Tag: moschee

Cele mai bune rânduri în moschee – Jasser Auda

Cele mai bune rânduri în moschee – Jasser Auda

 

Hadisul despre cele mai bune rânduri la rugăciune și însemnătatea sa 

 

Exista un hadis relatat de Abu Hurairah (Allah să fie mulțumit de el!) în care Profetul (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că:

„ Cele mai bune rânduri (la  rugãciune) dintre cele ale bărbatilor sunt cele din față, iar cele mai rele sunt ultimele, în timp ce, pentru femei, cele mai bune rânduri sunt ultimele și cele mai rele sunt cele din față.”

Unii oameni folosesc acest hadis pentru a preveni femeile să participe la rugăciune în moschee întru totul sau să le izoleze în săli separate. Aceasta este o interpretare ciudată atât timp cât Profetul (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) putea să construiască o altă sală de rugăciune separata pentru femei sau chiar să le împiedice, de la bun început, să își facă rugăciunile în moschei. Cu toate acestea, el în mod absolut nu a făcut niciunul dintre aceste lucruri.

Hadisul afirmă mai degrabă că este de preferat ca bărbații să stea la rugăciune în primele rânduri, iar femeile în ultimele, nimic mai mult. Acesta face apel la considerații și justificări rezonabile, prima dintre ele fiind aceea că, primul rând al bărbaților și ultimul rând al femeilor sunt cele care se completează cu cei care vin cel mai devreme la moschee, iar acest lucru este o binecunoscută virtute.

În al doilea rând, aceste două rânduri sunt mai bune în a ajuta persoanele care se roagă să nu le fie distrasă atenția de ceea ce se poate petrece în restul moscheii, iar acest lucru implică concentrarea neîntreruptă și dedicarea în rugăciune.

În al treilea rând, această instrucțiune este în armonie cu alte relatări în care Profetul (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a interzis femeilor să-și ridice capetele lor (din prosternare) înaintea bărbaților pentru a le da bărbaților timp suficient să-și mențină trupurile acoperite corespunzător; la vremea aceea, datorită situației economice precare a comunității musulmane în curs de formare/timpurii, nu toți companionii își permiteau haine lungi care să îi acopere corespunzător în timpul prosternării.

A fost relatat de la Asma că ea a spus: “L-am auzit pe Profet (pacea și binecuvântarea lui Allah fie aspura sa!) spunând, «Oricare dintre voi crede în Allah şi în Ziua de Apoi să nu îşi ridice capul său până ce noi (bărbaţii) nu ne ridicăm capetele noastre (după prosternare),» ca nu cumva ele să vadă părţile intime ale bărbaţilor din cauza veşmintelor scurte din partea inferioară…”

În mod similar, Sahl ibn Said a spus că, în timpul Profetului, femeilor li se poruncise să nu îşi ridice capetele [din sujud] până ce bărbaţii nu sunt complet aşezaţi datorită hainelor nepotrivite (în altă relatare, scurte) [purtate de bărbaţi].

O altă relatare adaugă: “Deci, păziţi-vă sau feriţi-vă privirile de la a vedea părţile intime ale bărbaţilor”.

 

Relatat de Amr ibn Salamah:

“… Şi ei au căutat o astfel de persoană şi nu au găsit pe nimeni care să ştie mai mult Coran decât mine datorită materialului coranic pe care obişnuiam să îl învăţ de la caravane. Atunci ei m-au făcut imam-ul lor (cel care conduce rugăciunea) şi la acea vreme eram un băieţel de şase sau şapte ani ce purta o burdah (i.e. un veşmânt pătrat de culoare neagră) care era atât de scurt încât, atunci când mă prosternam, ridicându-se îmi expunea corpul. O femeie din trib a spus, «Nu acoperiţi posteriorul recitatorului vostru?» Atunci ei au adus (o bucată de material) şi au făcut o cămaşă pentru mine. Nu am fost mai fericit vreodată de ceva aşa cum am fost de acea cămaşă.”

women line Cele mai bune rânduri în moschee - Jasser Auda

Aşadar, acesta este unul din motivele pentru separarea rândurilor şi încurajarea femeilor să fie în rândul cel mai din spate.

Prin urmare, regula generală cu privire la rânduri este că primul rând (cel mai din faţă) este recomandat bărbaţilor urmat de rândurile al doilea şi al treilea. Aceeaşi regulă se aplică şi pentru rândurile femeilor care fac rugăciunea în grup în absenţa bărbaţilor.

 

Însă, dacă femeile fac rugăciunea în acelaşi loc cu grupul de bărbaţi atunci cele mai bune rânduri pentru ele sunt ultimele începând cu cel mai din spate.

Source Link

Views: 156

Toleranța în societatea islamică – 2

Toleranța în societatea islamică – 2

-partea a doua-

Mustafa Sibaee

 

 

Una din manifestarile tolerantei a fost si situarea moscheilor in imediata vecinatate a bisericilor, reprezentantii clerului crestin avand autoritate deplina asupra enoriasilor lor in privinta treburilor religioase.

Purple-orange-flowers-wallpaper-hdStatul nu se amesteca in aceste lucruri, ba mai mult decat atat, intervenea pentru aplanarea divergentelor dintre doctrinele lor, incercand sa-i impace. In perioada Imperiului Bizantin, Melikitii ii persecutau pe coptii din Egipt si le luau bisericile. Cand au cucerit Egiptul, musulmanii le-au restituit coptilor bisericile care le apartinusera si le-au facut dreptate, insa coptii i-au atacat dupa aceea pe Melikiti, razbunandu-se pe ei pentru ceea ce le facusera inainte de cucerirea araba, iar acestia i s-ua plans de aceasta razbunare lui Harun ar-Rasid, care a poruncit sa fie recuparate bisericile pe care pusesera stapanire coptii din Egipt si le-a restituit, dupa ce a intervenit la el patriarhul Melikitilor.

Cat despre liberatatea clericilor in privinta ritualurilor si mentinerii autoritatii asupra enoriasilor lor, fara ca statul sa se amestece in aceste treburi, locuitorii crestini ai acestei tari au simtit ceea ce nu simtisera in timpul dominatiei Imperiului Bizantin. Probabil ca toata lumea isi aminteste atitudinea sultanului Mahomed Cuceritorul, cand a cucerit orasul Constantinopolul, sediul patriarhiei ortodoxe din intregul Orient. El a declarat garantarea averilor, sufletelor, ritualurilor, bisericilor si crucilor tuturor credinciosilor aflati in acest oras si i-a scutit de obligatia serviciului militar. In plus, le-a oferit conducatorilor lor autoritatea in problemele legislative si dreptul de a decide in legatura cu neintelegerile dintre supusii lor, fara ca statul sa se amestece in aceste chestiuni. Locuitorii orasului Constantinopol au vazut in aceasta o mare deosebire intre tratamentul de care avusesera parte in timpul Bizantinilor si tratamentul de care au beneficiat in timpul sultanului Mahomed Cuceritorul, caci bizantinii se amestecasera in disputele lor doctrinare, preferandu-i pe adeptii bisericii lor in defavoarea adeptilor celorlate biserici, si de aceea, au fost multumiti de noua guvernare si siau deschis sufletele in fata tolerantei religioase, pe care nu o cunoscusera mai inainte, din partea carmuitorilor coreligionari.

Patriarhul Bizantului se asemana prin autoritatea care i se conferise cu un stat in stat. El, împreuna cu comunitatea sa, s-au bucurat de cel mai bun tratament vreme de aproape cinci sute de ani, dispunand de o autonomie efectiva, fara sa li se ceara in schimb nici soldati si nici bani.

Este regretabil ca aceasta toleranta religioasa fara precedent in istorie a reprezentat inceputul privilegiilor straine, pe care occidentalii le-au speculat la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX pentru a lichida manifestarile suveranitatii nationale in cadrul acestei tari.

Un alt aspect al tolerantei religioase a civilizatiei islamice este reprezentat de faptul ca, in timpul cuceririlor musulmane, numeroase biserici au fost folosite ca locuri de rugaciune atat de catre musulmani cat si de crestini in acelasi timp. Am vazut ca Profetul Muhammad Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! le-a permis crestinilor din Najran sa se roage in moscheea sa, alaturi de musulmaniii care-si implineau Rugaciunea lor. Crestinii au acceptat, dupa cucerire, ca musulmanii sa ia jumatate din marea biserica a Sfantului Ioan din Damasc, devenita apoi moscheea Omeiazilor, iar musulmanii au acceptat sa-si implineasca Rugaciunea in ea. Adeptii celor doua religii puteau fi vazuti rugandu-se unii alaturi de ceilalti; unii indreptandu-se spre qibla iar ceilalti indreptandu-se spre Rasarit. Aceasta este inca o manifestare stralucita, singulara in istorie, cu adanca semnificatie, care demonstra toleranta religioasa a civilizatiei islamice.

 

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 11

Emigrarea Profetului – partea a 6-a

 

profetul5. În drum spre Medina, Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – l-a întâlnit pe Abu Buraida, unul dintre cei conduşi de lăcomie pentru obţinerea răsplăţii quraişilor. De îndată ce l-a văzut pe Profet – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi a vorbit cu el, Abu Buraida a îmbrăţişat islamul împreună cu alţi şaptezeci dintre oamenii săi. El şi-a scos turbanul şi l-a legat în jurul lancei sale ca pe o flamură, drept mărturie că îngerul păcii şi armoniei venise să umple întreaga lume de cinste şi dreptate.

6. Cei doi emigranţi şi-au reluat călătoria. În această perioadă, l-au întâlnit pe Az-Zubair, care se afla în fruntea unei caravane ce se întorcea din Siria. Ei s-au salutat călduros şi Az-Zubair le-a dăruit două veşminte albe, pe care ei le-au acceptat cu recunoştinţă. Într-o zi de luni, pe 8 Rabi’ Al-Auual, în cel de-al treisprezecelea an al Profeţiei, adică pe 23 septembrie 622 e.n., Mesagerul lui Allah a sosit la Quba’.

De îndată ce s-a răspândit vestea sosirii lui Muhammad, mulţimea din Medina a început să se îngrămădească pe vârfurile munţilor şi în copaci. Veneau în fiecare dimineaţă şi aşteptau cu nerăbdare apariţia lui până când erau nevoiţi să plece datorită căldurii insuportabile a amiezii. Într-o zi, plecaseră ca de obicei şi după o lungă aşteptare şi pândă se întorceau în oraş, când un evreu, care a văzut călători îmbrăcaţi în alb care-şi croiau grăbiţi calea spre Medina, a strigat de pe vârful unei coline: “O, voi, familii de arabi! Străbunul vostru a sosit! Cel pe care l-aţi aşteptat cu nerăbdare a venit!” Musulmanii au alergat de îndată cu armele în mână pentru a-l apăra.[3] Fericita veste s-a răspândit cu repeziciune în oraş şi lumea a ieşit să-l întâmpine pe distinsul oaspete.

Ibn Al-Qaiiim a spus: “Strigătele de “Allahu Akbar” (Allah este Mai Mare) au răsunat în neamul ‘Amr bin ‘Auf. Auzindu-le, Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – s-a emoţionat foarte tare, dar, cu un rar simţ al coordonării şi bunei-cuviinţe, a cerut să se facă linişte. Seninătatea l-a învăluit şi revelaţia i-a fost trimisă.


“…atunci Allah este Ocrotitorul lui; iar Gavriil şi dreptcredincioşii evlavioşi şi îngerii îi vor fi peste aceasta ajutoare.” [66:4]

‘Urua bin Az-Zubair a spus: “Ei l-au primit pe Mesagerul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi el a mers cu ei în partea dreaptă. Acolo, cei din neamul ‘Amr bin ‘Auf l-au găzduit. Aceasta se întâmpla într-o zi de luni, în Rabi’ Al-Auual. El s-a aşezat în tăcere şi “ajutoarele” care nu avuseseră ocazia să-l vadă mai înainte au venit să-l salute. Se spune că soarele dogorea şi atunci Abu Bakr s-a ridicat în picioare să-l apere cu umbra lui de razele arzătoare. Abia atunci cei care nu-l mai văzuseră au înţeles care este Profetul. A fost într-adevăr o zi nemaiîntâlnită în Medina. Chiar şi evreii, din semnele pe care le-au văzut la Muhammad, şi-au dat seama de adevărul spuselor Profetului lor. În Quba’, Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a locuit la Khultum bin Al-Hadm, o căpetenie primitoare a tribului ‘Amr bin ‘Auf. Aici el şi-a petrecut patru zile: de luni, până joi. În această perioadă, s-a turnat fundaţia Moscheei din Quba. La baza acestei iniţiative a stat credinţa adevărată. ‘Ali a mai rămas în Mekka timp de trei zile, pentru a înapoia proprietarilor de drept lucrurile ce-i fuseseră date de Profet – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – spre păstrare. După aceea, şi-a început emigrarea, pentru a se întâlni cu Profetul la Quba’.

Source Link

Views: 9