Femeia in Islam – partea a 2-a

Femeia in Islam – partea a 2-a

 

Elementul nou în privinţa acestei istorisiri, aşa cum este prezentată în Qur’an, constă în faptul că nu este învinovăţită Eva pentru tentaţie, ci Satana:

Şeitan i-a ademenit [să mănânce] din el şi i-a scos pe ei de unde se aflau… (Al-Baqarah 2: 36)

fiind opusul versiunilor Vechiului Testament.

Astfel, Eva nu a fost singura care a mâncat din acel copac, nici cea care a iniţiat acest act. Mai degrabă, greşeala a fost a amândurora şi amândoi s-au căit şi au cerut iertare:

Şi au răspuns ei: «Doamne, am fost nedrepţi cu sufletele noastre şi dacă nu ne ierţi şi nu Te înduri de noi, vom fi printre cei pierduţi!» (Al-A`raf 7: 23).

Mai mult, unele versete încă atribuie vina lui Adam:

Noi am încheiat un legământ cu Adam mai înainte, însă el l-a uitat şi Noi nu am aflat în el tărie. (Ta-Ha 20: 115);
Şi l-a ispitit pe el Şeitan, zicându-i: «O, Adam, vrei tu să-ţi arăt pomul veşniciei şi împărăţia care nu piere?» (Ta-Ha 20: 120);
… Adam s-a revoltat, aşadar, împotriva Domnului său şi a ajuns în rătăcire. (Ta-Ha 20: 121).

Acest lucru ne sugerează că Adam a fost cel care a păcătuit primul şi a fost urmat de soţia sa. Oricare ar fi situaţia, chiar şi acceptând că Eva ar fi păcătuit prima, doar ea singură va fi responsabilă, nicio vină nu este transmisă fiicelor ei.
În privinţa egalităţii pedepsei, răsplăţii şi a eligibilităţii pentru Paradis, Allah Preaînaltul spune:

Acest neam a trecut. El are ceea ce şi-a agonisit, iar voi veţi avea ceea ce v-aţi agonisit. Voi nu veţi fi întrebaţi pentru ceea ce au făcut ei. (Al-Baqarah 2: 134; 2: 141).

În privinţa egalităţii bărbaţilor şi femeilor în ceea ce priveşte recompensele şi intrarea în Paradis, Dumnezeu spune:

Domnul lor le-a răspuns: «Eu nu las să se piardă nicio faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau muiere, deopotrivă unul cu altul!» (Aal `Imran 3: 195);

Pe cel ce face o faptă bună – bărbat ori femeie – şi este credincios îl vom dărui Noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după [faptele] cele mai bune pe care le-au săvârşit [adică cu Paradisul în Lumea de Apoi]. (An-Nahl 16: 97).

femeia musulmanaÎn privinţa chestiunilor financiare, Islamul a desfiinţat convenţiile predominante în cadrul multor naţiuni ce au privat femeia de dreptul ei la proprietate, moştenire sau care au creat obstacole împotriva exercitării controlului liber şi complet asupra proprietăţilor ei. Islamul admite că femeia are drepturi în ce priveşte toate tipurile de posesiune şi că are dreptul de a cheltui şi de a-şi investi banii. Islamul îi dă dreptul la moştenire şi acela de a realiza operaţii financiare precum vânzarea, cumpărarea, închirierea, donarea, împrumutarea, distribuirea proprietăţilor în scopuri religioase şi caritabile, transferurile legale şi ipoteca, dreptul de a face, precum şi dreptul de a se implica în multe alte forme de contracte şi acţiuni.
Dreptul femeii la educaţie sau de a învăţa este fundamental şi este garantat de asemenea de învăţăturile Islamului. Islamul, de fapt, îi dă femeii dreptul cuvenit de a căuta cunoaşterea; Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spune:„Dobândirea cunoştinţelor este datoria fiecărui musulman”, unde „fiecare musulman” implică în mod evident bărbaţi şi femei într-o manieră egală, aşa cum conchid toate autorităţile de jurisprudenţă.
De asemenea, femeii i se cere să îndeplinească ritualuri religioase şi forme de adorare precum i se cere şi bărbatului. Rugăciunea, postul, dania, pelerinajul şi toate celelalte obiceiuri fundamentale din Islam le sunt cerute musulmanilor în funcţie de capacitatea lor, atât bărbaţilor, cât şi femeilor, în calitate de oameni responsabili. Acţiunile femeii sunt recompensate de Allah la fel cum sunt şi cele ale bărbatului.
Femeia nu este exclusă din aria activităţilor sociale; Allah spune:

Drept-credincioşii şi drept-credincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea (As-Salat), aduc Dania (Az-Zakat) şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic [şi] Înţelept (‘Aziz, Hakim). (At-Tawbah 9:71).

De exemplu, ea poate oferi adăpost celor ce îl caută. Dacă adăposteşte un refugiat, fapta ei este demnă de respect şi recompensată. Această regulă ne reaminteşte de Umm Hani bint Abi Talib care a oferit refugiu socrului său în ziua cuceririi Meccăi de către musulmani. Când fratele ei a vrut să îl omoare pentru că era păgân, ea s-a plâns Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), zicând: „Trimis al lui Allah, fiul mamei mele insistă să îl omoare pe refugiatul meu, Ibn Hubeyra”. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a răspuns: „Noi îi oferim azil celui pe care îl adăposteşti tu, Umm Hani”.

 

__________

Statutul femeii în Islam, Editura Femeia Musulmană, București, 2010Source Link

Views: 1

Sotul si sotia in familia musulmana – predica de vineri

Sotul si sotia in familia musulmana

 

Allah evidenţiează importanţa familiei în viaţa omului:

Noi l-am povatuit pe om [să faca bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [asadar]: “Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea! (Luqman 31:14)

O persoană care consideră Sfântul Coran drept o călăuză se comportă cu părinţii săi, alţi membri ai familiei şi restul persoanelor din jurul său cu milă şi compasiune. El îşi va chema rudele, prietenii şi alte cunoştiinţe să trăiască conform învăţăturilor Coranului, deoarece Allah a poruncit celor cu credinţă să ajute să propovăduiască şi să răspândească islamului:

Şi să îi previi tu pe oamenii care-ţi sunt cei mai apropiaţi! (Ash-Shu`araa’ 26:215)

muslim fam Sotul si sotia in familia musulmana - predica de vineriO familie care trăieşte conform învăţăturilor Coranului şi tradiţiei Profetului Muhammad (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) este întotdeauna o familie fericită în toate aspectele vieţii. Într-o comunitate de dreptcredincioşi toţi se bucură să fie alături de familia sa. Copii se comportă cu respect şi dragoste faţă de părinţii lor. Când rostim cuvântul “familie” ne gândim la blândeţe, dragoste, siguranţă şi suport comun. Dar este important să evidenţiem faptul că această stare de excelenţă poate fi obţinută numai printr-un mod de viaţă credincios şi complet în islam cu frică şi dragoste de Allah.

 

Mai jos puteti asculta o predica de vineri tinuta in Bucuresti la sediul Ligii Islamice  si Culturale din Romania.

Source Link

Views: 1

Violenta domestica in zilele noastre – 2

Violenta domestica in zilele noastre

partea a 2-a

 

quran shot1 Violenta domestica in zilele noastre - 2Islamul învață că toți oamenii sunt creați egali în valoare și merite indiferent de rasă, etnie, sex sau clasă socială:
„ O, voi, oameni! Fiți cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură ființă și a făcut din aceasta și pe perechea ei și care a răspândit din cele două [ființe] mulți bărbați și femei!

Fiți cu frică de Allah în numele căruia vă conjurați [unii pe alții] și [fiți cu frică de ruperea] legăturilor de rudenie, căci Allah este Veghetor peste voi [Raqib]!” (Surat An-Nisa: 1).

Este important să facem o distincție aici între a fi identic și a fi egal. Islamul recunoaște că bărbații și femeile au diferite abilități și puteri care se completează unii pe alții. Ei diferă fizic și emoțional, dar diferențele dintre ei nu fac ca un sex să fie superior celuilalt. Pe când bărbații și femeile sunt considerați egali în fața lui Allah, ei au roluri diferite de îndeplinit în viața lor, căutând să trăiască conform Voinței lui Allah. Însă, un rol nu are o valoare mai mare față de celălalt, fiindcă atât bărbații cât și femeile trebuie să fie parteneri pentru a avea familii și societăți sănătoase.22
Pentru a pune asta în practică, Coranul abordează chestiunile următoare în detaliu: structura familiei, rolurile sexelor, moștenirea, regulile de mahram, legile căsătoriei și ale divorțului, reconcilierea și chestiunile financiare. Coranul și tradiția Profetului evidențiază legătura dintre dreptate și pietate, socoteala în fața lui Allah, și semnificația luării măsurilor preventive pentru a evita nedreptatea și asuprirea.

Coranul recunoaște că, istoric vorbind, în multe societăți bărbații aveau putere asupra femeilor. În societatea preislamică din Arabia, de exemplu, multe femei aveau sau nu foarte puține bunuri, statut, și/ sau drepturi. Prin urmare, bărbații (soți, tați, frați sau tutori) au fost avertizați să nu le facă rău femeilor sau să profite de ele în vreun fel atât în Coran cât și în tradiția Profetului. În momente de conflict sau dezacord, li s-a repetat mereu să fie conștienți de Allah în luarea deciziilor și alegeri. Aceste aduceri aminte evidențiază relația de ierarhie dintre fiecare individ și Allah, care ajută la îndrumarea fiecărei relații omenești.

Din păcate, multe societăți care sunt predominant musulmane au valori culturale care se contrazic cu această înțelegere a egalității. În unele culturi, femeile au o poziție inferioară evidențiată de drepturile legale limitate sau participarea limitată în societate. Pe de altă parte, occidentalii pot vedea poziția femeilor din alte țări ca inferioară doar pentru că este diferită față de poziția femeilor din societățile occidentale. De exemplu, femeile musulmane pot alege să nu lucreze în afara casei în anumite societăți musulmane. Asta din cauză că adesea ea nu are nevoie să lucreze și deoarece este obligația morală și socială a soțului să o întrețină. Prin a nu lucra, ea poate profita de dreptul său de a fi întreținută și să se dedice mai mult și cu devotament îngrijirii copiilor săi sau prin contribuția la societate prin activități sociale. În acest caz, se poate să fie de fapt o poziție de onoare și respect de a nu lucra în afara casei, conștientizând că fiind mamă și gospodină sunt adevărate slujbe.Source Link

Views: 3