europa - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Matematica Islamului de aur – 1

Simina Harmonie Cultura arabă a fascinat întotdeauna şi a suscitat interes şi curiozitate pentru oamenii de ştiinţă din restul lumii. Ea a însemnat atât cifrele arabe, cât şi algebra, Avicenna, astrolabul, alambicul, alchimia. Declinul Imperiului Roman şi prăbuşirea sa în 476 au făcut ca o dată cu intrarea în letargie a culturii romane […]

Simina Harmonie

Cultura arabă a fascinat întotdeauna şi a suscitat interes şi curiozitate pentru oamenii de ştiinţă din restul lumii. Ea a însemnat atât cifrele arabe, cât şi algebra, Avicenna, astrolabul, alambicul, alchimia.
Declinul Imperiului Roman şi prăbuşirea sa în 476 au făcut ca o dată cu intrarea în letargie a culturii romane şi implicit a celei greceşti, să aibă loc o înflorire a celei arabe. Până în epoca formării statului unificat şi a marilor cuceriri, cultura arabă a avut un caracter predominant oral şi practic, izvorât din necesităţile impuse de viaţa aspră din deşerturile peninsulare. Acest caracter practic al culturii pre-islamice s-a retransmis şi ştiinţei arabe din secolele următoare.
Fără marile realizări ale islamului (în artă, ştiinţă, tehnologie) multe dintre cunoştinţele Greciei, Romei şi Egiptului antic ar fi fost pierdute pentru totdeauna, deoarece arabii şi-au făcut un titlu de glorie din a traduce din turcă, persană, ebraică în arabă iar prin traducerile în latină au făcut posibile răspândirea lor în Europa.
Încă din perioada pre-islamică, arabii au intrat în contact cu civilizaţia şi cultura mai dezvoltată din ţările vecine – Siria, Palestina, Persia – prin mijlocirea comunităţilor de sirieni, greci, evrei, persani, statorniciţi în peninsulă sau prin călătoriile făcute de negustorii arabi peste hotare.
Mahomet Abu –l Qâsim Mouhammed, sau simplu în cultul musulman, Mohammed, este profetul fondator al islamului. S-a născut în 570 la Mecca (actualmente în Arabia Saudită) şi a murit în 632 la Medina.
Iată pe scurt câteva repere cronologice care fixează istoria zbuciumată a arabilor:

570, se naşte Mahomet la Mecca;
611, Mahomet are revelaţia misiunii sale; Coranul conţine cuvîntul lui Alah, şi devine cartea sacră a musulmanilor, al cărui principiu fundamental este: “Nu există decât un singur Dumnezeu şi Mahomet este profetul său”;
622, începutul erei Hegirei – anul 0 al calendarului musulman;
630, musulmanii îşi încep stăpânirea peste Mecca;
632, profetul Mahomet moare;
642, musulmanii întră în Egipt;
652, cel de-al treilea calif, Uthmân este asasinat; Ali, vărul şi ginerele său îi succede; lumea musulmană se împarte în suniţi, şiiţi şi kharijiţi;
661-750, regatul Omeyyazilor (suniţi); capitala se instalează la Damasc;
670, este fondată moscheea din Kairouan, Tunisia;
711, musulmanii intră în Spania;
732, Charles Mart-el (bunicul lui Charlemaigne) opreşte expansiunea musulmanilorla Poitiers;
750-1258, regatul Abbasizilor (suniţi). Ei fondează oraşul Bagdad care devine în 762 capitala imperiului musulman, centrul politic, economic şi cultural;
1055, turcii selgiucizi preiau controlul asupra Bagdadului;
1095, Papa Urban al II-lea, în Consiliul de la Clermont, dă semnalul pentru începerea Cruciadelor (eliberarea arabilor de sub dominaţia turcilor selgiucizi);
1095-1272, perioada cruciadelor;
1099, asediul Ierusalimului;
1187, Saladin recucereşte Ierusalimul;
1258, mongolii cuceresc Bagdadul;
1291, asediul de la St-Jeans d’Acre reprezintă încheierea perioadei cruciadelor;
1453, sultanul Mehmed al II-lea cucereşte Constantinopolul care devine capitala Imperiului Otoman.

În timpul cuceririlor musulmane din secolele VII-IX s-a instaurat Califatul, sau Imperiul islamic, unul dintre cele mai mari imperii din istorie. Ascensiunea califatului Abbasid de la începutul secolului al VIII-lea precum şi transferarea capitalei de la Damasc la noul oraş Bagdad a marcat începutul acestei perioade, numită şi “epoca de aur a Islamului”. Imperiul Islamic se întindea peste Peninsula Iberică, Africa de nord, sudul Italiei, Orientul Mijlociu, Asia centrală.
Apariţia profetului Mohamed către anul 600 şi a noii religii – islamul, au permis crearea unei noi identităţi pentru triburile nomade din peninsula arabică. Islamsemnifică în arabă supus puterii divine. Leagănul intelectual şi economic al noii civilizaţii a fost Mecca – oraşul natal al profetului, aflat la răscrucea căilor comerciale ale regiunii.

coran 01 Matematica Islamului de aur – 1

Pagină din Coran

După moartea profetului, în 632, marile cuceriri şi extinderea statului arab de la Indus la Oceanul Atlantic au pus pe arabi, începând din secolul al VII-lea, în contact direct cu civilizaţiile şi culturile considerabil mai înaintate decât ale lor, din Imperiul Bizantin, Orientul Apropiat, Persia, Egiptul, Spania, Sicilia, India, China. Vechiul oraş cartaginez Cordoba, a devenit în 756 capitala emiratului condus de Abd ar- Rahman. I.

Cultura clasică arabă s-a format treptat, în condiţiile islamizării ţărilor cucerite, ale sintezei dintre vechea cultură arabă şi culturile din aceste ţări şi a atins culmea înfloririi sale în perioada secolelor VIII-IX, perioadă în care au fost culese şi redactate poeziile orale arabe pre-islamice din secolele VI-VII. Din cauza influenţei islamului, arabii şi-au însuşit în mod unilateral moştenirea culturii antice, interdicţia religioasă de a înfăţişa chipuri de oameni şi animale (provenită din teama de idolatrie) au schimbat evoluţia picturii şi a sculpturii.

Sursa: simina-harmonie.blogspot.ro

Source Link

Matematica Islamului de aur – 4

Simina Harmonie Casa înţelepciunii a rezistat până la invazia mongolă din 1258, când Hulegu, nepotul lui Ginghis Han, a ordonat uciderea tuturor membrilor familiei califului, a distrus toate clădirile şi toate cărţile şi manuscrisele au fost aruncate în apele râului Tigru. Se spune că vreo câteva zile apa râului a fost neagră pentru că […]

Simina Harmonie

Casa înţelepciunii a rezistat până la invazia mongolă din 1258, când Hulegu, nepotul lui Ginghis Han, a ordonat uciderea tuturor membrilor familiei califului, a distrus toate clădirile şi toate cărţile şi manuscrisele au fost aruncate în apele râului Tigru. Se spune că vreo câteva zile apa râului a fost neagră pentru că cernelurilor cu care au fost scrise acestea se dizolvau.
Înţelepţii timpului au beneficiat de începuturile folosirii pe scară largă a hârtiei renunţând la papirusuri. Este drept că hârtia a fost inventată de chinezi, dar în urma bătăliilor arabo-chineze Harun al Rashid a înfiinţat ateliere de producere a hârtiei la Samarkand şi Bagdad unde a folosit informaţiile culese de la prizonierii chinezi, care pentru a-şi salva vieţile au deconspirat secretul fabricării acesteia. Arabii au adus mai apoi numeroase îmbunătăţiri ale tehnologiei de fabricaţie, au utilizat scoarţă de dud şi de mure, au utilizat amidonul, pentru creşterea calităţii hârtiei. Tot ei foloseau pentru scris tocul cu peniţă faţă de chinezi care foloseau pensule. Existau sute de magazine în care se vindeau produse de papetărie necesare pentru scrierea şi legarea cărţilor.
În această perioadă au apărut chiar primele biblioteci publice, primele spitale, chiar spitale de psihiatrie, universităţi, observatoare astronomice, centre de cercetare. Cea mai veche universitate din lume a fost înfiinţată în 859 la Fès, în Maroc – Universitatea Al Qarawiyyin, un secol mai târziu fiind deschisă cea din Cairo (în 975, Universitatea Al – Azhar). În Cordoba erau peste 700 de moschei, 60.000 de palate, 70 de biblioteci (cea mai mare avea 60.0000 de manuscrise), biblioteca din Cairo avea peste două milioane de manuscrise, dintre care 6.500 de matematică şi 18.000 de filozofie, iar cea din Tripoli peste trei milioane, până a fost distrusă de cruciaţi. Numai catalogul cărţilor din marea bibliotecă personală a califului al-Hakam (sec. X) cuprindea 44 de volume.
Un rol deosebit l-a avut oraşul Mecca. Mai întâi a servit ca centru de comerţ în Arabia, dar odată ce s-a înstăpânit tradiţia pelerinajului la Mecca, au fost posibile şi schimburile de idei pe lângă schimburile comerciale. Ca rezultat, civilizaţia islamică a crescut şi s-a extins pe baza economiei sale comerciale, spre deosebire de cea chineză sau indiană care s-a dezvoltat în principal pe baza agriculturii. Comercianţii au dus bunuri dar şi credinţa lor (erau însoţiţi şi de misionari) în China, India, Asia de Sud – Est, în regatele din Africa de Vest. Aici ei au şi investit în agricultură şi fabricarea textilelor.
Au existat bineînţeles şi alte centre culturale majore cum ar fi Cairo, Cordoba Fèz, Samarkand, Marrakesh, care rivalizau cu Bagdadul.
Arabii s-au remarcat în chip deosebit şi în medicină, deşi nu au practicat deschis disecţia, datorită interdicţiilor Coranului. Unul dintre cei mai cunoscuţi medici ai lumii arabe a fost Avicena (Abu ibn Senna), de altfel şi un redutabil matematician.
Lucrările de matematică scrise în această perioadă depăşesc numeric şi ca importanţă pe cele scrise în perioada greco-romană. Savanţii arabi – comparabili cu cei europeni ai Renaşterii (precum Leonardo da Vinci) erau erudiţi multidisciplinari: Al Biruni, Al Jahiz, Al Kindi, Avicenna, Geber, Al-Idrisi, Avenzoar, Ibn Al Nafis, Ibn Khaldun, Al Khwarizmi, Al Musadi, Al Muqaddasi, Al-Tusi, Omar Khayyam şi mulţi alţii.
Arabilor le revine meritul de a fi preluat de la indieni numeraţia cu nouă cifre-simboluri, căreia i-a adăugat cifra zero. Astfel perfecţionat, sistemul de numeraţie zecimală se găseşte în manualul de aritmetică scris de Al- Khwarizmi (780-850),Kitab Al-jabr w’al mouqabala. De la numele matematicianului provine termenul latinizat de algoritm. Noul sistem de numeraţie s-a răspândit în Europa dup anul 1000. Tot Al- Khwarizmi a pus şi bazele calculului algebric.

cifrele+arabe Matematica Islamului de aur – 4

Fig 6, Cifrele arabe

Source Link

Industria cartii in epoca islamica

Industria cartii in epoca islamica Zia Sardar scrie in cartea sa “Distorted Imagination”: „Industria vastă a publicării de carte în Occident este într-adevăr admirabilă și, cu siguranță nu poate fi lăudată destul. Dar această realizare nu poate eclipsa o industrie la fel de admirabilă, sofisticată și cu o gamă largă, care întâi s-a format în […]

Industria cartii in epoca islamica

Zia Sardar scrie in cartea sa “Distorted Imagination”:

„Industria vastă a publicării de carte în Occident este într-adevăr admirabilă și, cu siguranță nu poate fi lăudată destul. Dar această realizare nu poate eclipsa o industrie la fel de admirabilă, sofisticată și cu o gamă largă, care întâi s-a format în civilizația islamică din jurul secolului al VIII-lea, aproape cu 1000 de ani înainte de apariția cărților în aceeași cantitate și calitate în Vest. Vasta industrie era încă existentă când Europa a început să ocupe teritoriile musulmanilor și a fost anihilată sistematic, împreună cu sistemele educaționale islamice și ale medicinii, și alte instituții culturale”.

„Sub condițiile culturii intelectuale care caracteriza societatea islamică și creștină, prevala o mare inegalitate. Biblioteca lui Mostandir, Sultanul Egiptului, conținea optzeci de mii de volume; cea a Fatimizilor din Cairo, un milion; cea din Tripoli, două sute de mii; în secolul al XIII-lea, când Bagdadul a fost jefuit de mongoli, cărțile au fost aruncate în Tigru acoperindu-i complet suprafața, cerneala lor colorându-i apa în negru, pe când un număr însemnat de cărți au fost distruse de foc; colecțiile publice ale Califatului Marocan din Spania erau în număr de șaptezeci…șamd. Colecțiile multor persoane particulare erau în mod proporțional vaste. În colecția lui Ibn Al-Mathran, doctorul lui Saladin, erau zece mii de manuscrise; pe rafturile lui Dunasch Ben Tamin, marele chirurg evreu din Cairo, se aflau mai mult de douăzeci de mii. După patru secole câteva cărți existau în Europa creștină, exceptându-le pe cele păstrate în mănăstiri; librăria regală din Franța conținea nouă sute de volume; dintre care două treimi erau lucrări teologice; subiectele lor erau limitate la predici pioase, minunile sfinților, atribuțiile de supunere față de superiorii Bisericii”

În jurul anului 200 î.Hr. hârtia era folosită deja în China, pe atunci confecționată din cârpe de mătase. Demnitarul chinez Tsai Lun (48-118) a inventat hârtia în varianta ei mai modernă, materialele de bază fiind cânepa, țesătura și bumbacul amestecate cu apă, transformată în pastă și întinsă pe o foaie. Un document indică precis că hârtia, a fost descoperită în anul 98, însă procedeul de fabricare a fost ținut secret până secolul al VIII-lea, când Samarkandul era un centru însemnat de producere a hârtiei. Hârtia a ajuns în Bagdad în 793, în Siria și Egipt în cca. 900 și în Africa de Nord puțin după aceea. În Europa hârtia a ajuns târziu, abia prin anii 1100 iar prima fabrică de hârtie din Europa este deschisă în 1150 la Jativa, Valencia, Spania. Mai târziu au apărut fabrici și în Franța, Germania, Anglia iar în România primele fabrici s-au construit în 1539 la Sibiu și în 1546 la Brașov, iar primul act oficial scris pe hârtie este dat de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Tismana în anul 1406.

Dată fiind dragostea Islamului pentru cunoaștere și ridicarea învățaților și scriitorilor la cele mai înalte poziții, evoluția unei industrii de tipărire a fost o concluzie inevitabilă la apariția Islamului.^[1] În 100 de ani după apariția Islamului, o industrie a cărții sofisticată și foarte integrată era înfloritoare în lumea islamică. Tehnicile au evoluat pentru fiecare stadiu al producerii cărții: compunerea, copierea, ilustrarea, legarea, publicarea, depozitarea și vânzarea. Cititul cărților, cât și ascultarea lor când erau dictate, erau unele dintre ocupațiile principale și mod de petrecere a timpului. În anumite orașe mari, precum Bagdad și Damasc, aproape jumătate din populație era implicată în unele aspecte ale producerii și publicării de carte. Însă, producerea de carte era atât industrie cât și instituție, o instituție cu propriile tradiții și practici, propriile verificări contra fraudei și denaturării, și peste toate acestea, o instituție care a garantat că învățarea și cărțile nu erau privilegiul câtorva oameni, ci erau accesibile tuturor celor care doreau. De asemenea, a garantat că învățații și scriitori înșiși beneficiau atât pe plan economic cât și de recunoaștere din munca lor.^[2]

Necesitățile literare ale unei populații foarte educate, multiplicarea manuscriselor, cerințele pentru nenumărate instituții de învățământ, a stimulat în schimb industria cărții.^[3] În decursul a 200 de ani după moartea Profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), industria cărții era prezentă în aproape toate colțurile lumii islamice.^[4] Într-adevăr, întreaga civilizație islamică s-a învârtit în jurul cărții. Bibliotecile (regale, publice, specializate, particulare) au devenit obișnuite; librăriile se găseau peste tot (mici, mari, alăturate moscheilor, în centrul orașelor, în secțiuni speciale din bazare); și oamenii de carte (autorii, traducătorii, copiștii, decoratorii, vânzătorii, colecționarii) din toate clasele și păturile societății, de toate naționalitățile și etniile au concurat între ei în producerea și distribuția cărților.^[5]

Folosirea hârtiei în locul papirusului sau pergamentului a dus la ieftinirea cărților. Acest fapt a avut un impact decisiv, când realizarea hârtiei a fost transmisă în Occident. Europenii din Evul Mediu scriau pe pergament, dar prețul său ridicat era un obstacol serios pentru multiplicarea lucrărilor scrise. Principalul beneficiu era contribuirea nemăsurată la răspândirea cunoașterii. Astfel, așa cum concluzionează Pedersen, prin fabricarea hârtiei la scară largă, musulmanii „au îndeplinit o performanță de semnificație crucială nu doar pentru istoria cărții islamice, ci și pentru întreaga lume a cărților”.

[1] Idem

[2] S.P. Scott: History; op cit; vol 2; p. 387.

[3] Z. Sardar și M.W. Davies: Distorted Imagination; op cit; p. 99-100.

[4] Idem

[5] Idem.

Source Link