Tag: preot

Am căutat Adevărul ani de-a rândul…

  Fratele Munir   De ce m-am apucat sa scriu aceste rinduri? Cui vor folosi ele?  Poate nimanui sau poate doar mie. Poate vor ramine doar in memoria calculatorului si cineva ce va veni dupa mine, le va sterge, considerindu-le simple elucubatii ale unui om care a incercat o explicatie a relatiei sale cu divinitatea. […]

 

Fratele Munir

 

De ce m-am apucat sa scriu aceste rinduri? Cui vor folosi ele?  Poate nimanui sau poate doar mie. Poate vor ramine doar in memoria calculatorului si cineva ce va veni dupa mine, le va sterge, considerindu-le simple elucubatii ale unui om care a incercat o explicatie a relatiei sale cu divinitatea.
Ca va fi asa sau nu, doar Allah Subhana wa ta`ala o Stie cel mai bine.
Acesta dorinta de a scrie a venit intr-o zi cind, facind un remember al copilariei si tineretii mele am gasit raspunsul la o intrebare ce ma framinta de mult.

– Se naste oare omul cu constiinta Existentei si Unicitatii lui Allah (Dumnezeu) subhana wa taala?
In mod cert DA. Acest Adevar il primeste o data cu suflarea de viata si El are un loc aparte in inima si in mintea lui. Indiferent cit ar incerca sa umple acel loc cu altceva ,el ramine acolo si nimic nu il poate inlatura sau inlocui. Acel loc este locul lui Allah Subhana wa ta`ala si atit. De vei cauta sa intelegi mesajele ce vin de la El, de vei urma calea pe care, prin felurite moduri ti-o arata, El va fi linga tine mereu.

Nu vreau sa fiu catalogat drept fariseu. Nu. In viata nu am ascultat doar de acel Glas launtric si Atoatestiutor. Am facut si rau atunci cind puteam face bine. Am fost nemilos cind trebuia sa daruiesc mila. M-am lasat purtat de valul vietii si am facut si lucruri ale caror repercursiuni ma urmaresc si ma fac sa plec capul in pamint de rusine si gravitatea lor imi apasa sufletul. De la un singur lucru nu m-am abatut. Credinta in Unicitatea si Existenta lui Allah( Dumnezeu) Subhana Wa Ta`ala.

Inca de copil (cred ca aveam 10 ani), tezele conform carora ,,Isus este Dumnezeu intrupat” sau aceea conform careia ,,Isus este fiul lui Dumnezeu” precum si teoria conform careia,, icoanele ar reprezenta imagini ale sfintilor si ca trebuiesc adorate, iar omul trebuie sa se roage si sa se inchine lor” ,m-au facut sa intru in conflict cu toti cei apropiati. Cum sa crezi ca tu, omule, ca esti indrituit sa te rogi unor chipuri ce reprezinta alti oameni? Cine erau acele figuri ce nu reprezentau nici macar ipotetic pe cei a caror nume le purtau?  De ce rugaciunea mea trebuia adresata lor si nu direct divinitatii supreme, lui Allah (Dumnezeu) Subhana Wa Ta`ala?  De ce lor?  Era scris oare in vreo carte revelata (Biblia-pe acesta o cunosteam atunci) ca asa trebuie sa fac?  Nu. Si atunci?!? Acestea erau raspunsurile mele la indemnul celorlalti de a face asemenea lor. Sa fiu o oaie din turma lor fara sa gindesc cu propria-mi minte daca e bine ce fac. Mai bine nu. Eram considerat un ciudat si un necredincios. Eram privit ca o curiozitate si stigmatizat in fel si chip. Nu era in mine vreo dorinta ascunsa de a ma considera altfel decit cei din jur pentru ca in multe feluri as fi vrut sa fiu asemenea lor.
Ca sa scap de insistentele mamei si de batjocura celorlalti am hotarit sa ma declar de forma ateu (desi aveam sa aflu mult mai tirziu ca nu eram asa ceva ci eram musulman). Faptul ca refuzam cu ostentatie sa merg la biserica, sa ma inchin la icoane, ca refuzam sa ii arog preotului functia de ,,mijlocitor “intre mine si Dumnezeu, faptul ca preferam sa ma rog singur in camera mea fara ,,spectatori” si, cel mai important, credeam cu toata fiinta mea in Unicitatea lui Allah Subhana Wa Ta`ala (Dumnezeu), toate aceste dogme le-am regasit mai tirziu cuprinse in religia islamica. Citi oare altii ca si mine au aceleasi crezuri dar le este frica fie, din cauza necunoasterii si a influentei nefaste a celor din jurul lor, fie influentei nefaste a mass-media ostile acestei religii. Câtor oare dintre ei le este frica sa recunoasca fie si fata de ei insisi ca sunt musulmani? Citi dintre ei renunta la ceea ce stiu si cred cu adevarat in inima si in sufletul lor, lasindu-se influentati de ceilalti si devenind crestini desi nu cred in dogmele acestei religii? 

Am studiat Scrierile biblice atit singur cit si alaturi de unii dintre cei mai eruditi cunoscatori ale acestora. Am parcurs timp de 25 de ani toate etapele de cunostere si aprofundare a acestor scrieri, mergind de la cunostinte generale si pina la cele mai profunde intelesuri ce se desprind din ele. Am luat la cunostinta de toate dogmele si tezele ce apartineau mai multor culte religioase (cele mai mari si mai cunoscute), fie ele crestin-ortodoxe, catolice si romano- catolice, protestante si neo-protestante. Am urmat cursurile ,,Institutului National de Studii Biblice” atit cele dedicate cunosterii aprofundate a Scrierilor biblice cit si cele de Istorie si Arheologie Biblica. Patru ani nu am lipsit de la nici un curs si de la nici o prelegere. Am dat la o parte cu mîinile pamintul antichiatii ce-si ascundea sub el cioburile de adevar. Ore intregi ba chiar pot spune citiva ani buni i-am dedicat discutiilor pe tema ,,cum trebuie intelese Scrierile biblice”. Si am facut asta atit cu adeptii majoritatii cultelor crestine cit si cu cei care le conduceau, fie ei preoti sau pastori. Cu unii dintre ei (cei mai deschisi la minte si mai indemnati spre dialog) am ramas prieten. Ne mai intilnim uneori si reluam firul discutiilor nostre. Pe unul dintre prieteni chiar i-am ajutat, in baza cunostintelor mele, a muncii de cercetare si cunoastere a intelesurilor Scrierilor biblice, sa devina preot (chiar daca, dupa aceea, el mi-a devenit cei mai aprig combatant).
Multi m-au intrebat ,,de ce nu vin alaturi de ei sa urmam aceeasi cale, sa devin preot sau pastor” si aducîndu-mi ca argument avantajele ce ar rezulta din asta. I-am refuzat pentru ca in interiorul meu simteam mereu aceeasi flacara launtrica, acelasi indemn si aceeasi opozitie fata de dogma lor ca atunci cind eram copil. Nici o tentatie nu a fost atit de puternica incit sa ma faca sa renunt la credinta mea. Nimic nu m-a putut face sa accept adevarul lor in fata Adevarului meu. Argumentul lor forte era acela ca ,,eram botezat crestin ortodox”. Raspunsul meu la aceasta afirmatie era mereu acelasi ,,-Dar pe mine m-a intrebat cineva daca vreau sa ader la acesta religie crestina? Am facut-o eu oare in cunostinta de cauza? Am acceptat eu toate acele dogme pe care se bazeaza ea?  Ori, daca nu am facut toate acestea, eu consider acel botez NUL, iar in fata lui Dumnezeu, sa raspunda cei ce au facut-o fara vrerea mea”.

munirDatorita acestei cerbicii si acestor raspunsuri categorice am pierdut multi ,,prieteni” si am fost privit de neamurile mele ca un paria. Dar am reusit ceva mult mai important. Mi-am pastrat vie acea credinta si acel Adevar ce venea din interiorul meu. Acel Adevar pe care il aveam implantat probabil inca de la nastere si Lumina Lui imi umple si imi incalzeste inima ori de cite ori ma simt singur. Acum Al–Hamdulillah sunt musulman asa cum m-am nascut.

 

islamulazi.ro/forum

Source Link

Views: 1

Un preot din Ghana se convertește la Islam

    Când a fost luat, era un copil sărac, sărman, în zdrenţele cele mai rele. Abia avea ce să mănânce de pe o zi pe alta. A fost crescut la un orfelinat, unde a şi studiat; când s-a văzut că era dotat, i s-a acordat un mare interes. Era foarte deştept şi precoce. A făcut progrese mari […]

 

 

Când a fost luat, era un copil sărac, sărman, în zdrenţele cele mai rele. Abia avea ce să mănânce de pe o zi pe alta. A fost crescut la un orfelinat, unde a şi studiat; când s-a văzut că era dotat, i s-a acordat un mare interes. Era foarte deştept şi precoce.

A făcut progrese mari şi rapide la învăţătura, până când a obţinut cele mai mari diplome. Toate acestea le-a obţinut în schimbul religiei căreia credea că îi aparţine. La nevoie, când se uita în jur, nu vedea decât pe vreun Misionar creştin. Apoi, a devenit un preot strălucit în ţara lui, un bun orator, avea un stil atrăgător şi înfăţişare strălucitoare. Ochii luminoşi duceau pe oricine pe un ţărm de vis. Dar, din păcate, această lume a sa era creştinismul.ghana3

Câţi musulmani  s-au convertit la creştinism datorită lui!

Într-o zi, când Dumnezeu a vrut să-l călăuzescă, a început să se întrebe: „eu nu mi-am părăsit religia din convingere faţă de creştinism, ci foamea este cea care m-a condus, iar nevoia m-a împins. În ciuda vieţii de bunăstare pe care o duceam, nu îmi găseam liniştea şi fericirea. N-am încetat să mă îngrijorez despre ce destin voi avea după moarte. Nu am acostat la un ţărm liniştit, pe un pământ ferm, care să-mi liniştească conştiinţa în ceea ce priveşte lumea de dincolo. De ce nu ştiu eu mai multe despre Islam? De ce să nu citesc eu Quran-ul pur şi şimplu, în loc să mă mulţumesc cu informaţiile despre el ale surselor creştine care nu mi-l arată în adevărata lumină?” De aici a început să citească Quran-ul, să mediteze şi să compare. Şi-a găsit liniştea. I s-au deschis porţile, i s-au netezit drumurile şi a găsit lumina. “Lumina şi Cartea limpede v-au venit de la Dumnezeu!/ Dumnezeu călăuzeşte pe căile Păcii pe cei care caută să-i placă Lui./ El i-a scos din întunecimi către lumină, cu îngăduinţa Sa, şi îi călăuzeşte pe calea dreaptă.” 

 A luat decizia fermă să se opună tuturor piedicilor care nu-l lasă să se convertească la Islam. Oare ce a făcut?

A făcut conform zicalei care spune să nu te ascunzi, ci să îţi asumi responsabilitatea. S-a dus la biserică la cel mai mare în grad, un mare preot european de-al lor, căruia i-a spus despre decizia luată. Acela a crezut că glumeşte. Sau aşa a vrut să se  convingă pe sine. Însă el l-a asigurat că vorbeşte serios. Pe preot l-au apucat năbădăile, a început să ţipe şi să urle. 

După    ce   s-a    liniştit,    i-a    amintit    care-i    sunt responsabilităţile, despre harul şi prosperitatea destinului. A început să-l momească cu bani, că o să-i mărească salariul, o să-i dea primă şi o să-i mărească sporul anual. O să-i acorde mai multă autoritate. Şi câte şi mai câte. Dar zadarnic. Căci focul credinţei   îi   pătrunsese   în   inimă,   i   se   implementase   în străfundurile conştiinţei. O dată pătrunsă în inimă, a şi rămas acolo. După cum a spus Iuliu Cezar care i-a spus lui Abu Sufian aşa cum a povestit Al-Bukhari: „Atunci dă-ne înapoi tot ce ţi-am dat, lipseşte-te de tot ce ai; nu am cum să schimb trecutul, dar ceea ce e în prezent, luaţi tot”.

Avea patru maşini la dispoziţie şi o vilă mare, etc. Dar a semnat că renunţă la tot. Aceasta ne aminteşte de faptele nobile  ale lui Abu Yahia Sahib Ar-Roumiy (Dumnezeu să fie mulţumit de el!) pe când îl opriseră necredincioşii din Quraiş pe drumul Higirei  şi îi spuseseră: „Ai venit la noi un amarât şi un sărac, apoi te-ai îmbogăţit şi jurăm pe Dumnezeu că nu-ţi dăm drumul până nu ne laşi toţi banii”. Atunci s-a răscumpărat de la ei, le-a arătat unde  sunt banii în schimbul chemării la credinţă. „Dumnezeu a cumpărat de la credincioşi sufletul şi bunurile lor, dându-le în schimb Raiul.”

Marele preot s-a enervat, l-a deposedat până şi de haine şi l-a gonit din biserică în ultimul hal, crezând că nu o să reziste în  

sărăcie nici două zile şi o să se întoarcă să ceară iertare.

Fratele nostru a ieşit din biserică spunând: „n-o să mă

îmbrac decât atât cât să-mi acopăr goliciunea, dar o să am măreaţa religie a Islamului.”

<În acel moment am simţit că sunt cel mai fericit om de pe pământ>. Şi a plecat mai departe, spre moscheea mare pe mijlocul drumului. Oamenii treceau pe lângă el, miraţi. Unii spuneau: “Preotul a înnebunit”. Dar el nu răspundea nimănui.

Apoi a ajuns la moschee. Când a încercat să intre a fost oprit şi întrebat: “Încotro?”. Atunci a răspuns cutremurător: „Am venit să-mi fac publică credinţa în Islam!” Ce uluitor! Celebrul preot datorită căruia se creştinaseră sute de oameni, care aparea la televizor de două ori pe săptămână şi care reprezinta creştinismul din ţară, …care..care…vine azi, să-şi facă publică credinţa în Islam. Este o fericire care nu se poate exprima în cuvinte. O fericire supremă. Un eveniment strălucitor. Ca şi cum istoria striga: „cât de puternic este Islamul!” Nu vrem să facem o comparaţie dar, Dumnezeu în Islam este o Divinitate Unică, care atrage la sine convertirea la Islam a sutelor de oameni şi mântuirea zecilor de pe căile rătăcirii şi ale întunericului care pune capăt ereziei şi desfrânării. Musulmanii erau fericiţi. Unul i-a dat un pantalon şi altul i-a dat o cămaşă, iar altul i-a dat un şal şi a intrat în moschee unde a ţinut un discurs fierbinte musulmanilor în care şi-a făcut public Islamul; după aceea s-au auzit strigăte „Allahu Ekbar”. Vocile s-au ridicat urându-i bun venit şi spunând: „Ce minune a făcut Dumnezeu”. Musulmanii erau fericiţi de Islamul celui care până acum îi dusese pe un drum greşit, iată-l astăzi îi cheamă la dreapta călăuzire şi Islam. În două zile, mulţi din cei care se creştinaseră s-au întors la oaza Islamului sub aripile lui ocrotitoare, duc o viaţă în bunăstare pe drumul drept al liniştei, al moralei şi al conştiinţei şi al sufletului împăcat. Spune Allah Preaînaltul în Quran-ul cel Sfânt: “pe cei care cred şi ale căror inimi îşi află tihna în amintirea lui Dumnezeu, nu-şi află inimile tihna în amintirea lui Dumnezeu, oare?” După două zile de la mărturisirea sa publică, au început creştinii care-l urau, să-l caute ca să-l omoare. L-au ameninţat în tot felul. Atunci,  apărut la televizor pe canalul Consiliului Musulman a spus că el va ţine un discurs comunităţii Islamice cu ocazia convertirii sale la Islam. Toţi au aşteptat cu nerăbdare această ştire; iar creştinii erau şi ei printre cei care aşteptau. Am crezut că el va ataca biserica într-un mod violent şi va divulga multe din secretele sale de faţă cu toată lumea. La aceasta se aştepta biserica. Înainte de susţinerea acestui discurs, biserica a pregătit o pagină în care au scris că l-au găsit sărac şi vai de lume, dar l-au ajutat, l-au adoptat, l-au crescut şi l-au educat, până a ajuns la cel mai înalt nivel academic. Iar el este nerecunoscător şi le înşeală buna lor credinţă, răsplăteşte binele cu răul şi nu-i recunoaşte pe cei care au avut grijă de el.

Dar Dumnezeu le-a stricat planurile şi   le-a închis drumurile, pentru că prietenul nostru a ţinut discursul total diferit de cum şi-au închipuit ei. El a început să le mulţumească pentru tot ce au făcut pentru el; a menţionat grija şi adăpostul oferit, pentru educaţie şi toate celalalte. A spus că, după Dumnezeu, le este dator lor pentru ceea ce au făcut pentru el. A arătat, într-un mod foarte elegant, dovadă a inteligenţei sale, că libertatea şi credinţa religioasă nu au nimic de a face cu sentimentele, nu se abordează orbeşte căci meritele lui Dumnezeu sunt deasupra  tuturor meritelor, iar harul lui Dumnezeu este deasupra oricărui har.

Aceasta într-un mod care face pe oricine care a fost  ajutat de biserică să-şi mai arunce o privire către acest ajutor şi această   protecţie.   Aceasta   nu   este   decât   o   măsură   a corectitudinii credinţei. Nu este factorul probabil pentru a-ţi alege o religie.

A lovit biserica în punctul cel mai vulnerabil, dejucându-i planurile;   a   arătat   că   religia   musulmană   nu   le   acceptă credincioşilor săi să arate nerecunoştinţă faţă de faptele bune, ci religia musulmană îi învaţă loialitatea, şi nu vrea ca ei să uite binele facut “în aceasta sunt semne pentru cei care meditează”.

La această serbare au fost prezenţi preşedintele Republicii Sierra Leone, un grup de  demnitari şi un grup de reprezentanţi ai bisericii, pe care îi invitase universitatea  pentru a pune bazele împăcării religioase şi a realiza o acalmare a situaţiei apărute în urma discursului pe care îl ţinuse preotul care Quran-ului, Sheikhul Taiys Al-Jamily, Dumnezeu să-l aibă în paza Sa, reprezentantul musulmanilor din Africa a luat cuvântul şi a arătat cum s-a convertit la Islam acel preot, a mai spus: “Tu vei afla că cei mai aprigi oameni în duşmănie faţă de credincioşi sunt evreii şi închinătorii la idoli şi vei afla că cei mai apropiaţi lor în prietenie sunt cei care spun :” Noi suntem nazareeni!”, căci vei  afla printe ei preoţi şi călugări care nu vor fi plini de trufie” Vei vedea ochii lor plini de lacrimi când aud ceea ce i-a fost pogorât  Trimisului, căci ei recunosc Adevărul în el. Ei spun: ”Domnul nostru! Noi credem ! Scrie-ne printre cei care mărturisesc!”

Aceasta este situaţia lui şi ceea ce s-a întâmplat. Când a început să explice acest verset, a ajuns cu explicaţia până la a spune „că îi vezi cum le curg lacrimile din ochi”, iar translatorul traducea imediat, a spus: „i-am văzut pe preoţii prezenţi cum îşi scoteau batistele şi îşi ştergeau ochii, mişcaţi sau se prefăceau, Dumnezeu ştie mai bine.”

Unul dintre preoţi i-a spus colegului care stătea lângă el: „Îţi jur că ăsta e cel care l-a îndrumat pe preot să-şi compună discursul şi ne-a făcut să ne simţim prost”, unul din musulmanii care stăteau lângă ei le-a spus: „Slavă lui Dumnezeu pentru victoria religiei lui. Dumnezeu este Mare şi slavă Lui!”

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 1