abulcasis - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Al-Zahrawi (Albucasis) – tatal chirurgiei

Aproape cu o mie de ani in urma, cand Spania (Andaluzia) facea parte din imperiul islamic, a trait langa orasul capitala Cordoba, unul dintre cei mai mari pionieri ai chirurgiei, in mare parte uitat astazi. El a fost cunoscut ca El Zahrawi, desi in limbile europene numele sau a fost scris in peste 12 feluri diferite: Abulcases, Albucasis, Bulcasis, Bulcasim, Bulcari, Alzahawi, Ezzahrawi, Zahravius, Alcarani, Alsarani, Aicaravi, Alcaravius, Alsahrawi etc.

Se crede ca El Zahrawi s-a nascut in orasul El-Zahra, aflat la circa 10 km la nordvest de Cordobei, undeva intre 936 si 940 (E.N.). Aici a trait, a studiat, a predat si a practicat medicina si chirurgia pana cu putin timp inainte de a muri, in 1013, la doi ani dupa devastarea orasului El-Zahra.

Pentru ca orasul El-Zahra a foast pradat si distrus, se cunoaste putisavant

invatat

n despre ilustrul sau locuitor El Zahrawi. A fost prima data mentionat de catre savantul andaluz Abu Muhammad bin Hazm (993-1064), care l-a enumerat printre marii doctori chirurgi ai Spaniei din timpul maurilor. Prima biografie cunoscuta a lui El Zahrawi, a aparut totusi in lucrarea lui al-Humaydi, intitulata Jadhwat al-Muqtabis (Despre savantii andaluzi), terminata la 60 de ani dupa moartea lui El Zahrawi.

Este limpede din istoria vietii lui El Zahrawi si din scrierile sale ca acesta si-a dedicat intreaga viata si genialitate pentru avansarea medicinii ca intreg si a chirurgiei in particular. El Zahrawi a scris o enciclopedie medicala cuprinzand 3o de volume care au inclus capitole dedicate chirurgiei, medicinii, ortopediei, oftalmologiei, farmacologiei, nutritiei, etc. Aceasta carte a fost cunoscuta sub numele de At-Tasrif si continea informatiile pe care El Zahrawi le-a acumulat intr-o cariera intreaga, care a acoperit aproape 50 de ani de pregatire, predare si

practica. Se pare ca acesta a calatorit foarte putin, dar a avut o experienta foarte larga in tratamentul victimelor accidentelor si a ranitilor de razboi.

In At-Tasrif, El Zahrawi isi exprima preocuparea fata de bunastarea studentilor sai, pe care ii numeste “copiii mei”. El a evidentiat importanta unei relatii bune dintre doctor si pacient si a avut mare grija sa asigure siguranta pacientilor sai si sa le castige increderea acestora, indiferent de statutul lor social. Metodele clinice folosite de El Zahrawi au aratat o precautie deosebita – el a promovat observarea indeaproape a fiecarui caz individual pentru a stabili diagnosticul cel mai crect si tratamentul cel mai bun cu putinta. El a insistat ca practicile medicale sa se desfasoare in conformitate cu normele etice si a avertizat impotriva practicilor dubioase adoptate de unii doctori in scop material. El a mai atentionat si impotriva sarlatanilor care pretindeau ca detin calificarile chirurgicale pe care de fapt, nu le detineau.

At-Tasrif contine multe observatii originale de importanta istorica. El Zahrawi a aprofundat in aceasta lucrare, studiul despre cauzele si simptomele bolii si teoriile privitoare la cresterea copiilor si a tinerilor, despre ingrijirea batranilor si a persoanelor convalescente. In sectiunea dedicata farmacologiei si terapeuticii, el acopera arii precum medicamentele pentru inima, vomitivele, laxativele, cosmetica, nutritia, materia medica, greutatea si marimea corporala si substitutia medicamentelor.

At-Tasrif a fost tradusa in latina de Gerard din Cremona in secolul al-XII-lea si alaturi de Canonul lui Avicenna, a avut un rol major in universitatile din Europa intre secolele XII-XVII E.N. Doua dintre tratatele lui El Zahrawi merita o atentie speciala. Primul dintre acesta este tratatul 28, cunoscut in latina ca Liber servitoris de preeparatione medicinarum simplicium, care descrie prepararea substantelor chimice, fabricarea tabletelor, filtrarea extractelor si tehnicile farmaceutice legate de acestea. Acest tratat a fost tiparit la Venetia in 1471 de Nicolaus Jensen.

Poate ca cel mai important tratat al sau este cel de chirurgie. Aceasta opera monumentala a fost prima lucrare in limba araba care trateaza chirurgia in mod independent si in detaliu. Aceasta include multe poze cu instrumentele medicale, cele mai multe dintre ele inventate de El Zahrawi insusi, cat si explicatii cu privire la folosirea acestora. El Zahrawi a fost primul autor medical care a furnizat ilustratii ale instrumentelor folosite in chirurgie. Sunt aproximativ 200 de schite, de la un instrument pentru impins limba, la un instrument folosit in extractia dintilor, la un cater si pana la un instrument obstretic complicat.

Varietatea operatiilor descrise este uimitoare. In acest tratat El Zahrawi discuta despre interventii chirurgicale, punerea de ventuze, asistarea nasterilor, obstretica si tratamentul ranilor. El a descris deschiderea si sciziunea arterei temporale pentru a potoli anumite tipuri de migrene, devierea urinei in rect, mamoplastia de reducere in cazul sanilor excesiv de mari si extregerea cataractei. El a scris pe larg despre fracturile oaselor si ale articulatiilor, mentionand chiar si fracturile nazale si de coloana vertebrala. De fapt metoda Kocher pentru indreptarea unui sold dislocat a fost descrisa in At-Tasrif cu mult timp inainte de nasterea lui Kocher! El Zahrawi a descris folosirea substantelor caustice in chirurgie, a descris pe larg extirparea amigdalelor, traheotomia, si interventia pe craniu deschis – operatii pe care el le-a efectuat pe un fat decedat. El a explicat cum poate fi folosit un clenci pentru a extrage polipii nazali si cum poate fi folosita o seringa balon inventata de el pentru a efectua clisme in cazul copiilor si cum poate fi folosita o seringa balon metalica si un specul pentru a extrage pietrele vezicii urinare.

El Zahrawi a fost primul care a descris asa numita pozitie Walcher in obstetrica, primul care a descris arcurile dentare, instrumentele folosite pentru a apasa limba, caterele din plumb si primul care a descris in mod clar circumstantele ereditare care cauzeaza hemofilia. El a mai descris ligaturile vaselor de sange cu mult inaintea lui Ambroise Pare.

Imediat ce At-Tasrif a fost tradusa in latina in secolul XII, El Zahrawi a avut o influenta extraordinara asupra chirurgiei in occident. Chirurgul francez Guy de Chauliac, in lucrarea sa “Marea chirurgie”, terminata in 1363, citeaza din At-Tasrif mai mult de 200 de ori. El Zahrawi a fost descris de Pietro Argallata (care a murit in 1423) ca fiind “fara indoiala fruntasul tuturor chirurgilor”. Jaques Delechamps (1513-1588), un alt chirurg francez, a folosit pe larg At-Tasrif in comentariul sau elaborat, confirmand marele prestigiu al lui El Zahrawi din Evul Mediu si pana in Renastere.

Bibliografie selectiva:

1. Hamareh S K in The Genius of Arab Civilisation edited by J R Hayes; 2nd edition, 1983; Eurabia (Publishing) Ltd; pp 198-200

2. El Afifi. S. Kasr El Aini; Journal of Surgery 1960; I

3. Albucasis; On Surgery and Instruments; English translation and commentary
by Spink M S and Lewis G L; 1973

Sursa: Asociația Surori MusulmaneSource Link

Doctorul secolului X

Doctorul secolului X Abu’l-Qasim al-Zahrawi, din Spania islamică, a fost foarte frustrat de statutul artei în chirurgie la acea vreme. Pentru a avansa în știința chirurgiei, el a scris o carte care descria procedurile chirurgicale și a ilustrat detaliat instrumentele chirurgicale necesare – multe dintre ele au fost concepute de el – împreună cu observațiile și comentariile bazate pe experiența lui. Lui Al-Zahrawi îi datorăm faptul că, chirurgia a fost integrată în medicina științifică în loc să fie lăsată ca o practică a celor care pun ventuze și a bărbierilor.^[1] ^[2]

Munca lui Al-Zahrawi a avut o influență marcantă în apariția științei medicale în Europa Medievală și Europa modernă timpurie, unde autorul era cunoscut drept Abulcasis sau Albucasis. Însă, timp de secole calitatea traducerilor din arabă în latină și a ilustrațiilor prevăzute au fost mai mult decât nesatisfăcătoare. De exemplu, tratatul lui Al-Zahrawi conținea o ilustrație a unui specul vaginal și 2 tipuri de forceps pentru extragerea unui fetus mort. Speculul era acționat de un mecanism cu șurub și avea cuțite funcționale. Comentariul pozei din limba arabă ne informează că partea care arată ca o suliță suspendată în spatele părții drepte a speculului este un instrument separat, adică un scalpel cu două tăișuri (prin urmare nefiind legat de specul). O copie latinească din sec. XIV a cărții lui Al-Zahrawi, însă, dovedește că ilustratorul occidental era complet nefamiliar cu speculul și principiile sale mecanice. El l-a desenat cu susul în jos, cu lamele fiind descrise în mod eronat ca o bară decorativă. Paleta de forma cifrei 6 din josul ilustrației, care era de fapt șurubul, nu avea nici o funcție mecanică. Dispozitivul în formă de lanternă suspendat prezintă în mod eronat scalpelul, care acum a fost integrat în specul.^[3] ^[4]Asemenea denaturări arată că, în sec XIV, Occidentul a avut mult de învățat de la musulmani.

În introducerea cărții sale, Al-Zahrawi a punctat faptul că o bună practică în chirurgie necesită o cunoaștere bună a anatomiei.^[5] El și-a accentuat de asemenea, convingerile lui religioase ca un credincios musulman. Al-Zahrawi, ca și mulți dintre colegii lui, au considerat studiul anatomiei nu doar un lucru indispensabil pentru avansarea lor profesională, ci și ca un mijloc de a înțelege înțelepciunea divină a modelării omului și, în special, perfecțiunea ființei umane, creația supremă a Divinității.^[6] Acest mod de gândire a fost cel mai bine exprimat de medicul și filosoful secolului XII din Spania islamică, Ibn Rushd, cunoscut sub numele latinesc de Averroes. Acesta a afirmat: „Celui care este implicat în știința anatomiei, îi va spori credința în Dumnezeu”.^[7] Însă, studiul anatomic al corpului uman era problematic, deoarece necesita disecția. Un număr de învățați – mai ales cei religioși – s-au opus practicii, deoarece acest lucru implica mutilarea celei mai nobile creații a Divinității. Pe de altă parte, textele medicale – în special cele din sec. XII, XIII – fac frecvent referire la disecție, atât animală cât și umană, și includ descrieri detaliate a practicilor folosite.

Punctul important aici este că disecția corpului uman pare să fi fost un subiect controversat, însă cei implicați în dezbatere nu au simțit nevoia de a-și ascunde părerile lor. Acesta este doar un exemplu a minții deschise a intelectualilor din vremurile islamice timpurii. Receptivitatea la noile idei au inclus și moștenirea lumii preislamice, cum au fost scrierile lui Galen, care au intrat în sfera Islamului din secolul XIX prin traduceri sistematice în limba arabă. În același mod în care moștenirea anticilor era studiată cu un respect deosebit, oamenii de știință, în special evrei și creștini, au jucat un rol important în comunitatea științifică. Atmosfera deschisă, adogmatică a fost cea care a încurajat oamenii să se implice în dezbateri, să împărtășească idei și să caute mai multă știință prin întrebări și examinarea dovezilor.

[1] Hamarneh, S., „Ilustrații și farmacie în tratatul chirurgical al lui Al-Zahrawi din secolul X”. United States National Museum Bulletin vol. 228, 1963, pp. 81-94.

[2] Ullmann, M., Medicina islamică. Edinburgh: University Press; 1997. pag. 44.

[3] Jones, P. M., Miniaturi medicale medievale. Londra: Biblioteca britanică, în asociație cu Institutul Wellcome pentru Istoria Medicinii, 1984, pp. 27-29.

[4] [8] Savage-Smith, E. „Europa și Islamul” Loudon I, Western medicine. Oxford și New York: Oxford University Press, 1997, pp. 40-53.

[5] Al-Zahrawi, Spink, M. S., și Lewis, G. L., editori și traducători. Albucasis on surgery and instruments. (publicații ale Institului Wellcome al Istoriei Medicinii). Londra: Institulul Wellcome al Istoriei Medicinii, 1973, pp. 2-5.

[6] Nasr, SH. Islamic science. An illustrated study. Westerham, Kent (UK): World of Islam Festival Publishing Company, 1976, p. 162.

[7] Ibn Abi Usaybi’a,. Müller A, editor. Uyun al-anba’ fi tabaqat al-atibba. Cairo și Königsberg: Selbstverlag, 1882-84, vol. 2, p. 77, rândurile 13-14.

Source Link

Medicina profetica

Medicina profetica Unii oameni îngrijorați de pericolul religios văzut în știința greacă, ca o amenințare la adresa Islamului, au stabilit „medicina profetică”, bazată pe spusele lui Muhammed (saws) și a învățăturilor medicale arabești autohtone. Însă, tradiția galenică a devenit principala sursă de învățare a medicinii din care făceau parte marii scriitori arabi și musulmani: […]

Medicina profetica

Unii oameni îngrijorați de pericolul religios văzut în știința greacă, ca o amenințare la adresa Islamului, au stabilit „medicina profetică”, bazată pe spusele lui Muhammed (saws) și a învățăturilor medicale arabești autohtone. Însă, tradiția galenică a devenit principala sursă de învățare a medicinii din care făceau parte marii scriitori arabi și musulmani: Abu Bakr Muhammad ibn Zakarya Al-Razi (865-925), Ali ibn Al-Abbas al-Majusi (sec. X) și peste ei toți, Abu Ali Al-Husayn ibn Abdallah Ibn Sina (Avicenna, d. 1037). Acești savanți și practicanți și-au scris marea parte a muncii lor în limba arabă, însa fiind originari din Persia, și putem deduce din numele lui Al-Majusi că provenea dintr-o familie de zoroaștri. În timpul secolului XI un centru medical important s-a dezvoltat în Qayrouan, Tunisia de azi, și de aici un anume Constantin Africanul a călătorit în apropiere de Sicilia și Salerno în Sudul Italiei în ultima parte a secolului XI și a introdus medicina arabă în Occident pentru prima dată. În Salerno exista deja o școală de medicină, unde câteva texte medicale grecești, majoritatea de practică, erau cunoscute, fiind traduse în latină. Constantin a suplimentat și într-o mare măsură a înlocuit aceste texte cu traducerea lui a cărților medicale cuprinzătoare ale lui Al-Majusi și multe alte texte ale doctorilor din Qayrouan, Ishaq Isra’ili, Ishaq ibn Imran și Ibn Al-Jazzar. În acest context, o programă scurtă cu cinci texte din medicină a fost alcătuită, sub numele de Articella, care se baza pe traduceri din limba arabă și greacă și includea texte pe determinarea condițiilor medicale prin examinarea urinei și, respectiv simțirea pulsului. Opera lui Constantin era în schimb completată de activitatea lui Gerard din Cremona în Toledo la mijlocul secolului XII, care a tradus din limba arabă o mulțime de texte ale lui Galen din programa alexandriană, ca și lucrări substanțiale ale lui Al-Razi, Al-Zahrawi și Ibn Al-Wafid. Cea mai importantă contribuție a lui a fost însă traducerea lucrării lui Avicenna „Canonul Medicinii”, care a devenit principala carte pentru educația medicală din universitățile occidentale până în secolul XVII.

Source Link