Paradisul – partea a 2-a

  Allah subhanahu wa ta’ala a promis credincioșilor această răsplată cu Paradisul în multe versete din Coran și a spus că cei care vor izbândi vor fi aceia care vor fi îndepărtați de Foc:   „Cel care va fi îndepărtat de Foc şi adus în Rai va fi izbânditor. Viaţa aceasta nu este decât plăcere […]

 

Allah subhanahu wa ta’ala a promis credincioșilor această răsplată cu Paradisul în multe versete din Coran și a spus că cei care vor izbândi vor fi aceia care vor fi îndepărtați de Foc:

 

„Cel care va fi îndepărtat de Foc şi adus în Rai va fi izbânditor. Viaţa aceasta nu este decât plăcere amăgitoare“ (Coran 3: 185);

„Allah le-a promis dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor Grădini pe sub care curg pâraie, în care vor avea sălaş veşnic şi cămine bune în grădinile Edenului. Însă mulţumirea lui Allah este şi mai mare; aceasta este o izbândă nemărginită.“  (Coran 9: 72).

Raiul reprezintă bucuria şi plăcerea perfectă; nimic nu îi lipseşte şi nimic nu îi poate deranja puritatea. Ceea ce Allah subhanahu wa ta’ala şi Trimisul Său   ne-au spus despre el ne uimeşte într-un mod plăcut, căci minţile noastre nu sunt capabile să înţeleagă măreţia acestor binecuvântări. În acest sens, deținem un hadis qudsi foarte frumos și profund – cuvintele lui Allah relatate de Trimis :

„Am pregătit pentru supuşii Mei dreptcredincioşi ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit şi ceea ce nimănui nu i-a trecut prin minte.” Apoi Profetul Muhammed ﷺ a spus: „Recitaţi dacă doriţi: «Dar niciun suflet nu ştie ce-i este ascuns ca bucurie, drept răsplată pentru ceea ce au săvârşit.» ”  (Coran 32: 17)

Allah subhanahu wa ta’ala ne-a transmis, de asemenea, prin intermediul Profetului Muhammed că Raiul a fost făcut în aşa fel încât nici el, nici locuitorii săi să nu dispară.

Abu Huraira (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul Muhammed   a spus:

 

„Oricine intră în Rai este binecuvântat cu o viaţă fericită − niciodată nu se va simţi rău, hainele sale nu se vor învechi şi tinereţea sa nu va dispărea“.

 

Ascultaţi chemarea divină care va fi adresată oamenilor Raiului, după ce aceştia vor intra: „Vă garantez că veţi fi mereu sănătoşi şi nu vă veţi îmbolnăvi niciodată; veţi trăi şi nu veţi muri niciodată; veţi fi tineri şi nu veţi îmbătrâni niciodată; veţi fi voioşi şi nu vă veţi întrista niciodată“.

 

În acelaşi fel, Allah subhanahu wa ta’ala  spune în Coran:

 

Şi Noi vom îndepărta din piepturile lor toată pizma şi pe sub ei vor curge pâraie şi vor zice ei: «Laudă lui Allah care ne-a călăuzit spre acestea! Şi noi nu am fi fost îndreptaţi pe calea cea bună, dacăAllah nu ne-ar fi călăuzit. Trimişii Domnului nostru au venit cu Adevărul!». Şi către ei se va striga: «Acesta este Raiul [pentru voi]! Aţi

fost făcuţi sălăşluitori ai lui pentru ceea ce aţi făptuit.»“ (Coran 7: 43).

 

Companionii profetului Muhammed ﷺ , veneau la acesta și îl rugau să le vorbească despre Paradis și focurile Iadului, atunci când simțeau că nivelul credinței lor scădea, iar profetul Muhammed le vorbea atât de frumos despre Paradis, încât aceștia și toți care îl ascultau, reveneau pe drumul cel bun și le spuneau celorlalți că Trimisul lui Allah subhanahu wa ta’ala le povestea atât de frumos despre Paradis, încât părea că Paradisul stă în fața lor aievea. Vom reda în continuare doar câteva dintre numeroasele  versete și relatări autentice prin care profetul Muhammed descria Paradisul și îi încânta pe companioni și pe toți ceilalți care îl ascultau:

Şi ce minunată va fi locuinţa celor evlavioşi! Grădinile Edenului, în ele vor intra, iar pe sub ele vor curge râuri. În ele vor avea ceea ce vor voi. Astfel îi răsplăteşte Allah pe cei evlavioşi!“    (Coran 16: 30-31).

Şi vor găsi fructe dintre cele pe care şi le aleg. Şi carne de pasăre pe care o poftesc“ (Coran 56: 20-21);

„…se va afla tot ceea ce poftesc sufletele şi place ochilor“ (Coran 43: 71);

„Râuri cu apă care nu este stricată şi râuri cu lapte al cărui gust nu se strică…“ (Coran 47: 15).

Şi ei vor avea în ele soţii curate şi în ele vecinic vor fi sălăşluitori“  (Coran 2: 25).

Şi nu vor auzi în ele nici vorbe deşarte, nici învinuiri de păcat, ci numai cuvântul «Pace! Pace!»  (Coran 56: 25-26).

 

Bukhari şi Muslim au relatat de la Abu Musa al-Aş’ari (Allah să fie mulţumit de el!) că Profetul Muhammed   a spus: „Credinciosul va avea în Rai un cort dintr-o singură perlă scobită… şi două grădini de argint, vasele lor şi tot ce se află în ele“.

 

De asemenea, Bukhari şi Muslim au relatat de la Abu Sa’id al-Khudri (Allah să fie mulţumit de el!): „Trimisul lui Allah ,ﷺ ,a spus: «În Ziua Judecăţii, pământul va fi precum o franzelă pe care Allah o va întoarce în mâinile Sale, aşa cum oricare dintre voi ar face pâine în timpul unei călătorii, pentru a o oferi ca hrană oamenilor din Rai». Un evreu a venit şi a spus: «Cel Milostiv să te binecuvânteze, Abu’l-Qaasim! Să vă spun de hrana (nuzul) ce va fi oferită oamenilor din Rai în Ziua Judecăţii?». Profetul a spus: «Desigur». Evreul a spus că pământul va fi o singură franzelă, aşa cum Profetul a spus.

Profetul s-a uitat la noi şi a zâmbit atât de larg, încât măselele i se vedeau, apoi a spus: «Să vă spun de hrana lor? Balam şi nun (un peşte mare)». Ei au întrebat: «Ce este asta?». El a spus: «Un taur şi un nun; şaptezeci de mii de oameni vor mânca din lobul mare al ficatului lor»“.

Muslim a relatat de la Anas că Profetul Muhammed a  a spus: „Pe Cel care are în mâinile Sale sufletul meu, dacă aţi fi văzut ceea ce eu am văzut, aţi râde puţin şi aţi plânge mult. Ei au spus: «Ce ai văzut, o, Trimis al lui Allah?». El a spus: «Am văzut Raiul şi Iadul»“.

 

În conformitate cu Al-Muwatta (a Imamului Maalik) şi As-Sunan (a lui Abu Daud), Ka’b ibn Maalik (Allah să fie mulţumit de el!) a spus: „Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Într-adevăr sufletul credinciosului este o pasăre agăţată de pomii Paradisului, până ce Allah îl întoarce în corpul său în Ziua Învierii»“.

 

Ne rugăm la Allah subhanahu wa ta’ala să scoată din inimile noastre dragostea pentru această lume și plăcerile ei trecătoare, și să pună în inima noastră dragoste pentru Viața de Apoi, care este eternă și incomparabil mai bună și mai  frumoasă, așa cum stă scris în versetele coranice și relatările profetului Muhammed :

Plăcerea acestei lumi este mică, iar Lumea de Apoi este mai bună pentru cei care se tem [de Allah].“ (Coran 4: 77).

 

Profetul a comparat natura inferioară şi efemeră a plăcerilor acestei vieţi cu desfătările Raiului: „Pe Allah, această lume, în comparaţie cu Lumea de Apoi, este ca

şi cum ai băga un deget“ – şi a arătat cu degetul arătător − „în mare: să vezi câtă apă poţi lua.”

Un deget înmuiat într-un ocean nu poate lua nici măcar o picătură; atât de puţin valorează această lume în comparaţie cu Lumea de Apoi.

 

O, voi cei care credeţi! Ce-i cu voi? Când vi s-a zis: «Purcedeţi pe calea lui Allah!», voi v-aţi lăsat grei pe pământ. Oare v-a plăcut vouă viaţa lumească mai mult decât Viaţa de Apoi? Plăcerea acestei vieţi nu va fi decât puţină în Lumea de Apoi!“ (Coran 9: 38).

 

Predicator – iman Adam Oun

Traducere din limba arabă – profesor Demirel Gemaledin – Director la Liga Islamică și Culturală din România

Soucre Link

Views: 2

0Shares