Tag: africa

Al-Sumait – povestea unui adevărat umanitar

de Bassama Al Toaimi

 

 

Dr.-Abdul-Rahman-Al-SumaitNume: Sheikh Dr. Abdul Rahman Al-Sumait

Naționalitate: Kuweitiană

Data nașterii: 15 octombrie 1947

Familie: Căsătorit, binecuvântat cu cinci copii

 

Activitatea domnului Al-Sumait

–          Fondator și actual președinte al uneia dintre filialele Societății Medicilor Musulmani din Statele Unite ale Americii și Canada din 1976, Filiala Canadei de Est;

–          Membru fondator al filialei din Montreal a Asociatiei Studentilor Musulmani, 1974-176;

–          Membru fondator al Comisiei Musulmanilor Malawi – Kuwait 1980;

–          Membru fondator al Comisiei de Asistență Kuwait;

–          Membru fondator al Autorității Internaționale de Caritate Islamică – Kuwait;

–          Membru fondator al Consiliului Islamic Internațional pentru apel și Asistență – Kuwait;

–          Membru al Asociației Caritabile de Salvare – Kuwait;

–          Secretar general al Comisiei Musulmanilor Africani, 1981-1999;

–          Președinte „Ajutor Direct”, 1999-2008 – membru al Societății Kuwaitiene de Crucea Roșie – Kuwait;

–          Redactor-șef al Revistei Al-Kawthar, din 1984 până la momentul decesului său;

–          Membru al Consiliului Administrativ al Organizației de Apel Islamic – Sudan;

–          Membru al Consiliului Administrativ al Universității de Știință și Tehnologie – Yemen;

–          Președinte al Consiliului Administrativ al Facultății de Pedagogie  – Zangbar;

–          Președinte al Consiliului Administrativ al Facultății de Studii Islamice și Shariah – Kenya;

–          Președinte al Centrului de Studii de Activități Caritabile – Kuwait.

Dr. Abdul Rahman Al-Sumait a fost un om extraordinar care și-a dedicat viața faptelor bune. Acest om ar trebui făcut cunoscut pentru impactul major îasupra a milioane de vieți, nu doar în locurile sale natale, ci pretutindeni în această lume.

Al-Sumait a fost un învățat musulman, un medic practicant și un model pentru toți musulmani. Născut și crescut în Kuwait, înainte de a fi implicat în activități de caritate, a fost un medic calificat specializat în boli interne li gastroenterologie. El a absolvit Universitatea din Bagdad, Medicină Generală și Chirurgie, a obținut o diplomă în Boli Tropicale de la Universitatea Liverpool în 1974, după care și-a desăvârșit studiile postuniversitare prin specializarea sa în boli interne și sistem digestiv la Universitatea McGill din Canada. Cu timpul, la vârsta de 35 de ani, el a decis să se mute și să trăiască în africa, și și-a dedicat 29 de ani din viața sa trăind acolo împreună cu soția sa, contribuind în mod pozitiv și ajutând milioane de copii să aibă parte de educație, să fie salvați de foamete, să aibă un adăpost și să își cunoască religia.

Pe vremea când era student în Kuwait, Al-Sumait a fost martorul unei scene în apropierea școlii sale care i-a trezit interesul în ajutorarea celor mai puțin norocoși, și i-a schimbat viața în mod definitiv. El a observat muncitori săraci așteptând mijloacele de transport de comun zilnic în zile caniculare, astfel că s-a hotărât împreună cu câțiva prieteni să economisească din banii de buzunar și să le ofere o mașină modestă cu care ei să se poată deplasa. Din acea zi el a început să se dedice cât mai mult acțiunilor caritabile.

Pe perioada cât a lucrat la universitate, Al-Sumait își cheltuia cea mai mare parte a salariului său lunar pentru a cumpăra cărți islamice pe care le distribuia la moschei. El participa, de asemenea, la strângerea de sume de bani e la alți colegi studenți, pentru ca banii strânși împreună să îi folosească pentru tipărituri și distribuire de pamflete islamice în Asia de Sud-Est și Africa.

Interesul lui Al-Sumait pentru Africa a fost aprins atunci când a simțit și a văzut cum continentul african este neglijat. Etiopia, Eritrea, Djibouti, Kenya, Mozambique, Malawi, Zambia, Angola și multe alte comunități din regiune care sufereau de foamete, boli și sărăcie,  au început să reprezinte centrul atenției lui Al-Sumait .

La vârsta de 35 de ani (în 1981) el a înființat Agenția Musulmanilor Africani (AMA – mai târziu renumit Ajutor-Direct), unde a ocupat funcția de președinte din 1981 până în 2008. AMA este o organizație de caritate care funcționează în mai mult de 40 de state din întreaga lume și care acordă asistență oamenilor aflați în suferință din cauza crizelor economice și sociale, în mod special în Africa.

Atunci când a ajuns în Africa a fost a fost profund întristat de imaginile de foamete și boală, astfel că a hotărât să își sacrifice profesia și se dedice cu totul în folosul acestor oameni. 29 de ani din viața lui Al-Sumait au fost dedicați activităților caritabile în Africa, întorcându-se în Kuwait doar pentru vizite scurte sau pentru tratamente medicale; el a fost în tot acest timp dedicat misiunii sale de a-i asista pe cei aflați la nevoie.

Și-a sacrificat viața, timpul, abilitățile și eforturile pentru a îi ajuta pe acei oameni cu o soartă mai puțin fericită să aibă o viață decentă. Al-Sumait a inițiat, de asemenea, diferite proiecte adiționale Ajutorului Direct, care au ajutat oamenii neprivilegiați prin simplul fapt că le-au ușurat existența de sărăcie.

Cele mai importante realizări ale lui pe timpul petrecerii vieții sale în Africa sunt:

–          sprijinirea a 9500 de orfani

–          ajutorarea financiară a 95000 de studenți

–          5700 de moschei

–          200 centre de training pentru femei

–          860 de școli

–          4 universități

–          102 centre islamice

–          9500 de fântâni

–          51 milioane de copii ale Coranului cel Nobil

–          7 milioane de oameni s-au convertit prin eforturile sale, acest număr incluzând și preoți și episcopi.

Deși călătoria lui Al-Sumait în Africa a fost un succes major, el s-a confruntat cu foarte multe greutăți în această perioadă. În scopul îndeplinirii scopului misiunii sale, el a călătorit de multe ori până adânc în mijlocul junglelor, îmbolnăvindu-se de presiune a sângelui ridicată, diabet, malarie și multe alte boli. El a fost ținta mai multor atentate de asasinare puse la cale de miliții armate care erau deranjate de prezența sa și de impactul pe care îl avea asupra categoriilor defavorizate. Al-Sumait a avut experiențe aproape mortale cu cobre în Mozambique, Kenya și Malawi. De asemenea, a experimentat și celulele de detenție în anumite momente din viața sa. Cu toate acestea, el a rămas hotărât în misiunea lui de a își îndeplini scopul de aducere a păcii, asistenței și ajutorului în Africa, indiferent că era vorba de alimente, adăpost, educație sau religie.

De-a lungul vieții sale, activitatea caritabilă a dr. Al-Sumait a fost recunoscută și apreciată prin onoruri, premii, trofee și certificate, inclusiv înaltul premiu prestigios – Premiul Internațional de Servire a Islamului „Regele Faisal”. Dr. Abdul Rahman Al-Sumait a fost un om remarcabil, o adevărată inspirație și o reprezentare a unui adevărat musulman. Și-a sacrificat întreaga sa ființă în beneficiul altora. Timpul și activitatea sa sunt observabile în prezent și vor fi întotdeauna, în special prin copiii din Africa care continuă să primească educație în diferite universități de pe întregul continent.

Fie ca Allah să-i binecuvânteze sufletul și să-l răsplătească pentru viața măreață pe care a dus-o! Amin!

 

 

Sursa: truth-seeker.info  (preluat cu unele modificări de pe productivemuslims.com)

Source Link

Views: 5

Egalitatea rasială – partea a 3-a

Egalitatea rasială – partea a 3-a Mustafa Sibaee   Guvernul Africii de Sud a continuat sa practice discriminarea intre negrii si albi, in ceea ce priveste drepturile, obligatiile si privilegiile, in pofida protestelor comunitatii statelor asiatice si africane in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite. Anglia a continuat sa practide in Kenia actiuni de ucidere in masa […]

Egalitatea rasială – partea a 3-a

Mustafa Sibaee

 

Guvernul Africii de Sud a continuat sa practice discriminarea intre negrii si albi, in ceea ce priveste drepturile, obligatiile si privilegiile, in pofida protestelor comunitatii statelor asiatice si africane in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite. Anglia a continuat sa practide in Kenia actiuni de ucidere in masa impotriva patriotilor din comunitatile Mawmaw. Ba mai mult decat atat, a perseverat in aplicarea legii teritoriilor din anul 1915, care a oferit minoritatii alcatuite din 29000 de europeni drepturi asupra pamanturilor din Kenia pe care nu leau avut 4055000 de africani, care au fost urmariti si persecutati pe pamantul lor, in activitatea si in locuintele lor, cu toate ca ei au fost locuitorii acestei tari si stapanii de drept ai resurselor ei. Sir Eliot, primul inalt comisar numit in Kenia, in anul 1900 spunea in declaratia referitoare la politica guvernului sau in Kenia: “In cadrul protectoratului (adica Keniei), exista pamant pentru omul alb si ar fi o ipocrizie sa nu se recunoasca faptul ca interesele albilor trebuie sa prevaleze. Scopul principal urmarit prin politica si prin legislatia emisa trebuie sa fie crearea unei colonii a albilor”. Acest lucru a continuat sa fie telul guvernantilor europeni ai Keniei pana la dobandirea independentei: intregul teritoriu al tarii sa apartina europenilor albi care sa dispuna de resursele lui dupa bunul plac.

Printre ciudateniile legii referitoare la pamanturi este si prevederea ca guvernatorul are dreptul de a dona pamant cui voieste si ca orice suprafata de pamant care nu depaseste 5000 de fedani poate fi donate in schimbul unei rente nominale pe o perioada de 999 de ani! In anul 1925, colonialismul alb poseda in medie 500 de fedani, in vreme ce bastinasul nu poseda decat 8 fedani. Cat priveste politica de separare a negilor bastinasi de colonialistii albi, aceasta s-a bazat pe stabilirea anumitor locuri pentru negri, pe care ei nu aveau voie sa le depaseasca, iar cand colonialistii albi aveau nevoie de mana de lucru ieftina a negrilor, acestia erau obligati ca imediat dupa terminarea lucrului sa plece de pe fermele albilor si sa mearga la colibele sau locuintele lor din zonele joase, departe de cartierele albilor!

Trecand la America, vom afla lucruri uimitoare si dureroase: pe continentul nou, statuia libertatii ii intampina pe toti cei care sosesc in portul New York, iar pe soclul ei sta scris: “Dati-ne noua masele voastre obositoare, sarace, dornice sa respire in libertate! Trimiteti la mine ramasitele de pe litoralul vostru aglomerat, pe aceia care nu au adapost si tara! Iata-ma ridicand faclia in vecinatatea portii de aur!”

Da! In tara libertatii, a carei statuie a fost inaltata in cel mai mare dintre porturile si orasele sale, a avut loc tragedia oprimarii oamenilor de culoare si aceasta a fost cea mai ingrozitoare crima impotriva umanitatii! Noi nu invinuim poporul de crima si nu pretindem ceea ce nu este adevarat, ci poporul insusi recunoaste acest adevar. James Beasnis, senator american, spunea: ”Nici un om de culoare, care nutreste dorinta de egalitate politica nu poate sa lucreze in statele din Sud. Aceasta tara este proprietatea omului alb si trebuie sa ramana asa!”

Manifestarile oprimarii oamenilor de culoare in America au fost variate si au avut loc in diverse domenii.

coloreedIn domeniul cultural, nu li se permitea negrilor in douazeci de state sa studieze in aceeasi scoala cu albii. Articolul 207 din constitutia statului Mississippi suna astfel: “Se va avea in vedere in acest domeniu domeniul educatiei si invatamantului separarea copiilor albi de copii negri, fiecare din cele doua grupuri avand scolile sale proprii”.

In statul Florida, legile impuneau ca manualele scolare destinate negrilor sa fie diferite de cele ale albilor.

In domeniul casatoriei, era interzisa in aproape toate statele casatoria intre o alba si un negru sau intre un alb si o negresa. Constitutia unor state, cum era cea a statului Mississippi, stipula nulitatea casatoriilor de acest fel, ba chiar nulitatea casatoriei uni alb cu o femeie prin ale carei vene curge o optime de sange de negru!

In domeniul muncii, legislatia unor state stipula ca nu le este permis muncitorilor negri sa fie la acelasi nivel cu muncitorii albi dintr-o fabrica si nu le este permis negrilor sa intre sau sa iasa pe aceleasi porti cu albii!

In domeniul social, legile a patrusprezece state stipulau separarea negrilor de albi in trenuri si in autobuze, in cabinele telefonice si in spitale. Pana si in spitalele de boli mintale, nebunul alb era separat de nebunul negru! Mai ciudat decat toate astea este faptul ca stapanul unui cimitir pentru caini din Washington a declarat in anul 1947 ca el nu permite ingroparea cadavrelor de caini apartinand negrilor, justificand aceasta atitudine nu prin faptul ca nu ar suporta cainii sa fie ingropati in acelasi cimitir, ci prin faptul ca nu le convine clientilor sai albi sa accepte acest tratament reprobabil pentru cainii lor rasfatati, dupa moarte, adica egalitatea cu cainii negrilor.

Uneori, oamenii politici americani gaseau scuze pentru acesta situatie rusinoasa in faptul ca ura rasiala este mai puternica in statele din Sud, care erau mai putin civilizate decat statele din Nord, dar realitatea dezmintea aceste scuze, caci in toate marile orase din Nord, majoritatea covarsitoare a populatiei de culoare era concentrata in cartiere insalubre alcatuite din case darapanate din lemn prin care alergau nestingheriti soarecii si sobolanii si in care se ridicau in fiecare zi limbi de foc. In Harlem cartierul negrilor din New York revenea o camera la noua negri! Unul din ziarele vremii scria: “Daca am lua densitatea populatiei din cartierul Harlem drept regula si am incerca sa o aplicam la populatia Statelor Unite in ansamblu, am constata ca toti negrii ar putea fi adunati intr-o jumatate din New York!”

 

– sfârșitul celei de-a treia părți –

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1