fapte ale Profetului care formează sursa secundară a legislaţiei islamice din zilele noastre). Această schimbare rapidă în modul de tratare a femeilor în Islam a avut loc, aşa cum am menţionat, într-o perioadă în care poziţia femeii era mult sub cea ocupată de bărbat şi efectul a fost aşezarea femeii pe o nouă treaptă în societatea islamică.

Desigur, au existat şi excepţii, unele chiar în acele timpuri. Este şi cazul primei soţii a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), Khadija. Ea a fost un excelent om de afaceri şi un antreprenor care l-a angajat pe Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) drept coordonator al caravanelor sale comerciale. Ulterior s-a căsătorit cu el, pe parcursul acestui mariaj Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) primind şi profeţia. Fiind pentru o perioadă angajatorul lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) şi posedând o avere însemnată, Khadija nu se număra printre femeile sărmane, cum erau cele mai multe din societatea arabă. În acest caz şi în alte situaţii similare intervine înţelepciunea cuvintelor Trimisului lui Dumnezeu (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) care au stabilit că femeia este un „partener şi ajutor apropiat” al soţului. Pe această cale, în Islam s-au pus bazele unei poziţii emancipate a femeii, în toate domeniile economice şi sociale.

Mai înainte, în acest discurs, am menţionat că drepturile omului au fost pentru prima dată stabilite în mod evident, odată cu sosirea Islamului, dar că ele au avut de suferit datorită influenţelor externe. Să detaliem acum acest aspect. Când s-a întâmplat această tragedie, dintr-o varietate de cauze istorice şi socio-politice, mai multe segmente ale societăţii islamice, în special cele care deja fuseseră afectate în mod treptat sub regulile coloniale din Asia, Africa sau de oriunde altundeva, s-au confruntat cu deteriorarea sistemului de valori moştenit. Rolul şi statutul femeii în domenii precum educaţia, dreptatea socială şi drepturile omului au avut de suferit. Sărăcia, analfabetismul, cultura şi moralitatea diferită, în general, au invadat societăţile islamice în acelaşi mod precum în cazul altor civilizaţii anterioare. Lumea islamică a căzut pradă unor situaţii care au determinat-o să-şi piardă abilitatea de a-şi reveni sau de a controla evenimentele. Iar rezultatul se poate observa chiar în zilele noastre în unele dintre statele islamice.

Întrebarea care se ridică: poate fi făcut Islamul responsabil pentru această stare? În căutarea unui răspuns, cineva va avea nevoie să se întoarcă către alte religii, în mod special către cele două care au precedat Islamul, şi să se informeze, spre exemplu, dacă poate fi Creştinismul blamat pentru câteva colonizări discutabile din Asia, Africa sau din alte părţi ale lumii, petrecute în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, colonizări care au violat în permanenţă drepturile omului. Sau poate să fie tras la răspundere Creştinismul pentru cele două războaie mondiale ale secolului al XX-lea, pentru pierderile imense de vieţi omeneşti şi materiale? Sau poate fi Creştinismul blamat pentru producerea şi propulsarea bombelor atomice asupra oraşelor Hiroşima şi Nagasaki care, printre altele, au încălcat şi drepturile omului? Ori religia creştină este cea care a introdus Holocaustul pe porţile Europei, cel care a afectat în mod brutal drepturile omului? Poate Iudaismul, ca religie, să fie făcut responsabil pentru devierea din comportamentul evreilor, când Moise s-a aflat pe muntele Sinai, aproape de Dumnezeu? Sau, oare, poate fi ţinută ca responsabilă religia iudaică pentru suferinţele pe care poporul palestinian le îndură din partea forţelor de ocupaţie israeliene astăzi, care încalcă în mod abuziv drepturile omului?

Răspunsurile nu sunt greu de găsit şi, în mod normal, ele se rezumă la unul singur: NU! Aşadar, acelaşi algoritm de judecată trebuie aplicat şi în ceea ce priveşte responsabilitatea Islamului în raport cu deficienţele din sfera respectării drepturilor omului care se pot observa în unele state islamice astăzi şi pe care le recunoaştem deschis.

Totuşi, cauzele acestor deficienţe ţin mai degrabă de circumstanţe sau de condiţiile sociale, istorice, ancorate în neglijenţa practicii coloniale, decât de practica islamică.

Ajunşi în acest punct al discuţiei, îmi vine în minte un lucru interesant pe care doresc să îl împărtăşesc cu dumneavoastră: „Religia nu poate greşi. Acest lucru îl fac doar oamenii.”

Iată de ce, aşa cum este importantă asigurarea unor măsuri la nivel naţional şi internaţional care să împiedice revenirea la colonialism, imperialism, comunism şi alte curente „ismice” distructive sau la producerea şi utilizarea armelor de distrugere în masă, tot aşa de imperativă este şi asistarea tuturor ţărilor, inclusiv a celor islamice afectate, în calea eforturilor acestora de a readuce, cât mai repede posibil, bucuria manifestării drepturilor omului pe care Preabunul Dumnezeu, prin intermediul religiilor Sale divine, le-a conferit umanităţii.

Un pas important în această direcţie a fost făcut de către Organizaţia Conferinţei Islamice, cea care la Cairo, în august 1990, a adoptat în unanimitate Declaraţia drepturilor omului în Islam.

Mi-ar plăcea să-mi iau libertatea de a aduce în faţa dumneavoastră câteva dintre articolele sale, deoarece sunt reprezentative pentru discursul de astăzi.

 

Articolul 1

a) Toţi oamenii formează o singură familie, ai cărei membri sunt uniţi prin supunere în faţa lui Dumnezeu şi care provin din Adam şi Eva. Toţi oamenii sunt egali din punct de vedere al demnităţii, obligaţiilor şi responsabilităţilor de bază, fără nici o discriminare pe criterii de rasă, culoare, limbă, sex, credinţă religioasă, afiliere politică, poziţie socială sau alte considerente.

b) Toţi oamenii sunt creaturile lui Dumnezeu, iar cei mai iubiţi de către El sunt aceia care sunt cel mai de folos restului comunităţii. Nici unul nu este superior celuilalt decât în pietate şi în plinirea de fapte bune.

 

Articolul 5

a) Familia reprezintă baza societăţii, iar căsătoria – cărămida sa. Bărbaţii şi femeile au dreptul la căsătorie şi nici o restricţie legată de rasă, culoare sau naţionalitate nu poate să-i împiedice să-şi exercite acest drept.

b) Bărbatul este responsabil pentru sprijinul şi bunăstarea familiei.

 

Articolul 17

a) Oricine are dreptul să trăiască într-un mediu curat, departe de vicii şi de corupţia morală, un mediu care trebuie să cultive auto-dezvoltarea şi care să stea drept garant al statului şi al societăţii în general, în exercitarea drepturilor.

b) Oricine are dreptul la îngrijire medicală şi protecţie socială, precum şi la toate înlesnirile pe care le oferă societatea şi statul, în limitele resurselor de care dispun.

c) Statul trebuie să asigure dreptul individual la o viaţă decentă care să permită satisfacerea tuturor nevoilor de bază şi secundare, incluzând hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, educaţie, asistenţă medicală şi alte nevoi primare.

 

Iar în problematica guvernării şi a democraţiei, articolul 17 prevede:

a) Autoritatea implică responsabilitate, abuzul sau gestionarea ei într-un mod tendenţios fiind interzise în mod categoric, astfel încât drepturile fundamentale ale omului să poată fi garantate.

b) Oricine are dreptul să participe direct sau indirect la activităţile privind administrarea ţării sale sau să îndeplinească o funcţie publică conform prevederilor Şariei.

 

Acestea mă conduc către concluzia acestei prezentări. Declaraţia drepturilor omului în Islam reprezintă primul pas în revigorarea drepturilor şi obligaţiilor pe care Preaînaltul Dumnezeu le-a lăsat pentru oameni, cei care le conduc pe toate celelalte creaturi ale Sale de pe Pământ. În faţa realităţilor şi constrângerilor care îngrădesc mersul în această direcţie, adoptarea acestei declaraţii înseamnă câţiva paşi făcuţi înainte pe un drum lung şi dificil. Îmi place să cred că aceşti câţiva paşi ne sunt suficienţi să înţelegem că merită să continuăm această călătorie.

 

__________

www.islamulazi.ro

Soucre Link

Visits: 1

Versetul împăciuirii

Versetul împăciurii   Care sunt acele situații grave care pot degenera din răspândirea unei știri procesată și  răspândită doar pe baza nivelului de cunoaștere, fără a judeca cu înțelepciune și a cerceta dacă sursa și mijloacele transmiterii sunt veridice, aflăm din versetul următor: Şi dacă două cete de dreptcredincioşi se ceartă între ele, voi împăcaţi-le! […]

Versetul împăciurii

 

Care sunt acele situații grave care pot degenera din răspândirea unei știri procesată și  răspândită doar pe baza nivelului de cunoaștere, fără a judeca cu înțelepciune și a cerceta dacă sursa și mijloacele transmiterii sunt veridice, aflăm din versetul următor:

Şi dacă două cete de dreptcredincioşi se ceartă între ele, voi împăcaţi-le! Dacă una dintre ele este nedreaptă cu cealaltă, atunci luptaţi împotriva celei care este nedreaptă până ce ea se întoarce la porunca lui Allah, iar când se întoarce, atunci împăcaţi-le pe ele cu dreptate şi fiţi nepărtinitori, fiindcă Allah îi iubeşte pe cei drepţi.   (Al-Hujurat 49:9)

Nu este de așteptat ca două grupuri de drept credincioși să se certe între  ele, nu-i așa? Iată,  însă,  că acest verset ne spune că acest lucru este posibil. Ce ar trebui să facă ceilalți care asistă la o asemenea situație? Tot versetul ne răspunde: „împăcaţi-le!”.

În Coran se spune ٱقْتَتَلُو – care înseamnă dispută, a purta o luptă pentru dobândirea unui lucru, ceartă contradictorie, iar faptul că ت este dublat, ne indică faptul că intervenția pentru împăcare ar trebui să aibă loc încă  din primele momente în care cearta a început.

Versetul împăciurii

Persoanele care încearcă să împace un grup de musulmani au nevoie de cunoaștere și înțelepciune: trebuie să asculte ambele părți, să încerce să afle cauzele disputei, să îi îndemne să renunțe la ceartă și să aibă teamă de Allah subhanahu wa ta’ala, să facă tot posibilul pentru a se ajunge la reconciliere.

De cele mai multe ori,  se întâmplă ca o persoană să intervină într-o dispută de acest gen cu bune intenții, însă, din lipsa înțelepciunii, să creeze neînțelegeri și mai mari între cele două părți aflate în conflict. Allah subhanahu wa ta’ala ne-a atenționat asupra acestui fapt  în versetul 6 – să nu pricinuiţi rău unui neam, din neştiinţă, în care oamenii erau  îndemnați să chibzuiască, adică să nu se încreadă orbește într-o știre  până ce nu cercetează realitatea folosindu-se de înțelepciune, riscând astfel să împlinească o faptă pe care să o regrete mai apoi.

Allah subhanahu wa ta’ala îi îndeamnă pe musulmanii care participă la această reconciliere, să fie de partea celor slabi și nedreptățiți până în momentul când cei care au comis nedreptatea își vor da seama de această greșeală și se vor întoarce pe calea lui Allah subhanahu wa ta’ala și vor înapoia toate drepturile celor care au fost nedreptățiți.  De asemenea, când Allah subhanahu wa ta’ala spune fiţi nepărtinitori, îi îndeamnă pe cei care au reconciliat disputa să  fie corecți cu cei care au greșit și au nedreptățit și să nu îi facă pe aceștia să se simtă umiliți pentru greșeala lor.

Versetul împăciurii

Finalul versetului „…Allah îi iubeşte pe cei drepţi.”  nu are legătură doar cu acțiunea petrecută în acest verset. Între a face egalitate și a face dreptate este o mare diferență. Când Allah subhanahu wa ta’ala vorbește la modul general despre oameni și  despre faptele lor, înseamnă că vorbește despre întreaga omenire, iar în acest caz se aplică egalitatea: toți oamenii sunt egali și vor răspunde la fel în fața Creatorului lor.

Însă,  atunci când vine vorba despre Judecată,  lui Allah subhanahu wa ta’ala îi plac oamenii drepți, nepărtinitori și înțelepți. Prin urmare,  la Judecată oamenii vor avea nevoie de această formă de dreptate,  și nu de egalitate.

 

_______________

Din seria întâlnirilor săptămânale la Centrul cultural islamic  „Islamul azi”, „Lecția de vineri” – Să medităm la sensul versetelor din Sfântul Coran, cu profesor Demirel Gemaledin. Acesta este un fragment din redactarea si editarea facute de doamna Camelia Hejou. 

Soucre Link

Visits: 1

Copilul in Islam

  În Şaria (legislatia Islamica) se stipulează că părinţii sunt responsabili de creşterea şi educarea copilului. Educaţia este o precondiţie a dezvoltării economice şi un mijloc de luptă împotriva sărăciei. Coranul acordă prioritate la educaţie în mod egal atât fetelor cât şi băieţilor. Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), „a căuta ştiinţa este […]

În Şaria (legislatia Islamica) se stipulează că părinţii sunt responsabili de creşterea şi educarea copilului. Educaţia este o precondiţie a dezvoltării economice şi un mijloc de luptă împotriva sărăciei. Coranul acordă prioritate la educaţie în mod egal atât fetelor cât şi băieţilor. Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), „a căuta ştiinţa este o obligaţie a fiecărui musulman.”

Nasterea unui copil musulman este o multumire sufleteasca pentru parinti! Pentru musulmanii care si-au intemeiat familii urmeaza sa devina parinti. Emotii si bucurie. Copilul musulman este multumirea sufleteasca a parintilor. Care este ritualul islamic la nasterea unui copil musulman?  Face parte din traditia profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ca atunci cand se naste un baiat sa fie jertfiti 2 berbecuti, iar cand se naste o fetita un singur berbecut. Din acea carne se face mancare si sa fie data celor aflati la nevoie. Mai apoi tot din traditia profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) face parte acea chemarea la rugaciune (Azan) pe care copilul sa il auda la urechea dreapta ca primul lucru atunci cand se naste. De preferat tatal sau batranul familiei. La urechea stanga este chemarea la inceperea rugaciunii.
Protecţia copilului împotriva abuzurilor, violenţei şi a exploatării este un element specific islamic.
Contrar unor prejudecăţi şi stereotipuri despre lumea islamică , jurisprudenţa islamică nu specifică o limită de vârstă pentru căsătorie. În legislaţia islamică se face distincţie între vârsta maturităţii biologice şi mintale a copilului. Căsătoria copiilor este un obicei neacceptat în islam.
Munca copilului – copiii care muncesc fac acest lucru pentru a-şi întreţine familia. Muncind ei sunt privaţi de educaţie. Legislaţia islamică plasează responsabilitatea pentru întreţinerea copilului, familiei sau părinţilor şi descurajează folosirea copilului ca principal întreţinător al familiei.

Statutul copilului orfan sau vulnerabil în Islam

Domnul său a acceptat-o cu bună primire şi a lăsat-o să crească cu bună creştere şi a încredinţat-o lui Zaharia. (Aal Imran 3:37)

Îl vezi tu pe cel care tăgăduieşte judecata
El este acela care-l alungă pe orfan
Cu asprime şi nu îndeamnă la hrănirea sărmanului.  (Al-Ma’un 107:1-3)

        Cum sa fii un bun parinte

      Dacă vrei să fii un părinte bun nu uita că este responsabilitatea ta să-i asiguri copilului tău tot ceea ce este necesar supravieţuirii lui. Fiecare copil trebuie învăţat să se gândească încă din primii ani de viaţă la responsabilităţile pe care le are în calitate de khalifa (reprezentant a lui Dumnezeu) şi să se transforme el însuşi într-un musulman credincios şi supus Creatorului său.
Dacă există un conflict de interese, îndatoririle islamice au prioritate deasupra dorinţelor copilului. De exemplu copilul preferă să se joace în loc să se roage. În islam dacă e necesar să-l corectezi pe copil dacă a greşit trebuie să aplici următoarea procedură:
– Explică-i copilului într-o manieră blândă că există o limită între bine şi rău.
Dacă această metodă nu dă rezultate şi nu corecteză comportamentul greşit al copilului trebuie să-i arăţi că dezaprobi acest tip de comportament. Vei face acest lucru impunându-i anumite restricţii- nu-i vei zâmbi, nu-l vei lua în braţe şi nici nu-i vei spune cuvinte frumoase. Pedeapsa fizică-bătaia va fi ultima soluţie în cazul în care copilul nu-şi corectează comportamentul greşit. Dacă totuşi trebuie să recurgi la această metodă trebuie să ştii că din punct de vedere islamic există nişte limite:
– Nu vei lovi copilul peste faţă sau în abdomen.
– Nu-i vei aplica mai mult de trei lovituri şi nu-ţi vei răni copilul.
Nu trebuie niciodată să-ţi baţi copilul când eşti nervos.

Reaminteşte-ţi că profetul Muhammad – (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu a bătut niciodată un copil, o femeie sau un servitor. Nu argumenta unui copilul mai mult decât e necesar pentru că nu ai nici un beneficiu dacă faci acest lucru.

      Responsabilitatea faţă de copii

     O soţie bună ajută la construirea unei căsnicii durabile prin creşterea copiilor potrivit bunelor principii de educaţie ale Islamului. Alegerea unei soţii nu tocmai bune sau eşecul în a avea o căsnicie islamică va conduce la probleme severe şi în cele din urmă va distruge întreaga familie.

Orice conflict, tensiune în viaţa de soţ şi soţie vor fi reflectate în mod direct în educaţia şi psihologia copiilor. Mai mult, copiii vor moşteni problemele şi vor fi dezorientaţi. Cea dintâi responsabilitate a unui părinte în educaţia islamică a unui copil este să aibe la bază o familie islamică. Rodul pe care îl aşteaptă fiecare familie musulmană în urma căsătoriei sunt copiii credincioşi:

Doamne, dă-ne nouă soaţe şi vlăstare care să fie mângâiere pentru ochii noştrii  şi dă-ne nouă onoarea de a călăuzi pe cei drepţi. (Al-Furqan 25:74)

Toţi copii se nasc inocenţi (musulmani). Dacă sunt crescuţi cum trebuie vor deveni buni şi drepţi, dar dacă sunt crescuţi într-un mediu necorespunzător, viitorul lor va fi întunecos. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Toţi copiii se nasc musulmani, dar părinţii sunt cei care îi fac fie creştini, fie evrei, fie dintre cei care adoră focul.”

Iată de ce Islamul a dat aşa o mare importanţă educării corespunzătoare a copiilor, creşterii lor într-un mediu care să le asigure o educaţie bună.

„Creşterea unui copil este mai bine decât să dai de pomană. Nu există un dar mai bun din partea unui tată decât să-i dea copilului său cea mai aleasă educaţie.”

„Fii bun cu copiii tăi şi învaţă-i bunele maniere.”

„Când un om moare, numai trei lucruri vor continua să-i aducă răsplată. Acestea sunt milostenia (pomana) continuă, ştiinţa de care se folosesc oamenii şi copilul dreptcredincios care se roagă pentru el.”

___________

ligaislam.md

Soucre Link

Visits: 5