Femeia și tradiția profetică

  Muhammad Ali Al-Hashimi   Femeile musulmane nu se limitează numai la cele cinci rugăciuni zilnice obligatorii; ele împlinesc de asemenea şi acele rugăciunii sunna pe care Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – obişnuia să le facă în mod obişnuit şi fac cât mai multe rugăciuni opţionale (nafl), atâtea cât le permite […]

 

Muhammad Ali Al-Hashimi

 

sunrise-morning-mistFemeile musulmane nu se limitează numai la cele cinci rugăciuni zilnice obligatorii; ele împlinesc de asemenea şi acele rugăciunii sunna pe care Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – obişnuia să le facă în mod obişnuit şi fac cât mai multe rugăciuni opţionale (nafl), atâtea cât le permite timpul şi puterea. Aceste rugăciuni includ şi rugăciunea opţională de dimineaţă (salat ad-duha), rugăciunile sunna care urmează după rugăciunea de seara (magreb) şi rugăciunile împlinite în timpul nopţii.

Rugăciunile opţionale îl aduc pe om mai aproape de Allah, prin ele acesta câştigă iubirea şi mulţumirea Sa şi îl fac unul  dintre robii Săi biruitori, supuşi şi drepţi. Nu există indiciu mai clar referitor la starea măreaţă obţinută de credinciosul care se apropie de Allah prin faptele împlinite în plus decât acest hadis qudsi (relatare sfântă): „Robul meu continuă să se apropie de Mine cu fapte împlinite în plus pentru ca Eu să îl iubesc. Când Eu îl iubesc, Eu sunt auzul lui cu care aude, vederea lui cu care vede, mâna lui cu care loveşte şi piciorul lui cu care merge. Şi  de Mi-ar cere (ceva), cu siguranţă I-l voi da şi de mi-ar cere adăpost, cu siguranţă I-l voi oferi.”

Datorită iubirii lui Allah pentru robul Său, acea persoană  va fi iubită de locuitorii cerului şi ai pământului, aşa cum se  spune într-o relatare făcută de Abu Huraira – Pacea fie asupra sa! –, în care Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l  miluiască! – a zis: „Când Allah îl iubeşte pe unul dintre robii Săi, îl cheamă pe Gavriil (Jibril) şi spune: «Îl iubesc pe cutare;  iubeşte-l şi tu.» Atunci Gavriil îl va iubi şi va spune locuitorilor cerurilor: «Allah îl iubeşte pe cutare; iubiţi-l şi voi.» Şi astfel îl vor iubi şi locuitorii cerurilor (îngerii) şi el va fi cinstit pe pământ.

Dacă Allah nu-l iubeşte pe unul dintre robii Săi, îl cheamă pe Gavriil şi spune: «Nu-l iubesc pe cutare; nu-l iubi nici tu.» Atunci  Gavriil nu-l va iubi şi va spune locuitorilor cerurilor: «Allah nu-l  iubeşte pe cutare; nu-l iubiţi nici voi.» Atunci locuitorii cerurilor  nu-l vor iubi şi de asemenea el nu va fi iubit nici de locuitorii  pământului.”

Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – obişnuia să se roage atât de mult pe timpul nopţii, încât picioarele i se umflau. A’işa – Pacea fie asupra sa! – l-a întrebat:  „De ce faci asta, Trimis al lui Allah, de vreme ce Allah ţi-a iertat toate păcatele din trecut şi pe cele ce vor să vină?” El a răspuns: „N-ar trebui oare să fiu un rob recunoscător?”

Zainab, soţia Profetului, obişnuia să împlinească rugăciuni opţionale (nafl) şi le prelungea foarte mult. Ea a legat o funie între două coloane (în moschee), pentru ca ori de câte ori se simţea obosită şi extenuată să se poată sprijini de ea şi să-şi  recapete energia. Trimisul lui Allah a intrat în moschee, a văzut  funia şi a întrebat: „Ce este aceasta?” Oamenii i-au spus:  „Aparţine lui Zainab; ea se roagă şi când se simte obosită se  sprijină de ea.” El a zis: „Dezlegaţi-o! Fiecare dintre voi să se roage atât cât are putere, iar dacă oboseşte, poate să se aşeze  (sau lăsaţi-l să se aşeze).”

O femeie din neamul Asad, al cărei nume era Al-Haula  bint Tuwait, obişnuia să se roage întreaga noapte şi să nu  doarmă deloc. Într-o zi a trecut pe la A’işa, când era şi Profetul  – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – acolo. A’işa i-a spus: „Ea este Al-Haula bint Tuwait. Se spune că nu doarme  niciodată în timpul nopţii.” Trimisul lui Allah – Allah să-l  binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: „Nu doarme niciodată  noaptea! Pe Allah, faceţi doar atât cât puteţi, căci Allah nu  oboseşte niciodată, în schimb voi, da.”

Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – i-a  încurajat pe bărbaţii şi femeile musulmane să înfăptuiască mai  multe fapte în plus (nafl), dar în acelaşi timp să păstreze un  echilibru în actele lor de slăvire şi să nu iubească exagerarea. El  a dorit ca musulmanul să aibă o personalitate echilibrată, pentru  ca slăvirea pe care o aduce să fie entuziastă, dar consecventă, şi să nu fie atât de împovărătoare încât oamenii să nu fie  capabili să o înfăptuiască. Ne-a învăţat de asemenea că fapta  cea mai iubită de Allah este aceea care este împlinită neîncetat,  chiar dacă este nesemnificativă, aşa cum se spune în hadis-ul  în care A’işa – Pacea fie asupra sa! – a spus: „Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: «Cea mai  iubită faptă de Allah este aceea care este împlinită neîncetat,  chiar dacă este nesemnificativă.» Dacă A’işa începea să facă  un lucru, ea rămânea credincioasă acestui lucru.”

Această atitudine de a păstra obiceiul de-a împlini fapte  bune nu se limita doar la A’işa; aceasta era atitudinea tuturor  membrilor familiei Profetului şi a celor care îi erau cei mai apropiaţi şi mai dragi lui. Vedem acest lucru în hadis-ul relatat  de Muslim de la A’işa: „Trimisul lui Allah avea un şervet pe care  îl folosea pentru a face un compartiment în care să se roage pe  timpul nopţii şi oamenii începeau să se roage cu el; obişnuia să  împartă şervetul pe timpul zilei. Oamenii s-au adunat în jurul lui într-o noapte. Atunci el a zis: «O, neam al meu, împliniţi numai fapte pe care le puteţi face, pentru că Allah nu oboseşte, pe  când voi veţi obosi. Cele mai iubite fapte de Allah sunt cele ce sunt împlinite neîncetat, chiar dacă sunt nesemnificative.» Şi în  familia lui Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l  miluiască! – exista obiceiul ca atunci când se împlinea o faptă,  să se împlinească neîncetat.”

 

sursa: islam.ro

 

Soucre Link

Cum se poartă hijabul? – 1

Cum se poartă hijabul? – 1 Muhammad Ali Al-Hashimi   Femeia musulmană poartă aşa cum se cuvine hijab-ul atunci când iese din casă. Hijab-ul este un veşmânt islamic specific ale cărui trăsături au fost clar definite în Coran şi „Tradiţia Profetică” (Sunna). Ea nu iese din casă şi nici nu se înfăţişează parfumată, machiată sau […]

Cum se poartă hijabul? – 1

Muhammad Ali Al-Hashimi

 

tumblr_m6t0h9SYwf1qk1ps5o5_1280Femeia musulmană poartă aşa cum se cuvine hijab-ul atunci când iese din casă. Hijab-ul este un veşmânt islamic specific ale cărui trăsături au fost clar definite în Coran şi „Tradiţia Profetică” (Sunna). Ea nu iese din casă şi nici nu se înfăţişează parfumată, machiată sau purtând alte podoabe înaintea bărbaţilor care nu sunt mahram, deoarece ştie că acest lucru este păcat, aşa cum se spune în Coran:

 

Şi spune dreptcredincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească ruşinea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară, şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor!89 Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi dreptcredincioşilor, faţă de Allah, pentru ca voi să izbândiţi!  [Coran 24:31]

 

Aşadar, femeia musulmană nu este una dintre acele femei îmbrăcate, dar totuşi goale, care trăiesc în societăţile care au deviat de la călăuzirea lui Allah. Ea se cutremură de teamă atunci când se gândeşte la imaginea îngrozitoare pe care Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zugrăvit-o pentru acele femei ademenitoare, machiate şi împodobite care s-au abătut de la calea cea dreaptă: „Locuitorii Iadului se împart în două categorii: cei ce au o coadă asemănătoare cu a bovinelor şi cu ea lovesc oamenii; în cea de-a doua categorie intră femeile care sunt goale chiar dacă sunt îmbrăcate, se abat de la calea cea dreaptă şi îi seduc pe alţii cu părul lor. Aceste femei nu vor intra în Paradis şi nu vor simţi mireasma Paradisului, chiar dacă aceasta poate fi simţită de la mare distanţă.”

Femeia musulmană care a fost cu adevărat îndrumată de credinţa ei şi a primit o educaţie islamică fără cusur nu poartă hijab-ul doar pentru că este un obicei sau o tradiţie moştenită de la mama sau bunica ei, aşa cum unii bărbaţi sau femei (fără minte) încearcă să-l descrie, fără a avea însă nici cea mai mică dovadă sau logică. Femeia musulmană poartă hijab-ul datorită credinţei că acesta este o poruncă de la Allah, revelată pentru a o ocroti pe femeia musulmană, pentru a-i face caracterul distinct şi pentru a o ţine departe de desfrâu sau greşeală. Aşadar ea îl acceptă de bună voie şi cu puternică convingere, aşa cum femeile din neamul „emigranţilor” (muhajirin) şi al „ajutoarelor” (Ansar – cei din Medina) l-au acceptat în ziua în care Allah a revelat porunca Sa clară şi înţeleaptă.

Conform unei relatări de Bukhari, A’işa – Pacea fie asupra sa! – a zis: „Fie ca Allah să aibă milă de femeile „emigrante” (muhajir). Când Allah a revelat: „şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor” [Coran 24:31], ele şi-au rupt veşmintele şi şi-au acoperit capetele şi feţele cu acestea.”

Conform unei alte relatări de Bukhari, A’işa – Pacea fie asupra sa! – a zis: „Şi-au luat veşmintele şi le-au rupt la colţuri, apoi şi-au acoperit capetele şi feţele cu ele.”

Safiia bint Şaiba a zis: „Când ne aflam cu A’işa, am vorbit despre femeile din neamul Quraiş şi despre virtuţile lor. A’işa a zis: «Femeile din Quraiş sunt virtuoase, însă pe Allah nu am văzut niciodată pe cineva mai virtuos sau mai strict în aderarea la Cartea lui Allah decât femeile din Ansar. Când a fost revelată Sura An-Nur (capitolul 24 din Coran): „şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor”, bărbaţii au mers la ele şi le-au recitat cuvintele pe care Allah le-a revelat. Fiecare bărbat a recitat apoi soţiei, fiicei, surorii şi altor femei cu care era înrudit. Dintre acestea, fiecare femeie s-a ridicat, şi-a luat veşmântul şi s-a învelit cu el din credinţă în ceea ce Allah a revelat».”

Fie ca Allah să ai milă de „emigrante” şi de „ajutoare” (femeile din Muhajirin şi din Ansar): cât de puternică era credinţa lor şi cât de neprefăcut era islamul lor! Cât de minunată era supunerea lor în faţa adevărului când a fost revelat! Orice femeie care are credinţă adevărată în Allah şi în Trimisul Său nu poate decât să urmeze exemplul acestor femei  virtuoase; ea însăşi trebuie să poarte veşmântul specific islamului fără să o intereseze goliciunea şi desfrâul din preajma ei. Îmi aduc aminte de o tânără studentă care purta hijab-ul şi a cărei atitudine a fost nu mai puţin de admirat decât cea a femeilor din Muhajirin şi Ansar – Fie ca Allah să fie mulţumit de ele! Când o ziaristă care vizita Universitatea din Damasc a întrebat-o despre veşmântul islamic (hijab) pe care îl purta şi dacă nu cumva îi era prea cald, de vreme ce soarele verii dogorea foarte tare, ea a răspuns printr-un verset: „Focul Gheenei este mult mai dogoritor!” [Coran 9:81]

Fetele musulmane precum aceasta sunt cele care vor clădi cămine şi familii musulmane şi vor da naştere unor generaţii virtuoase care vor umple societatea cu elemente constructive şi nobile. Astăzi, slavă lui Allah, sunt multe astfel de fete.

 

 

sursa: islam.ro

Soucre Link

Cum se poartă hijabul? – 2

Cum se poartă hijabul? – 2 Muhammad Ali Al-Hashimi   O îmbrăcăminte adecvată pentru femeile musulmane nu a reprezentat un lucru nou introdus de islam; acesta a existat în toate legile lui Allah revelate mai înainte de islam. Vedem de asemenea acest lucru în îmbrăcămintea modestă a călugăriţelor creştine care trăiesc în lumea islamică, dar […]

Cum se poartă hijabul? – 2

Muhammad Ali Al-Hashimi

 

001O îmbrăcăminte adecvată pentru femeile musulmane nu a reprezentat un lucru nou introdus de islam; acesta a existat în toate legile lui Allah revelate mai înainte de islam. Vedem de asemenea acest lucru în îmbrăcămintea modestă a călugăriţelor creştine care trăiesc în lumea islamică, dar şi în Occident, şi în faptul că femeile oamenilor Cărţii îşi acoperă capul atunci când intră în biserică. Această respingere „modernă” a ideii că femeile ar trebui să fie acoperite, modeste, contrazice toate legile divine, de pe vremea profeţilor Avraam (Ibrahim), Moise (Musa) şi Iisus (Isa) până când calea Hanifi a fost introdusă de islam. Această atitudine este o încercare de a scăpa de hotărârea lui Allah, pe care El a pogorât-o asupra oamenilor de-a lungul secolelor. Această hotărâre a fost adusă neîncetat de trimişii Săi pentru a călăuzi omenirea spre adevăr şi calea cea dreaptă, astfel ca ei să devină o singură naţiune, care să slăvească şi să se supună unui singur Dumnezeu:

 Oamenii nu au fost decât o singură comunitate şi apoi s-au deosebit ei. Şi de n-ar fi fost un cuvânt rostit mai înainte de Domnul tău, ar fi fost hotărât pentru ei [lucrul] asupra căruia ei au avut păreri deosebite.

[Coran 10:19]

 

 O, trimişilor! Mâncaţi din cele bune şi împliniţi fapte bune! Eu sunt Bineştiutor a ceea ce săvârşiţi voi. / Această comunitate, a voastră, este o singură comunitate, iar Eu sunt Domnul vostru. Deci fiţi cu frică de Mine!  [Coran 23:51,52]

 

 Şi [adu-ţi aminte] de aceea care şi-a păstrat castitatea ei. Şi am suflat Noi asupra ei prin duhul Nostru şi am făcut din ea şi din fiul ei semn pentru [toate] lumile. / Această credinţă a voastră este o credinţă unică, iar Eu sunt Domnul vostru. Aşadar, adoraţi-Mă pe Mine!  [Coran 21:91,92]

 

Hotărârea luată de multe societăţi moderne ca femeile să nu fie acoperite, ducând un trai indecent şi despuiat, este un semn care indică cât de mult s-au abătut ei de la călăuzirea lui Allah, nu doar în teritoriile musulmane, ci în toate statele lumii.

Pe cei din Occident poate nu îi interesează acest lucru şi ei continuă astfel să inventeze şi mai multe mijloace de desfrâu, fără a găsi nici o oprelişte în cărţile lor modificate. Însă musulmanii care îl slăvesc, zi şi noapte, pe Allah, recitând din Cartea Sa păstrată neschimbată, nu vor accepta niciodată astfel de abateri. Nu contează cât de slabi sunt în îndeplinirea învăţăturilor islamice, deoarece ei aud constant cuvintele hotărâtoare ale lui Allah din Coran şi Sunna, avertizându-i pe cei care nu se supun lui Allah şi Trimisului Său cu încercarea din această viaţă şi cu pedeapsa aspră ce va veni în Ziua de Apoi:

 

 ..Aceia care fug de porunca Sa, să se ferească să nu-i lovească pe ei o nenorocire sau să nu-i lovească pe ei o osândă dureroasă!

[Coran 24:63]

 

Astfel, aceşti bărbaţi şi femei care s-au alăturat convingerilor celor din Occident şi le-au cerut femeilor să se descopere şi să-şi dea jos hijab-ul au eşuat lamentabil în faţa hotărârii bărbaţilor şi femeilor renaşterii islamice care are loc în întreaga lume. Femeile musulmane drept-călăuzite şi bine-educate s-au întors la veşmântul lor islamic, la hijab, în multe ţări musulmane care mai înainte fuseseră martore la chemarea occidentalizării şi la renunţarea la hijab şi decenţă Ca de exemplu: adepţii lui Ataturk în Turcia, Reza Pahlevi în Iran, Muhammed Amanullah Khan în Afghanistan, Ahmad Zogo şi Enver Hoxha în Albania, Marcus Fahmi, Qasim Amin şi Hoda Şa’rawi în Egipt. Unii dintre cei ce au susţinut „eliberarea” femeilor de hijab şi modestie au renunţat acum la această părere, ca femeile să se dezvelească şi să se amestece libere printre bărbaţi.

Doctoriţa Nawal As-Sa’dawi, care o perioadă îndelungată a atacat atât hijab-ul, cât şi pe cele care îl purtau, chemându-le cu vehemenţă pe femei să renunţe la hijab, condamnă în prezent vulgaritatea şi goliciunea indecentă a femeilor din Occident. Ea spune: „Pe străzile Londrei […] văd femei mai mult goale, afişându-şi trupurile ca şi cum ar fi de vânzare.

Îmbrăcămintea are un rol, acela de a proteja trupul de mediul înconjurător, şi nu de a ispiti. Dacă o femeie s-ar vedea ca pe o fiinţă umană, şi nu ca pe o marfă, nu ar mai avea nevoie să-şi arate goliciunea.”

După o vreme, pentru doctoriţa Nawal As-Sa’dawi a devenit evident că „vălul” ar trebui îndepărtat din mintea oamenilor, nu de pe trup, mai ales în cazul bărbaţilor şi al femeilor cu educaţie. Acele femei care au avut parte de mai puţină educaţie, însă sunt inteligente şi au vederi largi, care poartă hijab-ul, valorează de zeci de ori mai mult decât acele femei educate, dar necugetate, care îşi descoperă chipul, capul şi trupul, însă îşi acoperă mintea şi instinctul! Din această cauză ea [n.t. doctoriţa Nawal] îşi descrie planurile sale de viitor ca fiind: „ridicarea „vălului” de pe mintea bărbaţilor şi a femeilor cu educaţie.” Ea adaugă: „Cunosc multe femei de profesie profesoare, doctoriţe şi inginere care sunt inculte din punct de vedere politic, social şi cultural.”

Faimosul romancier Ihsan ’Abdul-Quddus, care a inundat piaţa literară cu poveştile lui prin care le chema pe femei să iasă din case şi să amestece cu bărbaţii, să danseze cu ei la petreceri şi în cluburi, a spus într-un interviu acordat ziarului „Al-Anba’” din Kuweit (18 ianuarie 1989): „Consider că responsabilitatea cea mai importantă a oricărei femei o reprezintă gospodăria şi copiii. Acest lucru este valabil mai ales pentru mine. Dacă n-ar fi fost soţia mea, nu m-aş fi putut bucura de succes, stabilitate şi viaţă familială. Toate acestea există deoarece ea se dedică gospodăriei şi copiilor…”

În acelaşi interviu, el a zis: „Nu mi-am imaginat niciodată căsătoria cu o femeie care munceşte, şi sunt renumit pentru asta, deoarece am ştiut încă de la început că gospodăria reprezintă o povară sau responsabilitate grea pentru femei.”

 

sursa: islam.ro

Soucre Link

Umanitatea femeilor și a bărbaților

 Umanitatea femeilor și a bărbaților Allah Preaînaltul a onorat toată omenirea, indiferent dacă este  vorba despre bărbat sau femeie. El spune: Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam și i-am purtat pe ei pe uscat și pe mare și le-am dat lor ca hrană felurite bunătăți și i-am ales pe ei înaintea multor altora din […]

femeia citeste coran Umanitatea femeilor și a bărbaților

Allah Preaînaltul a onorat toată omenirea, indiferent dacă este  vorba despre bărbat sau femeie. El spune:

Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam și i-am purtat pe ei pe uscat și pe mare și le-am dat lor ca hrană felurite bunătăți și i-am ales pe ei înaintea multor altora din cei pe care i-am creat. [Al-Israa’ 17:70]

Explicând acest verset, un mare învățat spune: „Allah l-a onorat pe el prin crearea omului în această formă care combină pământ și suflul divin al vieții. Allah Preaînaltul l-a onorat pe om de asemenea prin înzestrarea cu dispoziții naturale care îi permit să conducă pe Pământ, să implementeze noi modificări, să cultive și să construiască. Omul este de asemenea capabil să stabilească reguli și reglementări, să obțină rezultate științifice extraordinare și să atingă perfecțiunea rânduită pentru această existență lumească. Atotputernicul de asemenea l-a onorat pe om prin supunerea forțelor naturale lui și a forțelor cosmice ale stelelor și orbitelor. El l-a onorat pe om cu o existență lumească somptuoasă și prietenoasă și de asemenea prin prosternarea îngerilor în fața lui Adam și prin proclamarea demnității și superiorității omului de către Creator Însuși.”

Al-Qurtubi înțelege acest privilegiu să fie exclusiv pentru om față de restul creației. El spune că „Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam” înseamnă: „Noi am stabilit pentru ei demnitate, noblețe și superioritate. Demnitate; deoarece Allah Preaînaltul le-a perfecționat imaginea și le-a dat abilitatea de a călători pe uscat sau pe apă, alegându-și posibilitățile, condițiile și timpul. Acest lucru este cu siguranță unic pentru omenire.”[1] Imamul Ibn Katheer citează acest verset pentru a dovedi că Allah Preaînaltul a declarat superioritatea omenirii față de îngeri și toate creațiile Sale.

Ființele umane, fie bărbați sau femei, sunt onorate prin crearea lor. Aceasta este o înzestrare divină, nu un privilegiu acordat de om sau un talent pământesc dobândit. Această onoare și demnitate este afirmată clar în Coran și a fost stabilită pentru toate ființele umane indiferent de sex, culoare, rasă și țară de origine. Toți oamenii aparțin rasei umane și sunt așadar îndreptățiți la aceeași onoare și privilegii stabilite pentru omenire. Ei toți descind dintr-o origine, un tată și o mamă.

Odată, o procesiune funerară a trecut pe lângă Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui), iar el, când a văzut acel cortegiu funerar, s-a ridicat în picioare în semn de respect. Unul dintre companioni i-a spus că decedatul era un evreu, la care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) i-a răspuns: „Nu a fost el o ființă umană?”[2]

Cât de elocvent, înțelept și adevărat a fost acest răspuns, care a stabilit și susținut demnitatea întregii omeniri. Nu este femeia o ființă umană cu un suflet distins și onorat? Bineînțeles că este, și acest fapt este stipulat clar în Coran și afirmat de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui).

Allah Preaînaltul spune:

O, voi, oameni! Fiți cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură ființă. [An-Nisaa’ 4:1]

Și Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a spus: „Bărbații și femeile sunt într-adevăr frați și surori.”[3]

Următorul verset coranic susține puternic faptul că bărbații și femeile au fost creați din aceeași ființă. Allah Preaînaltul spune: „O, oameni” , adresându-Se întregii omeniri indiferent de rasă, culoare, religie și locul de origine, având în vedere că oameni în limba arabă și în Coran se referă la omenire. El spune:

O, voi, oameni! Fiți cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură ființă și a făcut din aceasta și pe perechea ei și care a răspândit din cele doua (ființe) mulți bărbați și femei! Fiți cu frică de Allah în numele căruia vă conjurați (unii pe alții) și (fiți cu frică de ruperea) legăturilor de rudenie, căci Allah este Veghetor peste voi (Raqib)! [An-Nisaa’ 4:1]

Acest verset indică clar faptul că bărbații și femeile au fost creați dintr-un singur suflet. Ei se trag din aceeași rasă și sunt egali în privința umanității. Si pentru a evidenția acest fapt, conjuncția coordonatoare „și” se leagă de „v-a făcut dintr-o singură ființă” spre „a făcut din aceasta și pe perechea ei”; însemnând că bărbații și femeile sunt creați dintr-o singură ființă.

 

 


[1] Abi Abdullah Muhammed bin Al Anwaari Al Qurtubi, Al Jaami’li Ahkaam al-Qu’ran, (The Compiler of the Quranic Ordinances), VOL.5, Beirut, Lebanon, Daar Zhyaa al- Turaath al Arabi, (no date), Cairo: Daar al-Sha’ab, Kitab al Sha’ab, 92 Al-Qasr al-Ayni, (no date), p.3909

[2] Al-Imam Yahya bin Sharaf Ibn Hazm al-Nawawi, Saheeh Muslim-Sharh al Nawawi, compiled by: Abdullah Ahmad Abu-Zeina, Vol.2, Kitab al-Janaaiz, Cairo, Maktba’at al-Sha’ab (no date), 2nd edition, Beirut, Lebanon: Dar Zhyaa al Turaath al-Arabi, 1392 AH/ 1972.

[3] Abi Isa Muhammad bin Al Tirmidhi, Sawrah al-Tirmidhi, Sunan al Tirmidhi Al-Jaami al Saheeh, (Tradiția Profetică a lui  Al Tirmidhi- Colecția autentică), Vol.1, Al-Tahaarah, Cairo Mustafah al Baabi al-Halabi & Sons, p.190.

 

 

Asociația Surori Musulmane

Soucre Link

FEMEIA CA FIICĂ

FEMEIA CA FIICĂ   În vremurile preislamice, arabii erau mâhniţi şi supăraţi de naşterea fetelor, aşa că un tată, când era informat că soţia lui a dat naştere unei fete, spunea: „Ea nu este atât de binecuvântată de Allah precum un fiu; apărarea ei constă în plâns şi îngrijirea ei este prin furt!” El vroia […]

FEMEIA CA FIICĂ

 

În vremurile preislamice, arabii erau mâhniţi şi supăraţi de naşterea fetelor, aşa că un tată, când era informat că soţia lui a dat naştere unei fete, spunea: „Ea nu este atât de binecuvântată de Allah precum un fiu; apărarea ei constă în plâns şi îngrijirea ei este prin furt!” El vroia să spună că ea nu-şi putea apăra tatăl şi familia decât ţipând şi plângând, nu luptând şi folosind arme. Ea nu putea, de asemenea, să fie bună şi să aibă grijă de ei decât luând bani de la soţul ei şi oferindu-i familiei. Tradiţiile arabilor i-au permis tatălui să îşi îngroape de vie fiica din cauza sărăciei actuale sau presupuse sau din cauza temerilor legate de o posibilă ruşine pe care ar putea s-o cauzeze aceasta când ar fi crescut. În acel context, Coranul îi acuză, zicând:

Şi când fetiţa îngropată de vie va fi întrebată pentru ce păcat a fost omorâtă… (At-Takwir 81:8-9).

Coranul descrie, de asemenea, starea în care se află bărbatul atunci când fiicele sunt născute:

Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte [naşterea] unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie, se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-l ţină el, în ciuda umilinţei, sau să-l îngroape în ţărână? Ce proastă judecată!  (An-Nahl 16:58-59).

Unele reguli vechi îi dădeau tatălui dreptul de a-şi vinde fiica, pe când alţii îi permiteau să o înmâneze altui bărbat care putea chiar să o omoare sau să o posede.
Când a fost revelat Islamul, s-a poruncit ca o fiică, la fel ca un fiu, să fie tratată ca un cadou de la Allah, acordat de Allah oricui doreşte dintre adoratorii Săi:

A lui Allah este stăpânirea cerurilor şi a pământului. El creează ceea ce voieşte şi dăruieşte El copile cui voieşte şi dăruieşte El băieţi cui voieşte, sau dă El şi băieţi, şi copile şi-l face sterp pe cel pe care El voieşte. El este Atoateştiutor [şi] Atotputernic (‘Alim, Qadir).  (Ash-Shura 42:49-50).

Coranul a ilustrat prin pildele sale cum unele dintre fiice pot avea o influenţă remarcabilă şi pot rămâne etern în memoria oamenilor, mult mai pregnant decât mulţi alţi bărbaţi. Avem un bun exemplu în povestea Mariei, fiica lui ’Imran, care a fost aleasă de Allah dintre toate celelalte femei şi purificată. Mama ei şi-a dorit să fie băiat, să-L servească pe Allah şi să fie unul dintre credincioşi:

Muierea lui ’Imran a zis: «Doamne, Îţi juruiesc [numai] Ţie ceea ce este în pântecul meu, devotat numai Ţie! Primeşte-l de la mine! Tu eşti Cel care Aude Totul, Atoateştiutor (As-Sami’, Al-’Alim)!». Şi când a născut, a zis ea: «Doamne, am zămislit o copilă!», dar Allah ştia bine ceea ce născuse ea. Şi un băiat nu este întocmai ca o copilă! «Eu i-am pus numele Maria şi o încredinţez pe ea şi pe scoborâtorii ei ocrotirii Tale, împotriva lui Şeitan cel izgonit!». Domnul ei a acceptat-o cu bună primire şi a lăsat-o să crească cu bună creştere şi a încredinţat-o lui Zaharia. Şi de fiecare dată când intra Zaharia la ea în templu, găsea lângă ea mâncare. Şi a întrebat-o el: «O, Maria, de unde ai aceasta?» Iar ea îi răspundea: «Ea este de la Allah!» Allah îl hrăneşte pe cel pe care El voieşte, fără socoteală! (Aal `Imran 3:35-37).

Coranul a condus o campanie fermă împotriva acelor oameni cruzi care ucideau copiii, indiferent dacă erau băieţi sau fetiţe. Allah spune în Coran:

Au pierdut aceia care şi-au omorât copiii, din neghiobie şi neştiinţă, şi care au oprit ceea ce Allah le-a dat pentru trai, născocind minciuni pe seama lui Allah! Ei sunt în rătăcire şi nu au fost bine călăuziţi.  (Al-An`am 6:140).

Şi El mai spune:

Şi nu vă omorâţi copiii voştri de frica sărăciei! Noi le vom asigura cele de trebuinţă ca şi vouă. Omorârea lor este un păcat mare! (Al-Israa’ 17:31).

Profetul Islamului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că Paradisul reprezintă recompensa persoanei care se comportă bine cu fiicele sale, are răbdare să le crească, le asigură educaţia morală şi ţine cont de poruncile lui Allah referitoare la ele, până ce fetele devin majore. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a păstrat locul de lângă el pentru un astfel de tată, în Paradis. Muslim a transmis de la Anas:

„Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Oricine a susţinut şi a protejat două fete sclave până ce au devenit majore, în Ziua Judecăţii, el şi cu mine vom fi aşa…» şi apoi şi-a pus două degete împreună.” Hadisul a fost redat de Al-Tirmizi în maniera următoare: „… «Oricine a susţinut şi a protejat două fete sclave, el şi cu mine vom intra în Paradis la fel ca acestea…» şi şi-a împreunat arătătorul cu degetul mijlociu.”

Ibn ‘Abbas a transmis că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Un musulman care are două fiice, cu care se comportă bine când acestea îl acompaniază sau când el le acompaniază, este admis în Paradis.” Hadisul este consemnat de Bukhari în Al-Adab Al-Mufrad (77), de Ibn Abu Şeiba, 8/551, Ahmed care este corectat de şeicul Şaker (2104), Ibn Majah (3670) şi alţii.
Anumite tradiţii profetice au stabilit că o asemenea recompensă – adică răsplata cu intrarea în Paradis – este de asemenea garantată şi pentru fratele care îşi susţine şi îşi protejează surorile (două sau mai multe). În alte hadisuri se afirmă că aceste recompense sunt garantate oricui se comportă bine cu reprezentantele sexului feminin, chiar dacă este numai una. Abu Huraira a relatat: „Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Oricine a avut trei fiice şi şi-a demonstrat răbdarea în creşterea lor, mulţumirea lor şi nemulţumirea lor, Allah îl răsplăteşte cu Paradisul pentru mila lui asupra lor». Un bărbat a întrebat: «Şi cel care are două fiice, o, Trimis al lui Allah?». El a răspuns: «Şi cel care are două fiice, de asemenea.» Altul a întrebat: «O, Trimis al lui Allah, dar cel care are o fiică?» El a răspuns: «Şi cel care are o fiică, de asemenea.»” (Hadis consemnat şi perfecţionat de Al-Hakim, de acord fiind şi Az-Zeheby, 4/176). Ibn ‘Abbas a relatat: „Pe oricine a avut o fată care nu a fost îngropată sau insultată de către el, iar el nu i-a preferat pe fiii săi înaintea ei, Allah îl va primi în Paradis.” (Hadis consemnat de Abu Dawud, 5/5146, şi Al-Hakim care l-a corectat, 4/177; aprobat de Az-Zeheby.)
În relatarea de la Aişa, transmisă de imamul Bukhari şi imamul Muslim, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Oricine suferă o nenorocire cauzată de păstrarea fiicelor lui, dar cu toate acestea le tratează bine, va fi protejat de ele de Focul Iadului”. (Al-Lu’lu’ wal-Mergean; consemnat de Bukhari şi Muslim / 1688). Prin aceste texte autentice, prin sporirea şi repetarea veştilor bune, naşterea fetelor nu mai este o povară înspăimântătoare şi nici un semn rău. Dimpotrivă, este un dar pentru care trebuie să mulţumim şi o îndurare pe care trebuie să ne-o dorim şi să o cerem, fiindcă este o binecuvântare de la Allah Atotputernicul şi o răsplată ce trebuie câştigată.
Astfel, Islamul a anulat pentru totdeauna obiceiul de a îngropa fetele care acum ocupă un loc foarte bun în inima tatălui lor. Acest fapt ne este arătat de ceea ce spune Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) despre fiica sa, Fatima: „Fatima este o parte din mine; cine o supără pe ea, mă supără pe mine”. Hadisul este consemnat de Al-Bukhari cu acordul lui Al-Masur Ibn Makrama, Sahih al-Jame’as-Saghir şi suplementul său (4188). „Fatima este o parte din mine; ce mă întristează pe mine, o întristează pe ea şi ce mă mulţumeşte pe mine, o mulţumeşte pe ea.” Hadisul este consemnat de imam Ahmed, At-Tabarany şi Al-Hakim, cu acordul lui Al-Masur. Ibid. (4189). Vezi Ahmed 4/323, 332; At-Tabarany 20/25; Al-Hakim 3/158 care l-a îmbunătăţit şi apoi a fost aprobat de Az-Zeheby.
„Fără îndoială, fiica mea este o parte din mine; mă tem de ceea ce o sperie pe ea şi sunt vătămat de ceea ce o vatămă pe ea.” Hadisul este consemnat de toţi cei şase imami ai hadisului; în Mukhtasar As-Sunna de Al-Munzery, hadis (1987).
Putem aduce aici un exemplu din literatura islamică. Un poet scria următoarele versuri:
„De n-ar fi fost fetele gingaşe în blană pufoasă de pisică,
De la care au luat netezimea,
Eu aş fi fost într-o mare mare problemă
Pe acest pământ vast.
Cu siguranţă când copiii noştri sunt printre noi,
Ei sunt lumina ochilor noştri ce supravieţuieşte pe pământ;
Dacă vântul suflă asupra unuia dintre ei,
Ochii mei nu se vor mai închide niciodată.”

Controlul tatălui asupra fiicei nu depăşeşte limitele educaţiei morale; la fel şi în ceea ce îi priveşte pe fraţii ei. El îi spune să se roage când are şapte ani, dar o mustră dacă nu se roagă când împlineşte zece ani. El trebuie să o separe pe ea de fraţii ei la această vârstă; ei nu ar trebui să doarmă împreună în acelaşi pat sau să facă baie împreună aşa cum fac copiii mici. Tatăl o obligă să urmeze codul islamic al comportamentului în privinţa îmbrăcăminţii, împodobirii, a ieşirii din casă şi a vorbitului. El este obligat, conform religiei, să o întreţină până când se mărită. Nu are dreptul de a o vinde sau de a o face proprietatea unui bărbat în niciun mod. Islamul a interzis categoric vinderea oamenilor liberi, atât bărbaţi, cât şi femei. Dacă un bărbat liber a cumpărat sau a câştigat o fiică care a fost sclavă pentru un altul, ea trebuie eliberată imediat ce a intrat în posesia lui, conform legilor islamice, indiferent dacă el este de acord cu acest lucru sau nu.
Dacă fiica are proprii ei bani, tatăl ar trebui să îi păstreze pentru ea. Unui tată îi este interzis să îşi mărite fiica în schimbul căsătoriei cu fiica acelui bărbat, aceasta fiind numită în justiţie „căsătorie vacantă”, din cauza lipsei zestrei, întrucât zestrea este dreptul fiicei, nu al tatălui.
În plus, tatăl nu are dreptul de a-şi mărita fiica cu un bărbat pe care aceasta nu îl vrea sau cu care ea nu este de acord. El trebuie să ştie opinia ei despre bărbatul cu care se va căsători, indiferent dacă ea este de acord sau nu. Dacă a mai fost măritată, trebuie să îşi dea acordul clar. Dacă este virgină şi copleşită de timiditate, atunci tăcerea ei este semn că este de acord. Dacă spune „nu”, atunci el nu are puterea de a o mărita cu cineva pe care ea nu îl doreşte.
Imamul Muslim şi imamul Bukhari au transmis de la Abu Huraira:

„… «O văduvă nu se poate mărita decât dacă îşi dă consimţământul, nici o virgină până când nu îi este cerută permisiunea.» Ei au întrebat: «O, Trimis al lui Allah, cum îşi poate da ea consimţământul?» El a răspuns: «Prin tăcerea ei.»” Hadisul este consemnat în culegerea Al-Lu’lu’ wal-Mergean (895). A fost transmisă, de asemenea, o relatare a Aişei: „L-am întrebat pe Trimisul lui Allah: «Sunt femeile întrebate în legătură cu această chestiune?» El a răspuns: «Da.» Eu am continuat: «Virgina, când este întrebată, este ruşinată şi rămâne tăcută.» El a spus: «Tăcerea este permisiunea ei.»”

În Al-Lu’lu’ wal-Mergean, (895). Din acest motiv învăţaţii spun că femeia virgină ar trebui să ştie că tăcerea este consimţământul ei.
Khansaa’ bint Khaddam Al-Ansari a spus că tatăl ei a măritat-o, deşi nu era virgină, iar ea ura această căsătorie. Când ea a mers la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), el a anulat mariajul. (Hadis consemnat de toţi cu excepţia lui Muslim). Ibn ’Abbas a relatat că o fată virgină a venit la Trimisul lui Allah şi i-a spus că tatăl ei a măritat-o, deşi ea nu dorea. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i-a dat posibilitatea de a alege. Hadisul este consemnat de Ahmed (2469), îmbunătăţit de şeicul Şakker, Abu Dawud (2069), Ibn Majah (1875) şi Ad-Daraqatny vol. 3, (56).
Din aceste hadisuri avem dovada că tatăl nu este diferit de un alt bărbat; el este obligat să îşi întrebe fiica şi este necesar ca aceasta să fie de acord. Conform imamului Muslim şi a altora: „O virgină este întrebată”, ceea ce înseamnă că trebuie să îşi dea consimţământul. Conform Aişei, o fată a venit la ea, spunând: „Tatăl meu m-a măritat cu nepotul lui pentru a se înălţa pe sine prin acest act, iar eu nu sunt de acord.” ’Aişah a replicat: „Stai jos până ce va veni Profetul.” Ea i-a spus, iar el a trimis după tatăl ei care i-a dat libertatea de a alege. Ea a spus: „O, Trimis al lui Allah, am fost de acord cu ce a făcut tatăl meu, dar am vrut să ştiu dacă femeia are vreun cuvânt de spus în această chestiune.” (Hadis consemnat de Al-Nisaai în Cartea Mariajului; 6186-7).
Evident, hadisurile profetice au impus permisiunea virginelor şi a femeilor care au fost măritate anterior drept o condiţie a contractului marital. Dacă tatăl sau persoana în cauză mărită o femeie văduvă sau divorţată fără permisiunea ei, contractul este invalid şi revocabil, precum în povestea lui Al-Khansaa bint Khaddam. În privinţa virginei, ea are dreptul de a alege; dacă este de acord, îşi dă permisiunea; dacă nu, refuză, lucru care anulează contractul, precum într-unul dintre hadisurile amintite anterior. (Vezi Nail Al-Awtar, 6/254-256). Foarte interesant în legislaţia islamică este faptul că este stipulată consultarea mamei în ce priveşte căsătoria fiicei ei, aşa că mariajul poate fi săvârşit mulţumind toate părţile implicate. Ibn ’Omar a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Luaţi permisiunea femeii cu privire la fiicele lor.” Hadisul este consemnat de Ahmed şi atribuit lui Ibn Omar (4905), cercetat de Ahmed Şaker, Abu Dawud (2095) şi alţii. În acest context, imamul Abu Suleiman Al-Kattaby, comentând acest hadis, în cartea sa Maalem as-Sunna, are anumite observaţii de adăugat, demne de luat în seamă, care ar trebui redate datorită integrităţii şi moralităţii lor. El scrie: „Consimţământul mamelor în chestiunea fiicelor lor nu îşi are rostul doar pentru că astfel au ceva de spus în contractul marital, ci şi pentru că astfel fetele se simt mai sigure, având o relaţie intimă cu mamele lor, favorizând o prietenie mai îndelungată şi afectuoasă prin aducerea fiicelor şi soţilor lor împreună, dacă contractul are la bază mulţumirea reciprocă şi dorinţa mamelor şi a fiicelor. În caz contrar, nu se va scăpa de consecinţele negative (adică fiicele vor fi stârnite împotriva soţilor lor), iar posibila cauză de nenorocire va cădea asupra lor.
În plus, mamele sunt mai apropiate de fetele lor; ele ascultă mai mult de ceea ce spun. Datorită acestor motive, consultarea lor privind căsătoria fiicelor este apreciată şi Allah ştie cel mai bine.”
El adaugă: „Ar putea fi şi un alt motiv pe lângă cele deja menţionate. O femeie poate ajunge să afle prin relaţia specială pe care o are cu fiica sa şi prin conversaţia privată cu ea despre o problemă ce ar putea invalida contractul. Poate fi din cauza unei boli ce o face să nu poată să îşi îndeplinească datoriile de soţie. Astfel înţelegem cuvintele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): „Fata virgină nu ar trebui să se căsătorească decât cu permisiunea ei, exprimată prin tăcere.”; ei îi poate fi ruşine să îşi dea permisiunea şi să îşi arate dorinţa de a se căsători. Prin urmare tăcerea ei indică şi libertatea sa de a respinge o relaţie; ea poate rupe tăcerea dacă există un motiv ce este cunoscut numai de ea şi care nu îi permite să se căsătorească. Allah Atotputernicul ştie mai multe. (Vezi Mokhtasser As-Sunna de Al-Munzery; Maalem As-Sunna de Al-Khattab; Sfaturi de Ibn Al-Qayyim 3/39. Hadis cercetat de Ahmed Şaker şi Muhammed Hamid Al-Fiqy.)”
Adăugăm aici că e posibil ca mamei să-i fi mărturisit fiica secretul că inima ei aparţine altcuiva. Dacă acea persoană o cere în căsătorie şi este potrivită pentru ea, atunci el ar trebui să aibă prioritate, conform hadisului: „Nimic nu este mai bun pentru cei îndrăgostiţi decât căsătoria”. Hadisul este relatat de Ibn ‛Abbas şi consemnat de Ibn Majah (1847), Al-Hakim şi corectat în termenii islamici 2/160, fiind de acord Az-Zeheby şi Al-Baihaqi 7/78, Al-Tabarany, Tammam şi alţii. Este menţionat de Al-Albany în Cele autentice (624).
Dacă tatăl nu are dreptul de a-şi mărita fiica cu cineva pe care ea nu îl place, atunci nici fiica nu are dreptul de a se căsători fără permisiunea lui, conform hadisului transmis de Abu Musa: „Niciun mariaj fără un păzitor.” Hadisul este consemnat de Abu Dawud (2085), At-Tirmizi (1101), Ibn Majah (1881), Ahmed 4/394, 413, 418. Alte cuvinte menţionate în hadis sunt transmise de Al-Munzery în Mokhtasser As-Sunna şi de Ibn Al-Qayyim; vezi hadis (2000). Cu acordul Aişei: „Orice femeie care se mărită fără acordul tutorelui ei are mariajul nul.” Acest lucru a fost spus de trei ori. Hadisul este consemnat de Abu Dawud (2083) şi (2084), At-Tirmizi (1102), care l-a îmbunătăţit, şi Ibn Majah (1879).
Abu Hanife şi discipolii săi cred că o fată are dreptul de a se mărita chiar şi fără acordul tatălui sau al tutorelui său, cu condiţia ca soţul să fie potrivit pentru ea. Hadisul anterior nu este menţionat în scrierile lor, dar ei se prevalează de ceea ce se află scris în Coran referitor la căsătorie, în pasajul în care Allah cere să fie împiedicate femeile de la căsătoria cu soţul anterior până când nu se căsătoresc cu un alt bărbat.
În aceste versete şi în altele, mariajul este atribuit femeilor. Allah interzice împiedicarea unei femei care doreşte să-şi caute pe cineva cu care să se mărite, cât timp este capabilă să facă aceasta; acest lucru trebuie acceptat. Abu Hanife a pus o condiţie: mariajul ei trebuie să fie cu un soţ potrivit, altfel persoanele responsabile au dreptul să obiecteze la căsătorie. Dacă o femeie se mărită cu acordul tutorelui ei, dar nu în prezenţa sa, este permis de anumiţi jurişti, deşi consensul general impune prezenţa tutorelui ca o condiţie – altfel mariajul este nul.
Ibn Qudama a spus: „Dacă contractul este validat de un conducător, atunci nu este permis să fie anulat. Judecătorul are aici un punct de vedere special: contractul este anulat când este împotriva unui text. Conducătorul are prioritate, pentru că este o chestiune negociabilă, şi astfel verdictul său nu este anulat. Textul (adică «Nicio căsătorie fără un tutore») a fost interpretat în mai multe feluri şi este aprobat de unii şi respins de alţii.”
Aceasta este opinia lui Ibn Qudama ce are cunoştinţe profunde şi este cinstit, fie ca Allah să fie mulţumit de el! Cu toate acestea, pentru a fi realizată cu tact, căsătoria ar trebui săvârşită cu acordul tuturor părţilor implicate: tatăl, mama şi fiica, pentru a nu da naştere bârfelor, duşmăniei şi certurilor, întrucât Allah a permis căsătoria pentru a susţine iubirea şi mila.
Este necesar ca tatăl să aleagă pentru fiica sa un bărbat bun, care o face fericită şi care îşi găseşte fericirea alături de ea. Tatăl ar trebui să se concentreze asupra moralităţii şi credinţei bărbatului, nu asupra lucrurilor materiale şi lumeşti. El nu ar trebui să pună obstacole în calea căsătoriei, dacă un bărbat potrivit îi cere mâna fiicei sale. În hadis se afirmă: „Dacă persoana care te mulţumeşte în privinţa moralităţii şi credinţei vine la tine, las-o să se căsătorească [cu fiica ta]. Dacă nu faci asta, vei crea răzvrătire pe pământ şi vei răspândi corupţia”. Hadisul este relatat de Ibn Omar şi consemnat de At-Tirmizi, Ibn Majah (1967), Al-Hakim a cărui îmbunătăţire a fost acceptată de Az-Zeheby 2/165, cu acordul lui Abu Huraira; Al Baihaqi 7/82, cu acordul lui Abu Hatim Al-Mazay; Ibn Adeyy, îmbunătăţit în Sahih al-Jame’as-Saghir şi suplementul ei (270).
Astfel, Islamul l-a învăţat pe tată că fiica lui este o „fiinţă umană”, înainte de orice altceva. Ea nu este o „marfă” ce poate fi dăruită şi dată celui care plăteşte mai mult, precum fac mulţi taţi ignoranţi şi avari ce continuă această practică şi astăzi. În hadis se spune: „Este norocul unei femei să îşi uşureze angajamentul, zestrea şi să îşi uşureze pântecul – adică naşterea”. Hadis relatat de Aişa, consemnat de Ahmed 6/77, Ibn Hayyan (4095), Hakim 2/181, care l-a îmbunătăţit în termeni islamici, şi aprobat de Az-Zeheby şi perfecţionat în Sahih al-Jame’as-Saghir şi suplementul lor (2235).
________

Sursa: Statutul femeii in Islam, Sheikh Yusuf Al-Qardawi, Editura Femeia Musulmană, București 2010

Soucre Link