Evolutionistii despre fosile

Evolutionistii despre fosile

 

Înainte de a intra în detaliile mitului evoluţiei umane, trebuie să menţionăm metoda propagandistică care a convins marele public că creaturile jumătate om-jumătate maimuţă chiar au existat în trecut. Această metodă de propagandă foloseşte „reconstrucţiile“ realizate pe diferite fosile. Reconstrucţia reprezintă trasarea unui desen sau construcţia unui model al unei vieţuitoare, bazându-ne doar pe un singur os – uneori doar pe un fragment de os – ce a fost găsit în urmă săpăturilor. „Oamenii-maimuţă“ pe care îi vedem în ziare, reviste sau filme, sunt cu toţii nişte reconstrucţii.
 
fosil Evolutionistii despre fosileFosilele despre care se susţine că sunt dovada pentru scenariul evoluţiei fiinţei umane sunt, de fapt, rezultatul unei fraude. Pe parcursul a mai bine de 150 de ani, nu s-a găsit nici măcar o singură fosilă care să dovedească evoluţia. La drept vorbind, reconstrucţiile (desene sau modele) rămăşiţelor fosile realizate de către evoluţionişti sunt realizate într-un mod speculativ, special pentru a valida tezele lor evoluţioniste. David R. Pilbeam, antropolog la Harvard, subliniază acest lucru atunci când spune: „Cel puţin în paleoantropologie, datele sunt încă atât de puţine încât teoria influenţează într-o mare măsură interpretările. Teoriile din trecut reflectau cu claritate ideologiile noastre, mai degrabă decât datele actuale. Întrucât oamenii sunt puternic impactaţi de informaţia vizuală, aceste reconstrucţii au servit cel mai bine scopurilor evoluţioniştilor, care era acela de a-i convinge că aceste creaturi reconstituite chiar au existat în trecut.
 
Acum, ar trebui să aducem în centrul atenţiei un aspect mai deosebit: Reconstrucţia bazată pe fragmente de oase poate să arate doar caracteristicile cele mai generale ale creaturii, deoarece adevăratele trăsături morfologice distinctive ale oricărui animal sunt date de ţesuturile moi, care dispar curând după moarte. Prin urmare, datorită naturii speculative a interpretării ţesuturilor moi, desenele sau modelele reconstituite depind în totalitate de imaginaţia persoanei care le realizează. Earnest A. Hooten de la Universitatea Harvard explică acest fapt după cum urmează:
 
„Încercarea de a reface părţile moi este o acţiune chiar şi mai riscantă. Buzele, ochii, urechile şi extremitatea nasului nu lasă nicio urmă pe oasele ce le susţin. Iar pe un craniu neanderthaloid poţi să modelezi cu aceeaşi uşurinţă fie trăsăturile unui cimpanzeu, fie trăsăturile unui filozof. Aceste presupuse restaurări ale tipurilor de oameni din trecut au o foarte mică valoare ştiinţifică (dacă nu chiar niciuna) şi sunt bune doar pentru a înşela publicul… Prin urmare, să nu vă încredeţi deloc în reconstrucţii.“
La drept vorbind, evoluţioniştii au inventat nişte „poveşti atât de absurde“ încât ei chiar subscriu figuri diferite aceluiaşi craniu. Cele trei desene diferite realizate pentru fosila numită Australopithecus robustus (Zinjanthropus) sunt un exemplu grăitor pentru această înşelăciune.
 
Interpretările părtinitoare ale fosilelor şi fabricarea integrală a multor reconstrucţii imaginare, sunt indiciul clar că evoluţioniştii au recurs frecvent la şiretlicuri. Şi totuşi, aceste şiretlicuri par inocente în comparaţie cu contrafacerile deliberate care au fost comise în istoria evoluţiei.
Source Link

Views: 5

Metoda “încercare şi eroare”– Teoria echilibrului punctual

 

Metoda “încercare şi eroare”– Teoria echilibrului punctual
 
Majoritatea oamenilor de ştiinţă care cred în evoluţionism acceptă teoria neo-darwinistă a unei evoluţii lente, gradate. În ultimii zeci de ani, totuşi, a fost propus un model diferit. Numit „teoria echilibrului punctual“, acest model susţine că speciile vii au apărut nu prin intermediul unei serii de mici modificări, aşa cum susţinea Darwin, ci prin intermediul unor transformări bruşte şi de mari proporţii.
 
Primii suporteri gălăgioşi ai acestei idei au apărut la începutul anilor 1970. Doi paleontologi americani, Niles Eldredge şi Stephen Jay Gould erau foarte conştienţi de faptul că pretenţiile teoriei neo-darwiniste erau complet respinse de dovezile fosile. Fosilele au dovedit faptul că organismele vii nu îşi aveau originea într-o evoluţie gradată, ci că acestea au apărut dintr-o dată şi complet formate. Neo-darwiniştii trăiau însă cu speranţa deşartă – şi încă o mai fac – că formele tranziţionale aşa-zis pierdute vor fi găsite într-o bună zi. Înţelegând că această speranţă era complet nefondată, Eldredge şi Gould au fost totuşi incapabili să-şi abandoneze dogma lor evoluţionistă, prin urmare au venit cu ideea unui alt model: teoria echilibrului punctual. Aceasta afirmă că evoluţia nu a avut loc ca rezultat al unor variaţii minore, ci mai degrabă prin modificări bruşte şi radicale.
 
 
Singurul scop al acestui model a fost acela de a oferi o explicaţie lipsurilor din dovezile fosile pe care modelul neo-darwinist nu le putea explica. Cu toate acestea, este mult prea puţin raţional să încerci să explici lipsa fosilelor din evoluţia păsărilor, afirmând că „o pasăre a ieşit dintr-o dată dintr-un ou de reptilă“, deoarece, aşa cum au admis chiar evoluţioniştii, evoluţia speciilor spre alte specii necesită transformări de mari proporţii şi avantajoase în ceea ce priveşte informaţia genetică. Totuşi nicio mutaţie, indiferent de natura ei, nu îmbunătăţeşte informaţia genetică şi nici nu adaugă ceva acestei informaţii. Mutaţiile pot doar să afecteze negativ informaţia genetică. Astfel încât, „mutaţiile majore“ imaginate de teoria echilibrului punctual vor putea cauza doar degradări sau deteriorări „majore“, adică „mari“ ale informaţiei genetice.Acest model nu era altceva decât un model pentru fantezii. Spre exemplu, paleontologul european O. H. Shindewolf, cel care a deschis calea pentru Eldredge şi Gould, susţinea că prima pasăre a apărut dintr-un ou de reptilă, ca urmare a unei „mutaţii majore“, şi aceasta ca rezultat al unui accident „foarte mare“ care a avut loc în structura genetică.14 Conform aceleiaşi teorii, unele animale de uscat s-ar fi putut transforma în balene uriaşe, trecând printr-o transformare bruscă şi vastă. Aceste afirmaţii, contrazicând toate regulile geneticii, biofizicii şi biochimiei sunt la fel de ştiinţifice precum basmele în care broaştele se transformă în prinţi! Cu toate acestea, fiind afectaţi de criza în care se aflau revendicările neo-darwiniste, unii paleontologi evoluţionişti au îmbrăţişat această teorie, care are drept trăsătură specifică faptul că este mai bizară decât însuşi neo-darwinismul.
 
Punctuated equilibrium IT.svg Metoda "încercare şi eroare"– Teoria echilibrului punctualMai mult decât atât, modelul „echilibrului punctual“ colapsează încă de la primii paşi datorită incapacităţii de a aborda problema originii vieţii, aceeaşi problemă ce respinge încă de la început şi modelul neo-darwinist. Întrucât nici măcar o singură proteină nu a putut să apară la întâmplare, dezbaterea asupra faptului că un organism format din trilioane de asemenea proteine a suferit o evoluţie „punctuală“ sau „gradată“ este lipsită de sens.
 
În ciuda tuturor acestor aspecte, modelul care este luat în considerare atunci când se discută despre „evoluţie“ este tot cel al neo-darwinismului. În capitolele care vor urma, vom examina mai întâi două mecanisme imaginare ale modelului neo-darwinist, iar apoi vom arunca o privire asupra dovezilor fosile pentru a testa acest model. După aceea, vom insista asupra problematicii originii vieţii, care invalidează atât modelul neo-darwinist, cât şi toate celelalte modele evoluţioniste cum ar fi cel al „evoluţiei în salturi“.
 
Dar, înainte de a trece la aceasta, ar fi de folos să reamintim că realitatea cu care ne vom confrunta la fiecare stadiu este aceea că scenariul evoluţionist este un basm pentru copii, o mare mistificare, care este într-o totală contradicţie cu lumea reală. Acesta este un scenariu ce a fost folosit pentru inducerea în eroare a întregii lumi, în ultimii 140 de ani. Mulţumită ultimelor descoperiri ştiinţifice, continuarea apărării acestei teorii a devenit în sfârşit imposibilă.
sursa: Harun Yahya
Source Link

Views: 2

Arhivele fosilifere resping evoluţionismul – 1

Arhivele fosilifere resping evoluţionismul

 

Conform teoriei evoluţionismului, fiecare specie de vieţuitoare a provenit dintr-un predecesor. Fiecare specie care a existat anterior s-a transformat de-a lungul timpului în altceva, şi toate speciile au apărut în acest fel. Conform acestei teorii, această transformare s-a produs gradat, de-a lungul a milioane de ani.
 
Dacă lucrurile ar fi stat într-adevăr aşa, atunci un număr interminabil de specii intermediare ar fi trebuit să fi trăit de-a lungul acestei imense perioade de timp, în care toate aceste presupuse transformări s-ar fi produs. Spre exemplu, în trecut ar fi trebuit să existe nişte creaturi jumătate peşte-jumătate reptilă care să fi dobândit nişte trăsături reptiliene în adiţie la trăsăturile de peşte pe care le aveau deja. Sau ar fi trebuit să existe nişte creaturi reptilo-păsări, care să fi dobândit nişte trăsături ale păsărilor în plus pe lângă trăsăturile reptiliene pe care deja le aveau. Evoluţioniştii se referă la aceste creaturi imaginare, despre care ei cred că au trăit în trecut, ca fiind „forme tranziţionale“.
 
Dacă asemenea animale ar fi existat cu adevărat, atunci ar fi fost milioane, chiar miliarde de asemenea exemplare. Şi mai important, rămăşiţele acestor creaturi s-ar fi regăsit în arhivele fosilifere. Numărul acestor forme tranziţionale ar fi fost chiar mai mare decât cel al speciilor din ziua de astăzi, iar rămăşiţele lor ar fi fost găsite peste tot în lume. În „Originea speciilor“, Darwin a acceptat acest lucru şi a explicat:
 
“Dacă teoria mea este adevărată, atunci cu siguranţă înseamnă că au existat un număr foarte mare de varietăţi intermediare, ce leagă mult mai puternic toate speciile aceluiaşi grup… Prin urmare, dovada existenţei lor anterioare poate fi găsită în arhivele fosilifere.”
 
Chiar şi Darwin a fost conştient de absenţa unor asemenea forme tranziţionale. El a sperat că acestea vor fi descoperite în viitor. În ciuda optimismului său, el a realizat că aceste forme intermediare lipsă erau cel mai mare obstacol în calea teoriei sale. Tocmai de aceea, el a scris următoarele în capitolul din „Originea speciilor“ denumit „Dificultăţile teoriei“:
 
…De ce anume, dacă speciile au provenit din alte specii prin gradaţii deosebit de fine, nu vedem peste tot nenumărate forme tranziţionale? De ce nu este întreaga natură în confuzie în loc să avem speciile, aşa cum le vedem astăzi, atât de bine definite?… Şi atunci, întrucât conform teoriei trebuie să fi existat nenumărate forme tranziţionale, de ce nu le regăsim în cantităţi imense, îngropate în scoarţa pământului?… De ce nu avem fiecare formaţiune geologică şi fiecare strat plin de asemenea legături intermediare? Cu siguranţă că geologia nu ne revelează un asemenea lanţ organic extrem de fin gradat şi aceasta este, probabil, cea mai evidentă şi serioasă obiecţie care poate fi adusă împotriva teoriei mele.“
 
Shrimp Fossil Arhivele fosilifere resping evoluţionismul - 1Singura explicaţie cu care Darwin ar fi putut să vină pentru a contracara această obiecţie era argumentul că înregistrările fosile descoperite până la acel moment erau neadecvate. Darwin a mai susţinut de asemenea că atunci când înregistrările fosile vor fi fost studiate în detaliu, verigile lipsă vor fi găsite.
 
Source Link

Views: 1