Terorismul şi extremismul, „fundamentalismul islamic”, au devenit teme abordate de fiecare segment al mijloacelor de comunicare în masă. Ştirile centrate pe teroarea generată de actele de terorism, revendicate sau nu, sunt difuzate pe prima pagină a diverselor canale media şi sunt însoţite de comentarii încărcate de stimulente emoţionale. Teroriştii atrag atenţia oamenilor, indiferent de apartenenţa lor politică, religioasă, de nivelul educaţional sau de locul în care locuiesc. Fenomenul terorismului nu se mai limitează la o ţară anume, ci a devenit o problemă internaţională. Tendinţa sa dinamică este alimentată de rolul pe care acesta îl joacă în arena politicii mondiale. Uneori, terorismul capătă semnificaţii generatoare de multiple efecte, la care partidele politice apelează atunci când încearcă să-şi împlinească obiectivele pe fondul tensionat al politicii internaţionale. Pentru unele grupuri politice a reprezentat şi reprezintă în continuare singurul pretext motivabil pentru a-şi exprima poziţia şi a-şi proclama cauza lor politică.
Regretabil este însă că unele canale media încearcă să stabilească anumite relaţii între Islam şi terorism. Scopul acestora este de a defăima şi a păta reputaţia şi imaginea Islamului. Mulţi occidentali au început să promoveze ideea conform căreia terorismul şi extremismul ar reprezenta două trăsături ale musulmanului, indiferent de locul în care acesta ar trăi. Nu există nicio poruncă divină în Islam care să îndemne musulmanii să comită acte de terorism. Din punctul de vedere al Islamului, aceste acte sunt condamnabile, periculoase şi au consecinţe notorii. Comiterea unor astfel de acte este echivalată, în viziunea islamică, cu opresiunea şi păcatul săvârşit împotriva omului, în general. Dacă o persoană cercetează cele două surse principale ale constituirii Islamului – Coranul şi Tradiţia Profetului Muhammed, nu va descoperi niciun fundament al ideii conform căreia ar exista porunci divine, adresate musulmanilor, de a săvârşi acte de violenţă şi terorism. Aceste două surse principale sunt lipsite complet de orice concepte sau expresii care să îndemne musulmanul la încălcarea drepturilor celorlalţi.
În plus, cele mai multe cercetări ne fac să credem – obiectiv şi unanim acceptat – că definiţiile terorismului nu s-au pus întotdeauna de acord. Cineva este terorist, iar altcineva este luptător pentru libertate. Această întrebare primeşte răspuns în funcţie de sistemul de referinţă, dar, în orice caz, este nevoie de o definiţie. Pentru a iniţia o luptă internaţională împotriva terorismului nu este suficient să spunem că cineva arată ca un terorist, că discursul cuiva sună precum al unui terorist sau instigă la terorism. Şi nici nu trebuie să încadrăm în anumite categorii terorismul: intern sau internaţional, tolerabil sau intolerabil. Toate acestea reflectă subiectivismul punctelor de vedere, acest subiectivism neajutându-ne să identificăm adevăratul terorism. O definiţie corectă şi obiectivă a terorismului ar trebui să se bazeze pe legile internaţional acceptate în care să fie specificat clar ce este permis şi ce nu în războaiele convenţionale dintre naţiuni, să fie instituite convenţii care să diferenţieze clar între soldaţi şi criminalii de război care atacă civilii deliberat, între lupta de gherilă şi terorism, între ţintele militare şi cele civile în război.
Din punctul de vedere al unora dintre europeni valorile islamice nu se suprapun cu democrația și drepturile omului. Însă această imagine a fost creată Islamului și prin influența unor state autoritare, dictatoriale. Realitatea condiției femeii în unele state dictatoriale așa-zis islamice au condus la critici majore din partea europenilor. De asemenea acțiuni neislamice și inumane precum crimele de onoare săvârșite de unii musulmani duc la etichetarea întregii comunități musulmane. Din motive precum acestea, în a doua jumătate a secolului XX, musulmanii au devenit după evrei categoria de “ceilalți” ai Europei. Astfel terorismul, moscheile, minaretele, vălul, burqa și caricaturile Profetului Muhammed au devenit simbolurile acelui Islam înfricoșător dinăuntrul granițelor Europei. Astfel că după atacurile din 11 septembrie musulmanii care ajunseseră în categoria “celorlalți” ai Europei au ajuns țintele a numeroase acte de discriminare. În raportul E.U.M.C. a fost acordat foarte mult spațiu și atenție acestor tipuri de discriminări. În urma anchetelor și cercetărilor făcute a ieșit la iveală faptul că musulmanii în Europa suferă de discriminare în ceea ce privește condițiile de lucru, trai sau educație.Source Link
Views: 2
