Din istoria tiparului
Afland seretul fabricarii hartiei de la chinezi, musulmanii au transformat-o dintr-o arta luxurianta într-o industrie importantă. Fabricile de hârtie întâi au înflorit în Irak, Siria și Palestina, și-au croit drumul spre Vest. Prima fabrică de hârtie din Africa a fost construită în Egipt în jurul anului 850. O fabrică a fost construită în Maroc, iar de acolo a ajuns în Andaluzia în anul 950. Din Spania și Sicilia, fabricarea hârtiei s-a răspândit la creștinii din Spania și Italia.
Meșterul german al secolului al XV-lea Johannes Gutenberg din Mainz este adesea creditat cu inventarea artei și meșteșugului de tipărire. Acest fapt reprezinta cu siguranta o revoluție uriașă în comunicarea umană și in acumularea cunoașterii.
Gutenberg pare a fi primul care a proiectat o presă de tipărit, însă tipărirea în sine, care este realizarea unor copii multiple ale unui text prin transferarea lui de la o suprafață în relief la alte suprafețe portabile (în special hârtie) este mult mai veche. Chinezii practicau acest lucru în secolul al IX-lea și cel mai vechi datat text tipărit cunoscut este din 868: Diamond Sutra, o traducere chinezească a unui text budist păstrat acum în Biblioteca Britanică.
Ceea ce este mai puțin cunoscut este faptul că, aproape cu 100 de ani mai târziu, musulmanii arabi tipăreau de asemenea texte, incluzând pasaje din Coran. Ei îmbrățișaseră deja meșteșugul chinezesc de realizare a hârtiei, l-au dezvoltat și adoptat pe larg în țările islamice. Acest fapt a dus la o creștere majoră în producția manuscriselor. Însă exista un tip de text care a dus la distribuirea în masă: colecția privată de rugăciuni, incantații, extrase din Coran și „minunatele nume” ale lui Dumnezeu, pentru care era o cerere imensă printre musulmani, bogați și săraci, educați și needucați. Acestea erau folosite în special ca amulete, purtate de o persoană, adesea rulate și puse într-un medalion.
Astfel că în Egipt, a fost adoptată tehnica de tipărire a acestor texte pe benzi de hârtie și livrarea lor în copii multiple pentru a face față cererii în masă. Multe dintre ele au fost găsite de arheologi în timpul excavărilor în Fustat (vechiul Cairo), ele fiind datate în secolul al X-lea. Alte exemple au venit din locuri diferite din Egipt, unde climatul uscat a ajutat la păstrarea lor. Caligrafia araba folosita, variază între cel Kufic și diferite naskh cursive și alte stiluri folosite în perioada mamelucă (secolele al XIII-lea – al XVI-lea). Un exemplu bun este cel tipărit pe hârtie filigranată italiană în secolului al XV-lea. Astfel că tipărirea islamică a continuat pentru aproape 500 de ani. Nu știm dacă a influențat eventuala adoptare a tipăririi în Europa: nu există vreo dovadă, dar posibilitatea nu poate fi exclusă, mai ales că cele mai precoce exemple europene erau tipăriturile cu ajutorul unor blocuri de lemn sau metal. S-a sugerat că termenul italian tarocchi, însemnând cărți tarot (care au fost printre cele mai timpurii artefacte tipărite cu blocuri de lemn sau metal din Europa), ar fi derivat din cuvântul arab tarsh. Însă aceasta este doar o teorie speculativă și este nevoie de mai multe dovezi înainte de a fi acceptată.
Multe documente tipărite aveau modele destul de sofisticate incluzând coroane caligrafice, inscripții transversale, panouri geometrice, cercuri, culori si stiluri caligrafice.
Din pacate, mai tarziu, musulmanii aveau sa piarda mult din acest avânt al progresului lor. Retinerile indelungate ale otomanilor fata de tipar au cauzat un regres considerabil al civilizatiei islamice.
Source LinkViews: 4
