Tag: medicina islamica

Al-Biruni – Parintele farmaciei arabe – 1

Al-Biruni – Parintele farmaciei arabe

Michel Soulard

Un studiu original al dl Michel Soulard, membru al “Pharmaciens sans Frontières Union France”, personalitate marcanta care in 2003 a vizitat Romania

In Occidentul nostru francofon, a face un studiu despre Al-Birûni este un fel de prinsoare. Deosebit de Louis Massignon, autorii care s-au interesat de Al-Birûni sunt mai ales germani, englezi sau rusi. Numeroase tari au vrut sa si-l insuseasca si au sarbatorit un mileniu de la nasterea sa, la date diferite: URSS, Iran, Afganistan; dar Pakistanul a dat cea mai mare stralucire acestui Milenar in 1973. Ce va fi la un mileniu de la moartea sa in 2011, adica peste 9 ani, in timpurile tulburi pe care le traim actual in aceasta parte a Orientului?

Viata lui Al-Birûni, intr-adevar, s-a desfasurat in acea parte a Orientului delimitata de Lacul Aral, Marea Caspica, Platoul Iranului, Indus si Himalaya. Abu-L-Rayan Muhamad Ibn Ahmaed, Al-Birûni, s-a nascut in 973 la Kath in Delta raului Amu-Daria, aproape de Lacul Aral, la limitele dintre Imperiul Persan (Iran) in Khawarezm, astazi Republica Uzbekistan, regiune cunoscuta din Evul Mediu sub numele de Hanatul de Kiva. El s-ar fi nascut intr-un cartier din Kath (“Birun” in persana), de unde si numele de Al-Birûni.
A fost un spirit universal al carui geniu a imbratisat toate stiintele si a participat activ la stralucirea Lumii Islamice din vremea sa. In contrast cu epoca aceea, marea teama a anului 1000 facea ravagii in Lumea Occidentala. In Franta, Hugo Capet va fi rege, in Rusia, Vladimir cel Mare va primi botezul in 988 si va impune poporului sau crestinismul bizantin. In Africa de Nord si in Egipt domnea dinanstia Fatimizilor (venita din Kairouan, in actuala Tunisia) care isi va intinde dominatia peste Mecca, Medina si Yemen. Egiptul cunostea atunci o mare prosperitate. Abasizii si vasalii lor domneau in Orientul Mijlociu.
Toti musulmanii din Evul Mediu, de orice origine ar fi fost ei, impartaseau convingerea ca apartineau unei civilizatii puternice si clare care reflecta vointa Creatorului. Al-Birûni a dat expresia, poate, cea mai perceptibilila. El scria: “Religia noastra si Imperiul nostru sunt arabe si gemene, una care protejeaza puterea lui Dumnezeu si alta mana Cerului. De cate ori triburile supuse nu s-au inteles intre ele in intentia de a da statului un caracter nearab! Dar niciodata ele nu au putut sa-si atinga scopurile lor”. Al-Birûni vedea in araba, limba religiei si a stiintei, factorul esential de coeziune a Lumii Arabe si el exprima in acesti termeni respectul sau pentru ea: “Eu prefer sa fiu blamat in araba decat sa fiu laudat in persana” (1).

Al Biruni savant musulmanAl-Birûni (973-1051) a petrecut primii 25 de ani din viata in patria sa unde a primit formatia sa stiintifica pe langa maestri ca Abu Nasr Mansur Ben Ali Irak Djilani matematicianul, a inceput sa publice cateva lucrari si a intrat in corespondenta cu Avicena (Ibn Sina 980-1037) , elev al sau, mai mic decat el cu 7 ani (2).
Datorita lui Al-Birûni ne-au parvenit numeroase opere ale antichitatii grecesti si din primul secol al erei noastre, cum ar fi “De Materia Medica” de Dioscoride. El a fost un savant totodata botanist, farmacolog, fizician, mineralog, astronom, geograf, istoric si chiar poet. Pentru el “Universul si istoria lui sunt un obiect stiintific de observatie fara ca pentru atat sa faca sa uite valorile umaniste”. Opera sa constituie unul dintre monumentele istoriei, ideilor si doctrinelor Lumii Arabe.

Cativa autori nu ezita sa spuna ca sfarsitul secolului al X-lea si prima jumatate a secolului XI-lea pot fi numite “Secolul lui Al-Birûni” cum se vorbeste de “Secolul lui Ludovic al XIV-lea” sau “Secolul Luminilor”. Aceasta a fost varsta de aur a stiintei islamice. In cartea sa “Medici si Medicina islamica”, Sleim Amar vorbeste de Al-Birûni ca “genial contemporan al lui Avicena”, prodigiosul savant enciclopedist pe care profesorul german Edward Sachen (1845-1930) il va considera drept “cea mai mare inteligenta pe care istoria a cunoscut-o vreodata” si care totusi va deveni “Maitre Aliboron” al Fabulelor lui Jean de la Fontaine (3). Dar pentru ce Maistrul Aliboron? Iata ceea ce a spus despre asta Mohamed Souissi: “Mesajul lui Al-Birûni nu a fost inteles.

In Evul Mediu Occidental el a fost contestat; el a aparut dificil, ezoteric. De aici pana la a pretinde ca acest eminent savant nu intrebuinta un limbaj ferm in afara de exprimare obisnuita decat pentru a ascunde vidul continutului nu era decat un pas. De aceea, o deformare a numelui sau adusa intr-o fabula a lui La Fontaine a facut sa fie numita o persoana cu totul inculta si prin urmare un “magar”(4).
Mahomed zice in Coran: “Alah nu a creat boala fara sa-i instituie si un remediu”(5). Al-Birûni a fost si un eminent farmacolog si el ne-a transmis si comentat “Materia Medica” a lui Disocoride.

Dupa numele lui Hipocrat si al lui Galenus nu exista altul mai popular la arabi decat al lui Dioscoride. Cele cinci carti ale lui si “Simplicia” lui Galenus formeaza baza materiei medicale a lor (6). Lucrarea asupra “Drogurilor medicale”, “Kitab al-Saydanah fi al tibb” pe care a scris-o la sfarsitul vietii sale este ultima lucrare pe care ne-a lasat-o Al-Birûni. El a murit probabil dupa 1051 la Ghazni, la sud de Kabul. Cum el a demonstrat in “Kitab al-Saydanah”, Al-Birûni poate fi considerat parintele “Farmaciei Arabe” (7); el a fost fara indoiala primul din Islam care a trasat istoria artei farmaceutice de la origini pana in epoca precrestina.

El l-a definit pe farmacist (Al-Saydaneli) ca pe un profesionist (Al-Muhtarif) care recolteaza drogurile dupa cea mai buna alegere, selectionand cele mai frumoase si cele mai bune varietati de “simplices”. El utilizeaza metodele si tehnicile cele mai abile pentru a forma droguri compuse aceleasi care au fost recoltate si prescrise de primii pionieri ai medicinei (8).

In cartea sa “Farmacia si Medicina de-a lungul anilor”, Hakim Mohamed Said il citeaza pe Dioscoride ca “probabil un contemporan al lui Galenus, care a fost unul dintre primii medici greci si care a fost o autoritate pentru multe secole in materie medicala si farmacie. El a descris cateva mii de droguri cu multe amanunte”.(9) Prin “Tratat de Plante”, Dioscoride are meritul de a fi stabilit una dintre primele clasificari ale drogurilor. Va trebui sa se astepte Carol Linne in Secolul al XVIII-lea pentru a avea o clasificare valabila si astazi. Dioscoride a facut intr-adevar cateva confuzii, dar mai mult in clasificare decat in descrierea drogurilor. In secolul al XIII-lea, botanistul si farmacologul Ibn-Al-Baytar a adus corectii lui Discoride in a sa “Summa Simplices”: “Eu am adaugat, a spus el, la lista <<Simplelor>> stabilita de Dioscoride si Galenus tot ce acestia doi nu au tratat… Eu m-am bazat pe experienta si pe observatie. Eu am citat un mare numar din ele cu numele lor de origine in berbera sau in araba” (10).

Dar primul care a pus putina ordine in clasificarea lui Dioscoride a fost fara indoiala Al-Birûni in al sau “Tratat al drogurilor” sau “Kitab Al Saydanah”. In nomenclatura plantelor pe care o da, el face neincetat referinta la Dioscoride; aproape fiecare capitol, daca nu fiecare paragraf debuteaza cu: “Dioscoride a spus ca…” sau “Dioscoride a scris ca…”. Astfel, privitor la opiu, de exemplu: “Dioscoride a scris ca oamenii inteapa tijele plantei cu un cutit si fac o mica gaura oblica: tot ce curge se culege intr-un recipient”. Al-Birûni comenteaza ca nu este vorba aici de cea mai buna varietate de opiu. Cel mai bun opiu provine dintr-un exudat care se coaguleaza pe loc si care dupa aceea este pus deoparte. Dioscoride scrie mai departe: “Culegatorii de opiu lucreaza cu cea mai mare grija ferind hainele lor deoarece cea mai mica particula de opiu poate sa se lipeasca de ele” (11).

Source Link

Views: 1

Avicenna – partea a 2-a

Avicenna – partea a 2-a
Nicu Parlog
Medic, călător, iluminat
Pentru a-şi exercita meseria de medic, el se instalează după cum îl duc aventurile politice ale diverselor dinastii musulmane în slujba cărora s-a aflat la un moment dat. Ajunge să trăiască în marile oraşe ale Persiei, precum Ravy (lângă Teheran), Hamadan sau Ispahan, unde intră în serviciile emirilor buyizi şiiţi şi unde ajunge la un moment dat chiar să devină mare vizir (cumva echivalentul unui prim-ministru de azi).
Prima sa slujbă a fost aceea de medic personal al unui emir. După ce l-a vindecat pe acesta de o afecţiune îndelungată, emirul recunoscător îi oferă o sumă mare de bani. Avicenna a refuzat-o politicos, cerându-i în schimb accesul nelimitat la bibiloteca şi arhivele oficiale ale dinastiei Samanizilor. Cum succesul aduce deseori şi necazuri, Avicenna nu este ocolit de bârfe, invidii, duşmănii făţişe sau ascunse, precum şi de calomnii.  
Viaţa sa a fost agitată şi din cauza simpatiilor sale şiite, care l-au pus de multe ori în primejdie. Cu toate acestea, nu s-a dat bătut în calea sa spre cunoaştere. Într-atât de mare a fost dedicarea sa pentru ştiinţă, încât pe perioada celor patru luni cât a fost întemniţat (căci viaţa sa a avut şi asemenea coborâşuri) Avicenna s-a folosit de timpul petrecut între patru pereţi pentru a scrie tratatul despre afecţiunile coronariene.
În perioada vieţii sale, Buhara rivaliza cu Bagdadul la statutul de capitală culturală a lumii musulmane. Peregrinările sale, alături de faima şi legăturile pe care le avea cu puternicii vremii, i-au facilitat accesul în marile biblioteci din Balkh, Horezm, Gorgan, Rey. A fost contemporan şi a avut dialoguri cu alte spirite luminate precum astronomul şi cercetătorul Rayhan Biruni, matematicianul Abu Nasr Iraqi, filozoful Abu Sahl Masihi şi fizicianul Abu al-Khayr Khammar.
Cea mai celebră şi influentă lucrare a sa a fost Canonul Medicinei (al-Qanun fi al-Tibb). Monumentala lucrare, scrisă iniţial în 5 volume, este, conform Enciclopediei Britanice, ”cea mai importantă carte din istoria medicinei, scrisă vreodată în Occident şi Orient”.
ibn-sinaTimp de peste 600 ani, Canonul Medicinei lui Avicenna a fost cartea de bază din multe şcoli de medicină şi spitale din Europa. Chiar şi în prezent, lucrarea sa este manualul standard de referinţă pentru practicienii medicinei Unani. Cu toate că sistemul său medical se baza pe unele din conceptele lansate de Hipocrate şi Galenus, Avicenna a adoptat în scrierile sale medicale o perspectivă universală, colectând, „distilând” şi sintetizând toată cunoaşterea medicală care exista în acele timpuri.
Avicenna a călătorit, a citit, a aplicat şi a studiat diferite sisteme medicale tradiţionale precum cel grec, egiptean, persan, hindus, chinez şi tibetan., după care a concluzionat că, în afara diferenţelor superficiale, toate aceste sisteme se confruntau cu aceleaşi realităţi şi teme comune.
Toate sistemele medicale tradiţionale ale acestor popoare luau în consideraţie legătura dintre suflet, trup şi boală, temperamentele umane şi importanţa lor, fluidele vitale şi umorile, energia vitală şi similarităţile dintre principiile structurii corporale şi anatomia şi fiziologia umană. Influenţa lucrării a fost cu adevărat uriaşă, planetară chiar. Până şi unele remedii populare africane au la bază leacurile prescrise de Avicenna. Principiile vindecării naturiste din Canonul Medicinei au fost studiate şi preluate de către Samuel Hahneman, fondatorul homeopatiei, şi de către părintele Sebastian Kneipp, fondatorul naturopatiei.
Influenţa operei acestui „Prinţ al Medicinei”, cum a fost supranumit încă de când era în viaţă, a fost cu adevărat imensă. Tratatul a fost tradus în limba latină la circa 100 ani de la scrierea sa şi a fost publicat de 15 ori în secolul XV şi de 20 ori în secolul XVI. A fost cartea de bază în universităţile din Montpellier şi Louvain, până în anul 1650, iar în Bruxelles studiile lui Avicenna au fost volume de referinţă până în anul 1909.
Cea mai mare contribuţie a lui Avicenna la ştiinţa medicinei a avut legătură cu etiologia. Era ferm convins că poţi stăpâni o problemă medicală doar dacă cunoşti bine cauzele şi factorii care influenţează afecţiunile şi bolile.
sursa: descopera.ro
Source Link

Views: 1

Avicenna – Partea 1

 

Acum mai bine de o mie de ani, în imensitatea Asiei Centrale se năştea unul dintre cele mai impresionante genii din istoria umanităţii. Considerat drept cel mai mare savant al întregii civilizaţii musulmane, Avicenna a strălucit fără egal în toate domeniile în care a activat. A fost un filosof cu o cunoaştere enciclopedică, om de ştiinţă şi deschizător de drumuri în medicină, practician şi teoretician în egală măsură şi, nu în ultimul rând, poet şi muzician. El este autorul unei opere grandioase care cuprinde aproape toate aspectele cunoaşterii umane din perioada sa. Cel ce s-a numit Abu Ali al-Husayn ibn Abd Allah ibn Sina (Avicenna pentru Europa latină) a încarnat, prin itinerarul său enciclopedic şi imensa sa cultură, prototipul intelectualului universal medieval .

Discipolul lui Aristotel învăţase complet Coranul la doar 10 ani

Cel mai strălucit spirit al civilizaţiei musulmane s-a născut în anul 980 în satul Qishlak Afshona de lângă Buhara (astăzi în Uzbekistan), pe atunci capitala dinastiei persane a Samanizilor care au domnit în Asia Centrală şi provincia Khorasan.
Din fericire pentru el, Avicenna s-a născut într-o familie de înalţi funcţionari iranieni de origine turcă, astfel încât a beneficiat încă din fragedă pruncie de o educaţie aleasă şi de atenţia unor părinţi care au sesizat devreme potenţialul intelectual al copilului.
Spiritul independent al copilului era încununat de o inteligenţă şi o memorie uluitoare, care i-a permis ca la vârsta de doar 14 ani să-şi întreacă profesorii. După cum nota în autobiografia sa, Avicenna învăţase deja tot ce exista la acea vreme în lume sub formă de cunoştinţe scrise, până să împlinească 18 ani.
Tratatul de medicină al lui Avicenna, ediţia în limba persană    Tratatul de medicină al lui Avicenna, ediţia în limba persană
De fapt, conform aceleiaşi autobiografii, copilul supradotat memorase deja toate surele Coranului până să împlinească 10 ani.
Educaţia şi cercetările sale ulterioare au fost marcate de un enciclopedism debordant.
  „Devorează” complet toate scrierile despre gramatica arabă, geometria, fizica, dreptul islamic, teologia şi medicina.
Devine foarte atras de unul dintre geniile date de Grecia Antică, şi anume Aristotel. Se avântă cu un patos nemaivăzut în studierea operei marelui gânditor grec. Citeşte cu nesaţ de patruzeci de ori Metafizica lui Aristotel, până când memorează fiecare cuvânt, dar conştientizează cu tristeţe că nu reuşeşte să înţeleagă sensurile şi tainele din spatele cuvintelor.
Eşecul nu-l face decât să se ambiţioneze mai mult. Timp de peste un an şi jumătate îşi petrece timpul citind, studiind şi rugându-se la moschee pentru iluminare. Aceasta vine  doar după ce, într-un moment de inspiraţie, cumpără pe o sumă derizorie, dintr-o piaţă, comentariile şi tratatul filozofului musulman Al-Farabi asupra Metafizicii.
Astfel, fericit, la doar 16 ani înţelege pe deplin spiritul şi viziunea ilustrului său maestru din Grecia Antică, pe care, evident, nu l-a întâlnit niciodată în viaţă. Fire sensibilă la suferinţele şi bolile semenilor, Avicenna se ataşează şi de ştiinţa medicinei. La vârsta de doar 18 descoperise deja că:
„Medicina nu este o ştiinţă grea şi aspră precum matematicile şi metafizica, deci am făcut progrese mari. Am devenit un medic iscusit şi am început să-mi tratez primii pacienţi cu ajutorul unor leacuri aprobate ”. Tânărul ajunge în scurt timp faimos, nu doar datorită succesului tratării pacienţilor, ci şi datorită faptului că, asemenea sfinţilor fără de arginţi din universul creştin, Avicenna îşi trata pacienţii fără să le ceară bani..
Când el avea 22 de ani, tatăl său moare brusc. Evenimentul traumatizant s-a suprapus peste tulburările politice şi sociale ale vremii, astfel încât tânărul se vede prins într-un adevărat carusel al unor peregrinări constante.
scrisă de Nicu Pârlog
sursa: descopera.ro. 
Source Link

Views: 1