Tag: trimisul lui Allah

Motivele revelării Coranului cel Nobil

 Motivele revelării Coranului cel Nobil

 

coranul În funcţie de motivele revelării, versetele Coranului se impart în două categorii. Prima categorie se referă la legislaţie, la prescripţii şi la morală şi majoritatea versetelor de acest tip au fost revelate pornind de la anumite motive sau întâmplări. A doua categorie se referă la versetele care vorbesc despre comunităţile trecute şi despre nenorocirile care s-au abătut asupra lor, descriu Raiul, Iadul şi Ziua de Apoi şi între ele întâlnim numeroase versete a căror revelare nu este legată de un anumit motiv sau de o anumită împrejurare.

Ne vom referi mai întâi la înţelepciunea legăturii dintre versete şi motivele revelării lor, apoi la importanţa cunoaşterii motivelor revelării pentru înţelegerea corectă a versetelor.

1. Înţelepciunea legăturii dintre versete şi motivele revelării lor. Versetele care au fost revelate dintr-un anumit motiv – şi ele conţin ordine, interdicţii, îndrumări şi orientări – au urmărit transformarea vieţii oamenilor spre o situaţie mai bună, oprirea lor de la ceea ce este rău şi urât şi călăuzirea lor către ceea ce este drept. Noi cunoaştem că îndrumările şi prescripţiile legislative rămân teoretice, dacă nu se cunoaşte motivaţia lor practică, şi nu există un alt mijloc mai potrivit pentru a inocula în mintea cuiva astfel de prescripţii decât să fie prezentate oamenilor în contextul aplicării lor, atunci când este nevoie de ele.

2. Importanţa cunoaşterii motivelor revelării. Cunoaşterea motivelor revelării are o importanţă deosebită pentru clarificarea sensului şi pentru corecta interpretare.

Teologii musulmani au scris, consacrând tomuri întregi acestei chestiuni şi creând o ştiinţă specială a Coranului despre acest domeniu. Se întâlnesc situaţii în care, interpretând versetele coranice după aspectul lor aparent, se ajunge la o înţelegere greşită a sensului lor, dar dacă se cunosc împrejurările şi motivele revelării lor ambiguităţile sunt înlăturate şi se ajunge la cunoaşterea sensului adevărat. Iată, de pildă, următorul verset revelat de Allah Preaînaltul:

Ale lui Allah sunt Răsăritul şi Apusul şi oriîncotro vă veţi întoarce, acolo este Faţa lui Allah.(Al-Baqarah 2:115).

Primul lucru care vine în mintea celui care judecă acest verset după aspectul lui aparent este acela că cel care împlineşte Rugăciunea se poate întoarce în timpul ei în orice direcţie, dar cunoscând adevăratul motiv al revelării sale, omul îşi va da seama că nu acesta este sensul lui. Iar cauza revelării acestui verset, după cum se relatează, este că Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a trimis un detaşament într-o incursiune şi, când s-a lăsat întunericul, membrii săi nu şi-au dat seama încotro este Al-Qiblah şi fiecare dintre ei s-a îndreptat cu faţa încotro a crezut că s-ar afla ea. Când s-au întors, l-au întrebat pe Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – despre această întâmplare şi el a tăcut. Atunci Allah a revelat versetul:

Ale lui Allah sunt Răsăritul şi Apusul şi oriîncotro vă veţi întoarce, acolo este Faţa lui Allah.(Al-Baqarah 2:115).

 

__________

Traducerea sensurilor versetelor din Coran (Introducere), Liga Islamică și Culturală din RomâniaSource Link

Views: 2

Indatoririle față de timp

Indatoririle față de timp Yusuf Al-Qaradawi Daca timpul este atat de important, asa cum am discutat anterior, in masura in care este considerat a fi insasi viata, atunci omul are anumite indatoriri fata de propriul timp. El trebuie sa inteleaga aceste indatoriri, apoi sa transfere aceasta intelegere in credinta si in vointa, iar aceasta, la […]

Indatoririle față de timp

Yusuf Al-Qaradawi

135859511250fa842868eaa7.01289147

Daca timpul este atat de important, asa cum am discutat anterior, in masura in care este considerat a fi insasi viata, atunci omul are anumite indatoriri fata de propriul timp. El trebuie sa inteleaga aceste indatoriri, apoi sa transfere aceasta intelegere in credinta si in vointa, iar aceasta, la randul sau trebuie sa se manifeste in munca si in realizari.

Dorinta de a beneficia de timp

Prima indatorire a musulmanului fata de timp este ca sa aiba grija de acesta, la fel cum are grija de proprietatea sa, poate chiar mai mult. El trebuie sa faca uz de acesta intr-un mod folositor, atat lui insusi, cat si Ummei (comunitatii) sale. Pentru ca salafii (fie ca Allah sa fie multumit de ei) au stiut cel mai bine valoarea timpului, ei au fost mai precauti decat oricine altcineva in tratarea lui. Acest lucru este clar in cuvintele lui Al-Hasan Al-Basri, care a spus ca a intalnit oameni care aveau grija de timpul lor mult mai mult decat avem noi astazi de averea noastra.

De aceea, astfel de oameni au fost in mod special doritori sa-si ocupe timpul in mod folositor si niciodata sa nu-l risipeasca, asa cum Umar Ibn Abd Ul-Aziz a spus :”Intr-adevar, ziua si noaptea lucreaza in voi, deci si voi sa lucrati in ele.”
Ei obisnuiau sa spuna ca irosirea timpului este un semn de aversiune si ca timpul este precum o sabie: daca nu-l tai, te va taia el pe tine. O asemenea convingere i-a facut mereu dornici sa se perfectioneze. Totodata ei credeau ca cineva a carei zi de astazi este precum ziua de ieri, este lezat, dar cineva a carei zi de astazi este mai rea decat ziua de ieri, este blestemat.

Ei erau foarte atenti ca sa nu lase o zi sau macar o parte din zi sa treaca fara sa beneficieze de ea, fie prin dobandirea cunostintelor folositoare, fie prin implinirea de fapte bune, luptand impotriva propriilor dorinte, sau fiind de folos celorlalti. Ei se temeau intotdeauna ca timpul sa nu zboare in van, fara ca ei sa fie constienti de el. Acest lucru este evident in cuvintele lui Ibn Mas’ud, care, (fie ca Allah sa fie multumit de el) a spus ca el niciodata nu a plans mai mult dupa ceva decat a plans dupa o zi care a trecut fara sa traga foloase din ea. Iar un altul a spus ca o zi nu a fost binecuvantata daca nu a folosit-o pentru a dobandi acea cunoastere care sa-l aduca mai aproape de Allah. Iar un intelept a spus ca cine lasa sa treaca o zi din viata sa fara sa beneficieze de ea, s-a nedreptatit (vatamat) pe sine in mod grav.

Felul in care musulmanii isi irosesc timpul in zilele noastre cauzeaza durere, tristete si mahnire in inimile noastre. De fapt, a risipi timpul este mult mai periculos decat a risipi averea pentru ca spre deosebire de avere, timpul nu poate fi recuperat.

Una dintre frazele pe care se intampla sa o auzim adesea este „a omori timpul”. Vedem oameni care stau ore intregi si joaca table, sah sau carti. Putin le pasa daca distractiile lor sunt corescte sau gresite. Ei sunt complet sustrasi de la indatoririle fata de religia lor, iar preocuparea lor principala este de a omori timpul. Asemenea oameni merita compatimiti, intrucat ei nu sunt constienti ca prin omorarea timpului, nu fac decat sa se ucida pe ei insisi. De aceea, a-ti omori timpul este ca si cum ai comite suicid. Este o crima comisa in fata tuturor oamenilor si totusi cei care o comit nu sunt condamnati deloc. Asta este pentru ca oamenii nu realizeaza cat de grava este aceasta crima, si poate mai rau decat atat, ei de fapt nu cred ca fac ceva gresit.

 

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 0

Cum i s-a pogorât revelația Trimisului lui Allah?

Cum i s-a pogorât revelația Trimisului lui Allah, Muhammad?    1. Al-Bukhari a consemnat, preluând de la ‘A’işa – soţia Profetului – care a zis: “Prima revelaţie cu care a început Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a fost vedenia şi orice vedenie care i se arăta venea asemenea revărsatului […]

Islamic Art20 Muhammad Sall Allahu alayhi wa sallam Cum i s-a pogorât revelația Trimisului lui Allah?

Cum i s-a pogorât revelația Trimisului lui Allah, Muhammad? 

 

1. Al-Bukhari a consemnat, preluând de la ‘A’işa – soţia Profetului – care a zis:
“Prima revelaţie cu care a început Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască! – a fost vedenia şi orice vedenie care i se arăta venea asemenea revărsatului
zorilor”.

2. După aceea, i-a fost trimis lui ingerul Gavriil, fără să-l fi cunoscut anterior. Aceasta s-a întâmplat când se afla în peştera Hira şi-L adora pe Allah şi reflecta asupra măreţiei puterii Sale, cu puţin timp înaintea mesajului. Acesta l-a zgâlţâit de trei ori, zicându-i: “Citeşte!”. Iar trimisul Muhammad i-a răspuns: “Dar eu nu ştiu să citesc”. Și i-a zis lui din nou: “Citeşte în numele Domnului Tău care a creat…” (Consemnat de Bukhari şi Muslim.)

3. Apoi revelaţia s-a întrerupt pentru câteva zile şi aceasta a avut o mare înrâurire asupra lui. Întreruperea aceasta i-a vestit Trimisului că prima întâmplare nu s-a datorat exerciţiului spiritual pe care îl practica în peştera Hira, ci fusese alegerea divină.

4. Apoi, în vreme ce mergea pe una dintre cărările din Mekka, revelaţia a venit la el pe neaşteptate.

Și a zis Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! -:

“În vreme ce mergeam eu pe drum, am auzit un glas venind din cer. Am ridicat ochii şi l-am văzut pe ingerul care venise la mine în peştera Hira, stând pe un tron între cer şi pământ. M-am speriat de el şi m-am întors [acasă], zicând: “Înveliţi-mă, acoperiţi-mă pe mine!” Atunci a revelat Allah Preaînaltul: “O, tu cel acoperit! / Ridică-te şi îndeamnă! / Pe Domnul tău preamăreşte-L, / Veşmintele tale curăţeşte-le / şi de nelegiuire stai departe” (Al-Muddaththir 74 : 1-5). Și după aceea, revelaţia s-a succedat. (Consemnat de Al-Bukhari şi de Muslim.)

5. Revelaţia a continuat după aceea relativ liniştit. Iată cum a descris-o Trimisul însuşi. În Sahih de Al-Bukhari se spune, preluându-se de la ‘A’işa – soţia Profetului – că Al-Haris bin Hişam l-a întrebat pe Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! -, zicând: “O, Trimis al lui Allah, cum vine revelaţia la tine?” Iar Trimisul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – i-a răspuns: “Uneori vine ca zăngănitul puternic de clopot şi aceasta este cea mai grea pentru mine, însă nu mă lasă fără să fi înţeles ceea ce a fost transmis, alteori mi se înfăţişează îngerul, luând chipul unui bărbat, şi-mi vorbeşte, iar eu pricep ce spune”.

Din ceea ce spune Trimisul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – reiese faptul că revelaţia îi era insuflată în inimă, iar el înţelegea ceea ce i se spunea.
S-a relatat că însoţitorii Profetului auzeau revelaţia când cobora peste profetul Muhammad, asemenea zumzetului albinelor.

6. ‘A’işa ne-a descris nouă starea trimisului Muhammad, atunci când primea revelaţia:

“L-am văzut când îi era trimisă revelaţia, într-o zi friguroasă, iar de pe frunte i se prelingeau broboane de sudoare”. (Consemnat de Al-Bukhari şi de Muslim.)

Înainte de a încheia acest capitol dorim să mai atragem atenţia asupra faptului că profetul Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – când a vorbit a folosit trei metode diferite care dovedesc profeţia sa, în vreme ce oamenii recurg doar la o singură metodă a vorbirii. Aceste trei metode – fiecare dintre ele fiind independentă – sunt: stilul coranic, hadisul sacru şi hadisul profetic.

Stilul coranic, altfel spus Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici Muhammad să intervină în ele.

Hadisul sacru reprezintă cuvântul lui Allah numai ca sens. Allah Preaslăvitul îi dă lui Gavriil ideea hadis-ului sacru, iar Gavriil alege cuvintele cu care exprimă acest sens trimis de Allah Preaslăvitul, iar profetul Muhammad îl ia de la Gavriil şi-l transmite oamenilor.

Hadisul profetic reprezintă tot cuvântul lui Allah, al cărui sens îl trimite lui Gavriil, iar  Gavriil, la rândul său, îl transmite profetului Muhammad, pentru ca el să-l îmbrace în veşmânt sonor. Cu alte cuvinte, profetul alege vorbele prin care exprimă sensul respectiv, în stilul său propriu.

Deci este vorba de trei metode diferite de a da veşmânt sonor cuvântului lui Allah.

Source Link

Views: 5