Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Egalitatea rasială – partea a 2-a

Mustafa Sibaee

Toti oamenii inclusiv popoarele civilizate din secolul i-au considerat pe negri demni de a sta in rand cu albii si cu atat mai putin sa stea in fruntea lor, sa-i conduca pe ei si sa le fie superiori in privinta stiintei si opiniei. Civilizatia islamica a sfaramat aceste criterii si a respins aceasta atitudine, negrul iesind in fata albului, atunci cand stiinta, opinia si curajul sau il scot in fata. ‘Abada ben as-Samit nu este decat unul din acei negri pe care civilizatia islamica i-a ridicat la rangul de comandant si lider.

Abd al-Malik ben Marwan ii poruncea aceluia care chema la Rugaciune sa strige in sezonul Pelerinajului ca lumea nu trebuie sa ceara consultatii in problemele care au legatura cu religia decat lui ‘Ata ben abi Rabbah, imamul locuitorilor Mekkai, invatatul si jurisconsultul lor. Doriti sa stiti cum arata acest ‘Ata’? Era negru, chior, carn, paralizat, schiop, cu parul zburlit. Cand il privea omul nu se putea astepta la nimic folositor de la el. Cand statea in cercul sau printre miile de invatacei parea un corb negru intr-un lan cultivat cu bumbac.

Civilizatia islamica a facut din acest negru chior si carn un imam, la care lumea mergea la consultatii (fatwa) si o scoala absolvita de mii de albi, el fiind pentru ei subiect de admiratie, dragoste si respect.

Au existat in civilizatia islamica negri vrednici de lauda in toate domeniile stiintei si al literaturii. Culoarea lor neagra nu i-a impiedicat sa fie poeti si sa se afle in compania califilor, asa cum a fost Nasib, jurisconsulti care au alcatuit opere demne de luat in considere în domeniul jurisprudentei, asa cum a fost Osman ben Ali az-Zayla’i, comentatorul lucrarii Al-Kanz “Comoara de jurisprudenta hanfita, AlHafiz Jamal ad-Din abi Muhammad Abd Allah ben Yusuf az-Zayla’i , autorul lucrarii Nasb ar-raya “Ridicarea stindardului”, ultimii doi fiind negri din orasul etiopian Zayla’.

Nu exista arab care sa nu fi auzit de Kafur al-Ikhsidi,sclavul negru devenit guvernator al Egiptului in secolul IV h., pe care l-a eternizat poetul Al-Mutanabbi,prin laudele si satirele sale pe care i le-a dedicat.

Pe scurt, se poate afirma ca civilizatia islamica nu a cunoscut discriminarea intre albi si negri, ca in ea nu au existat comunitati speciale pentru negri, in care sa nu locuiasca si albi, ca nu au fost oprimati in mod special din cauza culorii lor, si ca albii nu i-au socotit subiect de razbunare, dispret sau persecutie. Dimpotriva, civilizatia islamica umanista a privit la toti oamenii din prisma adevarului si binelui si nu a vazut culoarea alba sau neagra decat in functie de faptele fiecaruia: “Cel care a facut un bine cat un graunte de colb il va vedea,/ Dupa cum cel care a facut un rau cat un graunte de colb il va vedea.”

Aceasta afirmatie parea ciudata in urma cu cincizeci de ani. Este o axioma faptul ca discriminarea dintre albi si negri este un act barbar, la care nu recurge o civilizatie avansata si ca civilizatia cea mai vestita pentru difuzarea principiilor fratiei si egalitatii intre oameni. Dar de cand a fost creata Organizatia Natiunilor Unite si a fost proclamata Liga Drepturilor Omului am simtit nevoia sa vorbim despre aceasta chestiune, dupa ce am vazut si am auzit discutii inspaimantatoare despre discriminarea rasiala practicata in Africa de Sud, despre crimele ingrozitoare ale colonialistilor in Kenia, despre situatia indienilor si a negrilor din America. Este de mirare ca aceia care au chemat la practicarea discriminarii rasiale in Africa de Sud, care i-au supus pe negrii din Kenia oprimarii politice si economice, care au provocat cele mai aspre incercari si nenorociri indienilor si negrilor din America nu au fost orientali, ca sa poata fi acuzati de inapoiere si barbarie, asa cum i-au acuzat occidentalii intotdeauna pe orientali, ci au fost state dezvoltate, socotite printre marile puteri in cadrul Organizatiilor Natiunilor Unite!

America a fost si este cea mai mare putere care a dominat si domina Natiunile Unite, Anglia este statul european care a facut cel mai mult caz de traditiile democratice, Africa de Sud a fost reprezentata in Organizatia Natiunilor Unite de o clasa de guvernanti europeni albi care au colonizat acasta regiune si au vorbit in numele ei, iar statele din America de Sud au o poziţie importanta si glasul lor este auzit in cadrul Natiunilor Unite. Aceste state au comis in secolul XX cea mai mare crima impotriva umanitatii pe care a cunoscut-o istoria crima oprimarii de catre om a fratelui sau omul – si aceasta nu din cauza slabiciunii sau a ignorantei lui, ci din cauza culorii pielii.

– sfârșitul celei de-a doua părți –

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 1

Islamul – Religia omenirii

În veacurile de la începutul istoriei, când comunităţile umane s-au constituit în neamuri şi în triburi dispersate şi izolate unele de altele, în diferite zone ale lumii, când aceste neamuri şi triburi simţeau nevoia acută ca cineva să le trezească şi să le prevină, ca un reformator să le îndrepte şi să le călăuzească, înţelepciunea Creatorului – care este Înţelept şi Bineştiutor – a impus trimiterea de mesageri care să vestească binele şi să prevină în cetăţile izolate ale acestor comunităţi, pentru ca ele să nu mai aibă argumentul neştiinţei şi ignoranţei. Aceşti mesageri au fost asemenea ambasadorilor însărcinaţi cu o misiune animată de principii unitare şi ei transmiteau voinţa Celui care-i trimitea cu misiunea – adică Creatorul -, transmiteau scripturile Sale şi împlineau mesajele Sale.

Unitatea mesajelor divine

Constatăm, de aceea, că fundamentele mesajelor trimişilor şi principiile propovăduirii lor sunt identice, pentru că ei toţi au fost trimişi de o divinitate unică – Creatorul – şi nu au fost deosebiri în credinţele pe care le-au propăvăduit, nici în spiritul actelor de devoţiune şi ritualurilor care le-au fost poruncite

şi nici în principiile de interacţiune materială, morală şi politică pe care le-au împlinit.

Diferenţele mari pe care le observăm astăzi între credinţele adepţilor mesajelor divine se datorează schimbărilor şi deformărilor introduse în principiile acestor religii. Dacă aceste religii anterioare şi-ar fi păstrat nealterate principiile lor iniţiale, aderenţii lor s-ar fi întâlnit cu musulmanii cu adevărat şi ar fi fost în consens cu ei şi toţi aderenţii credinţelor divine s-ar afla într-o singură religie şi ar urma aceeaşi cale şi s-ar călăuzi după orânduiala pe care Creatorul a transmis-o prin toate mesajele şi pe care i-a pogorât-o lui Muhammed.

Filozofia complementarităţii mesajelor

Constatăm că înţelepciunea lui Creatorul a ţinut seamă, în pogorârea mesajelor divine, de dezvoltarea comunităţilor de pe pământ, de comunităţile primitive care aveau legături limitate între ele, fiind izolate în cetăţile lor situate departe una de alta şi de comunităţile civilizate instruite, care  întreţineau legături comerciale, culturale şi politice. Observăm, de aceea, că rânduielile legislative diferă în

mesajele divine de la o comunitate la alta, în ceea ce priveşte forma lor, dar nu şi în ceea ce priveşte spiritul şi semnificaţia lor, pornind de la diferenţele în ceea ce priveşte nevoile comunităţilor de diverse tipuri de reformă şi de îndreptare. De pildă, faptele rele ale unei comunităţi pot să fie înşelarea la măsură şi la cântar şi ele au nevoie de o anumită îndrumare, pentru îndreptarea acestor vicii, în vreme ce faptele rele ale unei alte comunităţi

sunt nelegiuirile, iar faptele rele ale celei de a treia comunităţi sunt nedreptatea, întrecerea măsurii şi uciderea sufletelor pe nedrept. Fiecare dintre aceste comunităţi izolate are nevoie de o îndrumare specifică şi de legi cu caracter particular. Mediul limitat şi izolat impune ca prescripţiile şi legile sale pe care i le aduce trimisul să corespundă cu situaţia comunităţilor respective, atât în ceea ce priveşte modalităţile, cât şi în ceea ce priveşte

prescripţiile şi orânduielile, fără să fie nimic în plus, şi prin modalitatea care să garanteze cele mai adecvate mijloace pentru comunitatea respectivă.

Dacă aruncăm o privire asupra popoarelor primitive care nu cunosc alte mijloace care să le asigure existenţa, în afară de oile pe care le duc la păscut, hrănindu-se cu laptele şi cu carnea lor şi îmbrăcându-se în pieile lor, trăind în satele şi în pustiurile lor, constatăm că cea mai mare parte a rânduielilor şi legilor de care ele au nevoie sunt

dogme, principii ale ritualurilor, o serie de norme etice şi foarte puţine prescripţii referitoare la relaţiile reciproce. Constatăm, apoi, că ar fi absurd ca acestor oameni izolaţi, care nu ştiu nimic despre comerţ, meşteşuguri şi politică, să li se aducă un sistem cuprinzător de legi care să reglementeze vânzările, activitatea firmelor sau relaţiile internaţionale, de vreme ce ei nu ştiu nimic despre aceste tipuri de relaţii.

Views: 1