Puritanii au fost protestanți englezi în secolele al XVI-lea și al XVII-lea care au căutat să purifice Biserica Angliei de practicile romano-catolice, susținând că Biserica Angliei nu a fost pe deplin reformată și ar trebui să devină mai protestantă.[1] Puritanismul a jucat un rol semnificativ în istoria Angliei, în special în timpul Protectoratului.
Puritanii au fost nemulțumiți de amploarea limitată a Reformei engleze și de tolerarea de către Biserica Angliei a anumitor practici asociate cu Biserica Romano-Catolică. Ei s-au format și s-au identificat cu diferite grupuri religioase care susțin o mai mare puritate a închinării și a doctrinei, precum și evlavia personală și corporativă. Puritanii au adoptat o teologie reformată și, în acest sens, erau calviniști (la fel ca mulți dintre oponenții lor anteriori). În politica bisericească, unii au susținut separarea de toate celelalte denominațiuni creștine stabilite în favoarea bisericilor autonome adunate. Aceste ramuri separatiste și independente ale puritanismului au devenit proeminente în anii 1640, când susținătorii unei organizații politice presbiteriane din Adunarea de la Westminster nu au putut să creeze o nouă biserică națională engleză.
Până la sfârșitul anilor 1630, puritanii erau în alianță cu lumea comercială în creștere, cu opoziția parlamentară față de prerogativa regală și cu presbiterianii scoțieni cu care aveau multe în comun. În consecință, ei au devenit o forță politică majoră în Anglia și au ajuns la putere ca urmare a primului război civil englez (1642–1646). Aproape toți clerul puritan a părăsit Biserica Angliei după restaurarea monarhiei în 1660 și Legea Uniformității din 1662. Mulți au continuat să-și practice credința în confesiunile nonconformiste, în special în bisericile congregaționaliste și prezbiteriane.[2] Natura mișcării din Anglia s-a schimbat radical, deși și-a păstrat caracterul pentru o perioadă mult mai lungă în New England.
Puritanismul nu a fost niciodată o diviziune religioasă definită formal în cadrul protestantismului, iar termenul puritan în sine a fost folosit rar după începutul secolului al XVIII-lea. Unele idealuri puritane, inclusiv respingerea formală a romano-catolicismului, au fost încorporate în doctrinele Bisericii Angliei; altele au fost absorbite de numeroasele denominațiuni protestante care au apărut la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea în America de Nord și Marea Britanie. Bisericile congregaționale, considerate pe scară largă ca fiind o parte a tradiției reformate, provin din puritani.[3][4] Mai mult, credințele puritane sunt consacrate în Declarația de la Savoy, mărturisirea de credință deținută de bisericile congregaționaliste.
Sursa: en.wikipedia.org
Licență: https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/deed.ro
Textul a fost tradus.
Views: 6