Valorile morale sunt universale

  F. Gulen   Disputele şi tensiunile, oamenii care se atacă unii pe alţii pentru un petic de pământ sau teritoriu, pentru a-şi menţine pozitiile, o şi mai mare asuprire, zi de zi, a celor supuşi şi a celor nevoiaşi, extinderea inechităţii, creşterea corupţiei, toate acestea sunt doar câteva exemple ale dezastrului. Toti cei care […]

 

F. Gulen

 

prelegeriDisputele şi tensiunile, oamenii care se atacă unii pe alţii pentru un petic de pământ sau teritoriu, pentru a-şi menţine pozitiile, o şi mai mare asuprire, zi de zi, a celor supuşi şi a celor nevoiaşi, extinderea inechităţii, creşterea corupţiei, toate acestea sunt doar câteva exemple ale dezastrului.

Toti cei care trăiesc în perioade diferite, în puncte geografice diferite şi care aparţin unor religii divine diferite, cu toate aceste diferenţieri, în realitate sunt stapâni pe aceleaşi valori morale. Valori fundamentale precum: să nu furi, să nu ucizi, să nu faci adulter, să nu minţi, fată de oameni să ai un comportament amabil şi respectuos, sunt valabile pentru toti credincioşii. Această semnificaţie comună a moralei este valabilă pentru Islam, Creştinism, Iudaism. Aşa cum lucruri neplăcute precum: nerecunoştinta, răsfăţul, iubirea de sine, minciuna, lăcomia, viclenia, cearta, lipsa de respect, nestatornicia, avarismul, bârfa, despotismul, calomnia, perfidia, instigarea nu sunt conforme cu morala islamică, ele sunt interzise şi în Iudaism şi Creştinism. În toate aceste religii oamenii sunt îndemnaţi să fie respectuoşi, iubitori, drepti, mărinimoşi, milostivi, iubitori de binefaceri, modeşti, serioşi, de nădejde, generoşi, devotati, cu caracter blând şi statornici.

Opus acestora, foarte multe doctrine din lume apără valori care sunt total opuse valorilor morale propovăduite de religiile divine. Ca dovada că, în ultimele două secole filosofia materialistă foarte influentă a adus omul în starea unor indivizi care se gândesc numai la interesele lor, nu cunosc nici o lege atunci când este vorba de a avea profit. Disputele şi tensiunile, oamenii care se atacă unii pe alţii pentru un petic de pământ sau teritoriu, pentru a-şi mentine pozitiile, o şi mai mare asuprire, zi de zi, a celor supuşi şi a celor nevoiaşi, extinderea inechitatii, creşterea coruptiei, toate acestea sunt doar câteva exemple ale dezastrului. În fata acestei situaţii este nevoie ca cei care ţin de religiile divine să se alieze pentru a salva oamenii care au fost înşelati de materialism. Ceea ce le revine musulmanilor, creştinilor şi iudeilor cinstiti şi cu spirit de discernamânt este de a porni o luptă comună împotriva răului şi a celor răi, de a se ajuta şi a trudi împreună.

Pentru om Islamul este o rânduială specială unică, ce se poate aplica în orice domeniu şi care are realizări alternative în modul de aplicare. Islamul, de la prima apariţie a conştiintelor şi până la problemele morale cele mai înalte ale vieţii, printr-o largă recunoaştere a tuturor chestiunilor, de la cea mai mică problemă individuală şi familială până la subiectele sociale cele mai neclare, pentru toate oferă imediat soluţiile cele mai diferite. Orice mesaj al său este un ton al păcii universale, o compoziţie a armoniei sociale, o “respiraţie” a toleranţei şi dialogului.

Brutalitatea, grosolănia, ura şi duşmănia sunt reflectii ale duşmanilor referitoare la structura sa spirituală şi scursuri ce provin din insatisfactia celor inculti. Deoarece, într-o inimă în care a pătruns şi s-a instalat Islamul, pentru Creator şi în memoria celor creaţi exista numai şi numai iubire, exista grijă, exista tolerantă. De altfel, într-o inimă nu poate exista şi credinta şi relatie cu Allah şi ură, duşmanie şi furie. Daca o inimă, în fiecare zi, în fiecare săptamână, în fiecare an, prin forme diferite de credinţă, îşi reînnoieşte, îşi întăreşte credinţa în Domnul, relatia cu El, atunci acea inimă nu poate ramâne deschisă sub nici o formă duşmăniilor.

Concluzia este că dialogul dintre religie şi civilizaţii este absolut necesar. Primul pas spre acest lucru, aşa cum accentuează un savant musulman contemporan, este necesitatea înlaturarii chestiunilor care reprezinta cauza polemicii dintre religii, reliefarea mai degraba a punctelor comune. Gândindu-ne precum Mevlânâ Celâleddin Rumî, care spunea: “Stau cu un picior în centru şi cu celalalt între şaptezeci şi doua de natiuni”, este necesar sa trasam un cerc foarte larg care sa cuprinda toata omenirea şi sa întindem tuturor oamenilor bratul pacii.

Am credinţa că, învingând forţele brutale şi depăşindu-le, nu trebuie să uităm ca, relaţiile dintre civilizaţii se bazează şi trebuie să se bazeze numai pe dialog.

 

sursa:  „Islamul si Dialogul”

Soucre Link

Egalitate, nu identitate

Khurram Murad   Egalitatea reprezintă unul dintre acele idealuri umane care, de obicei, se sustrage oricărei definiţii. Transpunerea sa în roluri, reguli şi norme a fost întotdeauna una subiectivă. Din nefericire, acest concept este folosit de către feminiştii moderni  ca slogan în cadrul campaniilor de anulare a tuturor diferenţelor de rol. De asemenea, egalitatea este […]

Khurram Murad

 

image-equalityEgalitatea reprezintă unul dintre acele idealuri umane care, de obicei, se sustrage oricărei definiţii. Transpunerea sa în roluri, reguli şi norme a fost întotdeauna una subiectivă. Din nefericire, acest concept este folosit de către feminiştii moderni  ca slogan în cadrul campaniilor de anulare a tuturor diferenţelor de rol. De asemenea, egalitatea este folosită ca un paravan de fum din spatele căruia sunt lansate atacuri împotriva Şariei, din cauza diferitelor ei prevederi privind femeile.

Nu există nicio îndoială că egalitatea reprezintă o necesitate profundă şi un ideal uman veritabil. Însă la fel de adevărat este că egalitatea de roluri nu înseamnă în mod necesar identitate de roluri. Dacă egalitatea este confundată cu identitatea, singura concluzie posibilă este: „O societate în care cu adevărat cele două sexe sunt egale este inimaginabilă“. A elimina diferenţierea rolurilor nu poate genera decât consecinţe catastrofice, aşa cum am specificat mai sus, în ceea ce priveşte societatea în genere şi fenomenele intercorelate de moralitate sexuală, familie, reproducere, creştere a copiilor, dezvoltare a personalităţii, fapt care se poate constata deja cu claritate în Occident. Chiar şi un aspect aparent minor, cum ar fi răspândirea metodelor anticoncepţionale, a devenit un instrument important în promovarea sexului extramarital, în modificarea valorilor sexuale, în tulburarea rolurilor, destrămarea familiei, devalorizarea creşterii copiilor şi a vieţii casnice. S-a realizat într-adevăr controlul populaţiei, însă a apărut un mare semn de întrebare referitor la destinul final al rasei umane.

Islamul recunoaşte diferenţele evidente dintre bărbat şi  femeie şi le modelează rolurile sociale aferente în consecinţă, dar subliniază la fel de mult identitatea de esenţă a naturii lor de fiinţe umane şi dreptul de a avea şanse egale la împlinire personală prin rolurile lor din această lume şi, finalmente, mult  mai important, declară egalitatea lor în Faţa lui Allah în Viaţa  de Apoi. Conform Şariei, bărbatul şi femeia sunt egali în  calitate de fiinţe umane şi au un număr egal de îndatoriri şi drepturi reciproce. Familia, ca şi unitate, are drept conducător  bărbatul, pentru că nicio instituţie nu poate supravieţui fără un  lider, dar sub nicio formă acest fapt nu denotă că femeia este  inferioară bărbatului. Ea nici măcar nu e obligată să preia  numele soţului şi să renunţe la propria sa identitate după  căsătorie. Partea sa de moştenire reprezintă o jumătate din  partea bărbatului, dar ea nu este obligată să contribuie absolut  deloc la întreţinerea familiei.

Multe prevederi specifice ale Şariei referitoare la  drepturile şi obligaţiile femeilor, conduita şi comportamentul  lor, veşmântul şi separarea lor, la legile privind căsătoria şi  divorţul şi lucrul în afara casei pot fi înţelese mai bine în  această lumină. Dar, la fel de important este să ţinem minte că multe din practicile predominante din societatea musulmană de  astăzi, care au ajuns să fie la modă ca rezultat al secolelor de  decadenţă şi stagnare, precum şi al influenţelor ne-islamice, nu  ar trebui să fie folosite pentru a înţelege şi judeca Islamul.

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Soucre Link

Compasiunea – călăuzire și comunicare

    ”Eu şi voi suntem precum acela care aprinde un foc în care încep să cadă insecte şi molii, însă el se străduieşte să le salveze. Eu vă ţin departe de foc, dar voi îmi scăpaţi printre degete.” (Bukhari, Riqaq, 26; Muslim, Fadail, 17-19) Rezolvarea oricărei probleme personale sau sociale este imposibilă fără capacitatea […]

 

 

”Eu şi voi suntem precum acela care aprinde un foc în care încep să cadă insecte şi molii, însă el se străduieşte să le salveze. Eu vă ţin departe de foc, dar voi îmi scăpaţi printre degete.” (Bukhari, Riqaq, 26; Muslim, Fadail, 17-19)

Rezolvarea oricărei probleme personale sau sociale este imposibilă fără capacitatea de a ierta greşelile oamenilor şi a le arăta adevărul prin compasiune. Acesta este motivul pentru care Profetul a devenit un exemplu în iertarea greşelilor adepţilor săi. Aceste exemple date de Profetul Mohamed, pacea şi binecuvântarea fie asupra lui, au deschis o poartă către călăuzire în Islam. Exemplul demonstrează că dacă se alege această cale, ea ar putea fi modalitatea de abordare a multor persoane. Părerile contrare vor induce oamenii pe căi complet greşite.

compassion1Dacă puteţi aborda însă oamenii din ziua de azi cu o inimă plină de îndurare, le veţi putea asculta problemele cu un suflet ce cunoaşte emoţia. Un individ care trăieşte o viaţă plină de păcate sau care se luptă în valurile suferinţei, nu poate fi fericit; nimeni nu-şi doreşte să rămână în acest stadiu cu bună ştiinţă, înafară de aceia a căror conştiinţă s-a adâncit în întunecime sau a căror suflet este într-o stare de decădere totală. Există motive pentru care asta se întâmplă; individul s-ar putea afla în această situaţie din cauza unei greşeli şi ar putea fi în căutarea unei căi de evadare din ea. Compasiunea pe care o oferi unui astfel de individ şi cuvintele de alinare ar putea fi calea sa de scăpare.

O persoană abordată cu îndurare, grijă şi moderaţie va oferi un răspuns mai blând şi calm, chiar dacă nu este de acord cu ceea ce i se spune. Au existat multe persoane, sute, poate mii, care şi-au deschis sufletele când nu se aştepta nimeni. Dacă încerci să îi ajuţi pe ceilalţi, din îndurare şi înţelegere, ei pot simţi lumina credinţei. Pe lângă asta, ei îţi vor fi etern recunoscători în sufletele lor pentru ajutorul acordat, iar tu vei fi desigur răsplătit în Viaţa de Apoi pentru fiecare faptă bună pe care ei o săvârşesc.

Putem dezvolta acest subiect prin câteva exemple. Imaginează-ţi că o persoană pe care nu o placi este prinsă într-un incendiu cu soţia şi copiii săi, sau că supravieţuitorii unui vas care se scufundă încearcă din răsputeri să ajungă într-un loc sigur, sperând să fie salvaţi de tine, un simplu străin. Fără a sta pe gânduri, faci ce orice altă persoană, cu simţul omeniei, ar face; ai face orice lucru îţi stă în putere să îi salvezi, chiar dacă ceilalţi încearcă să te împiedice. Conştiinţa te împinge să faci asta, iar vocea ei este mai eficientă decât ceea ce ţi-ar spune ceilalţi.

În aceste vremuri în care omenirea este împinsă în dezastre materiale şi spirituale care îşi pun amprentele pe vieţile noastre, trebuie să examinăm situaţia şi condiţiile din toate unghiurile şi apoi să oferim sfaturi sau să intervenim; nu ar fi corect ca o persoană înţeleaptă, una ce reprezintă Islamul, să apeleze la violenţe, abuzuri sau forţă. Astfel de persoane trebuie să se ţină departe de minciuni şi interese politice în orice circumstanţă. Credincioşii există doar pentru a-i ajuta pe ceilalţi prin iubire, afecţiune şi îndurare de dragul lui Allah; de asta este nevoie şi asta se aşteaptă de la cei ce vor să fie călăuziţi. Profetul Mohamed, pacea şi binecuvântarea fie asupra lui, este cel mai bun călăuzitor şi cel mai bun exemplu pentru noi, demn de urmat; imaginaţi-vă câte a îndurat el pentru a salva credinţa celorlalţi. Printre astea se numără şi abuzurile venite din partea oamenilor care aruncau cu pietre sau obiecte în el, sau care încercau să îl stranguleze în timp ce îşi săvârşea rugăciunile.

Comunitatea Taif îl atacase, lovindu-l cu pietre; plin de sânge, el şi-a căutat refugiu sub un copac, într-o livadă. Îngerul munţilor i s-a înfăţişat şi i-a spus Profetului că erau pregătiţi să doboare munţii peste naţiunea neascultătoare dacă dorea; Profetul însă nu le dorea răul acelor oameni şi datorită compasiunii sale nemărginite i-a spus îngerului că spera ca Allah să trimită oameni din acea naţiune care să Îl venereze.

O altă dovadă de compasiune sinceră a Profetului a fost atunci când i s-a spart dintele şi o bucată de metal din cască i s-a înfipt în obraz în timpul unei lupte; cu sângele curgându-i pe chip, Profetul şi-a apropiat mâinile şi a strigat către Creator: „O Domnul meu, călăuzeşte poporul ăsta, căci nu are ştiinţă,” împiedicând abaterea vreunui dezastru asupra lor. Nu este nimic de câştigat de pe urma resentimentelor sau faptelor aspre. Datoria noastră este aceea de a sluji omenirea pentru a dobândi valorile umane universale; forţa nu trebuie adoptată dacă nu este necesar şi nici nu ar trebui să fie folosită în călăuzirea altora.

 

 

sursa: publicatia Zaman

Soucre Link

Toleranta in societatea islamica – 5

Toleranta in societatea islamica – 5 -partea a cincea- Mustafa Siba’ee     Toleranta religioasa in civilizatia islamica este un lucru fara precedent in istoria epocilor anterioare. Istoricii occidentali care respecta adevarul au recunoscut in unanimitate aceasta toleranta si i-au adus elogii. Vestitul cercetator american Druper afirma ca: Musulmaii din epoca timpurie a califatului nu […]

Toleranta in societatea islamica – 5

-partea a cincea-

Mustafa Siba’ee

 

 

Toleranta religioasa in civilizatia islamica este un lucru fara precedent in istoria epocilor anterioare. Istoricii occidentali care respecta adevarul au recunoscut in unanimitate aceasta toleranta si i-au adus elogii.

Vestitul cercetator american Druper afirma ca: Musulmaii din epoca timpurie a califatului nu s-au limitat doar la tratarea savantilor crestini nestorieni si evrei cu respect, ci le-au incredintat lor multe alte activitati importante si funcii in stat. Harun ar-Rasid a pus toate scolile sub contolul lui Yuhanna ben Masawayhi, fara se dea vreo atentie tarii din care provenea savantul si nici religiei sale, ci dand atentie doar pozitiei sale in domeniul stiintei si cunoasterii.

Istoricul Welz afirma in studiul sau despre invataturile islamului: “Ele au pus bazele unei cooperari drepte si generoase si au insuflat oamenilor spiritul generozitatii si tolerantei, dupa cum ele au trasatura umanismului si sunt aplicabile. Ele au creat o comunitate de oameni la care cruzimea si nedreptatea sociala se manifestase intr-o masura mai mica decat la orice alta comunitate care a precedat-o”. Apoi adauga, vorbind despre Islam:” El este plin de spiritul blandetei, tolerantei si fratiei.”

Iar sir Mark Sies afirma, descriind imperiul islamic din perioada lu Harun ar-Rasid : ”Crestinii, paganii, evreii si musulmanii actionau deopotriva in slujba guvernului”.

evariste-levi-provencal-5E.Levi-Provenscal afirma in lucrarea sa “Spania musulmana in secolul X”: “Secretarul insarcinat cu protejarea nemusulmanilor era deseori crestin sau evreu, iar functiile erau detinute de cretini si evrei si ei lucrau pentru stat in treburile administrative si militare, iar unii evrei il reprezentau pe calif in misiuni in statele Europei occidentale”.

Reno afirma in “Istoria invaziilor arabe in Franta, Elvetia, Italia si insulele din Marea Mediteraneana”: “Musulmanii din orasele Andaluziei ii tratau pe crestini foarte bine. La randul lor, crestini tineau seama de sentimentele musulmanilor si-si circumcideau copiii si nu mancau carne de porc”.

Iar Arnold afirma, vorbind despre doctrinele religioase ale sectelor crestine: “Insa principiile tolerantei islamice au impiedicat astfel de fapte care continuau in ele nedreptatea. Mai mult decat atat, se deosebeau de altii prin faptul ca se straduiau sa-i trateze pe crestini cu dreptate.

Un exemplu in acest sens este ca dupa cucerirea Egiptului, Ya’qubitii au folosit prilejul indepartarii autoritatilor bizantine pentru a lua bisericile ortodocsilor, insa musulmanii le-au redat ulterior stapanilor de drept, dupa ce ortodocsii au facut dovada ca le-au apartinut lor.”

Daca privim la toleranta care s-a extins in aceste fel la supusii crestini ai musulmanilor la inceputul carmuirii islamice, ne apare clar ca ideea raspandita despre faptul ca sabia a fost elementul care i-a convertit pe oameni la Islam nu este credibila.

Daca ne-am referit pe larg la toleranta religioasa a civilizatiei islamice, am facut-o pentru a respinge pretentia occidentalilor fanatici ca musulmanii ar fi fost cruzi si i-ar fi constrans pe oameni sa treaca la Islam si i-ar fi umilit si persecutat pe nemusulmani. Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi deschis discutia despre acest subiect, caci ar trebui sa lase capetele in jos de rusine pentru faptele rusinoase pe care fanaticii le-au savarsit impotriva musulmanilor in timpul cruciadelor, in Spania, dar si in perioada moderna. Cei care studiaza istoria pot constata ca s-au persecutat si intre ei si este suficient sa mentionam in aceasta privinta masacrele catolicilor si protestantilor si indeosebi macelul din noaptea Sfantului Bartolomeu, razboaiele religioase ale papalitatii impotriva popoarelor europene de alta credinta si tragediile tribunalelor inchizitiei din Evul Mediu. Toate acestea reprezinta o dovada incontestabila a faptului ca occidentalii au fost cei mai fanatici fata de cei care aveau alta opinie sau credinta, chiar daca erau fii ai aceluiasi popor, ca ei nu au cunoscut toleranta religioasa in decursul istoriei lor trecute si continua si astazi sa fie domniati de fanatismul religios detestabil impotriva musulmanilor sub perdeaua stravezie a politicii si imperialismului.

Consideram opinia exprimata de unul din inaltii prelati crestini care nu poate fi acuzat de partizanat a fi cea mai potrivita pentru a incheia cu ea discutia despre toleranta si fanatism. Este vorba de patriarhul Antiohiei,Mihail cel Mare care a trait in a doua jumatate a secolului XXI, adica la cinci secole dupa ce bisericile orientale au fost supuse de carmuirea islamica, care a afirmat, referindu-se la toleranta musulmanilor si la persecutarea bisericilor orientale de catre Bizantini:

“Acesta este motivul pentru care zeul razbunarii care detine forta si atotputernicia, care schimba mersul omenirii dupa cum voieste el si-i aduce pe cine voieste el si-l ridica pe cel josnic, cand a vazut relele Imperiului Bizantin care a recurs la forta, ne-a jefuit bisericile si ne-a lipsit manastirile de toate proprietatile lor si ne-a persecutat fara pic de mila si indurare, i-a trimis pe fiii lui Ismail(arabii) din Sud (Peninsula Araba) pentru a ne izbavi de tirania Bizantinilor. Realitate este ca daca noi am suferit ceva pierderi din cauza smulgerii bisericilor catolice de la noi pentru a le da locuitorilor din Calcedon, aceste biserici au ramas in stapanirea lor. Dar cand orasele s-au predat arabilor, acestia au lasat fiecareia din aceste secte bisericile pe care le-au gasit in stapanirea lor.

In vremea aceea ne-au fost smulse biserica mare din Homssi biserica din Hawran. Cu toate acestea, nu a fost lucru neinsemnat faptul ca am scapat de brutalitatea Imperiului Bizantin, de persecutiile lui, de zelul lui violent impotriva noastra si ca ne aflam in siguranta si pace”.

Dupa toate acestea, putem aprecia ca afirmatia lui Gustav Le Bon ca “natiunile nu au cunoscut cuceritori induratori si tolerant cum au fost arabii si nici o religie toleranta ca religia lor” este o dreptate facuta in primul rand adevarului, inainte de a fi o dreptate facuta musulmanilor.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Soucre Link

Nu-i ocărâți pe oameni în moschee!

  Doua adolescente au calatorit cativa kilometri pana in Toronto pentru a participa la predica de vineri. Era prima data cand se aflau printre musulmani. Sperau ca va fi o experienta memorabila, de care isi vor aduce aminte cu placere mult timp. Dar lucrurile au luat o intorsatura neplacuta atunci cand au intrat in moschee. […]

 

ahmad kadyrov ceceniaDoua adolescente au calatorit cativa kilometri pana in Toronto pentru a participa la predica de vineri. Era prima data cand se aflau printre musulmani. Sperau ca va fi o experienta memorabila, de care isi vor aduce aminte cu placere mult timp. Dar lucrurile au luat o intorsatura neplacuta atunci cand au intrat in moschee. Un barbat a strigat la ele, reprosandu-le ca se imbraca precum fetele rele. Le-a spus ca nu apartin unei moschei, ci unui club de noapte. Cele doua adolescente musulmane au parasit moscheea plangand. Nici nu le venea sa creada prin ce au trecut. In acel moment si-au promis sa nu mai calce vreodata printr-o moschee.

Este trist sa vedem oameni care isi asuma singuri responsabilitatea de a rezolva lucrurile intrun loc de adorare. Ei se uita peste tot pentru a gasi defecte la altii si pentru a incepe sa li se adreseze intr-un mod nepoliticos. Ei incep sa ii judece pe ceilalti de parca ar fi reprezentantii lui Allah pe pamant. Chiar si in timpul rugaciunii, se uita la cei ce se roaga langa el pentru a vedea daca exista careva care nu face rugaciunea corect. Ei nu cunosc manierele de a te adresa celorlalti. A indemna la bine si a opri de la rau este intr-adevar un principiu important in Islam. De fapt, este criteriul si ingredientul principal al celei mai bune comunitati.

Sunteti cea mai buna comunitate care s-a ivit pentru oameni. Voi porunciti ceea ce este drept si opriti ceea ce este nedrept.  (Aal ‘Imran 3:110)

Dar a duce la indeplinire acest lucru nu este atat de simplu precum ar crede unii. Ea necesita cunostinte solide, un nivel ridicat al inteligentei si o capacitate de comunicare eficienta cu ceilalti.

Cel care greste in timp ce se roaga ar putea sa fie un nou musulman, care se chinuie sa invete bazele religiei sau un vizitator interesat de Islam. Ocarandu-i pe acesti oameni nu facem altceva decat sa ii indepartam de islam.


Un alt motiv de intristare !

O femeie convertita i-a povestit de curand sotiei mele o situatie foarte trista.
Fiul ei, care nu este musulman, obisnuia sa o insoteasca la centrele islamice, dar acum nu o mai face. De fiecare data cand venea la moschee, cei din jurul sau il hartuiau pentru ca nu este inca musulman, ce asteapta sa se converteasca etc. De fiecare data cand vine sa o ia pe mama sa, o asteapta afara, pentru a evita hartuielile si umilintele.

Este foarte important sa avem calitati deosebite atunci cand ii abordam pe ceilalti. Profetul Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) ne-a avertizat foarte serios cu privire la importanta de a manifesta mila fata de ceilalti. Acesta este modul prin care oamenilor din jurul sau le era foarte usor sa se apropie de el si sa ii asculte mesajul. Daca Profetul ar fi fost dur sau nepoliticos cu ei, acestia s-ar fi indepartat de el.

Nu trebuie sa ne grabim sa ii corectam pe ceilalti. Este mult mai important sa ne concentram asupra noastra in primul rand. Coranul subliniaza importanta de a te apropia de ceilalti cu blandete.

Cheama la calea Domnului tau cu intelepciune si cu buna indemnare si discuta cu ei cum e mai frumos. (An-Nahl 16 :125)

Cand are loc o problema care trebuie rezolvata, peroanele care vin la moschee nu trebuie sa isi asume responsabilitatea de a o rezolva si sa se comporte precum niste ofiteri de politie.

Moscheea nu este o jungla fara reguli !

Daca mergem la un supermarket, de exemplu, si avem o problema, incercam sa ne adresam celor care au autoritate in locul si problema respectiva. La fel al trebui sa se procedeze si intr-un loc de adorare. Imamul sau cei care sunt responsabili de acel loc trebuie sa fie instiintati si sa li se ceara sa ia masuri.

Moscheea este locul in care oricine trebuie sa gaseasca liniste si sa fie impacat cu el insusi si cu cei din jurul sau. O persoana care vine la moschee a facut un efort de a se veni la moschee, de a renunta la tot pentru a-l adora pe Cel Atotputernic in liniste. O astfel de persoana merita sprijin si respect, in loc de hartuiri si ostilitate. Chiar daca face unele greseli in timp ce se afla in locul de adorare, aceste greseli nu trebuie sa nasca resentimente celorlalti, ci trebuie trecute cu vederea in numele fratiei dintre musulmani.

Atmosfera din moschee trebuie sa fie mereu primitoare si fiecare dintre cei care vin la moschee trebuie sa se straduiasca sa intretina aceasta atmosfera, astfel ca atunci cand o persoana intristata sau plina de ingrijorare vine la moschee, sa aiba un sentiment de usurare si bunastare, care nu poate fi trait decat in moschee.
islamulazi.ro/forum

onislam.net

 

Soucre Link