Tag: moschee

Toleranța în societatea islamică – 2

Toleranța în societatea islamică – 2

-partea a doua-

Mustafa Sibaee

 

 

Una din manifestarile tolerantei a fost si situarea moscheilor in imediata vecinatate a bisericilor, reprezentantii clerului crestin avand autoritate deplina asupra enoriasilor lor in privinta treburilor religioase.

Purple-orange-flowers-wallpaper-hdStatul nu se amesteca in aceste lucruri, ba mai mult decat atat, intervenea pentru aplanarea divergentelor dintre doctrinele lor, incercand sa-i impace. In perioada Imperiului Bizantin, Melikitii ii persecutau pe coptii din Egipt si le luau bisericile. Cand au cucerit Egiptul, musulmanii le-au restituit coptilor bisericile care le apartinusera si le-au facut dreptate, insa coptii i-au atacat dupa aceea pe Melikiti, razbunandu-se pe ei pentru ceea ce le facusera inainte de cucerirea araba, iar acestia i s-ua plans de aceasta razbunare lui Harun ar-Rasid, care a poruncit sa fie recuparate bisericile pe care pusesera stapanire coptii din Egipt si le-a restituit, dupa ce a intervenit la el patriarhul Melikitilor.

Cat despre liberatatea clericilor in privinta ritualurilor si mentinerii autoritatii asupra enoriasilor lor, fara ca statul sa se amestece in aceste treburi, locuitorii crestini ai acestei tari au simtit ceea ce nu simtisera in timpul dominatiei Imperiului Bizantin. Probabil ca toata lumea isi aminteste atitudinea sultanului Mahomed Cuceritorul, cand a cucerit orasul Constantinopolul, sediul patriarhiei ortodoxe din intregul Orient. El a declarat garantarea averilor, sufletelor, ritualurilor, bisericilor si crucilor tuturor credinciosilor aflati in acest oras si i-a scutit de obligatia serviciului militar. In plus, le-a oferit conducatorilor lor autoritatea in problemele legislative si dreptul de a decide in legatura cu neintelegerile dintre supusii lor, fara ca statul sa se amestece in aceste chestiuni. Locuitorii orasului Constantinopol au vazut in aceasta o mare deosebire intre tratamentul de care avusesera parte in timpul Bizantinilor si tratamentul de care au beneficiat in timpul sultanului Mahomed Cuceritorul, caci bizantinii se amestecasera in disputele lor doctrinare, preferandu-i pe adeptii bisericii lor in defavoarea adeptilor celorlate biserici, si de aceea, au fost multumiti de noua guvernare si siau deschis sufletele in fata tolerantei religioase, pe care nu o cunoscusera mai inainte, din partea carmuitorilor coreligionari.

Patriarhul Bizantului se asemana prin autoritatea care i se conferise cu un stat in stat. El, împreuna cu comunitatea sa, s-au bucurat de cel mai bun tratament vreme de aproape cinci sute de ani, dispunand de o autonomie efectiva, fara sa li se ceara in schimb nici soldati si nici bani.

Este regretabil ca aceasta toleranta religioasa fara precedent in istorie a reprezentat inceputul privilegiilor straine, pe care occidentalii le-au speculat la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX pentru a lichida manifestarile suveranitatii nationale in cadrul acestei tari.

Un alt aspect al tolerantei religioase a civilizatiei islamice este reprezentat de faptul ca, in timpul cuceririlor musulmane, numeroase biserici au fost folosite ca locuri de rugaciune atat de catre musulmani cat si de crestini in acelasi timp. Am vazut ca Profetul Muhammad Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! le-a permis crestinilor din Najran sa se roage in moscheea sa, alaturi de musulmaniii care-si implineau Rugaciunea lor. Crestinii au acceptat, dupa cucerire, ca musulmanii sa ia jumatate din marea biserica a Sfantului Ioan din Damasc, devenita apoi moscheea Omeiazilor, iar musulmanii au acceptat sa-si implineasca Rugaciunea in ea. Adeptii celor doua religii puteau fi vazuti rugandu-se unii alaturi de ceilalti; unii indreptandu-se spre qibla iar ceilalti indreptandu-se spre Rasarit. Aceasta este inca o manifestare stralucita, singulara in istorie, cu adanca semnificatie, care demonstra toleranta religioasa a civilizatiei islamice.

 

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 8

Emigrarea Profetului – partea a 6-a

 

profetul5. În drum spre Medina, Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – l-a întâlnit pe Abu Buraida, unul dintre cei conduşi de lăcomie pentru obţinerea răsplăţii quraişilor. De îndată ce l-a văzut pe Profet – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi a vorbit cu el, Abu Buraida a îmbrăţişat islamul împreună cu alţi şaptezeci dintre oamenii săi. El şi-a scos turbanul şi l-a legat în jurul lancei sale ca pe o flamură, drept mărturie că îngerul păcii şi armoniei venise să umple întreaga lume de cinste şi dreptate.

6. Cei doi emigranţi şi-au reluat călătoria. În această perioadă, l-au întâlnit pe Az-Zubair, care se afla în fruntea unei caravane ce se întorcea din Siria. Ei s-au salutat călduros şi Az-Zubair le-a dăruit două veşminte albe, pe care ei le-au acceptat cu recunoştinţă. Într-o zi de luni, pe 8 Rabi’ Al-Auual, în cel de-al treisprezecelea an al Profeţiei, adică pe 23 septembrie 622 e.n., Mesagerul lui Allah a sosit la Quba’.

De îndată ce s-a răspândit vestea sosirii lui Muhammad, mulţimea din Medina a început să se îngrămădească pe vârfurile munţilor şi în copaci. Veneau în fiecare dimineaţă şi aşteptau cu nerăbdare apariţia lui până când erau nevoiţi să plece datorită căldurii insuportabile a amiezii. Într-o zi, plecaseră ca de obicei şi după o lungă aşteptare şi pândă se întorceau în oraş, când un evreu, care a văzut călători îmbrăcaţi în alb care-şi croiau grăbiţi calea spre Medina, a strigat de pe vârful unei coline: “O, voi, familii de arabi! Străbunul vostru a sosit! Cel pe care l-aţi aşteptat cu nerăbdare a venit!” Musulmanii au alergat de îndată cu armele în mână pentru a-l apăra.[3] Fericita veste s-a răspândit cu repeziciune în oraş şi lumea a ieşit să-l întâmpine pe distinsul oaspete.

Ibn Al-Qaiiim a spus: “Strigătele de “Allahu Akbar” (Allah este Mai Mare) au răsunat în neamul ‘Amr bin ‘Auf. Auzindu-le, Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – s-a emoţionat foarte tare, dar, cu un rar simţ al coordonării şi bunei-cuviinţe, a cerut să se facă linişte. Seninătatea l-a învăluit şi revelaţia i-a fost trimisă.


“…atunci Allah este Ocrotitorul lui; iar Gavriil şi dreptcredincioşii evlavioşi şi îngerii îi vor fi peste aceasta ajutoare.” [66:4]

‘Urua bin Az-Zubair a spus: “Ei l-au primit pe Mesagerul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi el a mers cu ei în partea dreaptă. Acolo, cei din neamul ‘Amr bin ‘Auf l-au găzduit. Aceasta se întâmpla într-o zi de luni, în Rabi’ Al-Auual. El s-a aşezat în tăcere şi “ajutoarele” care nu avuseseră ocazia să-l vadă mai înainte au venit să-l salute. Se spune că soarele dogorea şi atunci Abu Bakr s-a ridicat în picioare să-l apere cu umbra lui de razele arzătoare. Abia atunci cei care nu-l mai văzuseră au înţeles care este Profetul. A fost într-adevăr o zi nemaiîntâlnită în Medina. Chiar şi evreii, din semnele pe care le-au văzut la Muhammad, şi-au dat seama de adevărul spuselor Profetului lor. În Quba’, Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a locuit la Khultum bin Al-Hadm, o căpetenie primitoare a tribului ‘Amr bin ‘Auf. Aici el şi-a petrecut patru zile: de luni, până joi. În această perioadă, s-a turnat fundaţia Moscheei din Quba. La baza acestei iniţiative a stat credinţa adevărată. ‘Ali a mai rămas în Mekka timp de trei zile, pentru a înapoia proprietarilor de drept lucrurile ce-i fuseseră date de Profet – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – spre păstrare. După aceea, şi-a început emigrarea, pentru a se întâlni cu Profetul la Quba’.

Source Link

Views: 3

Totul despre I’tikaf – 3

 Totul despre I’tikaf  – 3

muslim-man-prays-in-mosqueCe este bine sa faca si sa nu faca persoana care se izoleaza : Este preferabil pentru cel care se izoleaza sa efectueze de la sine multe acte de adorare si sa stea angajat in rugaciuni, recitarea Coranului, slavirea lui Allah Preainaltul, preamarirea Unicitatii si Maretiei Sale, cererea iertarii, trimiterea de saluturi Profetului (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) si in implorarea lui Allah – toate acestea fiind lucruri care apropie de Allah Preainaltul. Intre aceste activitati se include si studierea si citirea cartilor de tafsir si hadis, carti despre vietile profetilor (Pacea lui Allah sa fie asupra lor !), de jurisprudenta (fiqh) etc. De asemenea, este preferabil sa se ridice un mic cort in curtea interioara a moscheii, asa cum a facut Profetul.

Este neplacut pentru cineva sa se angajeze in lucruri care nu-l privesc. At-Tirmidhi si Ibn Majah au inregistrat sub autoritatea lui Abu Basrah ca Profetul a spus : “Evitarea lucrurilor care nu-l privesc face parte din bunul obicei islamic al unui barbat.”

In orice caz, este nepotrivit pentru cineva sa creada ca se poate apropia de Allah Preainaltul fara sa vorbeasca. Al-Bukhari, Abu Dawud si Ibn Majah au inregistrat de la Ibn ‘Abbas ca, in timp ce Profetul era angajat intro discutie, a zarit un om in picioare si s-a interesat despre el. Oamenii l-au informat : “El este Abu Israel. A facut legamant sa stea in picioare, nu jos, sa nu vorbeasca si sa posteasca.” Profetul a spus : “Indemnati-l sa vorbeasca, sa se adaposteasca la umbra, sa ia loc si sa-si completeze postul.” Abu Dawud a relatat de la ‘Ali ca Profetul a spus : “Nu exista orfan dupa ce s-a trecut de varsta maturitatii si niciun mut pentru o [intreaga] zi pana la caderea noptii.”

Postul in timpul izolarii : Este bine pentru o persoana care s-a izolat sa posteasca, insa nu este obligat sa faca acest lucru. Al-Bukhari a inregistrat de la Ibn ‘Umar ca ‘Umar a spus : “Mesager al lui Allah, in zilele ignorantei am jurat sa ma izolez o noapte in moscheea din Mekka.” Profetul i-a raspuns : “Tine-ti legamantul.”

Acest indemn al Profetului (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) ne arata ca postul nu este o conditie a izolarii; altminteri izolarea din timpul noptii nu ar mai fi valida.

Sa’id ibn Mansur a inregistrat ca Abu Sahl a spus : “Una dintre sotiile mele era in pragul izolarii, iar eu l-am intrebat pe ‘Umar ibn ‘Abdulaziz despre acest lucru. El mi-a raspuns : ‘Ea trebuie sa nu posteasca, decat daca si-a stabilit sa faca acest lucru.’ Az-Zuhri a spus : ‘Nu exista izolare fara post.’ ‘Umar l-a intrebat : ‘Aceasta este de la Profet ?’ Az-Zuhri a raspuns, ‘Nu.’ ‘Umar l-a intrebat [din nou], ‘[Atunci este de la] ‘Umar [ibn al-Khattab] ?’ Az-Zuhri a raspuns, ‘Nu.’ ‘Umar a continuat : ‘Sa-mi imaginez ca este de la ‘Uthman ?’ Az-Zuhri a raspuns, ‘Nu.’ Eu [Abu Sahl] am plecat si i-am intalnit pe ‘Ata si Tawus, intrebandu-i in legatura cu acest lucru. Tawus a spus : ‘O persoana nu va avea motive sa posteasca decat daca si-a impus acest lucru.’ ”

Al-Khattabi admite [diferentele privind acest subiect] : “Exista mai multe opinii intre oameni in ceea ce priveste aceasta problema.”

Al-Hassan al-Basri subliniaza : “Este suficient pentru cineva sa se izoleze fara sa si posteasca. Aceasta este si opinia lui ash-Shaf’i.”

‘Ali si Ibn Mas’ud sustin : “Daca se doreste sa se tina post, se poate face acest lucru, iar cine nu doreste, nu posteste.”

Al-Auza’i si Malik afirma : “Nu exista izolare fara post, iar aceasta este concluzia celor iscusiti in [sinteza] opiniilor [en. “people of opinion”]. Aceasta s-a relatat de la Ibn ‘Umar, Ibn ‘Abbas si ‘Aishah, fiind opinia lui Sa’id ibn al-Musayyeb, ‘Urwah ibn az-Zubair si az-Zuhri.”

 

 

islamulazi.ro/forumSource Link

Views: 2