Coranul a rupt barierele necunoscutului – 2

 

 

Câțiva dintre companionii profetului Muhammad s-au oferit voluntar să-l protejeze de necredincioși, dar când a fost revelat acest verset, el a scos capul pe ușă și le-a zis celor care-i asigurau paza: “Duceți-vă, oameni buni, de aici, căci mă va apăra de oameni Allah!” Acest verset este cea mai puternică dovadă a faptului că el este o revelație divină, căci altfel cine ar putea să afirme că un om ar fi în stare să reziste unei întregi comunități, să conteste credința ei, să disprețuiască divinitățile ei și să rămână teafăr.

coranulDiscuția despre viitor s-a desfășurat în câteva etape: etapa contemporană, pentru ca adepții mesajului, credincioșii și necredincioșii să știe că el reprezintă adevărul, și etapa viitorului îndepărtat, pentru ca toate epocile care vor urma după trimiterea Qur’an-ului să știe că el este Cartea cea adevărată a lui Allah. Pe contemporani i-a prevenit despre producerea unor evenimente în viitorul apropiat, iar lumea viitoare a prevenit-o asupra evoluțiilor care se vor produce în întregul Univers.

Dar Qur’an-ul a fost revelat într-o epocă în care, dacă minunile ce urmau să se producă în viitor ar fi fost prezentate detaliat, mintea umană nu ar fi fost capabilă să înțeleagă sensul lor la vremea respectivă. De aceea, pentru ca dreptcredinciosul să nu se îndoiască în privința religiei sale și pentru ca imposibilitatea imitării să dăinuie, Qur’an-ul a venit cu adevăruri și cu minuni care reprezintă culmi ale legilor universului. Dacă ele ar fi fost prezentate credincioșilor în vremea aceea, ar fi trecut pe lângă ei fără ca ei să înțeleagă adevărata lor semnificație științifică, dar când au fost prezentate generațiilor viitoare, acestea au înțeles natura lor extraordinară și au recunoscut că astfel de lucruri  nu puteau să fie spuse de oameni care au trăit cu mii de ani în urmă. Așadar, Qur’an-ul este, indubitabil, Adevărul trimis de Allah, iar cel care l-a trimis a fost Allah Creatorul.

Orânduiala lui Allah este deplină; ea a fost explicată cu ajutorul tradițiilor sacre (ahadith qudsiyya) și cu ajutorul tradițiilor profetice (ahadith nabawiyya). Qur’an-ul a fost comentat și explicat în vremea profetului Muhammad, astfel încât a devenit foarte limpede pentru orice om care voia să-L adore pe Allah și să trăiască pe pământ, respectând rânduielile lui Allah. “Fă!” și “Nu face!”, adică ceea ce este îngăduit (halal) și ceea ce este interzis (haram) sunt lucruri foarte clare; ceea ce este permis este clar, ceea ce este oprit este clar și religia este, de asemenea, foarte limpede. Cât privește versetele lui Allah referitoare la univers, constatăm că ele nu au beneficiat de o explicare completă în vremea profetului Muhammad, pentru ca să nu devină obligatorii pentru musulmani, întrucât ele au o semnificație care se reînnoiește cu fiecare generație.

__________________

 

Sursa: Prefața Traducerii Sensurilor Versetelor din Coranul cel Sfânt, Editura Islam.Source Link

Views: 0

CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ

CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ partea intai   Islamul asociază credinţa în necunoscut cu principiul cauzalităţii raţionale. În Coran întâlnim des descrierea de către Allah a robilor săi evlavioşi care cred în necunoscut. De fapt, una din laturile Islamului – referitoare la dogmă şi la judecăţi – se întemeiază pe credinţa în necunoscut. Prin […]

CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ

partea intai

 

Islamul asociază credinţa în necunoscut cu principiul cauzalităţii raţionale. În Coran întâlnim des descrierea de către Allah a robilor săi evlavioşi care cred în necunoscut. De fapt, una din laturile Islamului – referitoare la dogmă şi la judecăţi – se întemeiază pe credinţa în necunoscut. Prin necunoscut se are în vedere aici necunoscutul a cărui sursă este revelaţia (Coranul şi Tradiţia autentică) şi nu necunoscutul ale cărui surse sunt visele, prezicerile, astrologia sau povestirile populare, şi nici măcar  aspectele care au la bază relatările persoanelor cu o evlavie deosebită, dacă revelaţia nu sprijină afirmaţiile lor. Deşi credinţa în necunoscutul care are la origine revelaţia reprezintă un stâlp de bază, de fapt, chiar miezul şi spiritul Islamului, Islamul respinge basmele, născocirile şi legendele care nu se sprijină pe logică şi pe experienţă şi îi îndrumă pe adepţii săi să se elibereze de influenţele şi de manifest ările acestora; există nenumărate versete şi tradiţii referitoare la acest lucru.

În ceea ce priveşte cauzalitatea raţională, nimic nu este mai edificator pentru importanţa ce i se acordă decât faptul că textul Coranului este plin de îndemnuri prin care se spune că raţiunea şi gândirea ar trebui puse la lucru, iar omul ar trebui să-şi sporească neîncetat cunoaşterea. Şi nimic nu este mai edificator pentru atenţia pe care Islamul o acordă raţiunii şi gândirii decât interesul acordat de Coran – aşa după cum am arătat mai sus – metodei de judecare asupra lucrurilor, persoanelor şi opiniilor, metodă care are la bază două fundamente: ştiinţa şi imparţialitatea.

Cuvintele „minte“, „gând“, „sens“ şi „pomenire“ (a lui Allah), împreună cu derivatele lor, sunt menţionate în Coran de 1081 de ori, iar cuvintele „ştiinţă“ şi „cunoaştere“, împreună cu derivatele lor, sunt menţionate în Coran de 793 de ori. Acest aspect este atât de evident încât poate fi înţeles şi de intelectualul nemusulman. În timpul celei de-a doua călătorii a lui Muhammad Asad în Orientul Mijlociu, de la începutul anilor douăzeci ai secolului trecut, înainte de convertirea sa la Islam, el făcea următoarele comentarii referitoare la un cerc de mistici (halaqat dhikr), pe care îl văzuse în timpul primei călătorii în localitatea Skutari din Turcia: ,,Mi s-au lămurit sensuri care nu-mi erau clare atunci când am asistat la cercul de mistici la Skutari. Atmosfera acelui grup – şi acesta a fost unul din numeroasele grupuri pe care le-am văzut în ţările islamice – nu se potrivea cu imaginea Islamului care se cristalizase în mintea mea. Mi-a devenit limpede că acele practici şi ritualuri au pătruns în Islam din zone şi surse nemusulmane. Contemplaţiile misticilor (mutasawwifa) şi ideile lor au fost contaminate de idei din religiile indiene şi  din creştinism, ceea ce a conferit unei părţi a sufismului concepţii străine de mesajul cu care a venit Profetul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!). Mesajul Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a afirmat că acea cauzalitate raţională este calea credinţei Islamic Wallpaper 03 by wheeqo 690x4311 CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂadevărate, în vreme ce aceste contemplaţii mistice şi comportamentul care decurge din ele sunt străine de acest conţinut. Islamul, înainte de orice altceva, este o concepţie raţională şi nu sentimentală sau afectivă. Afectele, oricât de tumultoase ar fi, sunt diferite în funcţie de dorinţele indivizilor şi de temerile lor deosebite, spre deosebire de cauzalitatea raţională. Totodată, afectele nu prezintă nicio garanţie“.

 

Source Link

Views: 1

Coranul a rupt barierele necunoscutului – 2

    Câțiva dintre companionii profetului Muhammad s-au oferit voluntar să-l protejeze de necredincioși, dar când a fost revelat acest verset, el a scos capul pe ușă și le-a zis celor care-i asigurau paza: “Duceți-vă, oameni buni, de aici, căci mă va apăra de oameni Allah!” Acest verset este cea mai puternică dovadă a faptului […]

Câțiva dintre companionii profetului Muhammad s-au oferit voluntar să-l protejeze de necredincioși, dar când a fost revelat acest verset, el a scos capul pe ușă și le-a zis celor care-i asigurau paza: “Duceți-vă, oameni buni, de aici, căci mă va apăra de oameni Allah!” Acest verset este cea mai puternică dovadă a faptului că el este o revelație divină, căci altfel cine ar putea să afirme că un om ar fi în stare să reziste unei întregi comunități, să conteste credința ei, să disprețuiască divinitățile ei și să rămână teafăr.

Discuția despre viitor s-a desfășurat în câteva etape: etapa contemporană, pentru ca adepții mesajului, credincioșii și necredincioșii să știe că el reprezintă adevărul, și etapa viitorului îndepărtat, pentru ca toate epocile care vor urma după trimiterea Qur’an-ului să știe că el este Cartea cea adevărată a lui Allah. Pe contemporani i-a prevenit despre producerea unor evenimente în viitorul apropiat, iar lumea viitoare a prevenit-o asupra evoluțiilor care se vor produce în întregul Univers.

Dar Qur’an-ul a fost revelat într-o epocă în care, dacă minunile ce urmau să se producă în viitor ar fi fost prezentate detaliat, mintea umană nu ar fi fost capabilă să înțeleagă sensul lor la vremea respectivă. De aceea, pentru ca dreptcredinciosul să nu se îndoiască în privința religiei sale și pentru ca imposibilitatea imitării să dăinuie, Qur’an-ul a venit cu adevăruri și cu minuni care reprezintă culmi ale legilor universului. Dacă ele ar fi fost prezentate credincioșilor în vremea aceea, ar fi trecut pe lângă ei fără ca ei să înțeleagă adevărata lor semnificație științifică, dar când au fost prezentate generațiilor viitoare, acestea au înțeles natura lor extraordinară și au recunoscut că astfel de lucruri  nu puteau să fie spuse de oameni care au trăit cu mii de ani în urmă. Așadar, Qur’an-ul este, indubitabil, Adevărul trimis de Allah, iar cel care l-a trimis a fost Allah Creatorul.

Orânduiala lui Allah este deplină; ea a fost explicată cu ajutorul tradițiilor sacre (ahadith qudsiyya) și cu ajutorul tradițiilor profetice (ahadith nabawiyya). Qur’an-ul a fost comentat și explicat în vremea profetului Muhammad, astfel încât a devenit foarte limpede pentru orice om care voia să-L adore pe Allah și să trăiască pe pământ, respectând rânduielile lui Allah. “Fă!” și “Nu face!”, adică ceea ce este îngăduit (halal) și ceea ce este interzis (haram) sunt lucruri foarte clare; ceea ce este permis este clar, ceea ce este oprit este clar și religia este, de asemenea, foarte limpede. Cât privește versetele lui Allah referitoare la univers, constatăm că ele nu au beneficiat de o explicare completă în vremea profetului Muhammad, pentru ca să nu devină obligatorii pentru musulmani, întrucât ele au o semnificație care se reînnoiește cu fiecare generație.

__________________

Sursa: Prefața Traducerii Sensurilor Versetelor din Coranul cel Sfânt, Editura Islam.

Source Link

Views: 1