De ce a creat Dumnezeu?

De ce a creat Dumnezeu?   Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, o altă întrebare este mai importantă: „De ce a creat Dumnezeu lumea?” Această întrebare trebuie adresată, pentru că omenirea nu este, în fapt, cea mai mare creaţie a Sa. Dumnezeu ne spune în capitolul Ghafir al revelaţiei finale: ,,Crearea cerurilor şi a […]

0Shares

De ce a creat Dumnezeu?

 

Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, o altă întrebare este mai importantă: „De ce a creat Dumnezeu lumea?” Această întrebare trebuie adresată, pentru că omenirea nu este, în fapt, cea mai mare creaţie a Sa. Dumnezeu ne spune în capitolul Ghafir al revelaţiei finale:

,,Crearea cerurilor şi a pământului este mai mare decât crearea oamenilor, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu.” (Coran 40: 57).

Compoziţia fiinţelor umane este de departe mult mai puţin complexă decât compoziţia universului în care ele există. Oricum, foarte puţini oameni reflectează asupra acestei realităţi. Din cauza aparentei supremaţii a fiinţelor umane asupra celorlalte creaturi de pe acest pământ (oamenii călătoresc în spaţiu, dezvoltarea continuă a tehnologiei şi a cunoaşterii), omenirea, în fiecare eră, devine arogantă şi se consideră pe sine drept cea mai importantă creație. Merită notat faptul că majoritatea descoperirilor uimitoare ale omenirii nu privesc fiinţa umană, ci lumea înconjurătoare. Eforturile se concentrează asupra lumii materiale mai degrabă decât asupra celei umane. În acest verset, Dumnezeu dezvăluie fiinţelor umane statutul lor real în această lume. Omenirea este doar o mică parte a ceea ce a rezultat din actul miraculos al creaţiei divine. Aşadar, pentru a înţelege de ce a creat Dumnezeu omenirea, individul trebuie mai întâi să răspundă întrebării fundamentale privind motivul pentru care Dumnezeu a creat.

Soucre Link

Visits: 3

0Shares

Impasul legat de mersul biped în teoria evoluţionistă

  Dincolo de datele fosile de care ne-am ocupat până acum, mai există şi alte diferenţe de netrecut între oameni şi maimuţe care, de asemenea, invalidează ficţiunea evoluţiei omului. Una dintre acestea este legată de modul în care mergem. Fiinţele umane au mersul vertical, pe două picioare. Aceasta este o formă foarte specială de locomoţie, […]

0Shares

 

Dincolo de datele fosile de care ne-am ocupat până acum, mai există şi alte diferenţe de netrecut între oameni şi maimuţe care, de asemenea, invalidează ficţiunea evoluţiei omului. Una dintre acestea este legată de modul în care mergem.

Fiinţele umane au mersul vertical, pe două picioare. Aceasta este o formă foarte specială de locomoţie, ce nu a mai fost întâlnită la alte specii de mamifere. Mai sunt însă unele animale care au şi ele abilitatea limitată de a merge atunci când stau în două picioare. Animale precum urşii şi maimuţele pot să meargă în acest fel, însă mai rar; cum ar fi atunci când vor să ajungă la o sursă de hrană, şi chiar şi atunci, doar pentru o perioadă scurtă de timp. În mod normal, scheletul lor se înclină înspre în faţă, iar aceste animale merg pe toate cele patru membre.

Atunci, este oare posibil ca mersul biped să fi evoluat din mersul de patrupede al maimuţelor, aşa cum susţin evoluţioniştii?

mersul bipedRecent researches reveal that it is impossible for the bent ape skeleton fit for quadrupedal stride to evolve into upright human skeleton fit for bipedal stride.

Bineînţeles că nu. Cercetătorii au arătat că evoluţia mersului biped nu s-a produs niciodată, şi nici este posibil ca ea să se producă. Mai întâi, pentru că acesta nu este un avantaj evoluţionist. Modul în care merg maimuţele este mult mai simplu, mai rapid şi mai eficient decât mersul biped al omului. Omul nu poate nici să sară dintr-un copac într-altul fără să atingă solul, asemeni cimpanzeilor; omul nu poate alerga cu o viteză de 125 de km/oră, asemeni unui ghepard. Din contră, deoarece omul merge pe două picioare, el se mişcă mult mai încet pe sol. Şi tot din aceleaşi motive, el este unul dintre cele mai neprotejate dintre toate speciile din natură, în termenii mişcării şi apărării. Conform logicii teoriei evoluţioniste, nu maimuţele ar fi trebuit să fie cele care au evoluat pentru a adopta mersul biped al omului; omul trebuia să fi fost cel care să fi evoluat pentru a deveni patruped.

Un alt impas al pretenţiilor evoluţioniste este acela că mersul biped nu se încadrează în modelul „dezvoltării treptate“ al lui Darwin. Acest model, ce constituie baza evoluţionismului, necesită încă „o treaptă“ pe scara ce duce de la mersul biped la cel patruped. Dar paleoantropologul englez Robin Compton, a arătat în cadrul unui studiu computerizat realizat de el în anul 1996, că o asemenea „treaptă“ nu poate exista. Compton a ajuns la următoarea concluzie: „o vieţuitoare poate să meargă fie vertical, pe două picioare, fie să meargă folosind toate cele patru membre“,o anumită treaptă evoluţionistă între acestea două este imposibilă întrucât ar implica un consum energetic excesiv. Prin urmare, această fiinţă pe jumătate bipedă nu poate exista.

Diferenţa imensă dintre om şi maimuţă nu se limitează doar la mersul biped. Multe alte subiecte rămân neexplicate, cum ar fi capacitatea creierului, abilitatea de a vorbi, şi aşa mai departe. Iată în continuare confesiunea unui paleoantropolog evoluţionist, pe nume Elaine Morgan, referitoare la acest subiect:

„Patru dintre cele mai uluitoare mistere despre fiinţele umane sunt:

  1. De ce merg în două picioare?
  2. De ce şi-au pierdut blana?
  3. De ce au dezvoltat creiere atât de mari?
  4. De ce au învăţat să vorbească?

Răspunsurile corecte la aceste întrebări sunt:

  1. Nu ştim încă.
  2. Nu ştim încă.
  3. Nu ştim încă.
  4. Nu ştim încă.

Iar lista acestor întrebări ar putea fi extinsă cu mult mai mult, fără a influenţa în vreun fel monotonia răspunsurilor.“

Soucre Link

Visits: 1

0Shares

Parintele opticii

  Parintele opticii   Ibn Al-Haytham, născut în anul 965, a fost primul care a explicat faptul că vederea este posibilă datorită refracției razelor de lumină. Opera lui Ibn Al-Haytham a fost reluată și dezvoltată de matematicianul persan Kamal Al-Din Al-Farisi care a observat traiectoria razelor de lumină în interiorul unei sfere de sticlă pentru […]

0Shares

 

Parintele opticii

 

Ibn Al-Haytham, născut în anul 965, a fost primul care a explicat faptul că vederea este posibilă datorită refracției razelor de lumină.

Opera lui Ibn Al-Haytham a fost reluată și dezvoltată de matematicianul persan Kamal Al-Din Al-Farisi care a observat traiectoria razelor de lumină în interiorul unei sfere de sticlă pentru a examina refracția luminii solare în picăturile de ploaie. Acest fapt i-a oferit o explicație a formării curcubeielor primare și secundare.

Din anul 800 până în 1300, lumea Islamului a produs nu mai puțin de 60 de specialiști în oftalmologie sau oculiști, autorii cărților și monografiilor în oftalmologie. Însă, în Europa înainte de secolul XII termenul de oculist era necunoscut. De abia în secolul XVIII, metoda de îndepărtare a cataractei cu ajutorul acului scobit s-a folosit în Europa.

Parintele opticii

Musulmanii au produs multe lucrări originale pe anatomia ochiului. Studiile lor erau însă limitate, deoarece ei își făceau constatările doar pe ochiul animal. Disecția vreunei părți a corpului uman era considerată necuviincioasă, în principiu. Aceste lucrări ne oferă ilustrația cea mai veche a anatomiei ochiului.

Lucrarea originală a arabilor include introducerea termenilor ca glob ocular, conjunctiva, corneea, uvee și retină. Musulmanii au mai efectuat operații și pe afecțiunile pleoapei ca Trahomul (o întărire a interiorului pleoapei), Glaucomul (o creștere a presiunii intra-oculare) a fost descris prima dată de un arab. Însă, cea mai măreață contribuție în oftalmologie a arabilor a fost în domeniul cataractelor.

Parintele opticii

În secolul XII, Gerard de Cremona, faimosul traducător în limba latină a lucrărilor științifice și medicale din limba arabă, și-a petrecut 40 de ani din viață în Toledo (Spania) traducând lucrările muuslmanilor, inclusiv a lui Ar-Razi și Ibn Sina.

Medicii arabi au fost în prima linie în efortul de a preveni orbirea din anul 1000 e.n., când Ar-Razi a devenit primul doctor care a descris acțiunea reflexă a pupilei. Cam în același timp, Ammar Bin Ali Al-Mosuli a inventat tehnica de îndepărtare prin aspirație a cataractelor prin folosirea acului scobit.[1]

 

 

[1] Optometria azi, publicația Asociației Optometriștilor, Anglia, 1987.

Soucre Link

Visits: 1

0Shares