Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Postul și detoxifierea organismului

  Ca orice alt mecanism din natură, prin funcţionarea sa organismul uman produce anumite reziduuri care trebuie eliminate periodic pentru a asigura buna sa funcţionare. Mai mult decat atât, în perioada actuală datorită alimentaţiei supraprocesate şi „îmbogăţite” cu o gamă largă de substanţe chimice, datorită pesticidelor care ajung în alimentele pe care le consumăm, datorită […]

 

Ca orice alt mecanism din natură, prin funcţionarea sa organismul uman produce anumite reziduuri care trebuie eliminate periodic pentru a asigura buna sa funcţionare.

Mai mult decat atât, în perioada actuală datorită alimentaţiei supraprocesate şi „îmbogăţite” cu o gamă largă de substanţe chimice, datorită pesticidelor care ajung în alimentele pe care le consumăm, datorită poluării, organismul nostru este încărcat suplimentar în mod continuu cu substanţe toxice care îi dăunează.

Majoritatea bolilor se datorează acumulării continue de toxine şi deşeuri în corp. Acestea modifică mediile interne ale organismului şi duc la un proces de îmbătrânire accelerată şi apariţia a numeroase boli.

Organismul uman are în compunere “filtre biologice” mari precum ficatul, rinichii, pielea, plămânii, intestinul gros şi subţire. Este firesc ca ele să se poată “colmata”, îmbâcsi, creând  astfel mari probleme organismului şi mărind substanţial platforma de formare a bolilor.

postul musulmanilorDeşeurile toxice se acumulează însă în întregul organism, la nivelul tuturor ţesuturilor, nu numai în anumite organe – filtru cum sunt intestinele, ficatul sau rinichii. De aceea o detoxifiere eficientă este o detoxifiere care acţionează până la nivel celular şi readuce într-o stare optimă mediul intern din intregul corp.

 

Detoxifierea organismului este o condiţie fundamentală pentru menţinerea unei stări de sănătate optime, a unei stări de bine la nivel fizic. Orice încercare de restabilire şi menţinere a sănătăţii care neglijează acest fapt este sortită din start eşecului.

 

Toxicitatea colonului este asociată cu: constipație, diaree, probleme de piele, riduri, iritabilitate, incapacitatea de a slăbi, insomnii, hipertensiune, slăbirea inimii, dureri de cap, tulburări mentale, artrite, abdomen umflat, hemoroizi, respiraţie grea, respirație urât mirositoare(halitoză), hipoglicemie, depresie, oboseală, slăbiciune, probleme de prostată, probleme menstruale, foame, gaze, miros urât al corpului, celulită (apare datorită depozitării de toxine între țesuturile conective), rigiditate şi dureri articulare, etc..

Toate acestea nu se pot trata medicamentos, este necesar să eliminăm murdăria energetică şi fizică din organism şi să ne restabilim.

 

„Dacă omul s-a îmbolnăvit, primul lucru pe care trebuie să-l facă este să renunţe la mâncare (adică să ţină post – n.red.). Al doilea: să facă proceduri de curăţare a intestinului. Al treilea: să-şi schimbe alimentaţia şi să spele „sistemele de drenare ale organismului” (sistemul limfatic, renal şi tractul gastrointestinal). Şi, dacă toate aceste acţiuni nu l-au ajutat, se poate adresa medicului.”

Avicenna, filosof şi medic arab, sec. X-XI D.C.

Îţi aduci aminte acest citat? Sunt sigur că da, l-ai mai întâlnit cu câteva pagini mai sus. De ce îl repet? Fiindcă subliniază puterea a două acţiuni esenţiale în procesul de detoxifiere a organismului.  Acestea sunt: repaosul alimentar (postul) şi „spălarea” organismului în interior (folosirea apei).

 

 

De ce este asta important?

Deoarece purificarea colonului, a celorlalte organe filtru, a sângelui, limfei şi purificarea la nivel celular are eficienţă maximă dacă se face în acord cu legile naturii şi mecanismele de funcţionare ale organismului nostru. Iar una dintre legile naturale de funcţionare a organismului nostru este:

Atunci când ţii post (te abţii de la a mânca) organismul începe în mod automat să eleimine deşeurile către intestinul gros pentru evacuare.

La fel de important este faptul că atât timp cât ai alimente în intestin, organismul în mod automat realizează procesul de absorbţie – care este opusul celui de eliminare.

Deci, dacă vei să elimini o cantitate cât mai mare de toxine din corp şi să realizezi o detoxifiere profundă, este ideal să ţii o anumită perioadă de „post negru” (doar cu apă, fără mâncare).

Pentru a purifica organismul la nivel celular şi pentru a purifica tractul gastrointestinal, sângele, limfa, rinichii, ficatul vezica biliară, pielea sunt foarte importante două condiţii: apa curată, biologic activă şi lipsa alimentaţiei, adică postul, înfometarea temporară.

 

 

sursa: detox shop

Source Link

Views: 2

Ciuma

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a poruncit musulmanilor să nu intre într-o zonă contaminată de ciumă Ibn Qayyim Al-Jawziyyah   În Sahihan se relatează că Sa’ad bin Abi Waqqas l-a întrebat pe Usamah bin Zayd în legătură cu ceea ce el auzise de la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie […]

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a poruncit musulmanilor să nu intre într-o zonă contaminată de ciumă

Ibn Qayyim Al-Jawziyyah

 

Yersinia_pestis_fluorescentÎn Sahihan se relatează că Sa’ad bin Abi Waqqas l-a întrebat pe Usamah bin Zayd în legătură cu ceea ce el auzise de la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) referitor la ciumă. Usamah a spus că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Ciuma este o pedeapsă care a fost trimisă asupra unora dintre Copiii lui Israel şi asupra celor de dinaintea ta. Aşa că dacă auzi că a lovit vreun ţinut, nu intra în acel ţinut. Iar dacă izbucneşte în ţinutul în care locuieşti tu, nu ieşi din acea zonă, [încercând] să scapi de ea.”

De asemenea, în Sahihan se relatează că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Ciuma este un martiriu pentru orice musulman.” Din perspectivă lingvistică, taoon / ciuma reprezintă un tip de boală. În termeni medicali, ciuma reprezintă o tumoare fatală, vicioasă, ce cauzează o infecţie foarte puternică şi dureroasă; zona infectată capătă rapid culoarea neagră, verde sau maro. În curând, ulcerele încep să apară în jurul zonei infectate. De obicei, ciuma loveşte trei zone: sub braţ, în spatele urechii, vârful nasului şi / sau ţesuturile moi (flasce) ale corpului.

Doctorii afirmă că infecţia septică ce apare în ţesuturile moi (cum ar fi zona de sub braţ sau în spatele urechilor) se numeşte ciumă. Ciuma este cauzată de sângele alterat, infectat [sânge infectat de o insectă ce poartă boala de la rozătoarele infectate]. Sângele infectat distruge acea parte a corpului pe care o atinge, cauzând uneori hemoragii şi puroi. În acest caz, organul afectat trimite sângele infectat la inimă, generând astfel vărsături, pierderea conştiinţei şi puls accelerat. Deşi denominaţia de ciumă se aplică oricărei infecţii care generează transmiterea sângelui infectat la inimă, devenind uneori fatală, sensul său restrâns face referire doar la acea infecţie ce atacă ţesuturile moi ale corpului. Dat fiind că sângele infectat este septic, diferitele organe ale corpului resping sângele, cu excepţia celor care au devenit lipsite de putere. Cele mai rele tipuri de ciumă sunt cele care afectează zona din spatele urechilor şi de sub braţ, deoarece se află în vecinătatea organelor esenţiale ale corpului. Există puţine şanse să te vindeci de ciuma neagră; ciuma roşie şi apoi cea galbenă sunt cele mai puţin periculoase. Pentru că boala izbucneşte în zonele murdare, ea este numită ciumă, deşi cuvântul descrie orice epidemie, aşa cum am explicat mai sus şi cum Al-Khalil a confirmat.

Cuvântul epidemie este mai general decât cel de ciumă. Orice ciumă este o epidemie, dar nu orice epidemie este ciumă. Ciuma cauzează infecţii, ulcere şi excrescenţe maligne în zonele corpului descrise anterior. Opinia mea este că acestea reprezintă doar simptome ale ciumei.

Există trei înţelesuri ale termenului de ciumă.

Primul se referă la simptomele bolii pe care doctorii le observă şi le notează.

Al doilea se referă la moartea ce survine în cazul bolnavilor de ciumă; Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Ciuma este un martiriu pentru fiecare musulman.”

Al treilea sens vizează cauza aflată în spatele izbucnirii ciumei, cauză menţionată în hadisul: „Ciuma este o rămăşiţă a unei pedepse ce a fost trimisă asupra Copiilor lui Israel.”

De asemenea, ciuma a fost descrisă în alt hadis: „Ea este rezultatul atingerii ginn-ilor.”

 

Rugăciunea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)

 

Doctorii nu pot combate cauzele pe care le-am menţionat cu referire la izbucnirea ciumei, deşi simt că nu există dovezi fizice care să le susţină. Trimişii ne-au făcut cunoscute anumite aspecte legate de domeniul Nevăzutului, dar sfera de expertiză a doctorilor se rezumă la simptomele fizice ale ciumei. Totuşi simptomele ciumei cunoscute de către doctori nu le furnizează acestora niciun fel de dovadă materială că ciuma nu ar afecta sufletul într-un anume mod; există o legătură fantastică între suflet şi ceea ce corpul experimentează din cauza bolii sau a morţii. Doar cei mai ignoranţi oameni vor nega efectele sufletului asupra corpului şi asupra naturii umane ca întreg.

Allah îi conferă sufletului anumite puteri asupra corpului fiilor lui Adam, mai ales atunci când o epidemie izbucneşte sau când aerul este nesănătos. Sufletul poate avea anumite efecte asupra corpului dacă acesta suferă de boli cauzate de substanţe septice, în special atunci când sângele, sperma sau bila sunt afectate. Forţele malefice preiau controlul asupra corpului atunci când acesta suferă din cauza unor astfel de emoţii şi boli, cu excepţia cazului în care persoana respinge boala prin metode mult mai puternice, cum ar fi pomenirea lui Allah, ruga către El, invocarea şi implorarea Sa, oferirea daniei şi recitarea Coranului. În acest caz, îngerii vor coborî, vor înfrânge şi neutraliza efectele malefice ale sufletelor diavoleşti (forţelor răului). Am testat cu succes această metodă, de multe ori (numai Allah le ştie numărul!), şi mărturisim efectele minunate ale acestor forţe pozitive (sufletele bune) în întărirea încrederii individului şi a eliminării elementelor negative încă din primele etape ale bolii.

Această metodă nu dă greş aproape niciodată. Atunci când cineva simte că răul îl înconjoară, ar trebui să se angajeze în faptele bune menţionate anterior, astfel încât să împiedice şi să respingă forţele malefice. Acesta este cel mai bun remediu în astfel de cazuri pentru cei pe care Allah îi face să izbândească. Dar când Allah decide ca destinul prescris de El să se manifeste, El îndepărtează inima robului de la cunoaşterea şi dorinţa de a realiza aceste fapte bune şi astfel ceea ce Allah a decis se întâmplă.

Cu Voia lui Allah, vom elabora acest subiect atunci când vom discuta despre remediile divine ale formulelor de rugăciune islamică (ruqya – literal: incantări), despre rugăciunile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), despre diferitele tipuri de du’a (implorări şi rugăciuni) sau forme specifice de pomenire a lui Allah şi despre îndeplinirea corectă a faptelor bune. De asemenea, vom afirma că a compara medicina profetică cu medicina obişnuită este ca şi cum ai compara medicina populară cu cea practicată de doctori, aşa cum unii dintre cei mai buni doctori au admis. Vom elabora ideea că trupurile sunt afectate de suflet, iar formulele de rugăciune islamică şi implorările sunt mai bune şi mai puternice decât majoritatea medicamentelor puternice; ele pot neutraliza chiar şi efectul ingerării unei otrave mortale.

Ni s-a relatat într-un hadis: „Când najm (literal: steaua) apare, fiecare epidemie este îndepărtată din fiecare ţinut.” Najm se referă la stea sau la plantele care apar primăvara.

„Iar ierburile şi arborii se prosternează.” (Sura Ar-Rahman: 6).

Adică primăvara, deoarece acesta este anotimpul când copacii sunt în floare, iar epidemiile sunt îndepărtate.

Cât despre najm (Steaua Nordului în acest caz), bolile se intensifică în momentul în care ea se ridică şi atunci când apune, chiar înaintea venirii zorilor. At-Tamimi a afirmat în cartea sa Secretul existenţei: „Cele mai rele şi dăunătoare perioade ale anului pentru corp sunt: atunci când Steaua Nordului apune chiar înainte de venirea zorilor şi atunci când apare de la est, înainte ca soarele să răsară deasupra lumii. În această perioadă primăvara este pe sfârşite. Totuşi răul care are loc când ea apare este mai mic decât răul cauzat de apunerea ei.”

În continuare, Abu Muhammad bin Qutaibah a spus: „De fiecare dată când Pleiadele (în astronomie – acel grup de stele pe care grecii l-au numit după cele «Şapte surori» din mitologie; arabii l-au numit «Atharaiya») apar sau apun, se ivesc epidemii pentru oameni şi cămile. Totuşi este mai rău atunci când apun decât atunci când răsar.”

Există o a treia opinie referitoare la înţelesul hadisului şi anume că steaua desemnează Pleiadele, iar epidemia este ceea ce atacă plantele şi fructele în timpul iernii şi la începutul primăverii. Când steaua răsare, plantele sunt ferite de astfel de epidemii. De aceea Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu a permis vânzarea sau cumpărarea fructelor înainte de a fi evident că sunt bune.

 

sursa: femeiamusulmana.blogspot.com

Source Link

Views: 1

Vindecarea febrei

Vindecarea febrei Ibn Qayyim Al-Jawziyyah   Ni s-a relatat în Sahihan că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Cu adevărat febra – febra severă – este o răsuflare a focului Iadului, aşa că răcoriţi-o folosind apa.” Acest hadis a creat multă confuzie în mintea multor doctori ignoranţi, deoarece au crezut […]

Vindecarea febrei

Ibn Qayyim Al-Jawziyyah

 

how-to-reduce-a-fever-1Ni s-a relatat în Sahihan că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Cu adevărat febra – febra severă – este o răsuflare a focului Iadului, aşa că răcoriţi-o folosind apa.” Acest hadis a creat multă confuzie în mintea multor doctori ignoranţi, deoarece au crezut că astfel este contrazisă metoda obişnuită de tratare a febrei. Vom explica acest hadis în detaliu, cu Voia lui Allah.

Atunci când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) face o afirmaţie, aceasta are fie o valabilitate generală, adresându-se tuturor oamenilor, fie una specială, adresându-se anumitor oameni şi situaţii. Majoritatea afirmaţiilor Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) face parte din prima categorie. Cel de al doilea tip este similar afirmaţiei Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „Nu staţi cu faţa îndreptată spre qibla când [eliminaţi] urina sau excrementele, nici nu o lăsaţi chiar în spatele vostru, ci mai degrabă îndreptaţi-vă cu faţa către est sau vest!”

Această afirmaţie (a sta cu faţa îndreptată spre est sau vest) nu este destinată celor care locuiesc în est, vest sau Iraq, ci celor care locuiesc în Medina şi Aş-Şam (Siria). Este o situaţie asemănătoare celei din următorul hadis: „Ce se află între est şi vest este qibla.”

Dacă înţelegem acest aspect, ne dăm seama că spusele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) referitoare la febră se aplică oamenilor din Hijaz (vestul Arabiei), deoarece oamenii din această zonă erau predispuşi la un tip de febră ce era generat de insolaţie. Acest tip de febră necesită apă rece; ea poate fi băută sau folosită pentru a face baie. Febra generează ridicarea temperaturii corporale ce emană de la inimă şi se răspândeşte în tot corpul prin vasele de sânge, afectând funcţionarea sa normală.

Există două tipuri de febră: febra accidentală care constituie rezultatul tumorilor, al insolaţiei, al mişcărilor sau al căldurii intense şi un alt tip care rezultă dintr-o boală care începe de obicei la un organ specific şi apoi înfierbântă întregul corp. Corpul beneficiază de febră mai mult decât de luarea medicamentelor, deoarece febra înfierbântă şi ajută la maturarea substanţelor nocive, proces care nu ar fi putut fi realizat în absenţa sa. Mai mult decât atât, febra generează deschiderea anumitor blocaje, în special a celor care scapă de sub sfera de influenţă a medicamentelor.

Febra ajută la vindecarea rapidă a celor mai multe dintre tipurile de conjunctivită simplă şi cronică; de asemenea, febra ajută în cazul paraliziilor faciale, al hemiplegiei, al paraliziilor ce afectează doar o singură parte a corpului, al spasmelor şi al multor alte boli generate de substanţe dense sau de excese.

Unii doctori foarte buni se simt un pic uşuraţi când febra izbucneşte într-un corp bolnav, aşa cum bolnavul se bucură atunci când începe să îşi revină din boală. Febra este mult mai eficientă decât medicaţia în anumite cazuri, deoarece ajută la maturarea substanţelor nocive şi septice care dăunează organismului. Când asemenea substanţe se maturează, medicamentul le poate ataca, întrucât pot fi acum eliminate din corp, finalizând procesul. Astfel, febra devine o parte a vindecării.

Pornind de la aceste fapte, se pare că hadisul vorbeşte despre tipurile accidentale de febră ce sunt ameliorate prin scufundarea în apă rece sau prin băutul apei reci. Galinus, unul dintre cei mai renumiţi doctori, admitea că apa rece ajută la ameliorarea acestui tip de febră. El a declarat în cel de al zecelea articol al cărţii sale – Metode de vindecare: „Dacă un om tânăr, sănătos, care nu suferă de vreo tumoare internă, face o baie pe timp de arşiţă sau înoată, se va bucura de efecte benefice.” De asemenea, Galinus a afirmat că obişnuia să prescrie acest remediu în mod regulat.

 

 

sursa: femeiamusulmana.blogspot.com

Source Link

Views: 2