Doctorul secolului X

  Doctorul secolului X Abu’l-Qasim al-Zahrawi, din Spania islamică, a fost foarte frustrat de statutul artei în chirurgie la acea vreme. Pentru a avansa în știința chirurgiei, el a scris o carte care descria procedurile chirurgicale și a ilustrat detaliat instrumentele chirurgicale necesare – multe dintre ele au fost concepute de el – împreună cu […]

 

Doctorul secolului X Abu’l-Qasim al-Zahrawi, din Spania islamică, a fost foarte frustrat de statutul artei în chirurgie la acea vreme. Pentru a avansa în știința chirurgiei, el a scris o carte care descria procedurile chirurgicale și a ilustrat detaliat instrumentele chirurgicale necesare – multe dintre ele au fost concepute de el – împreună cu observațiile și comentariile bazate pe experiența lui. Lui Al-Zahrawi îi datorăm faptul că, chirurgia a fost integrată în medicina științifică în loc să fie lăsată ca o practică a celor care pun ventuze și a bărbierilor.[1] [2]

Doctorul secolului XMunca lui Al-Zahrawi a avut o influență marcantă în apariția științei medicale în Europa Medievală și Europa modernă timpurie, unde autorul era cunoscut drept Abulcasis sau Albucasis. Însă, timp de secole calitatea traducerilor din arabă în latină și a ilustrațiilor prevăzute au fost mai mult decât nesatisfăcătoare. De exemplu, tratatul lui Al-Zahrawi conținea o ilustrație a unui specul vaginal și 2 tipuri de forceps pentru extragerea unui fetus mort. Speculul era acționat de un mecanism cu șurub și avea cuțite funcționale. Comentariul pozei din limba arabă ne informează că partea care arată ca o suliță suspendată în spatele părții drepte a speculului este un instrument separat, adică un scalpel cu două tăișuri (prin urmare nefiind legat de specul). O copie latinească din sec. XIV a cărții lui Al-Zahrawi, însă, dovedește că ilustratorul occidental era complet nefamiliar cu speculul și principiile sale mecanice. El l-a desenat cu susul în jos, cu lamele fiind descrise în mod eronat ca o bară decorativă. Paleta de forma cifrei 6 din josul ilustrației, care era de fapt șurubul, nu avea nici o funcție mecanică. Dispozitivul în formă de lanternă suspendat prezintă în mod eronat scalpelul, care acum a fost integrat în specul.[3] [4]Asemenea denaturări arată că, în sec XIV, Occidentul a avut mult de învățat de la musulmani.

În introducerea cărții sale, Al-Zahrawi a punctat faptul că o bună practică în chirurgie necesită o cunoaștere bună a anatomiei.[5] El și-a accentuat de asemenea, convingerile lui religioase ca un credincios musulman. Al-Zahrawi, ca și mulți dintre colegii lui, au considerat studiul anatomiei nu doar un lucru indispensabil pentru avansarea lor profesională, ci și ca un mijloc de a înțelege înțelepciunea divină a modelării omului și, în special, perfecțiunea ființei umane, creația supremă a Divinității.[6] Acest mod de gândire a fost cel mai bine exprimat de medicul și filosoful secolului XII din Spania islamică, Ibn Rushd, cunoscut sub numele latinesc de Averroes. Acesta a afirmat: „Celui care este implicat în știința anatomiei, îi va spori credința în Dumnezeu”.[7] Însă, studiul anatomic al corpului uman era problematic, deoarece necesita disecția. Un număr de învățați – mai ales cei religioși – s-au opus practicii, deoarece acest lucru implica mutilarea celei mai nobile creații a Divinității. Pe de altă parte,  textele medicale – în special cele din sec. XII, XIII –  fac frecvent referire la disecție, atât animală cât și umană, și includ descrieri detaliate a practicilor folosite.

Punctul important aici este că disecția corpului uman pare să fi fost un subiect controversat, însă cei implicați în dezbatere nu au simțit nevoia de a-și ascunde părerile lor. Acesta este doar un exemplu a minții deschise a intelectualilor din vremurile islamice timpurii. Receptivitatea la noile idei au inclus și moștenirea lumii preislamice, cum au fost scrierile lui Galen, care au intrat în sfera Islamului din secolul XIX prin traduceri sistematice în limba arabă. În același mod în care moștenirea anticilor era studiată cu un respect deosebit, oamenii de știință, în special evrei și creștini, au jucat un rol important în comunitatea științifică. Atmosfera deschisă, adogmatică a fost cea care a încurajat oamenii să se implice în dezbateri, să împărtășească idei și să caute mai multă știință prin întrebări și examinarea dovezilor.

[1] Hamarneh, S., „Ilustrații și farmacie în tratatul chirurgical al lui Al-Zahrawi din secolul X”. United States National Museum Bulletin vol. 228, 1963, pp. 81-94.

[2] Ullmann, M., Medicina islamică. Edinburgh: University Press; 1997. pag. 44.

[3] Jones, P. M., Miniaturi medicale medievale. Londra: Biblioteca britanică, în asociație cu Institutul Wellcome pentru Istoria Medicinii, 1984, pp. 27-29.

[4] [8] Savage-Smith, E. „Europa și Islamul” Loudon I, Western medicine. Oxford și New York: Oxford University Press, 1997, pp. 40-53.

[5] Al-Zahrawi, Spink, M. S., și Lewis, G. L., editori și traducători. Albucasis on surgery and instruments. (publicații ale Institului Wellcome al Istoriei Medicinii). Londra: Institulul Wellcome al Istoriei Medicinii, 1973, pp. 2-5.

[6] Nasr, SH. Islamic science. An illustrated study. Westerham, Kent (UK): World of Islam Festival Publishing Company, 1976, p. 162.

[7] Ibn Abi Usaybi’a,. Müller A, editor. Uyun al-anba’ fi tabaqat al-atibba. Cairo și Königsberg: Selbstverlag, 1882-84, vol. 2, p. 77, rândurile 13-14.

Soucre Link

Views: 4

0Shares