Decizia Khadijei de a casatori cu Muhammad

Decizia Khadijei de a casatori cu Muhammad   Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) s-a născut în Mekka, în anul 556 e.n. Numele mamei sale era Fatimah bint Za’ed, iar numele tatălui ei – Khuwaylid bin Asad. A fost un conducător renumit în rândul tribului Quraiş şi un om de afaceri foarte prosper care […]

Decizia Khadijei de a casatori cu Muhammad

 

Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) s-a născut în Mekka, în anul 556 e.n. Numele mamei sale era Fatimah bint Za’ed, iar numele tatălui ei – Khuwaylid bin Asad. A fost un conducător renumit în rândul tribului Quraiş şi un om de afaceri foarte prosper care a murit în timpul faimoasei lupte de la Fujjar. Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) a crescut în lux. Ea s-a căsătorit cu Abu Halah Malak bin Nabaş bin Zarrarah bin At-Tamimi. I-a născut doi copii, Halah şi Hind. Ea dorea să-şi vadă soţul prosper şi l-a susţinut financiar pentru a deschide o mare afacere.Însă, din nefericire, acesta a murit. Ceva mai târziu, tânăra văduvă s-a căsătorit cu ’Atiyq bin ’Aith bin ’Abdullah Al-Makhzomi şi a avut o fiică cu el, numită Hindah. Curând, căsătoria s-a destrămat pe motive de incompatibilitate. După aceasta, toată atenţia ei a fost dedicată creşterii copiilor şi dezvoltării afacerii moştenite de la tatăl ei. Iscusimea şi abilitatea ei în afaceri au făcut ca afacerea ei să fie una dintre cele mai răspândite în rândul quraişiţilor. Politica ei era să angajeze oameni muncitori, cinstiţi şi administratori deosebiţi pentru a se ocupa de afaceri în locul ei. Nu existau reţele de transport şi comunicaţii aşa cum sunt astăzi şi multe depindeau de onestitatea angajaţilor care călătoreau pretutindeni în locul ei. Ea îşi exporta mărfurile pe pieţe îndepărtate, cum ar fi Levant, şi administratorii ei aduceau bunuri din acele pieţe pentru a fi vândute acasă. Mekka, fiind aşezată strategic pe rutele comerciale ale caravanelor şi fiind centrul afacerilor comerciale internaţionale, era o piaţă foarte profitabilă pentru mărfurile aduse înapoi. Administratorii primeau cincizeci la sută din profit, iar acesta era un stimulent suficient pentru ei.

Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) auzise de integritatea, onestitatea şi comportamentul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi i-a făcut o ofertă de muncă, aceea de a conduce caravanele ei comerciale. El a acceptat bucuros oferta şi a început să muncească pentru ea. Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) l-a trimis într-o călătorie de afaceri, bătrânul ei sclav, în care avea încredere, Maisarah, fiind delegat să-l însoţească şi să-l slujească.

Această călătorie s-a dovedit a fi extrem de profitabilă şi Maisarah a fost uimit de câteva scene remarcabile la care a fost martor în această călătorie. El a fost impresionat şi cu cerit complet de integritatea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), tăria de caracter, aderarea la principii, tranzacţiile sale amiabile şi abilităţile sale comerciale. Pe drumul de întoarcere dinspre Levant (regiunea in care se află azi Siria, Libanul, Iordania si Palestina), Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a întins sub un copac pentru a se odihni puţin. Nestora, un călugăr evreu, renumit pentru cunoştinţele sale religioase şi perspicacitatea lui, l-a văzut şi l-a întrebat pe Maisarah cine era. Maisarah i-a spus totul despre Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi despre reputaţia sa de om onest şi inteligent. Nestora i-a răspuns apoi că acest om va fi înălţat prin profeţie în viitor, pentru că niciun om nu s-a odihnit vreodată sub acel copac, cu excepţia profeţilor.

Există relatări care spun că Maisarah a văzut doi îngeri purtând un nor deasupra capului Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru a-l proteja de strălucirea orbitoare şi de căldura soarelui. El a fost uimit şi copleşit de un sentiment de recunoştinţă, pentru că i-a fost dată şansa de a beneficia de apropiata tovărăşie a acestui om care va fi ales curând de Allah Preaînaltul ca Trimis al Său.

Când s-a întors acasă, Maisarah i-a povestit Khadijei (Allah să fie mulţumit de ea!) tot ceea ce se întâmplase în timpul călătoriei în Levant. Ea a fost profund mişcată şi impresionată şi a început să se gândească la o cerere în căsătorie a lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Dar cum ar fi putut să-şi exprime gândurile? Ea deja refuzase câteva cereri în căsătorie ale bărbaţilor aparţinând unora dintre cele mai nobile familii ale quraişilor. Cum ar fi reacţionat tribul ei? Ce ar fi spus familia ei? În plus, ar fi putut propunerea ei să fie acceptată de acest tânăr, încă necăsătorit, din tribul Quraiş?

800px COLOURBOX10455453 Decizia Khadijei de a casatori cu MuhammadReflectând asupra acestor întrebări şi frământându-se în sinea ei, ea visă într-o noapte că soarele strălucitor coborâse din ceruri în curtea ei, luminându-i casa. Când s-a trezit, s-a dus pentru interpretarea acestui minunat vis la vărul ei, Waraqah bin Nofal, un orb cunoscut pentru abilităţile lui de a interpreta vise şi pentru vastele sale cunoştinţe, în special în ceea ce priveşte Tora şi Evanghelia. Când i-a auzit visul, i-a zâmbit senin şi i-a spus să nu se îngrijoreze, pentru că acesta era un vis foarte promiţător. Splendidul soare pe care-l văzuse coborând în curtea ei arăta că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a cărui venire fusese prevăzută în Torah şi Evanghelie îi va onora casa şi ea va câştiga în viaţă datorită prezenţei lui.

După această întâlnire cu Waraqah, ea deveni mult mai hotărâtă în dorinţa de a se căsători cu Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Însă nu era încă sigură cum să procedeze. Una dintre prietenele ei foarte apropiate, Nafisah bint Manbah, cunoştea afecţiunea ei. Într-o zi, i-a spus Khadijei (Allah să fie mulţumit de ea!) că ceea ce o neliniştea atât de mult nu era aşa o mare problemă şi că o va ajuta chiar ea la rezolvarea ei. S-a dus imediat la Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi, fără prea multe formalităţi, i-a cerut permisiunea de a-i pune o întrebare foarte personală. Când el i-a spus că nu are nimic împotrivă, ea l-a întrebat de ce nu se căsătorise încă. El i-a răspuns că nu avea resurse financiare. Apoi l-a întrebat dacă ar fi dispus să se căsătorească cu o frumoasă doamnă dintr-o familie nobilă şi bogată, care îşi dorea o căsătorie cu el. El a întrebat la cine se referea; când i-a aflat identitatea, el a spus că era de acord, cu condiţia ca şi ea să dorească să se căsătorească cu el. Bineînţeles, Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost foarte încântată. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) avea la acea vreme douăzeci şi cinci de ani, iar Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) patruzeci şi cinci de ani. (Conform unei tradiţii, ea avea douăzeci şi opt de ani). Cei doi unchi ai Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Hamzah (Allah să fie mulţumit de el!) şi Abu Talib au venit la unchiul ei, ‘Omar bin Asad, pentru o cerere oficială. A fost acceptată şi a fost hotărâtă data nunţii. Cele două familii au început pregătirile pentru nuntă. La data stabilită, familiile şi prietenii s-au adunat, iar căsătoria a fost oficiată. Halimah Sa’adiah, cea care l-a alăptat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în copilărie, a fost invitată special la nuntă şi a călătorit din satul ei la Mekka. Când a plecat, după festivităţi, Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) i-a dăruit bunuri casnice, o cămilă şi patruzeci de capre pentru a-şi exprima recunoştinţa faţă de acea doamnă care-l îngrijise atât de bine pe Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în copilăria sa.

 

Source Link

Views: 3

Personalitatea Khadijei (Allah sa fie multumit de ea!)

Personalitatea Khadijei (Allah sa fie multumit de ea!)   Tăria de caracter şi calităţile nobile ale Khadijei (Allah să fie mulţumit de ea!) i-au atras onoarea de a fi binecuvântată de către Allah Preaînaltul prin intermediul îngerului Său Gibriil (Pacea fie asupra lui!). O întruchipare a loialităţii, integrităţii, adevărului, a comportamentului bun, modest şi a […]

Personalitatea Khadijei (Allah sa fie multumit de ea!)

 

Tăria de caracter şi calităţile nobile ale Khadijei (Allah să fie mulţumit de ea!) i-au atras onoarea de a fi binecuvântată de către Allah Preaînaltul prin intermediul îngerului Său Gibriil (Pacea fie asupra lui!).

khad Personalitatea Khadijei (Allah sa fie multumit de ea!)O întruchipare a loialităţii, integrităţii, adevărului, a comportamentului bun, modest şi a mărinimiei, Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost generoasă, înţeleaptă şi înţelegătoare, crescută într-o atmosferă de bunăstare şi lux. Ea fost prima persoană care a avut o credinţă statornică în cele enunţate de către Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi care a acceptat Islamul ca religie şi mod de viaţă. Ea a fost binecuvântată cu onoarea de a fi salutată cu Pace de către Allah Preaînaltul şi îngerul Gibriil  (Pacea fie asupra lui!). Ea a fost prima femeie din toate timpurile care a avut o astfel de onoare. A fost prima soţie a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), el nerecăsătorindu-se pe toată durata vieţii ei. Au trăit împreună în pace şi înţelegere mai mult de douăzeci şi patru de ani. În casa ei, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a primit revelaţiile lui Allah Preaînaltul prin intermediul îngerului Gibriil (Pacea fie asupra lui!). În timpul asediului pe care Profetul (Pacea şibinecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a trăit în Mekka, în Şi’aab Abi Talib, ea se afla alături de el, sprijinindu-l permanent şi sacrificându-şi tot confortul vieţii.

Când aceasta a decedat, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) avea inima zdrobită din cauza pierderii unei tovarăşe delicate, care i-a fost alături în timpul celor mai dificile perioade din viaţa sa. El a urmărit personal pregătirile mormântului ei şi a coborât în el pentru a-l verifica. Apoi i-a coborât el însuşi trupul în mormânt. Astfel a luat sfârşit viaţa femeii care a fost cea mai mare susţinătoare a Islamului în perioada lui de început. Ea a fost mama Fatimei (Allah să fie mulţumit de ea!) – prima femeie căreia i-a fost vestit Paradisul, bunica dragilor nepoţi ai Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) – Hasan şi Husein (Allah să fie mulţumit de ei!), consideraţi a fi primii tineri din Paradis.

Source Link

Views: 1

AISHAH, MAMA DREPT-CREDINCIOŞILOR

AISHAH, MAMA DREPT-CREDINCIOŞILOR   Cu mult înainte de moartea Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!), ALLAH Preamăreţul şi Preaînaltul le-a amintit soţiilor Profetului că ele nu sunt precum celelalte femei: „O, voi, soţii ale Profetului! Voi nu sunteţi ca niciuna dintre femei. Dacă sunteţi pioase, nu vă arătaţi binevoitoare [faţă de bărbaţi] cu vorba, […]

AISHAH, MAMA DREPT-CREDINCIOŞILOR

 

Cu mult înainte de moartea Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!), ALLAH Preamăreţul şi Preaînaltul le-a amintit soţiilor Profetului că ele nu sunt precum celelalte femei:

„O, voi, soţii ale Profetului! Voi nu sunteţi ca niciuna dintre femei. Dacă sunteţi pioase, nu vă arătaţi binevoitoare [faţă de bărbaţi] cu vorba, pentru ca acela care are o boală în inimă să nu poftească la voi, şi spuneţi vorbe potrivite!” (Surat Al-`Ahzab: 32).

În calitate de mame ale drept-credincioşilor ele renunţau adesea la interesele lor personale pentru a-l sprijini pe Profet (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) în completarea şi deşăvârşirea misiunii sale. Chiar şi după moartea lui ele au îndeplinit un rol special în calitate de învăţătoare în ştiinţa islamică şi îndrumătoare.

ALLAH Preaînaltul a statuat în Coran că nimeni nu se poate căsători cu soţiile Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) după moartea sa. Timpul a trecut, iar ele au suferit o îndelungată perioadă de foame şi de sărăcie. ‛Aişah a povestit că au fost perioade în care niciun foc nu a luminat în casa ei timp de două luni, ele trăind doar cu curmale şi apă.

După moartea Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!), ‛Aişah a relatat că alte soţii l-au trimis pe Othman la Abu Bakr să-l întrebe dacă Profetul (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) a lăsat ceva pentru ele. Auzind aceasta, ‛Aişah a spus: „Nu ştiu ele că trimisul lui ALLAH a spus: «Nimeni nu moşteneşte de la noi, profeţii. Tot ceea ce lăsăm este generozitatea [caritatea].»” (Bukhari).

Casele soţiilor Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) au rămas importante centre de îndrumare şi studiu. Savanţii musulmani şi învăţăceii călătoreau, venind de departe, pentru a avea parte de ştiinţa şi sfatul mamelor drept-credincioşilor. Într-adevăr, musulmani aparţinând tuturor straturilor sociale veneau la ele pentru a le asculta explicaţiile legate de reguli din domenii complexe de studiu referitoare la credinţă şi viaţa practică. Mamele drept-credincioşilor l-au educat pe ignorant, l-au hrănit pe cel înfometat şi l-au încurajat pe cel epuizat.

Cum era şi firesc, casa ‛Aişei a atras în mod special musulmanii, deoarece era cea mai învăţată şi cea mai deosebită dintre soţiile Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!). Uneori, ei căutau să-şi arate dragostea faţă de trimisul lui ALLAH (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) oferindu-i daruri ‛Aişei. Statutul deţinut de ea printre mamele drept-credincioşilor şi printre femei, în general, este explicat într-un hadis relatat de Anas bin Malik care a spus: „L-am auzit pe Profet (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) spunând: «Poziţia ‛Aişei faţă de femei este precumThariyd (carnea preferată şi o farfurie cu supă) faţă de altă mâncare.»” (Bukhari).

După moartea Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!), tatăl ‛Aişei, Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!), a devenit conducătorul statului islamic, fiind primul dintre califii drept-călăuziţi. El a condus doar 2 ani şi trei luni; în această perioadă, ‛Aişah a continuat să joace un rol activ în treburile comunităţii.

2poppies massive AISHAH, MAMA DREPT-CREDINCIOŞILORSub conducerea lui Omar (Allah să fie mulţumit de el!), ea a început să-şi manifeste adevăratele valenţe în calitate de savant musulman şi jurist. Foarte adesea, `Omar şi alţi companioni îi cereau sfatul în rezolvarea problemelor dificile. `Omar era cunoscut pentru modalitatea corectă şi abilă de a conduce treburile musulmanilor. El niciodată nu a ezitat să le trateze cu consideraţie pe mamele drept-credincioşilor, obligându-se să le trimită întotdeauna mâncare, chiar dacă doar capetele şi copitele animalelor erau disponibile. El avea grijă ca ele să fie protejate; atunci când soţiile Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) i-au cerut permisiunea lui `Omar pentru a împlini Hajj-ul (pelerinajul), el i-a poruncit lui Othman bin Affan să le însoţească. Mai mult, el a învăţat două rude ca una dintre ele să meargă în faţa soţiilor Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) şi alta să le urmeze în spate, astfel încât nimeni să nu poată merge printre ele. De asemenea, el i-a prevenit pe bărbaţi să facă tawaf în acelaşi timp cu ele.

Source Link

Views: 1