Tag: profetul

Prima poruncă în Islam – 3

  Recentele descoperiri științifice au clarificat înțelesul anumitor versete din Coran. Asemenea avansări științifice au loc succesiv, deoarece Universul își urmează cursul prestabilit și în măsura în care ne-a fost nouă oferită puterea de înțelegere. Trebuie să recunoaștem și să preaslăvim eforturile oamenilor de știință și ale cercetătorilor, dar aceștia nu trebuie să ne inducă […]

 

Recentele descoperiri științifice au clarificat înțelesul anumitor versete din Coran. Asemenea avansări științifice au loc succesiv, deoarece Universul își urmează cursul prestabilit și în măsura în care ne-a fost nouă oferită puterea de înțelegere. Trebuie să recunoaștem și să preaslăvim eforturile oamenilor de știință și ale cercetătorilor, dar aceștia nu trebuie să ne inducă în necredință. Preferabil ar fi să reafirmăm dependența noastră de Creator pentru ca El să ne ghideze în a aplica cunoștințele acumulate.

Știința va deveni o armă împotriva religiei-un fel de servitor neajutorat în fața ideologiilor ateistice și materialiste, iar rezultatul ar putea fi degradarea irelevantă a calităților individului dar și a vieții comunității. Privind în jurul nostru ne putem da seama că aplicarea noilor tehnologii îi impacientează, îi fac mai aroganți pe oameni, mai duri și mai iresponsabili. Unii pretind că nu au de ce da socoteală nimănui, ci numai lor înșiși, de parcă s-au autocreat! Din acest motiv ei nu sunt fericiți, trăiesc într-un stres continuu, au nevoi și trăiesc cu iluzia că sunt liberi.

stiintaViteza cu care au loc progresel științifice din ziua de azi au transformat societățile și indivizii în experimente de laborator fără nici o cunoștință sigură asupra rezultatului a ceea ce ei fac. Pentru a putea contraataca acest fapt, trebuie să observăm mai întâi că comanda iqra este unită cu contemplarea, și că noi învățăm din nou cum să “citim” conștiincios astfel încât să acumulăm cunoștințe și înțelepciune.

Dacă reușim să facem acest lucru vom începe să îndepărtăm știința din formalismul în care se află și ajutăm la clarificarea fundamentelor sale filozofice și sociale precum și relevanța morală. Vom putea de asemenea să indicăm diversitatea adevărată a percepțiilor umane, a intelectului, a intuiției și să îi facem pe oameni conștienți de balanța lor proprie. În acest fel, cei care studiază conștiincios creația vor putea citi și înțelege semnele sale cu smerenie și cu seriozitate și vor căpăta cunoștințe benefice pentru umanitate.

Nu există îndoială că suntem destinați a citi în acest fel și cu acest scop. Primul lucru creat a fost Calemul, iar primul cuvânt primit prin Revelație a fost iqra. Dar a putea citi în acest fel înseamnă a avea alerte și armonioase toate facultățile (abilitățile) noastre interioare și exterioare spre fenomenele ce au loc. Orice defect al facultăților noastre interioare are un impact puternic asupra tuturor celorlalte.

Atunci când se referă la o afecțiune a spiritului, Coranul vorbește despre orbire, surzire și amuțire. Semnele Creatorului sunt în primul rând “citite” cu ochii. Primele sunete ale Revelației sunt “auzite” cu urechile, pe care apoi le canalizează spre înțelegere. Tot ceea ce auzim sau vedem este dezvoltat, interpretat și comunicat cu ajutorul limbii, astfel încât înțelegerea să fie adâncită.

Dacă oamenii au o viață interioară săracă, ei pot vedea, auzi și exprima prin voce doar ceea ce afectează plăcerea sau supraviețuirea lor. Citirea semnelor le va fi practic imposibilă, căci ei vor putea vedea doar corpuri mecanice și aparențe, iar mințile se vor concentra doar pe regulile și legile care îi pot face stăpâni pe situații. Pe măsură ce viețile lor interioare se atrofiază, contemplarea și compasiunea sunt înlocuite cu urâțenie, trivialitate și barbarități. Lăsați să se descurce singuri, asemenea oameni nu vor stăpâni nici nevoile și plăcerile lor imediate, dar nici insecuritatea, anxietatea și nemulțumirile lor constante. Pentru ei, Universul nu este decât o închisoare pentru că ei sunt orbi, surzi și muți.

[1] Ibn Hanbal, Musnad, 5:317; Abu Dawud, Sunan, 16; Tirmidhi, Qadar.
ro.fgulen.com
Source Link

Views: 1

În cautarea identității islamice – partea 1

  Ce înseamnă apartenența mea la islam? بسْمِ اللَّهِ الرَّحْمَنِ الرَّحِيم Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Muhammed ﷺ, asupra companionilor săi şi a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi! Cea mai sinceră vorbă este Cuvântul lui Allah PreaÎnaltul şi cel mai bun exemplu este cel al […]

 

Ce înseamnă apartenența mea la islam?

بسْمِ اللَّهِ الرَّحْمَنِ الرَّحِيم

Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Muhammed ﷺ, asupra companionilor săi şi a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!

Cea mai sinceră vorbă este Cuvântul lui Allah PreaÎnaltul şi cel mai bun exemplu este cel al Profetului Muhammed, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!

Toate invențiile în credință sunt bid’ah şi duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile Iadului; ceea ce este mai puțin şi autentic, este mai bun decât ceea ce este mult şi nefolositor şi tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va putea împotrivi.

Spune Allah în Coranul cel Sfânt:

„În ziua aceasta am desăvârşit religia voastră, şi am împlinit Harul Meu asupra voastră, şi am încuviinţat islamul ca religie pentru voi!”

Voi sunteți cei cărora Allah le-a ridicat orice greutate, sunteți poporul lui Ibrahim, aleihi salem, și el v-a numit pe voi supuși (musulmani),  înaintea tuturor.

Acest verset din Cartea lui Allah îl pune pe musulman în fața identității sale și a personalității pe care ar trebui să o aibă și cu care ar trebui să se mândrească.

Avem personalitate, avem principii, trebuie să  fim responsabili față de această denumire de musulman.

ummah În cautarea identității islamice – partea 1Allah subhanahu wa ta’ala  ne-a ales și ne-a numit musulmani. Allah PreaÎnaltul a ales această comunitate, această ummah pe care a pus-o înaintea tuturor popoarelor, iar atunci când spunem că suntem musulmani, înseamnă că ne legăm de funia lui Allah subhanahu wa ta’ala, de Cartea Lui și de Tradiția profetului Muhammedﷺ, și doar așa putem ajunge un popor al propovăduirii și transmiterii mesajului islamului – ultimul mesaj al lui Allah subhanahu wa ta’ala.

Versetul cu care am început predica este ultimul verset ce i-a fost revelat profetului Muhammedﷺ și face parte din Legislația lui Allah subhanahu wa ta’ala. Acest islam cu care am fost binecuvântați  are un mesaj universal și constituie un exemplu pentru toate popoarele. Noi nu trebuie să plecăm capul în fața nimănui considerându-ne vinovați de faptul că suntem musulmani, fiindcă islamul nu este o problemă, o utopie, deși mulți oameni încearcă să ne determine să credem acest lucru. Am fost numiți supuși (musulmani) de Însuși Creatorul nostru, aleși și onorați de Allah subhanahu wa ta’ala.

Cu ce caracteristici deosebite am fost binecuvântați? Dacă ne uităm la viața profetului Muhammedﷺ ne vom da seama, fiindcă ceea ce a adus el este adevărul, dreptatea, sinceritatea.

Trebuie să luăm aminte de aceste lucruri, însă poporul musulman  s-a delăsat de această credință, „a scăzut” în credință, a decăzut chiar și în propria viață cotidiană, și astfel am început să simțim slăbiciune în inima noastră și să acceptăm diferite  forme contrare religiei noastre. Suntem foarte departe și foarte diferiți de generația profetului Muhammedﷺ prin faptul că versetele coranice nu se oglindesc în comportamentul nostru, și doar atunci când vom pune credință în inima și conștiința noastră, vom reuși să fim cu adevărat acel popor ales de  Allah, altfel nu vom fi decât cel mai din urmă popor.

În vremea Profetului Muhammedﷺ mulți dintre musulmani nu erau arabi, dar aceștia s-au străduit și au învățat limba arabă; de exemplu Salman, care era persan, atunci când era întrebat cine este tatăl lui, acesta răspundea: „islamul”;  la fel și Bilal, el nu era arab, însă a fost primul care a recitat Adhanul.

Islamul ne pune în fața unui adevăr: cât de apropiat ești de Allah, cât de mult îl mulțumești pe Allah subhanahu wa ta’ala?

Când  vorbim despre identitatea islamică și privim la comunitatea de musulmani din ziua de astăzi, ne întrebăm: Aceasta este comunitatea pe care profetul Muhammedﷺ a clădit-o în urmă cu 1441 de ani, aceasta este comunitatea în inima căreia profetul Muhammedﷺ a sădit credința și dragostea pentru islam, cinstea, onoarea, dreptatea și bunul comportament?

Mai regăsim această onoare la comunitatea din ziua de astăzi?

Unde și când am pierdut această onoare și această identitate?

Profetul Muhammed ﷺ a spus că se va împrăștia printre noi „immaa” – omul fără de preț, care nu are scopuri înalte, care nu mai are libertate de alegere, omul care nu mai are onoare. Acest om „immaa” nu spune că este de partea adevărului,  ci el spune că este cu oamenii, de partea oamenilor: dacă oamenii fac bine, face și el,  dacă oamenii fac rău,  la fel face și el, iar acesta nu este un musulman, acesta nu este un credincios, el aleargă doar după poftele sale lumești. Aceasta este boala de care suferă comunitatea islamică azi, și cea care ne-a determinat să îi urmăm pe alții, boala ce ne-a furat identitatea și personalitatea.

Unul din lucrurile ce au încurajat această situație este  faptul că mulți dușmani ai islamului își țintesc privirile asupra acestor principii islamice, dorind să le distrugă.

Încă de pe vremea profetului Muhammed ﷺ, când acesta a adus principiile dreptății și  credinței, dușmanii islamului și-au dat seama că foloasele lor vor dispărea și au încercat să îl îndepărteze pe profet și credincioși, să dărâme aceste principii ale islamului. De cele mai multe ori, au reușit chiar prin musulmani; au  intrat în gândurile și  sufletele lor facându-i să creadă  că islamul este o utopie, o dezamăgire care nu a adus decât răutate pe pământ, iar acest lucru s-a putut întâmpla doar datorită ignoranței și a  faptului că aceștia nu au aflat adevărul, nu și-au cunoscut credința și Creatorul, și i-au urmat prin diferite filosofii, școli de gândire care le-au inoculat ideea că adevărul este de partea lor – a celor care doresc  răul musulmanilor.

Comunitatea musulmană s-a îndepărtat de izvorul Coranului și al Tradiției Profetului Muhammed ﷺ , și astfel a decăzut din punct de vedere spiritual, educațional și al educației religioase, iar această decădere ne-a făcut să nu mai fim decât exemple negative care aduc doar rău islamului.

Cum au reușit înaintașii noștri să facă față acestor provocări, să-și apere și păstreze identitatea islamică,  într-o perioadă mult mai cruntă decât ceea ce trăim noi astăzi?

Adevăratul musulman credincios este cel care are principii islamice, care urmează dreptatea,  adevărul,  sinceritatea și devotamentul.

 

– sfarsitul primei parti –

 

Transcrierea predicii de vineri (doamna Camelia Hejou) tinuta in data 11.oct.2019

Predicator – iman Adnan Oun

Traducere din limba arabă – profesor Demirel Gemaledin – Director Liga Islamică și Culturală din România

 

Source Link

Views: 0

Luna Rajab

Luna Rajab Luna Rajab este a şaptea lună a calendarului Islamic şi, de asemenea, una dintre cele patru luni sfinte, alături de Dhul Qa’da, Dhul Hijja şi Muharram. Este numită şi Rajab Al-Haram (luna cea sfântă), pentru că, în timpul acesteia, este interzisă lupta, după cum Allah subhanahu wa ta’ala ne spune în Coranul cel […]

Luna Rajab

Luna Rajab este a şaptea lună a calendarului Islamic şi, de asemenea, una dintre cele patru luni sfinte, alături de Dhul Qa’da, Dhul Hijja şi Muharram. Este numită şi Rajab Al-Haram (luna cea sfântă), pentru că, în timpul acesteia, este interzisă lupta, după cum Allah subhanahu wa ta’ala ne spune în Coranul cel Nobil:

     „Numărul lunilor lui Allah este de douăsprezece luni, în Cartea lui Allah, din ziua când El a făcut Cerurile şi Pământul. Patru dintre ele sunt sfinte (49). Aceasta este religia cea dreaptă. Şi nu săvârşiţi în timpul lor nedreptate împotriva sufletelor vo astre! …” (Surat At-Tawba, 9:36)

     Explicaţia numărului din paranteză:

    49) Dhul Qa’da, Dhul Hijja, Rajab şi Muharram.

 

Abu Bakr, radhi Allahu anhu, a relatat că ProfetulMohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus în Predica sa de Adio:

   „Timpul se schimbă la intervale regulate şi face aceasta la fel ca în Ziua în care Allah a creat Cerul şi Pământul. Anul este format din douăsprezece luni, din care patru sunt sfinte, trei dintre acestea sunt consecutive – Dhul Qa’da, Dhul Hijja şi Muharram – şi Rajab Mudar,  aflată  între  Jumada  şi Shaban.”         [relatat de Bukhari şi Muslim]  

Este numită şi luna Rajab Mudar, după numele tribului Mudar, care acorda un respect deosebit acestei luni şi obişnuia să îi păstreze ordinea exactă în calendar,  spre       deosebire  de restul arabilor, care obişnuiau să schimbe ordinea lunilor în funcţie de momentul în care se aflau, dacă erau în război sau nu. De aceea, Allah subhanahu wa ta’ala spune despre aceasta, în Coranul cel Glorios:

07 rajab texture Luna Rajab     „Schimbarea [lunilor] nu este altceva decât o sporire a necredinţei. Prin aceasta, cei care nu cred sunt duşi în rătăcire. Un an ei o îngăduiesc şi un an o socotesc sfântă, pentru ca să potrivească numărul [lunilor] pe care Allah le-a socotit sfinte. Astfel îngăduiesc ei ceea ce a oprit Allah. Faptele lor rele le sunt înfrumuseţate. Şi Allah nu călăuzeşte neamul de necredincioşi.” (Surat At-Tawba, 9:37)

Ibn Faris a spus în Mu’jam Maqayis Al-Lughah că numele de «rajab» înseamnă sprijinirea şi consolidarea unui lucru cu alt lucru. De asemenea, numele de «rajab» apare şi în expresia „Rajabtu’l-shay”, care înseamnă «a venera».

În timpul Jahiliyyei, oamenii obişnuiau să numească luna Rajab cu numele de Munassil Al-Asinnah, însemnând „cel care face vârfurile ascuţite ale armelor care urmează să fie ridicate”. În acest sens, Abu Raja Al-Ataridi a relatat:

   „Obişnuiam să luăm o piatră şi, dacă găseam o altă piatră mai bună, o aruncam pe prima şi o luam pe cea de a doua şi dacă nu găseam nicio piatră, făceam o grămadă din murdărie, apoi aduceam o oaie, al cărei lapte îl împrăştiam peste grămada de murdărie, după care făceam Tawaf în jurul acesteia. Când era luna Rajab, îi spuneam Munassil Al-Asinnah (însemnând „cel care face vârfurile ascuţite ale armelor care urmează să fie ridicate”) şi, deşi nu lăsam deoparte nicio suliţă sau săgeată, obişnuiam să scoatem capătul de metal şi să îl punem deoparte, pe parcur-sul lunii Rajab. …” [relatat de Bukhari]

Bayhaqi a relatat:

   „Oamenii din perioada Jahiliyyei obişnuiau să venereze aceste luni sacre şi în special luna Rajab şi nu se luptau în această perioadă.”

  Luna Rajab este o lună sfântă

Lunile sacre au un statut special, iar aceasta se aplică şi lunii Rajab, care, la rândul ei, este o lună sfântă. Allah subhanahu wa ta’ala spune în Coranul cel Nobil:

   „O, voi, cei care credeţi! Nu pângăriţi rânduielile lui Allah, nici luna sfântă (4), nici animalele de jertfă, nici zgărzile, nici pe cei care se îndreaptă spre Casa Sfântă, căutând har şi mulţumire la Domnul lor! …” (Surat Al-Ma’ida, 5:2)

  Explicaţia numărului din paranteză, din verset:

    4) Nu vă este îngăduit războiul în cele patru luni oprite: Dhul Qa’da, Dhul Hijja, Muharram şi Rajab.

Aceasta înseamnă să nu încălcaţi sacralitatea acestei luni, pe care Allah subhanahu wa ta’ala v-a poruncit-o şi să o respectaţi, iar această oprire se referă, de asemenea, şi la faptele josnice. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Sfânt:

 „… Şi nu săvârşiţi în timpul lor nedreptate împotriva sufletelor voastre! …” (Surat At-Tawba, 9:36),

însemnând în timpul celor patru luni sacre. De aceea, trebuie avută o foarte mare grijă în privinţa acestor patru luni considerate sfinte, pentru că Allah subhanahu wa ta’ala le-a oferit un statut special, interzicând comiterea oricărei fapte josnice din această perioadă, tocmai pentru a respecta sanctitatea acestora. Orice păcat comis în aceste luni este mult mai grav şi mai mare decât orice alt păcat comis într-o cu totul altă perioadă.

 Lupta în timpul lunilor sfinte

Allah subhanahu wa ta’ala spune în Coranul cel Sfânt:

„Te întreabă despre luna cea sfântă şi lupta în timpul ei. Spune: «Lupta într-însa e mare păcat …»” (Surat Al-Baqara, 2:217)

Nu este permisă lupta în timpul lunilor sfinte, însă, dacă lupta a fost începută înainte de venirea acestora şi este vorba de apărarea propriilor case şi vieţi, atunci se continuă şi în timpul lunilor sacre. Astfel, atunci când este vorba de auto-apărare, lupta este permisă. Dacă teritoriul credincioşilor este atacat în această perioadă, este obligatoriu pentru aceştia să se apere, indiferent de momentul în care se află.

 

www.frumusetea-islamului.blogspot.ro

Source Link

Views: 0